Dreptul canonic ortodox ( TGD, Teoria Generala a Dreptului )

Dreptul si religia

Dreptul canonic ortodox

In Evul Mediu, si chiar in timpurile moderne, dreptul public si dreptul privat s-au sprijinit pe religie.

Astfel, dreptul familiei a fost, vreme indelungata, un domeniu rezervat religiei.

Raporturile dintre Drept si Religie, continua sa genereze discutii si dispute in plan teoretic.

Intrebarea care se pune, este mai simpla :

In Dreptul actual si in Dreptul care se construieste sub ochii nostri, exista elemente ale religiei, ale credintelor religioase, formulate ca norme juridice ?

Dincolo de Cele 10 Porunci ale Decalogului, mai pot patrunde in substanta Dreptului modern, precepte si reguli ale religiilor ?

Sunt doar intrebari !

In cuprinsul acestui curs se fac referiri generale, cu privire la raportul dintre Drept si Religie, si corelatia normelor juridice cu normele religioase.

Am afirmat, printre altele, faptul ca Statul este principala institutie politicã a societatii, autoritatea publica cea mai importanta, privita din unghiul nostru de analiza.

In orice societate exista si o autoritate spirituala, de ampla respiratie : este Biserica, definita ca “ institutie obsteasca crestina, formata din credinciosi si organizata dupa randuielile religioase si morale specifice credintei crestine “ ( prof. Dr. I. Florea, in Drept Canonic Ortodox, 1990 ).

Vorbim, asadar, de un drept bisericesc, un drept canonic.

Dreptul canonic desemneaza suma principiilor si normelor de drept, dupa care se organizeaza si conduce intreaga Biserica crestina, adica toate confesiunile crestine.

Dreptul canonic ortodox este o ramura a dreptului canonic crestin, fundamentat pe principiile si pe normele de drept, care guverneaza organizarea si viata Bisericii Ortodoxe, privita ca societate religioasa crestina.

Privit ca stiinta juridica, dreptul canonic ortodox studiaza, analizeaza si cerceteaza metodic normele de drept, precum si principiile si randuielile dupa care se conduce Biserica Ortodoxa.

Norme juridice, elaborate de autoritatea Statala prin care se realizeaza ordinea juridica in cadrul societatii, sunt preluate de catre Biserica, pentru indreptarea comportamentului credinciosilor, pentru deprinderea lor cu savarsirea de fapte bune ( legale ).

La randul sau, autoritatea legiuitoare preia din invatatura religioasa principii, reguli, concepte si norme, pe care le toarna in substanta normelor juridice pe care le elaboreaza.

Ordinea juridica se intemeiaza pe randuiala, iar nu pe neoranduiala : ea este cladita, atat pe normele juridice elaborate de Stat, cat si pe regulile derivate din vointa lui Dumnezeu.

“ Cel care a intemeiat Biserica, Domnul Nostru Isus Hristos Mantuitorul, tinand seama de natura omului si inzestrand-o cu mijloace adecvate acesteia, a stiut mai bine decat putem noi aprecia, ca in starea de dupa caderea in pacat, nicidecum nu-i sunt suficiente omului mijloacele religioase si cele morale pentru dobandirea mantuirii, ci cã la acestea trebuie sa se adauge in mod necesar si mijloacele juridice “ ( Prof. Dr. I. Florea, op.cit., pg. 61 )

Izvoarele dreptului canonic

O prima categorie de izvoare o reprezinta izvoarele materiale, sau factorii de configurare a dreptului canonic, si anume :

1. conditiile obiective specifice societatii omenesti organizate sub forma Statului, in cadrul careia se deruleaza activitatea Bisericii,
2. Biserica insasi, viata bisericeasca, asa cum a fost si este organizata, ca o componenta importanta a realitatii sociale.

Precizari :

( 1 ) Biserica nu a fost nevoita sa creeze Dreptul, pentru simplul fapt ca Dreptul era deja faurit de Stat, cu mult timp inainte de aparitia ei.

Biserica si-a insusit dreptul societatii in care ea s-a constituit, din necesitate.

( 2 ) Legile Statului, reprezinta, asadar, cel mai important izvor material pentru Dreptul Canonic.

A doua categorie de izvoare o reprezinta izvoarele formale, care, la randul lor, sunt, dupa cum urmeaza :

1. izvoare formale principale : legile fundamentale ale Statelor ( Constitutii, legi organice, legi ordinare, etc. ), normele canonice, obiceiul bisericesc si adevarurile cuprinse in normele de credinta si normele morale, pe care le regasim in Operele Religioase ;
2. izvoare intregitoare : hotarari ale Sinoadelor, pravile calugaresti ( monastice ), canoanele cuprinse in Scrierile Sfintilor, parerile canonistilor, jurisprudenta bisericeasca.

Despre normele canonice

Biserica, ca orice comunitate apartinatoare societatii, nu poate fi conceputa fara existenta unor norme specifice.

Normele canonice sunt reguli prin care autoritatea bisericeasca stabileste, conduita si comportamentul membrilor sai.

Norma canonica, ca si norma juridica, are un caracter imperativ, general si abstract ; ea stabileste o conduita tipica, un etalon de comportament dupa care credinciosii se conduc in cadrul Bisericii.

Respectarea normei canonice este obligatorie si garantata de organele puterii bisericesti, si de opinia credinciosilor din cadrul comunitatii religioase.

Dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate, distingem :

• norme canonice generale : acestea definesc institutiile de drept canonic ;
• norme canonice speciale : se refera la fapte antireligioase si imorale, cu caracter social ;
• norme canonice de exceptie : se refera la protectia anumitor categorii de membri ai Bisericii.

Nomocanoanele

Nomocanoanele reprezinta un izvor principal al dreptului canonic ortodox, ele fiind colectii mixte de legi bisericesti si legi de Stat.

Cel mai vechi nomocanon este Nomocanonul lui Ioan Scolasticul, patriarh al Constantinopolului in anul 565, in anul mortii Imparatului Justinian.

In vigoare si astazi, sunt normele bisericesti cuprinse in Nomocanonul lui Fotie, din anul 883, impartit in 14 mari capitole, in care sunt cuprinse toate legile bisericesti aparute pana la acea data, precum si toata legislatia de Stat privitoare la treburile bisericesti.

O importanta deosebita pentru dreptul canonic si dreptul laic românesc, au avut-o urmatoarele nomocanoane :

1. Nomocanonul lui Matei Vlastare, redactat in anul 1335, cunoscut si sub denumirea de Sintagma Alfabetica, structurat in 28 capitole ( corespunzatoare literelor Alfabetului grecesc ) ;
2. Nomocanonul lui Cotelerius ( Johannes Baptista Cotelerius ) alcatuit in secolul al XV-lea, a reprezentat principalul izvor al Pravilei Mici de la Govora, tiparita in anul 1641 ;
3. Nomocanonul lui Manuil Malaxos, alcatuit in anul 1561, de catre secretarul Episcopiei din Teba, este cel mai cuprinzator ( peste 540 capitole ). El a servit ca izvor pentru Pravila de la Târgoviste ( Pravila cea Mare ), tiparita in anul 1652.

In ce priveste codurile legilor de Stat cu aplicare in viata Bisericii, subliniem importanta exceptionala a Corpus Juris Civilis ( Codul lui Justinian ), cu cele patru mari opere juridice :

1. Codex,
2. Novele,
3. Institutiones,
4. Digeste,

precum si a urmatoarelor coduri :

1. Ecloga, un cod de legi publicat in timpul Imparatului Leon III Isaurul ( 716 – 740 ), cel care a declansat prigoana impotriva icoanelor. Ecloga ( alegere ) cuprinde texte alese din legislatia romano-bizantina din acea epoca ;
2. Epanagoga ( “ reintroducere “ ) a repus in vigoare legile nesocotite pana atunci. A fost elaborat in anul 884, fiind considerata o opera reprezentativa a dreptului bizantin ;
3. Vasilicalele ( Basilicalele ) cuprind 60 de carti, o colectie de legi romano-bizantine, intocmite din porunca Imparatilor Vasile Macedoneanul si a fiului sau Leon al VI-lea Filozoful ( 886 – 912 ). Ele au fost declarate Codul oficial al Imperiului Bizantin, servind ca izvor pentru sistemele de drept ale lumii crestine, inclusiv pentru Statele române si Biserica Românã ;
4. Hexabiblul lui Constantin Harmenopol, aparut in anul 1345, s-a aplicat oficial in Principatele Române, pana in epoca lui Alexandru Ioan Cuza.

( extras din Teoria Generala a Dreptului, Prof.univ.dr. Costicã Voicu, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, curs universitar anul I, semestrul I ( 2005 -2006 ), facultatea de Drept si administratie publica, forma de invatamant ZI, Bucuresti, USH )