Un roman rus ( 3 )

Un roman rus ( 3 )

-         Ziua bunã, Maria Dmitrievna ! rosti calaretul cu glas sonor si placut. Cum va place cumparatura mea cea nouã ?

Maria Dmitrievna se apropie de fereastra.

-         Ziua bunã, Woldemar ! Vai, ce cal falnic ! De la cine l-ai cumparat ?

-         De la furnizorul armatei... Mi-a luat mult talharul.

-         Cum ii zice calului ?

-         Orland... E un nume stupid ; vreau sa i-l schimb... Eh bien, eh bien, mon garçon .... N-are astampar !

Calul fornãia, se frãmânta cand pe un picior, cand pe altul si-si scutura botul inspumat.

-         Lenocika, mângâie-l, nu-ti fie teamã...

Fetita isi intinse mâna pe fereastra, insa Orland se ridicã brusc in doua picioare si facu un salt in lãturi.

Calaretul nu se pierdu cu firea, dadu pinteni calului, il plesni cu cravasa peste gat si, cu toata impotrivirea lui, il sili sa se opreasca din nou in fata ferestrei.

-         Prenez garde, prenez garde, repetã Maria Dmitrievna.

-         Lenocika, mangaie-l, o îndemnã din nou calaretul, n-o sa-l las sa-si faca de cap.

Fetita intinse iarasi mana si atinse cu fricã narile infiorate ale lui Orland, care tresarea intruna si musca zãbala.

-         Bravo ! se entuziasmã Maria Dmitrievna. Iar acum descalecã si poftim in casã.

Calaretul intoarse numaidecat calul, ii dadu pinteni si, pornind in galop marunt de-a lungul strazii, intrã pe poarta.

Un minut mai tarziu, fluturandu-si cravasa, musafirul navali prin usa dinspre antreu in salon ; in aceeasi clipa, in pragul altei usi, se ivi o fata zvelta, inalta, cu parul negrul, de vreo nouasprezece ani – Liza, fiica cea mare a Mariei Dmitrievna.

Tanarul cu care cititorii au facut chiar acum cunostintã se numeste Vladimir Nikolaici Pansin.

Era functionar cu insarcinari speciale la Petersburg, in ministerul afacerilor interne.

Venise in orasul O... vremelnic, cu o misiune oficiala, pus la dispozitia guvernatorului, generalul Sonnenberg, cu care era rudã indepartata.

Tatal lui Pansin, stabs-rotmistru * [ *locotenent-major de cavalerie in armata taristã ] in retragere, cartofor cunoscut, un barbat cu privirea bonomã, cu fata botitã si cu un rictus nervos in coltul gurii, se frecase toata viata lui de nobili, frecventase cluburile englezesti din cele doua capitale si trecea drept un om abil, nu prea demn de incredere, totusi simpatic si cordial.

Cu toata iscusinta sa, el s-a aflat aproape tot timpul in pragul saraciei si a lasat singurului sau fiu o avere modesta si ravasita.

In schimb a avut grijã, in felul lui, de cresterea baiatului : Vladimir Nikolaici stia sa vorbeasca frantuzeste la perfectie, englezeste corect si nemteste prost.

Asa se si cuvenea : oamenilor cumsecade le e nu stiu cum sa vorbeasca bine nemteste ; dar a strecura cate un cuvintel nemtesc, din cand in cand si mai ales cu prilejul unui amuzament, este permis, c’est même très chic, dupa cum se exprimã parizienii din Petersburg.

De la varsta de cincisprezece ani, Vladimir Nikolaici stia sa intre degajat in orice salon, sa se faca placut si sa dispara la momentul oportun.

Tatal lui Pansin ii asigurase fiului sau mai multe legaturi.

Amestecand cartile intre doua “robere” sau dupa un “mare slem” norocos, nu pierdea prilejul sa sufle cate o vorbulita despre “Volodka” al sau vreunei fete simandicoase, amatoare de whist.

Pe de alta parte, in timpul petrecut la uiversitate, pe care a parasit-o cu titlul de student titular, Vladimir Nikolaici facuse cunostinte cu cativa tineri aristocrati si ajunsese musafirul obisnuit al caselor celor mai simandicoase.

Pretutindeni bine primit, foarte placut la infatisare, comunicativ, nostim, totdeauna sanatos si gata de orice ; respectuos acolo unde credea de cuviinta, obraznic unde se putea, era un prieten minunat, un charmant garçon.

O lume tainica i s-a deschis in fatã.

Pansin a priceput repede secretul vietii mondene ; a stiut sa se patrunda de un real respect fata de paragrafele ei, sa dea fleacurilor o importanta semiironica si sa lase impresia ca socoteste drept moft problemele insemnate.

Dansa perfect si se imbrãca englezeste.

In scurt timp a izbutit sa fie considerat drept unul dintre cei mai simpatici si mai iscusiti tineri din Petersburg.

Intr-adevar, Pansin era foarte abil, cel putin cat tatal sau ; dar mai era si foarte inzestrat.

La toate se pricepea : canta frumos, desena cu usurinta, scria versuri, juca pe scena destul de acceptabil.

Nu avea nici douazeci si opt de ani, cu toate acestea ajunsese Kammerjunker * [ * functionar al curtii, care face parte din garda de onoare a tarului ] si capatase un grad foarte important.

Pansin avea o incredere nestramutata in sine insusi, in inteligenta, in spiritul sau de patrundere.

Pasea inainte cutezator si vesel, cu tot avantul.

Totu-i mergea ca pe roate.

Se obisnuise sa se faca placut tuturor, de la tanar la batran, si-si inchipuia ca ar cunoaste oamenii, indeosebi femeile.

Insa le stia foarte bine numai slabiciunile curente.

Nefiind strain de artã, simtea cã poartã-n sine o scanteie si o oarecare pasiune, ba chiar entuziasm, si ca atare isi ingaduia anumite abateri de la reguli : chefuia, facea cunostinta cu persoane care nu tineau de lumea buna si avea purtari libere si simple.

Sufletu-i era insa rece si viclean, chiar in toiul celui mai strasnic chef, ochii sai caprui si ageri pandeau si iscodeau mereu.

Acest tanar cutezator si liber niciodata nu scapase fraul din mana si nu se lasase pradã pasiunii.

Spre lauda lui se cuvine sa spunem ca niciodata nu se mandrea cu cuceririle sale.

In casa Mariei Dmitrievna nimerise de indata ce sosise in O... , si foarte curand se familiarizase cu desavarsire.

Maria Dmitrievna era incantata de dansul.

( extras din Un cuib de nobili, de Ivan Sergheevici Turgheniev,  Moscova 1949, Ed. RAO International, Bucuresti, noiembrie 1998 )