Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ( 1 ) ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )
“Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat” – ( Slujba Proscomidiei )
În vremea când Imperiul roman, sub imparatul Octavianus Augustus, ajunsese pe culmea gloriei sale, se nãstea în Betleem, - un sat nu departe de Ierusalim, - un Copil ce avea sã schimbe fata si istoria lumii.
Era Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului.
Sfânta Fecioarã Maria, Maica Domnului, nu gãsise alt adãpost mai bun, când a sosit sorocul sã nascã, decât staulul unor pãstori de oi, care, în bunãtatea lor, îi oferiserã ospitalitatea.
Sãvârsindu-se nasterea, Copilul a fost infãsat cu ce s-a gãsit la îndemânã, apoi, în loc de leagãn, a fost culcat în iesle.
Dacã s-ar fi nãscut un fiu de imparat in Roma, tot Imperiul ar fi imbracat hainã de sarbatoare.
Marinimia imparatului-tatã s-ar fi revarsat din belsug asupra supusilor lui prin grandioase spectacole publice în arene si prin petreceri lungi si costisitoare, pe seama visteriei Statului.
Curierii imperiali, strabatand in goanã pe caile de comunicatie atat de bine intretinute, ar fi vestit marele eveniment pana in cele mai indepartate sate, ca astfel tot poporul sa ia cunostinta de venirea pe lume a unei progenituri imperiale.
Lucrul era firesc, potrivit mentalitatii timpului, caci imparatul era nu numai coloana vertebrala pe care se sprijinea Imperiul, dar era, in acelasi timp, Pontifex Maximus, zeul si preotul suprem in fata caruia toate celelalte zeitati trebuiau sa se prosterneze, cu toti aderentii lor.
Pana si condamnatii la moarte trebuiau sa-i aduca supremul si ultimul lor omagiu, exclamand : “Ave Caesar, morituri te salutant !”
Cultul imperial oblãduia pe toti si pe toate, cu mãrinimia sau cu silnicia.
La Betleem nu s-a produs nimic din fastul cultului imperial.
Si, totusi, s-a intamplat ceva, ce nu se mai pomenise pana atunci.
In noaptea aceea de clestar, cand pãstorii strãjuiau oile departe de staul, un înger îi vesteste despre cele intamplate la stâna lor.
Frica de înger le-a fost prefãcutã in bucurie, si alergând spre staul, o ceatã de îngeri din Cer, impreuna cu vestitorul ciobanilor, au inceput sa cante Imnul de Slavã lui Dumnezeu, care anunta pacea in lume : “Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, între oameni bunãvoire” ( Luca 2, 14 ).
Cei trei magi
Dupã Nastere, cât timp au mai rãmas în Betleem, pentru îndeplinirea formalitãtilor recensãmântului, Maica Domnului si bãtrânul Iosif, ocrotitorul ei, au primit vizita a trei întelepti din Rãsãrit, care au adus în cinstea noului-nãscut daruri pretioase :
- aur,
- tãmâie
- si smirnã.
Crugul sideral, cu aparitia unei stele extraordinare, le cãlãuzise calea spre Ierusalim, acolo unde ei bãnuiau cã se aflã Noul-nãscut, înfãsurat în purpurã regeascã.
Cum era si firesc, cei trei magi au mers la Irod, regele iudeilor.
Steaua de pe Cer dispãruse, ceea ce le întãrise credinta cã în palatul somptuos al lui Irod se produsese fericitul eveniment.
Prezenta magilor în Ierusalim a provocat vâlvã mare printre cãrturarii si conducãtorii templului Israilitean.
Irod a fãcut sfat cu ei, intrebandu-i unde avea sã se nascã Hristos ?
Pentru pãzitorii legii mozaice nu era greu de raspuns la intrebarea regelui tulburat, caci amanuntele le gaseau in profetul Miheia : “Si tu, Betleeme Efrata, mic esti între miile lui Iuda, dar din tine va iesi stãpânitor peste Israel, iar obârsia Lui este dintru început, din zilele vesniciei” ( Mih. 5, 1 ).
Tulburarea a sporit în sufletul lui Irod care nu era Iudeu de obârsie.
Betleemul era locul natal al regelui David, cel mai stralucit conducator al poporului israilitean.
Din spita neamului sãu se ungeau cei ce se urcau pe “tronul lui David”.
Deci un nou-nãscut din acest neam strãlucit însemna un nou rival la tronul ocupat de Irod, rege contestat si urât de supusii sãi.
« Va iesi stãpânitor peste Israel », aceasta precizare a profetiei lui Miheia îi sfredelea inima lui Irod.
Deci trebuia sã ia mãsurile de rigoare pentru a-si apãra tronul.
Plin de condescendentã fatã de strãinii învãtati, el i-a chemat si i-a rugat sã meargã la Betleem, unde spune profetia cã are sã se nascã Hristos.
De-L vor gãsi acolo pe Noul-nãscut, ei sã se întoarcã iarãsi în Ierusalim, sã-i aducã veste despre exactitatea profetiei.
Magii, dupã ce au prezentat darurile Copilului din iesle, fiind avertizati de viclenia lui Irod, nu s-au mai întors în Ierusalim, ci s-au dus în tara lor pe altã cale.
Procedeul magilor l-a înfuriat peste mãsurã pe Irod, cãci faptul acesta îl încredinta, neîndoios, cã în Betleem în adevãr se nãscuse un viitor rege al lui Israel.
Irod, care de felul lui era crud cu supusii sãi, nu putea sã se arate blând în aceastã împrejurare.
Situatia personalã îi era în joc, cu un rival la tron din neamul lui David.
( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu