Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus
O devotiune scumpã credinciosilor este cinstirea Preasfintei Inimi a lui Isus.
Cinstitorilor Preasfintei sale Inimi, Isus le-a fãgãduit, prin sfânta Margareta Maria Alacoque, cele mai îmbelsugate daruri :
“ 1. Le voi da toate harurile trebuincioase stãrii lor.
2. Familiilor lor le voi dãrui pacea.
3. Îi voi mângaia în toate suferintele lor.
4. Le voi fi scut sigur în viatã si mai cu seamã în ceasul mortii.
5. Voi revãrsa din belsug binecuvântare peste tot ceea ce ei întreprind.
6. Pãcãtosii vor afla în Inima mea, izvorul si oceanul nemãrginit al milostivirii.
7. Sufletele aflate în lâncezealã vor deveni zeloase.
8. Sufletele zeloase vor ajunge la mare desãvârsire.
9. Voi binecuvânta toate locurile în care va fi expusã si cinstitã icoana Inimii mele.
10. Preotilor le voi da harul sã miste si inimile cele mai împietrite.
11. Numele acelora care rãspândesc aceastã devotiune vor fi înscrise în Inima mea, de unde nu se vor sterge niciodatã.
12. Tuturor celor care se vor împãrtãsi nouã luni de-a rândul, în fiecare primã vinere a lunii, le promit harul statorniciei în bine pânã la sfârsit.
Ei nu vor muri lipsiti de harul meu, nici fãrã a primi sfintele sacramente.
În ceasul din urmã, Inima mea le va fi scãpare sigurã. “ ( Aceastã fagaduinta trebuie inteleasa in sensul ca cine s-a impartasit noua luni, in fiecare prima vineri dobandeste harul statorniciei pana la sfarsit, colaborand si raspunzand cu fidelitate la chemarile harului lui Dumnezeu ).
( extras din Carte de Rugaciuni – Sfanta Liturghie ( Editie revizuitã ), Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti, Imprimatur 21 noiembrie 1990, V Ioan Robu Arhiepiscop )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu