Maica Tereza de Calcuta. Interviul ( 2 )

Despre Maica Tereza de Calcuta ( 3 )

Drama familiei Maicii Tereza

Maica Tereza nu a vrut niciodata sa vorbeasca despre familia sa.

Cand cineva i-a pus intrebari precise in legatura cu tineretea si copilaria ei, intotdeauna a dat raspunsuri scurte, generice, aproape evazive.

Deseori nu raspundea deloc, dand impresia ca, cine stie din ce ratiuni secrete, nu voia sa atinga un asemenea subiect.

In realitate, acea tacere si acea discretie a sa in legatura cu trecutul indepartat al existentei sale ascundeau o mare drama de familie.

O drama care se refera la moartea tatalui, ucis din motive politice cand era inca tanar si calvarul mamei sale care ramasese practic “ prizonierã “ a regimului comunist, pana la moarte.

Maica Tereza, foarte atasata de parinti, de la care primise, asa cum vom vedea, o educatie exemplara, a suferit mult din aceasta cauza, dar a reusit sa gaseasca imensa fortã a iertarii si de data asta, cel putin cu strainii, nu mai voia sa-si aduca aminte de acel trecut urat.

Fratele sau, Lazãr, cu doi ani mai in varsta decat ea, a dezvaluit culisele acelei drame de familie.

Lazãr, inginer, se transferase in Italia la sfarsitul ultimului razboi mondial si si-a petrecut tot restul vietii la Palermo, unde a condus o importanta retea farmaceutica si unde a murit in 1981.

In 1979, cand Maica Tereza a fost cinstita cu premiul Nobel si presa din toata lumea vorbea despre ea, el a dorit sa se afle adevarul despre propria sa familie si a povestit tulburatoarea drama.

S-a inteles atunci de ce maica Tereza fusese totdeauna atat de evaziva cand ziaristii ii puneau intrebari despre trecut.

In anii in care ea, pentru imensa activitate umanitara pe care o desfasura, devenise un personaj atat de popular, mama sa Drone si sora ei Agata traiau la Tirana, in Albania.

Dupa cum se stie in acea tara era la putere un regim comunist de tip chinez, foarte rigid, crunt de ateu ; iar maica Tereza evita orice amanunt referitor la originea ei, de teama ca mama si sora ei sa nu aiba necazuri.

Stia ca traiau intr-o situatie demna de mila.

De ani de zile se straduia in secret, prin intermediul unor prieteni din randul oamenilor politici occidentali, sa obtina permisiunea ca cele doua femei sa poata pleca din acea tara.

Dar toate eforturile sale s-au dovedit a fi zadarnice.

Mama sa, de fapt, a murit la Tirana in 1972, la varsta de 83 de ani.

Iar la un an dupa aceea a fost urmata si de sora ei, Agata.

Acum, toate acele intamplari dureroase s-au sfarsit.

Apartin istoriei. Comunismul a apus.

Cred ca se poate povesti amanuntit si acea perioada din viata maicii Tereza, pentru ca a avut o mare importanta pentru vocatia sa.

Familia, comportamentul parintilor, mai ales cel al mamei, au fost, de fapt, un exemplu luminos si au avut in mod sigur o influenta hotaratoare asupra alegerii pe care a facut-o “ sfanta “ din Calcuta.

In aproape toate biografiile acestei calugarite se poate citi ca Agnes Bojaxhiu ( poreclita in familie Gonxha, care inseamna “ boboc “ ) viitoarea maica Tereza, s-a nascut la 27 august 1910 in Skopje, in Jugoslavia.

S-ar deduce, asadar, ca maica Tereza ar fi de origine slavã.

Dar nu este asa.

Ea este albanezã.

Skopje este un oras de hotar, care, in decursul istoriei, a apartinut unor State diferite.

A fost anexat de Turcia, de Serbia, dar la origine este albanez.

Marea majoritate a locuitorilor din Skopje, de fapt, vorbeste limba albaneza si, asemeni lor, si familia Bojaxhiu simtea ca este albaneza si vorbea limba albaneza.

Maica Tereza s-a nascut intr-o familie instarita si credincioasa.

Tatal sau, Nicola Bojaxhiu, era un iscusit negustor licentiat in Farmacologie.

Avea si o intreprindere de constructii.

El a fost cel care a construit la Skopje primul teatru.

Mama sa, Drone ( numele unei flori din Albania ), provenea si ea dintr-o familie instarita.

Se casatorise de foarte tanara, la saisprezece ani, si avea cu 18 ani mai putin decat sotul.

La 18 ani era deja  mama primului copil, Lazãr ; la douazeci de ani a nascut-o pe viitoarea maica Tereza si la douazeci si trei a venit pe lume si cea de-a treia nascuta, Agata.

Familia Bojaxhiu era fericita si unita.

Locuia intr-o casa frumoasa, cu o mare gradina in jurul ei, plina totdeauna de flori.

De cealalta parte a gradinii, familia mai avea o alta casa, care era rezervata pentru oaspeti si rude.

Locuitorii din Skopje erau in majoritate musulmani.

Mai era acolo un puternic grup de greco-ortodocsi, in timp ce catolicii erau foarte putini.

Iar Bojaxhiu apartinea acestei firave minoritati.

Asa cum se intampla totdeauna cu cei care fac parte dintr-o minoritate, cei din familia Bojaxhiu erau mandri de credinta lor si nu pregetau sa o puna in practica entuziasti, cu tel si coerenta.

Mai ales mama, Drone, asupra careia apasa marea raspundere de a-si educa fiii.

Ea era foarte credincioasa si foarte harnica in a transmite copiilor ei credinta pe care o primise de la parinti.

La doi pasi de casa familiei Bojaxhiu era o mica biserica si in fiecare dimineatã cand tatal, Nicolae, iesea pentru a merge la lucru, mama Drone isi ducea acolo copiii pentru a se ruga si a asista la Slujbã.

Seara, imediat ce se intuneca, mama Drone isi strangea familia in sufragerie si rosteau impreuna rugaciuni in cinstea Fecioarei Maria.

Era un moment foarte important al zilei, la care erau totdeauna invitati sa participe si oaspetii sau rudele care locuiau in casa din fata gradinii.

Mama Drone isi traia credinta intr-un mod simplu si concret.

Dupa invatatura Evangheliei, era necesar sa-ti iubesti aproapele prin fapte.

Amintea mereu cuvintele lui Isus “ Indiferent ce veti face pentru un sarac din iubire pentru mine, consider ca ati facut-o pentru mine “.

Si astfel avea crestinescul obicei de a merge odata pe saptamana sa viziteze bolnavii din oras si sa dea de mancare si haine celor saraci.

Si voia ca si copiii ei, chiar daca erau mici, sa o insoteasca.

“ Voi sunteti norocosi “ le repeta : “ aveti casa voastra, paine si haine, nu va lipseste nimic. Nu trebuie sa uitati ca multa lume sufera de foame si ca sunt copii care nu au cu ce sa se imbrace, iar cand se imbolnavesc nu au nici medicamente pentru a se trata “.

Lazar Bojaxhiu, fratele maicii Tereza, cel care a povestit toate aceste lucruri, spunea ca, in familie, cea care urma cu mare entuziasm sfaturile religioase ale mamei era Agnese, cea de-a doua nascuta, adica viitoarea maica Tereza.

“ Era o vaduva saraca ce traia impreuna cu cei sapte copii ai sai, aproape toti mici, intr-o camera intunecata si murdara “, a povestit Lazar.

“ Nouã, copiilor, ni se rupea inima cand mergeam la ei cu mama noastra si vedeam acele biete creaturi adunate acolo, ingramadite intr-un singur pat mare, care era un fel de culcus cu pãturi unsuroase si roase. O singura camera pentru opt fapturi, cu o gaura pentru bucatarie si fara closet, in timp ce noi aveam fiecare cate o camera frumoasa si mai aveam si cadã cu apã care venea direct de la robinet ( pe atunci o raritate in Skopje ).

Eu si sora mea Agata nu mergeam niciodata de buna voie in acea casa.

In schimb Agnese era aproape mereu acolo printre acei copii murdari si prost hraniti. Cand iesea de la scoala trecea mereu pe la prietenii sai. Si apoi revenea dupa amiazã pentru a lua gustarea cu ei. Bineinteles ca aducea ea tot ce trebuia.

Apoi, cand acea femeie a murit, copiii sai au trait, practic in casa noastra “.

Exemplul mamei Drone trebuie sa fi lasat urme adanci in inima  micutei Agnese.

Vorbind intr-o zi despre propria vocatie, maica Tereza a spus : “ Nu pot sa spun daca in conturarea vocatiei mele a avut un rol mai mare influenta mamei mele sau faptul ca am mers cu zel la biserica “.

Dar linistea si fericirea familiei Bojaxhiu nu a durat prea mult.

Capul familiei, Nicola, era implicat politic.

Lupta pentru drepturile locuitorilor din Kossovo care era o regiune albaneza si voia sa ramana albaneza.

In 1913 Albania a obtinut independenta, iar familia Bojaxhiu a sarbatorit evenimentul.

Dar imediat dupa aceea a fost dezmembrata, iar regiunea Kossovo a trecut in componenta Iugoslaviei.

Totusi voia sa revina in Albania.

De aceea, in regiunea respectiva erau focare de revolta si de tensiune, pe care trupele din Belgrad le stingeau prin violenta.

Trupele luau la ochi mai ales persoanele influente, care aveau un ascendent moral asupra populatiei si printre acestea era si tatal lui Agnese, stimat si respectat in tot orasul.

Autoritatile slave au inceput sa-l persecute pe Nicola Bojaxhiu.

L-au santajat cu rastalmaciri si razbunari.

Au inceput sa-i saboteze activitatea prin orice mijloace.

Intreprinderea lui Nicolae Bojaxhiu a trebuit sa infrunte greutati mari, care au adus-o in pragul falimentului.

Dar Nicola nu s-a dat batut.

Si atunci autoritatile slave au  recurs la violenta, eliminandu-l pe acel om care, pentru ei, nu era decat un rebel.

“ In 1919 “, a povestit Lazar Bojaxhiu “ tatal meu era consilier comunal.

Intr-o zi s-a dus la Belgrad pentru o intrunire.

L-au adus acasa cu o caruta, chinuit de dureri sfasietoare.

L-au internat in spital, dar nu mai era nimic de facut.

A murit otravit la numai cateva ore dupa internare.

Avea 46 de ani.

In niciun document medical nu s-a scris ca a fost otravit, dar noi stiam prea bine ca a fost eliminat in felul acela de politia slava din motive politice “.

Familia Bojaxhiu s-a pomenit imediat in fata unor grave greutati economice.

Intreprinderea a fost inchisa.

Familia ramasese pe drumuri.

Mama Drone, totusi, nu isi pierdu cumpatul.

Avea trei copii de crescut : Lazar, 11 ani, Agnese, 9 ani, si Agata, 6.

Pentru a le da de mancare copiilor incepu cu indrazneala o noua activitate comerciala.

Se puse sa vanda covoare, broderii, si alte produse de artizanat locale.

Era o activitate in care nimeni nu credea, dar care, in schimb s-a dovedit extrem de rentabila, permitand familiei sa reziste cu demnitate.

Intre timp Agnese crestea urmand exemplul mamei, era foarte prietenoasa si isi dedica timpul liber celor saraci.

La 18 ani, vocatia ei s-a manifestat pe deplin, iar Agnese si-a lasat familia pentru a intra in manastire.

A devenit calugarita in Congregatia lui Loreto Abbey.

A mers intai in Irlanda, apoi in India.

De cand si-a parasit familia nu si-a mai vazut nici mama, nici sora.

Familia maicii Tereza a continuat sa traiasca la Skopje pana in 1934, apoi s-a mutat la Tirana.

In 1939, cand Mussolini, avand intentia de a se folosi de Albania drept cap de pod pentru a patrunde in Balcani, a dat ordin trupelor sa invadeze tara, iar Lazar Bojaxhiu, care avea pe atunci 31 de ani, era ofiter in armata si, ca multi alti soldati a fost incorporat in trupele italiene si trimis la Torino.

Dupa terminarea razboiului, s-a decis sa ramana in tara noastra.

In Albania, intre timp, se organizeaza forte albaneze de rezistenta, care s-au transformat apoi in armata de eliberare sub conducerea lui Enver Hoxha.

Dupa ce a fost eliberata Tirana, la 11 ianuarie 1946, Albania a fost proclamata republicã si a intrat in blocul comunist.

A inceput astfel in aceasta tara un nou calvar.

Pentru mai mult de patruzeci de ani, patria maicii Tereza a ramas sub dictatura lui Enver Honxa, unul dintre cei mai cruzi zbiri din secolul nostru.

La inceput, pentru a-si consolida politica fata de natiunile din jur, Enver Hoxha a cerut sprijinul lui Stalin.

Cand a murit, iar Hrusciov i-a dezvaluit faptele infricosatoare, s-a rupt de Kremlin si a devenit prietenul lui Mao.

In interiorul tarii a instaurat un regim de teroare mentinut de o politie secreta foarte eficienta si crunta.

Oricine era suspectat ca nu este fidel dictatorului, era eliminat.

Spre sfarsitul anilor ’60, dupa ce imbratisase metodele Revolutiei culturale chineze, a eliminat, in numai cateva zile, patru sute dintre conducatorii partidului si intr-o singura zi a ordonat sa fie ucisi treizeci de generali.

Chiar fratele maicii Tereza a fost victima acelui dictator sangeros : considerandu-l vinovat ca a tradat Albania pentru ca a luptat in armata italiana, a fost condamnat la moarte in contumacie.

Maica Tereza cunostea toate aceste intamplari si se infricosa pentru soarta mamei si sorei sale care traiau la Tirana si erau tinute sub control pentru ca erau rudele unui tradator condamnat la moarte si ale unei calugarite.

Vreme de mai mult de zece ani nu a avut nicio veste de la ele.

Apoi, in sfarsit, a primit o scrisoare.

Cele doua femei erau in viata.

Dar regimul le oropsea.

Li se permitea sa scrie o singura data pe luna rudelor din strainatate, dar toate scrisorile treceau prin mana serviciului de cenzura al Statului, care controla si cel mai mic amanunt.

In acest fel, maica Tereza nu a putut niciodata sa afle care erau adevaratele conditii de viata si cat de sanatoase erau mama si sora ei.

Din scrisori intuia ca sufereau.

Mama ei scria : “ Vreau sa te vad inainte de a muri. E singura mea rugaminte la Dumnezeu “.

Profitand de oamenii politici mai importanti pe care ii cunostea in toata lumea, maica Tereza s-a straduit in fel si chip pentru a le scoate din Albania.

Spre sfarsitul anilor saizeci se parea ca eforturile sale se vor incheia cu un bilant pozitiv.

Pe atunci, Albania era in legatura cu China si incerca timid sa se deschida spre Occident.

Guvernul francez parea dispus sa inceapa un dialog.

Ministrul de externe francez, Couve de Mourville, care o cunostea pe maica Tereza, a vrut sa o ajute.

A prezentat personal cererea respectiva colegului sau din Tirana.

Dar nici asta nu folosi la nimic.

Dupa o vreme, ministrul de externe albanez i-a scris lui Couve de Mourville : “ Doamnele Drone si Agata Bojaxhiu nu se afla intr-o situatie fizica ce le-ar putea permite sa calatoreasca in strainatate “.

Era un refuz.

Maica Tereza a simtit cum i se spulbera visul de a-si putea imbratisa mama si sora.

A suferit.

Poate ca a si plans, dar nu a zis niciodata nimic.

A lasat pedepasa in seama Domnului, asa cum facea totdeauna.

Mama Drone a murit in 1972.

Iar la un an dupa aceea a murit si Agata.

Maica Tereza a continuat, chiar si dupa moartea mamei si a sorei sale, sa nu spuna nimic in legatura cu soarta familiei.

Albania era patria ei si astepta momentul cand ar fi putut sa-i fie de folos.

Imediat dupa ce a cazut regimul lui Enver Hoxha, maica Tereza a fost chemata impreuna cu celelalte calugarite ale ei sa se ocupe de saracii din aceasta tara.

Iar ea a alergat intr-un suflet, plina de entuziasm.

Gandindu-se poate chiar si la mama si la sora ei, care, prin suferintele lor, au contribuit la eliberarea acelei tari.

( extras din  Tereza Sarmanilor ( Tereza dei Poveri ), Renzo Allegri, Settembre 1992, Colectia Interferente, Ed. Akia, Brasov, 1994 )