Caius Iacob, intre matematica si mecanica ( 1 )
Caius Iacob apartine celei de-a saptea generatii de matematicieni romani, prima fiind cea a lui Spiru Haret si David Emmanuel.
Sapte generatii pentru un matematician nascut in 1912, evident marcheaza, de la inceput, ramanerea frapanta in urma fata de Occident, care, cronologic vorbind, la data respectiva avea in spate mult mai multe generatii, secole de dezvoltare stiintifica si culturala.
Daca ar fi sa-l comparam cu predecesorii sai, vom observa ca acad. Caius Iacob s-a incadrat in traditia francofona a matematicii romanesti, cu doctorate la Sorbona, traditie care incepe cu Spiru Haret, David Emmanuel, continua cu Titeica, Pompeiu, Lalescu, Stoilow, Miron Nicolescu, Nicolae Teodorescu si altii.
Este ultimul sorbonard, deoarece matematicienii nascuti in deceniul al doilea al secolului trecut sunt prea putini, ei reprezinta generatia care a trait vicisitudinile celui de al Doilea Razboi Mondial mai intens decat orice alta generatie.
A existat si cealalta filiera, filiera germana, cu doctorate la Göttingen, traditie inaugurata in matematica romaneasca de Alexandru Myller.
Vom mai observa faptul ca preocuparile de mecanica au fost una din principalele traditii ale stiintei romanesti.
Cronologic, acestea au inceput cu mecanica cereasca, dar nu in acest domeniu se va ilustra Caius Iacob.
Daca-l raportam pe Caius Iacob la Pompeiu, unul din marii sai profesori, care era si mecanician, daca-l raportam la Titeica sau la Dan Barbilian, toti acestia, nascuti in secolul al XIX-lea, vin dintr-o traditie pitagoreica, a matematicii facute in primul rand de dragul ei ( for its own sake, cum spun americanii ), deci avand in vedere aspectele cognitive, ludice, nu direct aplicative.
Caius Iacob este primul in aceasta traditie care vine mai degraba din gandirea lui Arhimede decat din aceea a lui Pitagora, s-a orientat cu precadere spre matematica ce-si trage seva direct din fizica si din mecanica.
Acest lucru se va reflecta in toate lucrarile sale.
Dintr-un alt punct de vedere, daca am avut in Titeica si Stoilow matematicieni de tip furnicã, iar in Lalescu si Moisil matematicieni de tip albinã, putem spune si despre Caius Iacob ca a fost un matematician de tip furnica.
Putem spune fara nicio ezitare care este opera sa de baza.
Este acel tratat Introducere matematicã in mecanica fluidelor, care se detaseaza ca opera fundamentala a lui Caius Iacob.
Cu ea ramane, in primul rand.
Toata viata a sapat, ca o furnica harnica, pe drumul tezei sale de doctorat.
Sper ca alti participanti la aceasta sesiune, care au lucrat in mecanica fluidelor, sa prezinte o privire din perspectivã contemporana asupra creatiei lui Iacob in acest domeniu.
Mai este un lucru important care il leaga pe Caius Iacob de traditie.
Un lucru care, din pacate, se termina cu el in istoria matematicii romanesti.
Interesul sau extraordinar pentru istorie si credinta in destinul sau de misionar, de militant.
Venea dintr-o familie care a facut istorie si din locuri care au facut istorie.
Pentru aceasta familie si aceste locuri a pastrat o fidelitate exemplara, de-a lungul intregii sale vieti.
Cu Caius Iacob se incheie aceasta traditie in matematica romaneasca.
Putem adauga pe cineva care nu este, cronologic, foarte indepartat de Caius Iacob, ce se incadreaza si el in aceasta traditie – N.N. Mihaileanu, care s-a aflat intr-o relatie foarte stransa cu Caius Iacob.
Pentru Caius Iacob, pentru profesorii si profesorii profesorilor sai, Titeica, Pompeiu, Vâlcovici, Lalescu, Haret, Emmanuel, interesul pentru istorie in general si pentru istoria stiintei romanesti in particular a fost imens.
Ulterior, incepand cu cei nascuti in deceniul al treilea al secolului trecut, acest interes in randul matematicienilor romani aproape nu mai existã.
Ignoranta e atotstapanitoare, superficialitatea la fel si, mai important, este faptul ca nu mai exista convingerea, intelegerea faptului ca aceste noi generatii stau pe umerii generatiilor anterioare.
Contribuie esential la aceasta situatie modul preponderent de predare in scoli si universitati, un mod care nu prea acordã atentie situarii istorice a faptelor si, implicit, nu ofera ocazia de a se face referinta la predecesori.
Ma voi opri in mod special asupra unui document, care nu trebuie sa treaca neobservat, dar care nu prea este cunoscut in lumea matematicienilor nostri.
Am in vedere documentul care cuprinde marturia lui Caius Iacob la aniversarea a 125 de ani de la infiintarea Societatii ASTRA.
Evenimentul a avut loc in anul 1987 si poate fi identificat ca un document al Academiei Romane.
El ilustreaza pe deplin tot ceea ce am spus anterior.
Evident ca nu e singurul.
Dar acest document o face mai bine decat oricare altul.
Insa, inainte de a ma opri la acest document, voi observa ca, in acelasi timp, Caius Iacob a simtit nevoia sa fie un militant, nu doar un cercetator in ceea ce priveste importanta matematicii in general si a mecanicii matematice in special, pentru cultura stiintifica generala.
Efortul sau in aceasta directie nu a fost cu nimic mai prejos decat efortul sau in cercetare.
Sa ne amintim – cei care am lucrat in Facultatea de Matematica a Universitatii din Bucuresti, stim bine – cu cata ardoare s-a luptat Caius Iacob pentru ca facultatea sa aiba denumirea “ Facultatea de Matematica si Mecanica “.
Castigat initial, acest pariu a fost ulterior pierdut.
Dar modul in care s-a luptat pentru aceasta eticheta este semnificativ pentru pasiunea pe care o investea in valorile cognitive si formative ale mecanicii.
A fost foarte activ, exact in aceasta directie, la Societatea de Stiinte Matematice, unde a functionat multa vreme ca vicepresedinte.
A publicat o serie de lucrari de cultura matematica si mecanica pe care trebuie sa le semnalam.
De pilda, a publicat un curs de Matematici superioare la Editura Tehnica, semnificativ exact pentru aceasta perspectiva arhimedeana a sa, de orientare in primul rand spre matematica ce-si trage seva direct din stiintele naturii.
Apoi, a organizat un ciclu de patru volume colective, Matematici clasice si moderne, la Editura Tehnica, in ultima perioada a anilor ’70 din secolul trecut, colaboratori fiind N.N. Mihaileanu, Ion Tomescu, pentru combinatorica si grafuri, Cornel Zidaroiu, pentru probabilitati ( deci, si-a lut colaboratori si oameni de valoare din domenii ale matematicii, altele decat cele pe care el le frecventa ), dar nu puteau lipsi marii sai discipoli, Stefan Gheorghita si Lazar Dragos.
I-am cunoscut foarte bine pe amandoi.
Ar merita fiecare dintre ei o sesiune speciala in acest mare capitol care se cheama Caius Iacob, pentru ca ei ilustreaza foarte bine situatia in care un profesor devine mai mult decat un profesor, devine un mentor.
Discutand cu Stefan Gheorghita, mi-am dat seama ca pentru el Caius Iacob era un mentor, nu doar un profesor. ( Cuvantul mentor s-a bagatelizat acum, s-a creat acea institutie a mentoratului, cum e numita la Minister, conform careia orice indrumator de practica pedagogica, de pilda, capata eticheta de mentor, ceea ce este o degradare a ideii de mentorat, care vine de la faptul ca Socrate era mentorul lui Platon ).
Inca din 1974, a coordonat o lucrare Dictionar de matematici generale, avandu-l ca autor pe Vasile Bobancu.
Deci cronologic, atunci incepe aceasta actiune a lui Caius Iacob.
In 1980 publicã Mecanica teoretica.
Tot in 1980, cu un colectiv, publicã Dictionar de mecanica, la Editura Stiintifica si Enciclopedica.
Anul 1985 marcheaza un salt. Este pentru prima oara cand Caius Iacob intrã intr-o aventura care il muta pe un alt palier, si anume organizeaza, in Aula Academiei Romane, o mare sesiune pe tema Matematica in lumea de azi si de maine, toate lucrarile fiind stranse intr-un volum cu acelasi titlu, care a aparut la Editura Academiei Romane.
Dintr-o data, Caius Iacob si-a extins astfel interesul la ansamblul matematicii romanesti.
Cei care am trait acea perioada stim cat de puternic a fost marcat de conflicte.
Pentru ca, intre anii 1890 si 1930, matematica mondiala a fost bulversata de o adevarata revolutie.
Au aparut o serie intreaga de discipline noi, s-a schimbat limbajul matematicii, s-a schimbat modul de a intelege o definitie si o teorema.
Dar efectul acestei revolutii in invatamant nu s-a produs imediat, ci cu o anumita intarziere, pe care generatia lui Caius Iacob nu a mai apucat-o, dar a prins-o generatia imediat urmatoare, a celor nascuti in deceniul al treilea al secolului trecut, ca de exemplu, C.T. Ionescu Tulcea, Gh. Marinescu, Gheorghe Galburã si Tudor Ganea.
Dintr-o data, s-a creat in facultate un decalaj intre matematica, asa cum era ea vazuta de matematicieni ca Gheorghe Vrânceanu si Caius Iacob, pe de o parte, si matematica vazuta de noul curent, la care au aderat si unii dintre varstnici, ca Alexandru Ghika, fervent adept al patrunderii spiritului lui Bourbaki, care a fost in matematica romaneasca de o vitalitate formidabila.
Noile generatii de tineri, de exemplu, aceea a fratilor Silviu si Kostake Teleman, au intrat puternic in acest curent modernist si au inceput sa apara polemici.
Am avut si eu cu Caius Iacob o mica polemica in « Gazeta matematica « .
( extras din “ Caius Iacob, intre matematica si mecanica “, Acad. Solomon Marcus, Sesiunea “ Centenar Caius Iacob ( 1912 – 1992 ) “ , revista “ Academica “, revista editata de Academia Romana, nr. 3 Martie 2012 Anul XXII 257 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu