Viata carmelitanã
Ca orice viata crestina, si viata carmelitana constã in respectarea a douã “ mari porunci “ :
- iubirea de Dumnezeu, si
- iubirea aproapelui.
Dar in Carmel, aceste douã iubiri sunt pâinea fiecãrei ore.
Clauzura este ca o imbratisare stransa : face evidentã ( in rugaciune lunga si in tacere ), exclusiva apartenenta a “ fiecarei surori “ la Isus Domnul.
Dar, in consecinta, fiecare stie ca trebuie sa intrupeze apoi “ pentru cealalta sorã “ aceeasi iubire.
Nu mai e vorba doar de “ a-l iubi pe aproapele asa cum il iubeste Isus “.
Provocarea e mult mai inalta : fiecare ii ofera Lui spatiul propriei umanitati pentru ca El insusi – in fiecare creatura – sa iubeasca si sa fie iubit.
Imi amintesc un act de caritate pe care Bunul Dumnezeu m-a inspirat sa-l fac cand eram novice : era in perioada in care Sora Saint-Pierre mergea inca la cor si la refectoriu.
La rugaciunea de searã .... cu zece minute inainte de 6, trebuia ca o calugarita sa se deranjeze pentru a o conduce in refectoriu ....
Ma costa mult sa-mi propun sa fac acest mic serviciu, pentru ca stiam ca nu era usor s-o multumesti pe viata Sorã Saint-Pierre care suferea atat de mult, incat nu-i placea sa-si schimbe insotitoarea.
Totusi nu voiam sa pierd o ocazie atat de frumoasa pentru a exercita caritatea, amintindu-mi ca Isus spusese : “ Ceea ce veti face celui mai mic dintre fratii mei, mie imi veti fi facut “.
Deci m-am oferit cu multa umilinta s-o insotesc : mi-a trebuit mult ca s-o conving sa accepte serviciile mele.
In sfarsit, m-am pus pe treaba si aveam atata bunavointa incat m-am descurcat perfect.
In fiecare seara cand o vedeam pe Sora Saint-Pierre scuturandu-si clepsidra, stiam ca asta vrea sa insemne : “ mergem ! “.
E incredibil cat ma costa sa ma deranjez, mai ales la inceput, totusi o faceam imediat, si incepea o intreaga ceremonie : trebuia mutata si dusa bancuta intr-un anumit mod, mai ales fara graba, apoi era plimbarea ; era vorba de a o urma pe biata infirma, sustinand-o de centura, o faceam cu toata dulceata de care eram capabila ; dar daca, din nefericire, facea un pas gresit, imediat i se parea ca o tin prost si ca era pe punctul de a cadea. – “ Ah ! Dumnezeul meu ! Dumneavoastra mergeti prea repede, o sa ma ranesc ! “
Daca incercam sa merg si mai incet : “ Dar, in sfarsit, sustineti-ma, nu va mai simt mana, mi-ati dat drumul, cad, ah ! am spus eu ca sunteti prea tanara ca sa ma insotiti ! “.
In sfarsit ajungeam in refectoriu fara incidente ; acolo se mai adaugau alte probleme : trebuia asezata cu grija si actionat cu grija pentru a n-o lovi, apoi trebuia sa i se ridice manecile ( mereu intr-un anume fel ), apoi eram libera sa plec.
Cu bietele ei maini deformate, ea aranja painea in castron, cum putea.
Mi-am dat seama imediat si, in fiecare seara, o lasam numai dupa ce-i faceam si acest mic serviciu.
Si deoarece nu mi-l ceruse, a fost foarte impresionata de grija mea, si prin acest mijloc, pe care nu-l cautasem in mod expres, i-am castigat toata bunavointa, mai ales pntru ca ( am aflat-o mai tarziu ), dupa ce-i taiam painea, ii zambeam cum puteam eu mai frumos inainte sa plec.
... Mi-amintesc uneori anumite amanunte care, pentru sufletul meu, sunt ca o boare de primavara.
Iata unul care-mi revine in memorie : intr-o seara de iarna, imi desfasuram ca de obicei micul meu serviciu ; era frig, era intuneric ... dintr-o data am auzit in departare sunetul armonios al unui instrument muzical : atunci mi-am imaginat un salon bine luminat, cu totul stralucind de aur, si fete elegant imbracate care-si faceau reciproc complimente si onoruri mondene ; apoi privirea mi-a cazut pe biata bolnava pe care o sprijineam ; in loc de o melodie, auzeam din cand in cand cum se plangea ; in loc de aur, vedeam caramizile manastirii noastre austere, abia luminata de o lumina slaba.
Nu pot sa exprim ce s-a intamplat in inima mea, ceea ce stiu este ca Domnul a luminat-o cu razele adevarului care depasesc atat de mult splendoarea tenebroasa a sarbatorilor de pe pamant, ca nu-mi puteam crede fericirii mele...
Ah ! pentru a ma bucura mii de ani de sarbatorile mondene, nu as fi dat cele zece minute implicate in indeplinirea umilului meu oficiu de caritate ( ... )
Nu am practicat mereu caritatea cu aceste avanturi de bucurie, dar la inceputul vietii mele religioase, Isus a vrut sa ma faca sa simt cat e de dulce sa-l vezi in inimile mireselor lui ; de aceea, cand o insoteam pe Sora Saint-Pierre, o faceam cu atata iubire ca mi-ar fi fost imposibil s-o fac mai bine daca ar fi trebuit sa-l insotesc pe Isus in persoana.
Sfanta Tereza din Lisieux a Pruncului Isus si a Sfintei Fete ( Manuscrisul C )
( extras din Sfânta Tereza din Lisieux : Viata este Iubire, Pr.Antonio Maria Sicari o.c.d., Parintii si Surorile Carmelitani Desculti, Bucuresti )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu