Consiliul Constitutional al Frantei ( Institutii jurisdictionale )

Consiliul Constitutional al Frantei ( Institutii jurisdictionale )

Redactand Constitutia din 4 octombrie 1958, Generalul De Gaulle isi manifesta vointa fermã de a institui o jurisdictie constitutionala unicã, autonoma si dotata cu competente reale pentru a verifica constitutionalitatea legilor, inlocuind Comitetul constitutional instaurat sub a IV-a Republicã ( francezã ) care se aratase absolut ineficace.

Este vorba de o jurisdictie fundamentala in serviciul Constitutiei, jucand un rol de prim plan in democratie, cu scopul de a evita “ derapajele legislative “ si arbitrariul politic.

Descrierea organicã

Se cuvine sa ne intrebam despre membrii care fac parte din Consiliul Constitutional si despre functionarea institutiei.

Membrii

Compunerea Consiliului Constitutional si modul de recrutare al membrilor sai sunt definite in articolul 56 al Constitutiei.

In virtutea acestui text, doua categorii de membri alcatuiesc Consiliul Constitutional :

1. membrii numiti, si
2. membrii de drept.

Membrii numiti sunt aceia numiti de :

1. Presedintele Republicii,
2. presedintele Adunarii Nationale si
3. presedintele Senatului,

in proportie de trei membri, fiecare.

Acesti nouã membri fac parte din Consiliul Constitutional pe timpul unui mandat unic de nouã ani, Consiliul Constitutional fiind reinnoit cu o treime, din trei in trei ani.

Cu toate ca nu este ceruta nicio conditie de titlu, de pregatire ( formare ) sau de experienta, se constata ca personalitatile numite sunt in majoritate “ juristi de formatie si chiar de profesie “.

Membrii de drept sunt fostii Presedinti ai Republicii care intra in mod automat in compunerea Consiliului Constitutional, la finele mandatului lor prezidential, ei fac parte din Consiliul Constitutional pe viata.

Sub a IV-a Republica, presedintii Vincent Auriol si René Coty au facut parte din Consiliul Constitutional.

In schimb, sub a V-a Republica, niciun presedinte nu a facut parte din alcatuirea Consiliului.

Pentru a se asigura de perfecta independenta a acestor membri, in afara de prohibirea oricarei reinnoiri ( a mandatului ), anumite incompatibilitati au fost instaurate, si anumite obligatii le sunt impuse.

Articolul 57 al Constitutiei si Ordonanta din 7 noiembrie 1958 fixeaza functiile incompatibile cu acelea de membru al Consiliului Constitutional.

Acestea sunt functiile de :

• ministru,
• parlamentar,
• membru al Consiliului economic si social,
• conducator sau responsabil de partid politic.

In plus, membrii Consiliului Constitutional nu pot ocupa nicio functie publica in timpul mandatului lor, doar daca nu ocupau una inainte de numirea lor.

In acest caz, ei nu pot beneficia de o avansare la alegere ; singurã, numai o promovare in functie de vechime ( vechimea in munca ) este posibila in timpul mandatului lor.

Ei au obligatia, inainte de a intra in functie, de a presta juramant in fata Presedintelui Republicii.

Ei jura sa judece in toata impartialitatea, sa respecte secretul deliberarilor si al voturilor, de a se supune unei obligatii de rezerva abtinandu-se de la orice luare de pozitie publica, sau de la orice consultare ( consultatie ) care priveste chestiunile pe care le trateaza Consiliul Constitutional.

Violarea uneia dintre aceste obligatii este sanctionata de chiar Consiliul Constitutional ( insusi ).

In contrapartidã a activitatii lor jurisdictionale, membrii Consiliului Constitutional percep o remunerare echivalenta cu salariile cele mai ridicate ale functionarilor Statului.

Functionarea

Consiliul Constitutional este prezidat de catre o personalitate numita de Presedintele Republicii, dintre cei nouã membri care alcatuiesc Consiliul.

El dispune de un vot preponderent in caz de partaj al voturilor.

In calitatea sa de presedinte, el se bucura de o competenta ( putere ) extinsa privind conducerea Consiliului, organizarea muncii, tinerea sedintelor ...

Prin decret al Presedintelui Republicii, si la propunerea presedintelui Consiliului Constitutional, un secretar general este numit cu scopul de a gera administrarea interna a Consiliului, a carui misiune esentiala consta in inregistrarea cererilor, elaborarea darilor de seama si efectuarea publicarii Culegerii anuale de Decizii ( a Consiliului ).

La convocarea presedintelui, Consiliul este invitat sa se reuneasca in sedinta ordinara.

Un cvorum de sapte membri este necesar ( cerut ) pentru a putea delibera.

Afacerea ( litigiul ) este mai intai instruita de catre o sectie compusa din trei membri, apoi este judecata de catre ansamblul Consiliului.

Deciziile date in termen de o lunã ( cu exceptia cazului de urgenta, cand Deciziile sunt date in opt zile ) sunt motivate si acelea care privesc controlul de constitutionalitate sunt publicate in Jurnalul ( Monitorul ) Oficial.

Aceste Decizii au autoritate de lucru judecat.

Atributiile

Doua tipuri de atributii sunt exercitate : cele mai importante si curente sunt jurisdictionale, cele mai putin frecvente sunt nejurisdictionale.

Atributiile jurisdictionale

Atributiile Consiliului sunt duble. Consiliul Constitutional este in acelasi timp judecator al constitutionalitatii legilor si judecator al anumitor contencioase electorale.

Consiliul, judecator al constitutionalitatii legilor

In calitatea sa de gardian al Constitutiei, Consiliul are drept misiune esentiala sa judece constitutionalitatea legilor.

Acest control este facultativ in anumite cazuri, obligatoriu in altele.

Controlul obligatoriu

In virtutea articolului 61 alineatul ( 1 ) al Constitutiei, un control de constitutionalitate trebuie in mod obligatoriu sa fie practicat in ce priveste legile organice si regulamentele adunarilor parlamentare.

Cat priveste legile organice, sezina Consiliului este facuta de catre primul ministru, inainte de promulgarea lor ; pentru regulamentul adunarilor, ea apartine presedintilor Adunarii Nationale si Senatului, inainte de intrarea lor in vigoare.

In mai multe randuri, acest control s-a aratat foarte util si Consiliul a trebuit sa ii cheme pe parlamentari la respectarea Constitutiei.

Controlul facultativ

Douã tipuri de control sunt efectuate de catre Consiliul Constitutional.

( 1 ) Primul priveste repartizarea competentelor intre puterea legislativã si puterea reglementarã.

Este vorba, in fapt, de o problema de impietare a legii asupra regulamentului.

Constitutia a prevazut doua proceduri pentru a remedia acest dezechilibru ; una se situeaza in cursul dezbaterii legii de catre Parlament, cealalta dupa intrarea in vigoare a legii.

In cursul dezbaterii legii, articolul 41 al Constitutiei le permite Guvernului si presedintelui Adunarii Nationale sau Senatului, sa sesizeze Consiliul Constitutional pentru a se transa un dezacord relativ la impietarea asupra domeniului regulamentar a unei propuneri de lege sau a unui amendament parlamentar.

Spunem ca Guvernul opune o exceptie de inacceptabilitate* ( inadmisibilitate ) [ in text, in original, cuvantul folosit este «  irrecevabilité « = care nu poate fi primit ] acestui text.

Este un control preventiv care are drept scop sa impiedice sau sa opreasca dezbaterea unui text contestat.

Consiliul Constitutional trebuie sa statueze in opt zile.

Dupa intrarea in vigoare a legii, articolul 37 alineatul ( 2 ) al Constitutiei ii permite Guvernului sa ii ceara Consiliului Constitutional sa constate cã o lege a intervenit intr-un domeniu care nu ii apartine legislatorului ( legiuitorului ), ca a existat o impietare a puterii legislative asupra domeniului regulamentar, si sa il autorizeze sa modifice aceasta lege prin Decret. Aceasta tehnica, ( care se numeste ) delegalizarea, este foarte utilizata.

( 2 ) Al doilea control facultativ priveste legile ordinare si angajamentele internationale.

In ce priveste legile ordinare, ipoteza de sezina a Consiliului Constitutional se situeaza intre adoptarea legii de catre Parlament si promulgarea sa de catre Presedintele Republicii.

La origine, Constitutia acorda sezina Presedintelui Republicii, primului ministru, presedintelui Adunarii Nationale si presedintelui Senatului* ( * Daca ( acestia ) aveau aceeasi tendinta politica, ei erau putin inclinati sa sesizeze Consiliul Constitutional cu un recurs cu privire la o lege votata de catre majoritatea lor ).

De aceea, anul 1947 a fost anul unei revizuiri constitutionale care a avut drept consecinta o largire a sezinei.

De aici inainte, saizeci de senatori sau saizeci de deputati vor putea sa sesizeze Consiliul Constitutional.

Opozitia, oricare ar fi ( fost ) ea nu s-a privat niciodata de aceasta si recursurile la Consiliul Constitutional sunt de atunci, mult mai numeroase.

Ceea ce este o excelenta garantie intr-un sistem democratic.

In revansa, proiectul de reforma care tindea sa acorde posibilitatea sezinei ( de sezina ) particularilor a fost abandonat.

Trebuie sa constatam ca, in ce il priveste, Consiliul Constitutional si-a largit in mod considerabil campul controlului sau.

Intr-o Decizie din 16 iulie 1971, Consiliul Constitutional a declarat ca, dincolo de textul insusi al Constitutiei din 1958, trebuie respectate Declaratia din 1789 si Preambulul Constitutiei din 1946.

Intr-adevar, el a judecat ca Preambulul Constitutiei din 1958 “ proclamand atasamentul “ poporului francez la aceste doua texte, are drept efect sa confere acestora valoare constitutionala.

Aceste trei texte constituie blocul de constitutionalitate care cuprinde toate drepturile omului si ale cetateanului faurite ( elaborate ) de-a lungul istoriei noastre.

Pentru angajamentele internationale care comportã o clauza contrara Constitutiei, articolul 54 al Constitutiei prevede sezina Consiliului Constitutional de catre seful Statului, primul ministru sau presedintii Senatului sau ai Adunarii Nationale.

Revizuirea constitutionala din 25 iunie 1992, prealabila ratificarii Tratatului de la Maastricht, a largit cazurile de sezina deschizand recursul unui numar de saizeci de deputati sau saizeci de senatori.

Tratatul trebuie sa fie conform cu Constitutia, Consiliul este aici ( este prezent, existã ) pentru a se asigura de aceasta.

Consiliul, judecator constitutional

Alegerile Presedintelui Republicii, parlamentarilor si acelea relative la Referendum tin de competenta Consiliului Constitutional.

In toate stadiile alegerii prezidentiale, Consiliul Constitutional este chemat sa intervina : el solutioneaza problemele de deces sau de impiedicare ale unui candidat, hotaraste ( fixeaza ) lista candidatilor, verifica controlul voturilor si solutioneaza reclamatiile.

Sezina Consiliului Constitutional apartine prefectilor, candidatilor, si alegatorilor.

Controalele odata efectuate, el proclama rezultatele sau invalideaza alegerile neconforme cu legea.

In acelasi mod, in virtutea articolului 59 al Constitutiei, Consiliul Constitutional sesizat de catre un candidat sau de catre alegatorii unei circumscriptii, solutioneaza contenciosul relativ la alegerile deputatilor si ale senatorilor.

Mai mult, articolul 60 al Constitutiei ii incredinteaza Consiliului Constitutional misiunea de a veghea la conformitatea cu legea, a operatiunilor Referendumului si de a proclama rezultatele acestuia.

Atributiile nejurisdictionale

Ele se rezuma la constatari si la avize.

Ii apartine Consiliului Constitutional, sesizat de Guvern, sa constate vacanta functiei de presedinte ( deces sau demisie ) sau impiedicarea presedintelui Republicii.

Daca este vorba de o impiedicare ( de un motiv de impiedicare ) provizorie, aceasta constatare deschide interimatul, care este atunci asigurat de catre presedintele senatului ; daca impiedicarea este definitiva in caz de vacanta, constatarea deschide alegerile prezidentiale.

Consiliul Constitutional este de asemenea competent pentru a da avize presedintelui Republicii, atunci cand el se pregateste sa ia masuri exceptionale in virtutea articolului 16 al Constitutiei din 1958.

( extras din cursul universitar Institutions Jurisdictionnelles, ( Institutii Jurisdictionale ), Jean-Pierre Scarano, Maître de conférences à l’Université Jean Moulin Lyon III, Directeur des 1^er et 2^e cycles de la Faculté de Droit Assesseur du Doyen, colectia Universités Droit, 5^e édition mise à jour et enrichie ( a 5 a editie actualizata si imbogatita ), Editura Ellipses, Paris, 2002 )