Inalta Curte de Casatie si Justitie si Academia Românã – temeiuri ale României Moderne. Juristii in supremul for academic ( Mircea Dutu, prof.univ.dr., director al Institutului de Cercetari Juridice “ Acad. Andrei Rãdulescu “ al Academiei Române ) – ( 1 sau partea intâi ) -
Comunicare sustinuta la Adunarea solemnã consacratã aniversãrii a 150 de ani de la constituirea si inceperea activitãtii Inaltei Curti de Casatie si Justitie ( 28 martie 2012, Sala de marmurã, Cercul Militar National )
Participarea Academiei Române prin Institutul de Cercetari Juridice “ Acad. Andrei Radulescu “ la marcarea aniversarii a 150 de ani de la constituirea si inceperea activitatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei depaseste cu mult semnificatiile unui simplu act de curtoazie institutionala, aferent unui asemenea eveniment solemn si oficial.
Aceasta exprimã legaturile istorice dintre cele doua “ varfuri “ ale vietii publice romanesti – cel al Justitiei si al celui mai inalt for al stiintelor, literaturii si artelor din România -, care au contribuit major la promovarea valorilor fundamentale ale Statului român modern si ale civilizatiei sale.
Dintr-un inceput, Curtea de Casatie era sortita sa ramana elementul cel mai puternic de unire intre cele doua principate ; prin chiar rolul sau ca instantã de casare si aplicare unitarã a legii, schimbarile in compunerea ei mult mai rare, continuitatea ca instanta judecatoreasca si rolul politic ce-l putea juca uneori, aveau sa contribuie mai mult ca orice la consolidarea unitatii si desavarsirea modernizarii Statului român.
Creata patru ani mai tarziu, Societatea Academica Românã, devenita in 1879 Academia Românã, si-a asumat, la randu-i, drept misiune fundamentala cultivarea limbii române si promovarea cercetarilor de istorie nationala, intr-o vreme cand trebuiau dovedite pe deplin latinitatea, continuitatea si unitatea neamului romanesc.
Juristii in Academia Românã
Supremul for academic al tarii a pretuit totdeauna si Dreptul, ca orice forma de cultura si activitate romaneasca ; aflati printre fondatorii si membrii sai, juristii s-au afirmat si au fost perceputi mai ales ca ilustrand alte domenii ale culturii si stiintelor, decat formatia lor initiala.
Recurgand la datele statistice seci, dar nu lipsite de relevanta, din numarul total de circa 850 de membri ai Academiei Romane ( membri titulari, membri corespondenti si membri de onoare din tara ), de la infiintare si pana astazi, 156 au avut sau au studii juridice, ceea ce reprezinta o medie ponderata de 18,35 % nemaiatinsa de nicio alta disciplina !
Juristii au indeplinit 12 mandate de presedinte, 41 mandate de vicepresedinte, doua mandate de secretar general si 35 mandate de presedinte de sectie ***.
*** In raport cu centrele universitare si tarile in care si-au facut studiile, situatia se prezinta astfel : 76 ( 48, 71 % ) – Bucuresti ; 14 ( 8, 97 % ) – Cluj ; 8 ( 5,13 % ) – Iasi ; 1 ( 0, 64 % ) – Arad ; 4 ( 2, 57 % ) – Sibiu ; 1 ( 0, 64 % ) – Oradea ; 4 ( 2, 57 % ) – Cernauti ; ( in 1944 ) ; 48 ( 30, 76 % ) – in strainatate : ( Franta – 24 ; Austro-Ungaria – 10 ; Austria – 6 ; Polonia – 1 ; Germania – 3 ; Rusia – 2 ; Marea Britanie – 1.
Ei reprezinta o pondere importanta si in randul membrilor de onoare ai Academiei Romane din strainatate : 46 din 12 tari***
*** Dintre care 27 ( 57, 44 % ) – Franta ; 5 ( 10, 64 % ) – Germania ; 3 ( 6, 37 % ) – Grecia ; 3 ( 6, 37 % ) – Italia ; 2 ( 4, 26 % ) Slovacia si Republica Ceha ( fosta Cehoslovacie ) ; urmate de Olanda, Belgia, Elvetia, ex-Iugoslavia, SUA, Spania si Luxemburg, cu cate un membru de onoare.
Pentru explicarea acestei situatii de subreprezentare a Dreptului si a specialistilor sai in inaltul for academic au fost avansate mai multe consideratii.
Prima a fost aceea ca Academia a fost creata, in primul rand, “ dintr-un instinct de unitate nationala “ si astfel si-a stabilit initial drept obiectiv definitoriu cultivarea limbii romane si devoltarea cercetarilor de istorie nationala, menite sa dovedeasca latinitatea, continuitatea si unitatea neamului romanesc, fortat, pe atunci, de vitregiile Istoriei, sa traiasca in State diferite.
In virtutea aceluiasi considerent, s-a utilizat si criteriul geografic, in sensul ca membrii initiali ai inaltului for academic au fost numiti, iar ulterior alesi din toate tinuturile locuite de români, Academia realizand astfel, sub forma preocuparilor spirituale, cea dintai unire, care avea sa fie consacrata politico-teritorial pe deplin in anul 1918.
Totusi, nu putem sa trecem sub tacere, pe marginea unor asemenea consideratii, faptul ca Dreptul roman ca sevã a Vechiului Drept Românesc a constituit unul dintre argumentele principale ale scolii latiniste, reprezentata stralucit de profesorul de Drept public, la Universitatea din Iasi, Simion Barnutiu, iar invocarea principiilor juridice si drepturilor popoarelor o “ armã “ decisiva a românilor asupriti, in lupta lor pentru libertate, dreptate si progres.
La putin timp insa, etapa istorica fiind depasita si orizonturile de preocupari si cuprindere ale inaltului for spiritual s-au largit considerabil.
Asa se face ca, prin Legea de Reorganizare din 1879 se prevedea ca Societatea Academicã Românã, infiintata in 1867, sa se declare institut national, cu denumirea de Academia Românã, avand ca scop “ cultura limbii si a istoriei nationale, a literelor, a stiintelor si a frumoaselor arte “.
In virtutea noilor baze legislative, dezvoltate si particularizate prin statut, Academia s-a organizat in trei sectiuni :
- literara,
- istorica si
- stiintifica.
Locul Dreptului s-a regasit in cadrul sectiunii istorice, care se ocupã “ cu diversele chestiuni de istorie si de stiinte sociale “.
Prin acelasi act normativ si conform algoritmului, juristilor li se cuveneau trei locuri de membri activi si cinci de membri corespondenti, care, insa, niciodata nu au fost ocupate.
Intr-adevar, cu toata aceasta deschidere oficial proclamata spre toate zonele stiintei si culturii, multa vreme specialistii in limba, literatura si istoria nationala au fost cei mai numerosi.
Astfel, dintre reprzentantii artelor frumoase a fost ales un academician abia in 1932, in persoana lui George Enescu, iar primul jurist, in aceasta calitate, primit in randurile “ nemuritorilor “ a fost Nicolae Titulescu, la 28 iunie 1935 !
De altfel, chiar Andrei Radulescu, intrat in Academie la 1922, a facut-o in calitate de istoric al Vechiului Drept Românesc si nu in baza operei sale juridice propriu-zise !
Totusi, daca creatia juridica nu a fost astfel de deplin onorata, juristii de formatie, dar nu si intotdeauna de profesie, au fost prezenti printre academicieni, chiar daca in alte ipostaze : istorici, literati, s.a.
Asa de exemplu, printre membrii activi s-au numarat :
Ø Al. Papiu-Ilarian, fost procuror general la Inalta Curte de Casatie ;
Ø Iacob Negruzzi, profesor de drept comercial la Facultatea de Drept din Iasi si literat ;
Ø Al. Papadopol Kalimach,
Ø Ioan Kalinderu ( consilier la Casatie ),
Ø D. Stefanelli ( magistrat ),
Ø Gheorghe Chitu, avocat si literat ;
Ø Andrei Radulescu ( consilier si prim-presedinte al Curtii de Casatie ( 1938-1940 ) ),
Ø Nicolae Titulescu,
Ø Traian Ionascu, directorul Institutului de Cercetari Juridice ( 1956-1968 ),
Ø iar dupa 1990, Paul Mircea Cosmovici,
Ø Ion P. Filipescu.
Unii academicieni au avut, pe langa Drept, si alta specialitate si s-au afirmat teoretic, mai ales in domeniul acesteia, precum :
Ø M. Kogalniceanu,
Ø A.D. Xenopol,
Ø Barbu Stefanescu-Delavrancea,
Ø Titu Maiorescu sau
Ø C. Radulescu-Motru,
Ø Mihail Ralea,
Ø Al. Bratescu-Voinesti,
Ø I. Petrovici,
Ø Dimitrie Gusti,
Ø Zoe Dumitrescu-Busulenga,
Ø Anastasie Joja
Ø Etc.
Categoria membrilor corespondenti a fost mai bine reprezentata de mari juristi ca :
Ø I. Tanoviceanu,
Ø Stefan Longinescu,
Ø Mircea Djuvara,
Ø I. Ionescu-Dolj,
Ø V. Erbiceanu,
Ø Ioan Ceterchi,
Ø Ion Dogaru,
Ø Etc.
In sfarsit, cea mai numeroasa pare a fi fost lista membrilor “ onorati “, pe care s-au inscris nume, precum :
Ø Constantin Bosianu, vestit profesor si jurisconsult, fost vicepresedinte al Consiliului de Stat al lui Cuza-Voda,
Ø Teodor Rosetti, ex-presedinte la Curtea de Casatie,
Ø Avocatii-profesori C.C. Arion si
Ø Petre Misir,
Ø Avocatii Petru Gradisteanu si
Ø Em. Pantazi,
Ø C. Hamangiu, consilier la Casatie si
Ø V. Romniceanu,
Ø C. Buzdugan si
Ø O. Nicolescu, fosti prim-presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Ø Renumitul penolog V.V. Pella,
Ø Reputatul prof.univ.dr. Tudor R. Popescu,
Ø Prof.univ. Vasile Stanescu.
Li s-au alaturat membrii de onoare din strainatate, precum :
Ø R. Poincaré,
Ø V. Scialoja,
Ø P. Collinet,
Ø Del Vecchio,
Ø H. Capitant,
Ø I. Bonnecase,
Ø Benedetto Croce,
Ø François Gény,
Ø Louis Josserand,
Ø S.a.
( extras din “ Inalta Curte de Casatie si Justitie si Academia Romana – temeiuri ale Romaniei Moderne. Juristii in supremul for academic “ , Mircea Dutu, revista “ Academica “, revista editata de Academia Romana, nr. 3 Martie 2012 Anul XXII 257 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu