Drepturile si libertatile procesuale. Dreptul la un proces echitabil ( 3 ) Drept material european al drepturilor omului

Drepturile si libertatile procesuale.

Dreptul la un proces echitabil ( 3 ) ( Drept material european al drepturilor omului )

Dreptul la un tribunal cu privire la temeinicia oricarei acuzatii in materie penala, indreptate impotriva titularului acestui drept

Ca si notiunea de “ contestatii cu privire la drepturi si obligatii cu caracter civil “, notiunea de “ acuzatii in materie penala “ reprezinta, in viziunea jurisdictiei europene, o “ notiune autonomã “, care beneficiaza de o interpretare extinsa.

Astfel, articolul 6, paragrafele 2 si 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului vizeaza existenta unei acuzatii in materie penala, al carei inteles privilegiaza abordarea materiala, si nu pe cea formala.

Curtea a aratat ca, printr-o asemenea acuzatie se intelege o notificare oficiala trimisa de o autoritate competenta, care adreseaza destinatarului reprosul savarsirii unei fapte penale, sau a unor fapte de alta natura cu implicatii deosebite asupra celui in cauza.

Judecatorul european nu se considera legat de sensul dat de dreptul national acestei expresii, si a identificat propriile elemente definitorii, care, in conceptia sa, contureaza intelesul notiunii de “ acuzatie in materie penala “.

Aceasta clarificare a aparut cu prilejul Hotarii pronuntate de Curte in cazul Engel si altii contra Olandei ** [ ** Hotararea  Engel si altii contra Olandei, din 8 iunie 1976 ( série A nr.22 ), in Berger V., op.cit., p. 268-271 ], pe baza urmatoarelor elemente :

1. caracterizarea normelor calificate de dreptul national ca tinand de dreptul penal, dreptul disciplinar sau de ambele in acelasi timp,
2. gradul de severitate al sanctiunii de care este pasibila persoana in cauza in procedura respectiva,
3. natura infractiunii.

Din perspectiva celor trei elemente, Curtea a afirmat ca indiciile furnizate de dreptul intern “ nu au decat o valoare formala si relativa “, si ca, prin urmare, existenta unei acuzatii de natura penala in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului ar trebui dedusa prin prisma unui numitor comun al legislatiilor nationale ** [ ** Grotrian A., op.cit., p. 23, a se vedea si Hotararea Engel si altii contra Olandei, precitatã ].

Dreptul la prezumtia de nevinovatie

Dreptul la prezumtia de nevinovatie, reglementat in articolul 6, paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, se refera in esenta la un principiu juridic consolidat de mult timp in legislatiile penale ale tarilor membre ale Consiliului Europei.

In timp ce Curtea a avut mai putin prilejul sa solutioneze cazuri referitoare la incalcarea prezumtiei de nevinovatie, inainte de inceperea procesului penal pe teritoriul unui Stat-parte contractantã, Comisia Europeana a Drepturilor Omului a avut mai multe asemenea decizii.

Acestea au fost determinate de diferite comunicate de presã difuzate de politie, prin care o persoana era prezentata ca vinovata inainte de orice judecata si fara vreo investigatie prealabila.

Potrivit Deciziei Comisiei, prezumtia de nevinovatie nu se reduce la o simpla garantie de procedura judiciara, ci “ cere ca niciun reprezentant al Statului sa nu declare o persoana vinovata de savarsirea vreunei infractiuni, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost legal proclamata “ ** [ ** Petitti L.-E., Decaux E., Imbert P.-H., op.cit., p.270 ; a se vedea Requête n^o 10 847 / 84, Décision du 7 octobre 1985 ].

Sensul expresiei “ pana cand vinovatia nu este stabilita in mod legal “ trimite la dreptul intern al Statului pârât, respectiv, la procedurile si institutiile competente potrivit legii nationale, sa pronunte definitiv aceasta vinovatie.

Dreptul la prezumtia de nevinovatie este aplicabil de-a lungul ansamblului procedurii in timpul careia o persoana este acuzata de savarsirea unei infractiuni, indiferent daca aceasta prezumtie este afectata de privarea de libertate a celui in cauza, sau de modul in care se solutioneaza procesul.

O alta caracteristica a normei care consacra acest drept, decurge din imprejurarea ca nu doar autoritatea judiciara competenta potrivit legii nationale, sa solutioneze procesul, poate sa incalce prezumtia de nevinovatie, dar si alte autoritati se pot afla la originea violarii dreptului.

Semnificativa in acest sens este Hotararea Curtii Allenet de Ribemont contra Frantei, din 10 februarie 1995, prin care s-a constatat ca petentului i s-a incalcat prezumtia de nevinovatie, prin declaratiile neechivoce date la o conferinta de presa de inalti responsabili ai politiei franceze, care l-au acuzat de asasinarea unei persoane, inainte chiar de a fi fost inculpat pentru asemenea fapta ** [ ** Hotararea Allenet de Ribemont contra Frantei, din 10 februarie 1995 ( série A nr.308 ), in Berger V., op.cit., p. 314-317 ].

Sarcina probei in legatura cu stabilirea vinovatiei unei persoane revine, fara indoiala, autoritatilor judiciare nationale, care sunt obligate ca, pe tot parcursul desfasurarii procedurilor, sa nu porneasca de la ideea preconceputa a vinovatiei acuzatului, si sa administreze mijloace de proba atat in favoarea, cat si in defavoarea acestuia.

Mai mult, acuzatul nu este obligat sa isi probeze nevinovatia, beneficiind de dreptul de a nu depune marturie impotriva sa, care este reglementat expres de articolul 14-3 g, din Pactul International al ONU asupra Drepturilor Civile si Politice ( sau Pactul de la New York din 19 decembrie 1966 relativ la drepturile civile si politice ) si care si-a gasit consacrarea pe cale jurisprudentiala in CEDO [ Hotararea Funke contra Frantei, din 25 februarie 1993 ( Seria A nr.256-A ), in Décisions de la Cour Européenne des Droits de l’ Homme ( CEDH ) 1994 ].

Drepturile apararii

Articolul 6, paragraful 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului reglementeaza drepturile apararii, care reprezinta tot atatea garantii pentru persoana acuzatã in materie penala.

Prin prisma dispozitiilor articolului 6, paragraful 3 litera ( a ), dreptul garantat de acest text este mult mai larg decat dreptul prevazut de articolul 5, paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, chiar daca redactarea acestora se aseamana.

In conditiile articolului 6, paragraful 3, litera ( a ), acuzatul trebuie sa primeasca intr-o maniera detaliata, completa, informatiile cu privire la natura si cauza invinuirilor care i se aduc, pentru a nu fi privat de dreptul la aparare.

Prin urmare, daca articolul 5, paragraful 2 priveste doar informatiile asupra arestarii si acuzatiilor, articolul 6, paragraful 3, litera ( a ) vizeaza informatiile referitoare la tot parcursul procesului penal.

Articolul 6, paragraful 3, litera ( b )  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului este un text care consolideaza dreptul acuzatului la aparare, in sensul ca o asemenea aparare nu poate fi considerata ca efectiva si concreta, decat in conditiile acordarii de catre autoritatile judiciare, a timpului si facilitatilor necesare pregatirii apararii.

Aceasta presupune accesul direct al acuzatului, sau accesul prin avocatul sau, la toate actele dosarului penal.

Evaluarea beneficiului acestui drept este facuta de catre organele CEDO, in raport de complexitatea dosarului si de capacitatea persoanei in cauza de a intelege acuzatiile indreptate impotriva sa, pentru a-si pregati in mod efectiv apararea.

Articolul 6, paragraful 3, litera ( c ) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se refera la trei situatii diferite, in functie de care sunt examinate conditiile exercitarii complete a dreptului la aparare.

Chiar daca nu este un drept absolut, dreptul acuzatului de a-si alege un avocat atunci cand are mijloacele sa plateasca un asemenea practician al dreptului, din textul citat, cat si din jurisprudenta pertinenta, nu rezulta ca autoritatile ar putea sa-l oblige pe cel in cauza, sa accepte serviciile unui avocat din oficiu decat atunci cand interesele justitiei o cer.

Desi tine de competenta autoritatilor judiciare nationale, problema aprecierii intereselor justitiei nu este exclusa controlului european, care are in vedere criteriile gravitatii acuzatiilor, riscurile presupuse de pedeapsa penala pentru acuzat.

Potrivit doctrinei, aceasta apreciere are in vedere si sansele obiective de succes ale apararii, in stransa legatura cu complexitatea cauzei, pentru a se determina daca este necesara asistenta judiciara gratuita in cauza.

Esential este insa ca, in raport de toate aceste criterii, “ dreptul la aparare sa nu fie un drept teoretic si iluzoriu, ci concret si efectiv “ ** [ ** Decizia Marckx contra Belgiei, din 13 iunie 1979 ( Seria A nr.31 ), in Olteanu I., op.cit., p. 74 ; Hotararea Artico contra Italiei ( Seria A nr. 37 ), in Berger V., op.cit., pp. 325-327 ].

Dreptul reglementat de articolul 6, paragraful 3, litera ( d ) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului consacra principiul egalitatii de arme intre acuzare si aparare, ca un reflex al echitatii pe planul procedurii, caracteristica dreptului la un proces echitabil.

Prima observatie care se impune din analiza jurisprudentei CEDO, este ca acuzatul trebuie sa fie prezent cel putin atunci cand sunt audiati martorii defavorabili.

O a doua observatie este aceea ca, dreptul acuzatului de a interoga sau de a face sa fie interogati martorii, presupune existenta unui caracter contradictoriu al procedurii si ca, in principiu, elementele probatorii trebuie sa fie produse in prezenta celui in cauza, pentru a i se da posibilitatea sa le conteste **. [ ** Décision de la CEDH, Arrêt Barberà, Messegué et Jabardo contre Espagne, du 6 décembre 1988, in Décisions de la CEDH 1989, Série A no 146, p. 133 ].

Articolul 6, paragraful 3, litera ( e ) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului priveste dreptul acuzatului de a fi asistat in mod gratuit de catre un interpret, atunci cand nu intelege sau nu vorbeste limba folosita in cadrul procesului.

Este o garantie esentiala, destinata accesului persoanei acuzate la depozitiile care se fac impotriva sa, si o exigenta in sarcina autoritatilor pentru ca dreptul la aparare sa poata fi considerat efectiv.

O asemenea garantie este valabila pe tot parcursul procesului, dar nu presupune traducerea in scris a intregului dosar sau a tuturor pieselor oficiale depuse in cauza.

Totusi, autoritatilor judiciare nationale nu le incumba doar simpla obligatie de a desemna un interpret, ci si aceea de a asigura calitatea adecvata traducerii, si pe cale de consedinta, accesul corespunzator al acuzatului la actele procedurii.

Toate aceste drepturi si garantii prevazute in articolul 6 configureaza elementele echitatii atat pe planul procedurii, cat si pe planul fondului cauzei, ca si elementele principiului egalitatii de arme dintre partile in cauza.

(  extras din Drept European al Drepturilor Omului, Volumul I, Drept Material European al Drepturilor Omului, editia a IV-a, Prof.univ.dr.Ionel Olteanu, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )