Despre icoane. Icoana, mesaj al aproprierii si unitãtii crestine ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )

Despre icoane

Icoana, mesaj al aproprierii si unitãtii crestine ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )

“Cãci cinstea cuvenitã icoanei se îndreaptã spre prototipul sãu si cel ce se închinã înaintea icoanei se închinã persoanei reprezentate în icoanã” ( Din Hotãrârea celui de-al VII-lea Sinod ecumenic, al II-lea de la Niceea )

Nu avem a stãrui prea mult asupra conferintei interesante pe care domnul profesor Emilian Popescu a prezentat-o in seara aceasta.

Cuprinzatoare, cu detaliile si problematica de atunci ale Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, cu preocuparile si framantarile de dinainte, din timpul si de dupa acest sinod, Prelegerea poate deschide, de bunã seamã, discutii interesante si, de asemenea, poate da la ivealã elemente noi in legatura cu Teologia icoanei, atat de specifica Bisericii Ortodoxe, si cu reflectarea ei in picturile noastre românesti.

De aceea am si tinut sa avem un moment de sarbatorire a acestui eveniment, caci el trebuie comemorat cu interes, cu evlavie si cu respect pentru jertfele pe care generatii de luptatori si de martiri pentru cinstirea Sfintelor icoane, le-au adus in tezaurul credintei ecumenice, pana cand s-a ajuns la biruinta cultului lor.

De asemenea, facem acest popas si pentru motivul cã, astazi, icoana, Teologia ca si Arta ei, constituie o preocupare pentru intreaga lume crestina, fara exceptie.

In acest an, cum stiti, au avut loc numeroase intalniri, simpozioane si conferinte la nivelul conducatorilor de Biserici si de asezãminte de invatamant religios, atat in Europa, cat si in Asia, la fosta Nicee si in multe alte locuri, unde prezenta Bisericii noastre s-a dovedit deosebit de rodnica.

Si pe continentul american au avut loc asemenea comemorari ; toate aceste manifestari bisericesti oglindesc intensa si arzatoarea preocupare pentru tematica Sinodului al VII-lea ecumenic**.

** Comemorarea a 1200 de ani, de la cel de al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea ( anul 787 ) a avut loc, dupa cum urmeaza, la :

1. Paris : între 2-4 octombrie 1986, Colocviu cu tema : “Niceea II ( 787-1987 ). Douãsprezece secole de icoane”, organizat la Collège de France. Au fost prezenti teologi din toate Bisericile : Ortodoxã, Romano-Catolicã, Anglicanã, Protestante, etc. ;
2. Bari ( Italia ) : între 11-13 mai 1987, Colocviu organizat din initiativa Institutului de Teologie Ecumenicã “Sf. Nicolae”, sub presedintia I.P.S. Mitropolit Hrisostom de Myra, si a I.P.S. Arhiepiscop Mariano Magrassi de Bari ;
3. Atena : în septembrie 1987, Colocviu cu tema “Credintã si Icoanã”, organizat din initiativa Centrului Cultural din Atena ( Biserica Romano-Catolicã ) ;
4. Constantinopol : între 9-11 octombrie 1987, Simpozion stiintific organizat de “Societas Internationalis Historiae Conciliorum investigandae”, a Facultatii de Teologie Catolica din orasul Augsburg, sub inaltul patronaj al S.S. Sale Patriarhul ecumenic I. Dimitrie. A participat un numeros grup de cercetatori din lumea intreaga. Intre ierarhii ortodocsi prezenti au fost si I.P.S. Mitropolit Antonie al Transilvaniei si P.S. Vasile Tîrgovisteanul, rectorul Institutului Teologic din Bucuresti, insotiti si de profesori de teologie. S-au prezentat interventii interesante ;
5. Boston : în luna octombrie ; Colocviu organizat de catre Arhiepiscopia Greaca din New York, sub egida Academiei “Sfânta Cruce” din Boston. Au participat si reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane ;
6. Constantinopol : între 10-18 octombrie, Colocviu organizat de Mgr. Michele Maccarone ( Comitetul Pontifical de Istorie – Revista de Istoria Bisericii din Italia ) si Mgr. Walter Brandmüller ( Societatea internationala de Istorie a Sinoadelor ) ;
7. Washington, Dumbarton Oaks : la 3 octombrie 1987 ; Colocviu cu tema : “Icoanele in Teologia si Spiritualitatea Sfintilor Parinti din Orient si Occident”, organizat sub egida Institutului American pentru Patristicã si Studii Bizantine ( Cf. Boespflug et N. Lossky, Nicée II ( 787-1987 ). Douze siècles d’images religieuses, Paris, 1987 ).

Asa cum a reiesit din Expunerea prezentata, si cum cunoastem din Istoria Sinoadelor Ecumenice si a Sinoadelor Locale, toate si fiecare in parte, au avut si au importanta lor covarsitoare, constituind pietre de temelie la fundamentarea credintei celei adevarate, precum si la organizarea Bisericii si statornicirea vietii duhovnicesti.

Hotararile Sfintelor Sinoade au fost adevarate clarificari teologice in vremuri de rascruce din viata Bisericii, trasand cele mai importante jaloane dogmatice, liturgice si canonice, valabile si obligatorii pretutindeni si oricand.

Au fost limanuri de inseninare in calea discutiilor atat de aprinse, mergand uneori pana la jertfe care asu caracterizat viata crestinismului primelor secole.

Trebuie precizat insa cã, in decursul timpului, interesul pentru Studiul tematicii dezbatute de Sinodul al VII-lea Ecumenic, si deci al Teologiei icoanei, a fost lasat pe un alt plan, preocuparile cercetatorilor inclinand mai mult catre tematicile dogmatice ale celorlalte Sinoade Ecumenice, anterioare celui de-al saptelea si, drept urmare, icoana, teologia si arta ei, precum si rolul ei liturgic au fost, intr-un fel uitate de Teologia occidentala.

Poate ca, tocmai pentru aceasta, numeroase Centre universitare romano-catolice sau de cercetari ale Istoriei Sinoadelor au intampinat comemorarea Sinodului al VII-lea, cu simpozioane si studii de mare valoare si actualitate.

Este imbucurator cã, la aceste intruniri au participat ierarhi si istorici, catolici si ortodocsi, reprezentanti ai Bisericilor Protestante, si chiar ai Mozaismului si Islamului.

De notat ca, Simpozionul de la Bari ( Italia ) din mai, si-a desfasurat lucrarile sub copresedintia I.P.S. Mitropolit Hrisostom de Myra.

Atat tematica lor, cat si contributiile teologice aduse cu acest prilej, aratã atentia de care se bucurã in zilele noastre, pe de o parte vechile Hotarari ale Sinoadelor Ecumenice, iar pe de alta parte, importanta Teologiei Icoanei.

Mesajul ei, asa cum il gasim formulat in “Horos-ul” de la Niceea, precum si modul cum a fost proclamata la 843 prima duminicã din postul cel mare, ca Duminicã a Ortodoxiei, apar acum tot atat de vibrant ca si atunci, patrund tot atat de viu in constiinta crestina din Occident, si determinã preocupari chiar in Bisericile protestante.

Iatã pentru ce astazi, importanta Sinodului al VII-lea Ecumenic apare intr-o lumina deosebita, consfintind cinstirea icoanei.

Parintii acestui Sinod au consfintit de drept si de fapt, tot ceea ce s-a discutat asupra întrupãrii si dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu.

Am putea spune ca el constituie o incoronare a tuturor celor sase Sinoade Ecumenice de dinainte, pentru ca a fixat invatatura despre cinstirea icoanei, aratand ca ea isi are izvorul in dogma intruparii Mantuitorului Iisus Hristos, icoana reprezentand chipul omenesc pe care El l-a cinstit prin Intruparea Sa, pentru ca acest chip omenesc sa fie indumnezeit, dupa cum teologhiseau Sfintii Parinti.

Acest lucru a adus in viata Bisericii crestine, si indeosebi a Bisericii Ortodoxe, un cuprinzator si nou fagas de gandire, de traire si de cult.

Icoanã insemneaza, cum stim, reprezentarea in culori si linii, a chipului Mantuitorului Iisus Hristos, a Prea Curatei Maicii Sale, a sfintilor îngeri si a tuturor sfintilor prezenti in biserica, in cult si in viata credinciosilor.

Aceasta este calea pentru noi, de a ne indrepta ochii credintei spre chipul cel Ceresc al Fiului lui Dumnezeu, si al tuturor “prietenilor Sãi”, al sfintilor, cu care noi trebuie sa fim una in credintã si vietuire.

Se cunosc cuvintele despre aceasta, ale Sfantului Atanasie cel Mare :

“El S-a intrupat ca noi sa fim indumnezeiti ; El S-a aratat pe Sine in trup, ca noi sa primim cunostinta Tatalui ; El a rabdat ocara noastra de la oameni, ca noi sa mostenim nestricaciunea” ( Despre Intruparea Cuvantului, VI, 54 ).

Iar Sfantul Ioan Damaschin, reluand firul de gandire al Sf. Vasile cel Mare, care preciza cã “cinstirea adusa icoanei se indreapta catre cel infatisat pe ea”, scrie despre zugravirea icoanei : “Acum, pentru ca Dumnezeu S-a aratat in trup si S-a salasluit printre oameni, facem icoana chipului vazut al lui Dumnezeu” ( Cultul Sfintelor Icoane, trat. I, 17 ).

Intregul nostru cult s-a dezvoltat atat de frumos in decursul secolelor, in legatura cu icoana, Ortodoxia devenind detinatoarea unei invataturi si Traditii unice ca autenticitate, in intruparea frumosului dumnezeiesc prin icoanã.

Anul acesta, la comemorarea Sinodului al VII-lea Ecumenic, au participat, dupa cum s-a spus, si celelalte Biserici crestine, ca cea Anglicanã, cele Protestante, etc., care, dupa cum stiti, inca de la inceputul secolului al XVI-lea au renuntat la o parte insemnata din tainele Bisericii, schimband sensul notiunii de Biserica, sensul preotiei., al Tainelor, implicit acela al icoanei, vazandu-se astfel lipsite astazi de esenta adevaratei Teologii, si manifestand dorinta de a reface ceea ce au pierdut.

Ecumenismul din zilele noastre, si indeosebi dialogul teologic au deschis si in aceasta privinta cai noi de cercetari si studii asupra Teologiei icoanei.

Dupa cate stim, Biserica Anglicanã a elaborat noi Teze privitoare la existenta si cinstirea icoanelor.

Urmeaza ca aceasta atitudine favorabila dialogului si apropierii dintre Ortodoxie si Anglicanism, la care s-a ajuns in discutiile Comisiilor mixte de Dialog, sa fie insusita de intreaga Biserica Anglicana.

M-am referit la acest aspect, pentru ca este important pentru noi sa cunoastem modul cum este privita astazi teologia icoanei, de catre diferite ramuri ale crestinatatii si, totodata, sa nu uitam ca Biserica Ortodoxa Romana a pastrat nestirbita invatatura despre cinstirea icoanelor, acest tezaur scump al Ortodoxiei de totdeauna.

Este demn de remarcat, in acest context, un amanunt din Conferinta prezentata si anume faptul ca, in pregatirea Sinodului al VII-lea Ecumenic, Imparateasa Irina, initiatoarea si organizatoarea Sinodului, impreuna cu Patriarhul Tarasie, a indepartat vechea gardã de la Palat, de orientare iconoclasta, si a adus in loc soldati din Tracia – provincie ce cuprindea o vasta zona geografica, din partea Sud-Esticã a continentului european – zonã ramasa favorabila cinstirii icoanelor.

Or, daca armata pretuia icoanele, cu atat mai mult Biserica si slujitorii ei din aceste parti trebuie sa fi avut, inca din secolele dinaintea celui de-al VII-lea Sinod, cultul icoanei.

Pe buna dreptate s-a afirmat ca framantarile teologice deosebit de puternice, care au facut atatea victime la Bizant, n-au patruns la gurile Dunarii si pe aria de credinta si de viata, a stramosilor nostri.

Iata de ce acestui Sinod, care are o importanta deosebita pentru noi romanii si pentru Biserica noastra, trebuie sa-i acordam o atentie sporita.

Cu aceasta intentie am si tinut, de altfel, sa gasim un moment si un cadru potrivit, pentru a ne reîmprospata cunostintele in legatura cu inodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, si a rememora, cum se spune, date si momente din Istoria pamantului romanesc, care a produs atatea frumuseti si atata bogatie din teologia icoanei.

Suntem, cum stiti, o Biserica Ortodoxa si o tara cu foarte multe biserici si manastiri pictate, incepand din secolele al XIV-lea si al XV-lea, si chiar mai dinainte.

Se poate afirma ca Hotararile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice sunt reprezentate foarte bogat si foarte des, in picturile murale ale locasurilor de rugaciune, ridicate in toate tinuturile pamantului stramosesc.

Acestui tezaur suntem chemati sa-i acordam o atentie sporita, si sa-l valorificam in Studii si articole, in Teze de doctorat si de licenta, si chiar in Lucrari de seminar.

Nu este intamplator faptul ca, in manastirile si bisericile noastre, icoana este atat de cinstita, atat de pretuita.

In alte parti nu se intalnesc, ca la noi, locasuri de inchinare strajuite de icoanele Mantuitorului, ale Maicii Domnului, si ale sfintilor, asa incat sa se ajunga la o adevarata iconografie proprie, si la o cinstire deosebita a icoanelor facatoare de minuni, care – pe langa valoarea teologica si artistica – au si o importanta istorica, documentara, precum aceea de la Manastirea Neamt si din alte parti, aratand legatura noastra de credinta, arta si cultura religioasa, cu Bizantul.

Intr-adevar, poporul roman, credinciosii nostri au cinstit icoana ca pe un obiect sfant, ocrotitor al familiei, al vietii, al viitorului lor si al copiilor lor.

Nicio Biserica Ortodoxa – veti vedea cand veti merge peste hotare, sau ati putut vedea, cei care ati fost – nu are atatea biserici pictate, rezultat al dorintei credinciosilor, a fiecarei parohii, dorintã statornicita din vechime, de a avea locasul de rugaciune impodobit cu chipuri de sfinti si scene biblice ; sa aiba, cum se spune, Raiul pe pamant, pictandu-le nu numai in interior, dar si pe dinafara, asa cum sunt vechile noastre manastiri din Moldova.

Aceasta bogatie de arta bisericeasca de mare valoare, constituie si o puternica dovada a existentei noastre ca popor, a statorniciei si spiritualitatii romanesti pe aceste locuri, venind sa intregeasca marturiile despre vechimea si continuitatea noastra in vatra strabuna.

In acelasi timp, ea demonstreaza zestrea sufleteasca foarte bogata a poporului nostru, felul in care s-a vestit aici Evanghelia si invatatura Bisericii, fie cu ajutorul Muzicii – melodii bisericesti proprii simtirii romanesti, fie cu ajutorul culorilor si Arhitecturii, toate acestea implinindu-se reciproc atat de armonios.

Arhitectura bisericilor noastre este foarte generoasa cu suprafetele necesare zugravirii feluritelor teme biblice si traditionale, iar pictura dobandeste astfel, noi dimensiuni de frumusete.

Ne dam seama astfel de bogatia tezaurului Ortodoxiei, si de faptul ca azi, in Miscarea Ecumenica, unde fiecare Biserica, pe de o parte de deschide spre dialog, iar pe de alta parte se defineste cu traditia si structura sa, Biserica Ortodoxa, cu invatatura ei de credinta, inclusiv cu teologia icoanei, stã drept centru de convergenta pentru celelalte Biserici si Confesiuni crestine.

Acest lucru se datoreste faptului ca, ea dispune de un izvor nesecat de viata liturgica, satisfacand nazuintele cele mai arzatoare ale crestinilor, si este in masura sa raspunda la tot ceea ce lipseste celorlalte Biserici si Confesiuni, spre a fi “una”, dupa porunca Mantuitorului Iisus Hristos, “Care plineste toate in toti” ( Efes. 1, 23 ).

In acest context, se poate afirma ca la intalnirile si discutiile ecumenice, Biserica Ortodoxa Romana participã intens si cu roade bogate, prin reprezentantii sai, pentru ca a pastrat nestirbita invatatura de credinta, si o data cu aceasta si cinstirea icoanei, cultul icoanelor.

Dialogul teologic a trezit, cum spuneam, si mai mult setea lumii protestante, inclusiv a Bisericii Luterane, pentru  Liturghie si pentru Icoanã.

In timpul vizitei pe care am facut-o in Suedia, de pilda, la sfarsitul lunii septembrie, am comemorat, la o biserica luteranã din orasul Göteborg, unde comunitatea noastra ortodoxa românã isi are lacasul de rugaciune, implinirea a 1200 de ani de la inodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, cu care prilej am fost invitat sa vorbesc despre importanta Sinodului, si am purtat discutii interesante si despre icoane, cu reprezentantii celorlalte Biserici locale.

De asemenea, din Convorbirile avute cu Arhiepiscopul primat al Suediei, a reiesit preocuparea acestei Biserici, de a valorifica teologia si cultul icoanei, teologia Invierii si insemnatatea liturghiei ortodoxe, in realizarea carora, dupa propriile afirmatii, Biserica noastra este si poate fi, un indreptar foarte pretios.

Iata, asadar, iubiti parinti profesori si studenti, cat de interesante solicitari vin din partea altor Biserici, pentru noi.

De aceea, trebuie sa tratam cu mai multa responsabilitate mostenirea pe care o avem, si sa ne pregatim temeinic pentru a putea fi in stare, sa dam si altora ceea ce Dumnezeu ne-a lasat si stramosii au pastrat, atat de bogat si de inaltator in teologia noastra romaneasca, dar si in realizarile Bisericii si ale poporului roman.

Cred ca aceasta comemorare va aduce un impuls nou in activitatea parintilor profesori, a Rectoratului, atat in legatura cu problemele teologice, cat si cu cele misionare ce ne stau in fata, si care se cer bine studiate si gandite.

Biserica noastra, asa cum stiti, este angajata astazi in Dialog Teologic bilateral si multilateral, la care participã ierarhi, profesori, preoti, iar Institutului Teologic Universitar din Bucuresti ii revine sarcina de a tine o evidenta stiintifica, o agenda a tuturor acestor actiuni ce trebuie pregatite temeinic, elaborand intreaga tematica a discutiilor teologice, la care suntem chemati sa fim prezenti.

In mod deosebit, Biserica Ortodoxa Romana este chemata sa adanceasca teologia icoanei si a liturghiei, sa le dea o actualizare mai puternica pentru ca, asa cum stiti, in viata parohiilor, pe teren, cu aceste probleme ne confruntam in actiunea de stavilire a prozelitismului sectar.

O adunare crestina adevarata, nu poate sa se lipseasca de Liturghie, adica de prezenta Mantuitorului in Sfanta Liturghie, comuniunea cea dumnezeiasca si nemuritoare cu Hristos cel Inviat ; nu poate sa se lipseasca de Tainele Bisericii, lucrarile Duhului Sfant si, de asemenea, nu poate sa se lipseasca de sfintele icoane, a caror prezenta ne asaza in Imparatia cerurilor, inca de aici de pe pamant.

Iar necesitatea savarsirii, si binefacerile Liturghiei, trebuie mereu inviorate si imbogatite in constiinta slujitorilor si credinciosilor.

Oricat de frumoase ar fi cantarea si poeziile alcatuite astazi de unele denominatiuni crestine, ele nu pot intrece imnele liturgice cu continut dogmatic, pe care dumneavoastra le-ati cantat in seara aceasta, si care satisfac atat nevoia de arta, n general, cat si setea de arta muzicala bisericeasca, in special, de evlavie crestina, aducatoare de pace sufleteasca.

Biserica Ortodoxa Românã, Sfantul Sinod indrumã permanent clerul si credinciosii pe terenul pastoral-misionar, iar comemorarea de astazi este un prilej deosebit de a actualiza si valorifica tematica Sinodului al VII-lea Ecumenic, ca si a Sinoadelor anterioare, de altfel, intelegand ca fara Liturghie, fara icoana si fara arta crestina, care a inflorit atat de mult in Biserica noastra, nu se poate face misiune ortodoxa, cu roadele asteptate de credinciosi.

De aceea, noi insine trebuie sa ne improspatam continuu din izvoarele Ortodoxiei, din gandirea Sfintilor Parinti ai Bisericii, a celor sapte Sinoade Ecumenice, pentru a ne pastra dreapta invatatura si unitatea de credinta.

M-am bucurat sa aud, ieri, de la Prea Sfintitul Rector, ca duminicã studentii si profesorii s-au impartasit dupa frumoasa noastra randuiala.

Ii felicit din toata inima pe toti cei ce s-au invrednicit sa se impartaseasca, si ii indemn sa urmeze acest drum, pentru ca prin Sfanta Impartasanie se realizeaza icoana in fiinta noastra, sadirea adevarului dumnezeiesc.

Caci, asa cum Mantuitorul este icoana Tatalui, tot asa noi, credinciosii si slujitorii, suntem icoana Fiului.

Prin aceasta legatura cu Sfintele Taine, dobandim puteri sufletesti si ne intarim in dreapta credinta.

Ceea ce ne trebuie azi, iubiti studenti, ca viitori slujitori de parohie, este chipul preotului liturghisitor, al preotului misionar, cu metode pastorale adecvate, in masura sa pastreze invatatura ortodoxa, sa intareasca unitatea de credinta a fiilor Bisericii stramosesti si, prin aceasta, unitatea noastra nationala.

Un alt aspect al problemei pe care o discutam si pe care, de asemenea, suntem chemati sa-l avem in atentie, si sa-l valorificam, este arta zugravirii icoanei, care trebuie sa fie realizata dupa Regulile stabilite de Sfintii Parinti, si in conformitate cu normele Bisericii noastre.

Nu oricine si oricum, are dreptul sa picteze icoane si, mai ales, biserici, sau sa se atinga de vechile fresce pe care le avem.

Preotul este cel care trebuie sa se ingrijeasca de pastrarea adevaratei picturi, sa vegheze la respectarea teologiei icoanei.

Nimeni nu trebuie sa plece de pe bancile Institutului, fara sa cunoasca regulile dupa care se picteaza o biserica, randuite in Normele elaborate de Sfantul Sinod.

Suntem Biserica, trebuie sa stiti, care – la nivelul Sfantului Sinod – se preocupa de icoane, de pictura, de aceasta arta a noastra romaneasca, prin Comisia de pictura bisericeasca ce acordã calificative, de diferite categorii, celor ce se specializeaza in pictarea icoanelor sau a bisericilor.

Nimeni nu poate sa se atinga de pictura bisericeasca, fara sa fie autorizat de aceasta comisie.

Este, desigur, o munca grea si de raspundere, cea pe care o desfasuram, insa, cum vedeti, suntem si pe linia actualizarii Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea.

Imi exprim multumirea pentru aceasta comemorare si cred ca, in continuare, va trebui sa folosim si alte momente importante din viata Bisericii, pentru a da studentilor nostri, pe langa cursuri, un supliment de cunostinte actuale pentru viata Bisericii Ortodoxe Romane.

Multumesc, inca o data, domnului profesor Emilian Popescu, pentru conferinta academica pe care a prezentat-o, si nadajduiesc ca ea va da roade bogate in sufletele dumneavoastra, ale tuturor si mai cu seama ale studentilor teologi.

( Cuvant rostit cu prilejul comemorarii a 1200 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, al doilea de la Niceea, la Institutul Teologic din Bucuresti – 24 noiembrie 1987 )

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )