Maica Tereza de Calcuta. Interviul ( 3 )

Despre Maica Tereza de Calcuta ( 4 )

Maica Tereza a simtit prima chemare spre viata religioasa cand avea in jur de 12 ani.

Mi-a povestit : “ E imposibil sa spui cand te cheama Dumnezeu. Poate ca vocatia se naste printr-un dialog intim intre Dumnezeu si creatura sa care se desfasoara in adancul sufletului si care incepe din prima clipa de viata.

Dumnezeu le vorbeste chiar si copiilor nenascuti, iar ei il inteleg foarte bine.

Din cate imi amintesc, cred ca primul impuls de a deveni misionara l-am simtit in jurul varstei de 12 ani.

Ma duceam la o scoala necatolica, dar in parohia aceea erau niste preoti iscusiti care se ingrijeau cu mult zel de sufletele noastre.

Iar eu raspundeam afirmativ la toate initiativele religioase ale parohiei.

Intr-o zi a venit sa tina niste predici in parohia noastra un iezuit care era misionar in India.

A vorbit despre activitatea lui pe acele meleaguri.

Cuvintele lui m-au tulburat adanc.

Inima mea a fost cuprinsa de o mare dorinta de a merge si eu acolo pentru a contribui la raspandirea imparatiei lui Dumnezeu.

Am vorbit despre asta cu acel iezuit.

El mi-a spus : „ Roaga-te pentru a cunoaste vointa lui Dumnezeu „.

O vreme, dorinta de a merge in misiune a continuat sa se faca simtita in mine.

Totusi, nu voiam pe atunci sa devin calugarita.

Asa ca dorinta mea de a merge in misiune a ramas ingropata in inima mea “.

La prima chemare timida spre viata religioasa, asadar, tanara Agnes Bojaxhiu a raspuns negativ.

Dar nu era un refuz.

Agnes nu se speriase de greutatile pe care acea chemare le presupunea.

Nu s-a inchis in sine insasi din egoism.

A sovait doar pentru ca dorinta ei de a pleca in misiune era strans legata de alegerea de a deveni calugarita.

Maica Tereza a fost dintotdeauna o femeie foarte practica.

Asa cum am vazut deja, la 12 ani, parcurgea o perioada foarte urata a vietii sale.

Tatal sau murise cu trei ani in urma.

Mama ei era nevoita sa lucreze din rasputeri pentru a permite familiei sa traiasca.

Agnese, desi era doar copila, trebuia sa o ajute.

Si era silita sa se ingrijeasca de una singura de multe nevoi ale existentei cotidiene.

Invatase sa fie dinamica si independenta.

In acel moment, in timp ce simtea dorinta de a pleca, de a merge in India, se gandea la o existenta activa, plina de initiative, de aventuri, de pericole, de calatorii in genul pe care misionarii le descrisesera. Nu intelegea cum toate astea se pot realiza alegand viata de manastire.

Pe atunci, Agnese, poate, nici nu cunostea viata calugaritelor.

Mergea, asa cum ea insasi a povestit, la o scoala necatolica.

In biserica erau preoti iscusiti care se ingrijeau de sufletele copilelor.

Mama sa o insotea sa-i viziteze pe saraci si pe bolnavi.

Nu aflãm nimic despre viata calugaritelor care, poate, la Skopje, oras preponderent musulman, se intalneau rar.

De aceea Agnese nu impartasi ideea de a intra in manastire pentru a putea merge, dupa ce ar fi devenit calugarita, in misiune.

Anii au trecut. Agnese a crescut.

O ajuta pe mama ei in treburile de gospodarie.

Participa intens la viata parohiala.

“ Era o fata frumoasa “ a povestit Lazar, fratele maicii Tereza.

“ Avea o mare sensibilitate sufleteasca. Ii placea muzica, canta la mandolina si la pian si scria poezii “.

La parohie, fetele faceau parte dintr-o confrerie in slujba Fecioarei Maria, condusa de preoti iezuiti.

Unii dintre acei credinciosi, pe care Agnese i-a cunoscut, fusesera plecati in India si isi desfasurau activitatea in Bengal.

Totusi nu isi uitasera prietenii ramasi la Skopje si tineau legatura cu ei prin scrisori.

Mai ales unul dintre ei : parintele Anthony.

Trimitea cate una, doua scrisori pe saptamana, prezentand amanuntit activitatea sa si a fratilor sai, pe meleagurile unde erau in misiune.

Acesti misionari lucrau in regiunea Noakhali, una dintre regiunile inaccesibile in delta Gangelui, unde, pe o arie de saizeci de kilometri patrati, traiau doua milioane si jumatate de oameni.

Erau oameni saraci care traiau inghesuiti in colibe saracacioase, despartite de o retea de canale.

La acesti oameni, se putea ajunge doar cu barca sau cu plute trase de bivoli.

Parintele Anthony scria din suflet, reusind sa transmita bucuria si mandria lui de a fi misionar al lui Cristos.

Scrisorile erau raspandite printre tinerii catolici din Skopje, care le citeau cu lacomie.

Unele erau publicate in micul ziar al confreriei in slujba Fecioarei Maria.

Si Agnes citea acele scrisori si era cuprinsa de entuziasm.

Tocmai acele scrisori i-au redesteptat vechea dorinta, niciodata adormita definitiv, de a merge ca misionara in India.

Acel proiect s-a infiripat viguros in mintea ei.

Acum nu mai era o copila.

Avea aproape optsprezece ani. Era in stare sa priveasca limpede in propria inima.

Era vremea sa se gandeasca in mod concret la viitor.

Trebuia sa hotarasca ce anume va face in viata.

Trebuia sa-si aleaga propriul sau drum.

Si simtea ca singurul tel spre care aspira din tot sufletul era sa devina misionara.

A meditat indelung. Iar cand a fost sigura ca intr-adevar voia sa mearga pe aceasta cale, a vorbit cu mama si parohul.

Obiectivul sau era de a merge in Bengal pentru a colabora cu misionarii pe care ii cunostea pentru a raspandi printre acei oameni imparatia lui Dumnezeu.

Insa o femeie, pentru a deveni misionara, trebuia sa fie, mai intai calugarita.

Acum sunt si misionare laice.

Atunci, spre sfarsitul deceniului al treilea, numai calugaritele mergeau in misiune.

Agnese ceru informatii.

I se spuse ca toate calugaritele aflate ca misionare in Bengal faceau parte din Congregatia Doamna Noastra a lui Loreto, care isi avea Casa mama la Dublin, in Irlanda.

Deci, daca Agnese voia sa mearga misionara in Bengal, trebuia sa se adreseze acelei Case mama, sa solicite de a fi primita in Congregatie si sa ceara apoi sa fie trimisa in India.

Agnese nu intelegea sa piarda vremea.

Decizia era luata.

A scris in Irlanda si dupa o vreme a primit raspunsul afirmativ.

Si-a parasit familia si a plecat la Dublin.

A intrat in Congregatia Doamna Noastra a lui Loreto si a ramas in Irlanda cateva luni, timpul necesar pentru a permite responsabilelor sa-si dea seama daca acea tanara albaneza avea aptitudinile necesare pentru a deveni o buna calugarita in Congregatia lor.

In decembrie 1928 a plecat in India si a fost trimisa la Darjeeling, in regiunea muntilor Himalaia, pentru a-si face ucenicia.

Darjeeling se aflã intr-o zona uimitoare. Totul in jur este o alcatuire fantastica de frumuseti naturale.

Agnese a ramas in manastirea din acel orasel doi ani, dedicandu-se studiului regulilor Congregatiei si practicii vietii spirituale.

La sfarsitul celor doi ani de ucenicie, si-a depus juramantul prin care isi lua adio de la lume si devenea o sotie a lui Isus.

Pentru a face ca despartirea de lume sa fie totala, regulile Congregatiei Doamna Noastra a lui Loreto, urmand un vechi obicei comun tuturor Ordinelor si Congregatiilor religioase, cereau calugaritei sa renunte si la propriul nume si sa ia unul nou.

Agnese Bojaxhiu a vrut sa ia numele unei sfinte franceze careia ii citise, in anii aceia, biografia : Tereza lui Isus Copil, cunoscuta sub numele de Tereza din Lisieux.

Agnese fusese tulburata mai ales de marea putere de supunere pe care o aratase sfanta Tereza in scurta viata dusa in manastire.

Iar Agnese a ales sa fie numita Tereza, tocmai pentru a jura, la fel ca sfanta franceza, o supunere oarba si pentru a putea in acest fel sa-l slujeasca printr-o iubire totala si pe mirele sau, Isus.

Dupa ce a plecat din manastirea din Darjeeling, tanara maica Tereza a fost trimisa la High School din Entally, un mare colegiu al Congregatiei Doamna Noastra a lui Loreto, care se aflã la periferia rasariteana a Calcutei, cu sarcina de a studia pentru a obtine diploma de Doctorat, pentru ca superiorii sai voiau ca ea sa devina o profesoara.

Iar maica Tereza i-a ascultat.

( extras din  Tereza Sarmanilor ( Tereza dei Poveri ), Renzo Allegri, Settembre 1992, Colectia Interferente, Ed. Akia, Brasov, 1994 )