Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ( 2 ) ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române ) Fuga în Egipt si omorârea pruncilor

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ( 2 ) ( Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române )

Fuga în Egipt si omorârea pruncilor

A dat deci poruncã sã-L caute pe dumnezeiescul Prunc din nou în Betleem, iar de-L va afla, sã-L omoare.

Numai cã pruncul luase calea spre Egipt, unde a stat cu Maica Sa si bãtrânul Iosif pânã dupã moartea tiranului.

Rãzbunarea lui Irod a fost cruntã.

Toti copiii din Betleem si de prin împrejurimi, sub vârsta de doi ani, au fost ucisi, bãnuind cã printre acestia va fi si Hristos.

Dupã un astfel de masacru, vaierul durerii a cuprins întreaga regiune : « Glas în Rama s-a auzit, plângere si tânguire multã ; Rahela plângea pe fiii sãi si nu voia sã se mângâie, pentru cã nu mai sunt” ( Matei 2, 18 ).

În orbirea lui pãtimasã Irod n-a înteles cã Noul-Nãscut Îsi avea obârsia “dintru început, din zilele vesniciei”, adicã înainte de crearea lumii, asa cum mai târziu avea sã scrie Sfântul Ioan Evanghelistul : “La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate prin El s-au fãcut. Întru El era viatã si viata era lumina oamenilor” ( Ioan 1, 1 ).

De unde avea sa inteleaga Irod deofiintimea Tatalui cu Fiul, “din zilele vesniciei”, cand toata preocuparea lui era aceea de a-si apara tronul ?

El isi insusise ideea cã Mesia cel prezis de profeti va fi un rege pamantesc, care va izbavi poporul israilit de opresiunea straini, deci si de stapanirea lui.

Ca sa nu se implineasca profetia, Irod a rezolvat problema prin masacrul savarsit.

Numai ca Fiul lui Dumnezeu, Care Se nascuse pentru izbavirea lumii de pacat, n-a cazut pradã razbunarii lui Irod, pentru ca nu era un mesia pamantesc, cu rosturi vremelnice, ci era “Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiintã cu Tatal prin carele toate s-au facut”.

In adevar se nascuse un imparat, dar acest imparat era al Cerului si al Pamantului, deci al lumii intregi, si nu numai al poporului israilitean.

Acest Imparat spiritual avea sa restabileasca pacea intre Dumnezeu si om, pace tulburata ca urmare a pacatului stramosesc.

Caci toate relele din lume izvorasc din pacat.

Domnul nostru Iisus Hristos era “Imparatul pacii si mantuitor al sufletelor noastre”, desi se nascuse intr-un staul, fiind culcat in iesle, ca cel mai sarac nou-nascut.

Smerenia este arma spirituala prin care omul isi aratã demnitatea, pe cand mandria, dimpotriva, este rodul otravit al instinctelor aducatoare de degradare morala.

Pildã de smerenie a fost datã de Mantuitorul de la nasterea Sa, pana la Inaltarea la Cer.

Iar porunca Sa rãsunã din paginile sfintelor Evanghelii : “Oricine se înaltã pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va înãlta” ( Luca 14, 11 )

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )