Libertatea ne este datã ca sã iubim ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Libertatea ne este datã ca sã iubim ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Istoria recentã ne-a oferit o amplã si dramatic de elocventã documentatie despre folosirea nepotrivitã. Rãmâne de clarificat in ce constã si la ce foloseste libertatea.

Aici intrãm intr-o problema care, daca a fost importanta in tot trecutul nostru, a devenit si mai importanta in prezent, dupa evenimentele din 1989.

Ce este libertatea omeneasca ?

Raspunsul se poate gasi deja la Aristotel.

Pentru Aristotel, libertatea este o caracteristica a vointei care se realizeaza prin intermediul adevarului.

Ii este data omului ca sarcinã de indeplinit.

Nu existã libertate fara adevar.

Libertatea este o categorie etica.

Aristotel explicã aceasta mai intai in Etica nicomahicã, construita pe baza adevarului rational.

Aceasta etica naturala a fost adoptata in ansamblu de Sfantul Toma in Summa Theologiae.

Astfel, s-a intamplat cã Etica nicomahicã a ramas valabila in istoria moralei, dar avand de acum caracteristicile unei etici crestine tomiste.

Sfantul Toma a acceptat pe deplin sistemul aristotelic de virtuti.

Binele care apare in fata libertatii omului pentru a fi infaptuit  este tocmai binele virtutilor.

Mai inainte de orice, este vorba de cele patru virtuti cardinale : prudenta, dreptatea, tãria, cumpatarea.

Prudenta are rol de calauza.

Dreptatea reglementeaza ordinea sociala.

In schimb, cumpatarea si taria disciplineaza ordinea interioara a omului : adica determina binele in raport cu irascibilitatea si lacomia omeneasca, vis irascibilis si vis concupiscibilis.

Prin urmare, la temelia Eticii nicomahice stã cu certitudine o adevarata antropologie.

In sistemul virtutilor cardinale se insereaza celelalte, care sunt, din multe puncte de vedere, subordonate primelor.

Se poate spune ca acest sistem, de care depinde autorealizarea libertatii omului in adevar, este exhaustiv.

Nu este vorba de un sistem abstract si aprioric.

Aristotel pleaca de la experienta subiectului moral. Si Sfantul Toma porneste de la experienta morala, dar, prin intermediul ei, cauta si iluminarile pe care le contine Sfanta Scriptura.

Cea mai mare dintre ele este porunca referitoare la iubirea de Dumnezeu si de aproapele tau.

In aceasta porunca, libertatea omului isi aflã cea mai mare implinire.

Libertatea ne este data ca sa iubim : realizarea sa prin intermediul iubirii poate sa atinga si eroicul.

Intr-adevar, Cristos vorbeste de “ darea vietii “ pentru fratele tau, pentru alta fiinta omeneasca.

N-au lipsit din istoria crestinismului cei care, in diferite maniere, “ si-au dat viata “ pentru aproapele lor si au facut-o ca sa urmeze exemplul lui Cristos.

Asa s-a intamplat mai ales cu martirii, a caror marturie insoteste crestinismul din vremurile apostolice pana astazi.

Secolul XX a fost marele secol al martirilor crestini, atat in Biserica Catolica, cat si in alte Biserici si comunitati ecleziastice.

Revenind la Aristotel, trebuie sa adaugam ca, in afara de Etica nicomahica, el a lasat si o opera despre etica sociala, intitulata Politica.

Aici nu trateaza chestiunile privitoare la strategiile concrete ale vietii politice, ci se margineste la definirea principiilor etice pe care ar trebui sa se bazeze orice sistem politic corect.

Politica lui Aristotel trimite mai ales la doctrina sociala catolica, ce a capatat o importanta deosebita in epoca moderna datorita impulsurilor date de chestiunea muncitoreasca.

Dupa marea enciclica a papei Leon al XIII-lea, Rerum novarum, din 1891, secolul XX a inregistrat diferite documente ale Magisterului, care au o importanta fundamentala pentru multele probleme aparute treptat in sfera sociala.

Enciclica Quadragesimo anno a papei Pius al XI-lea, publicata cu ocazia celei de a patruzecea aniversari de la Rerum novarum, abordeaza direct chestiunea muncitoreasca.

Papa Ioan al XXIII-lea, la randul sau, in Mater et magistra – atunci cand se referã la lucratorii agricoli -, vorbeste cu profunzime despre dreptatea sociala ; apoi, in enciclica Pacem in terris, traseaza principalele norme pentru o pace justa si pentru o noua ordine internationala, reluand si dezvoltand principiile deja existente in unele dintre interventiile importante ale lui Pius al XII-lea.

Papa Paul al VI-lea, in scrisoarea apostolica Octogesima adveniens, revine asupra chestiunii muncii in industrie, in timp ce in enciclica Populorum progressio se opreste mai ales asupra analizei caracteristicilor unui progres corect.

Toata aceasta problematica va fi propusa si reflectiei Parintilor din Conciliul Vatican II si va fi tratata mai ales in Constitutia Gaudium et spes.

Pornind de la intrebarea fundamentala referitoare la vocatia fiintei omenesti, documentul conciliar ii analizeaza unul dupa altul multiplele aspecte.

Se opreste mai ales asupra casatoriei si a familiei, isi pune intrebari referitoare la cultura, trateaza complexele chestiuni ale vietii economice, politice, sociale, atat la nivel national, cat si international.

Asupra acestora din urma am revenit si eu in cele doua enciclice Sollicitudo rei socialis si Centesimus annus.

Dar si mai inainte dedicasem muncii omului o enciclica aparte, Laborem exercens.

Aceasta, gandita pentru cea de a nouazecea aniversare de la Rerum novarum, a fost publicata cu intarziere din cauza atentatului la viata papei.

Se poate spune ca la baza tuturor acestor documente ale Magisterului se aflã tema libertatii omului.

Creatorul ii dã omului libertatea ca dar si, in acelasi timp, ca sarcinã.

Intr-adevar, prin intermediul libertatii, omul este chemat sa intampine si sa infaptuiasca adevarul despre bine.

Alegand si facand un bine adevarat in viata personala si familiala, in realitatea economica si politica, in cadrul national si international, omul isi infaptuieste propria libertate in adevar.

Aceasta ii permite sa evite sau sa depaseasca posibilele devieri pe care le inregistreaza istoria.

Una dintre acestea a fost cu siguranta machiavellismul renascentist ; dar au fost si diferitele forme de utilitarism social, de la cel de clasa ( marxism ) la cel national ( national-socialism, fascism ).

Dupa ce in Europa s-au prabusit aceste doua sisteme, societatilor, mai ales celor din fostul bloc sovietic, li s-a infatisat problema liberalismului.

Aceasta a fost pe larg discutata cu ocazia enciclicei Centesimus annus si, sub un alt aspect, cu ocazia enciclicei Veritatis splendor.

In aceste dezbateri revin eternele intrebari, care fusesera deja discutate la sfarsitul secolului XIX de papa Leon al XIII-lea, care a dedicat mai multe enciclice problematicii libertatii.

Din aceasta analiza rapida a liniilor esentiale ale istoriei gandirii referitoare la aceasta tema, se vede cat este de importanta intrebarea despre libertatea omeneasca.

Libertatea este libertate in masura in care realizeaza adevarul despre bine.

Doar atunci este ea insasi un bine.

Daca libertatea inceteaza sa mai fie legata de adevar si incepe sa fie independenta, se constituie premisele unor consecinte morale daunatoare, a caror dimensiune este, uneori, incalculabila.

In acest caz, abuzul de libertate provoaca o reactie care ia forma unui sistem totalitar oarecare.

Si aceasta este una dintre formele de alterare a libertatii, ale caror consecinte le-am vazut in secolul XX si nu numai.

( extras din Memorie si Identitate - Introducere de Cardinal Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Ion Paul al II-lea, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )