Caracteristicile generale ale Constitutiei din 4 octombrie 1958 : Franta
Initiatorii actualei Constitutii franceze au fost preocupati de doua idei fundamentale pe care le-au transpus, de altfel, in cuprinsul acesteia, si anume :
( 1 ) Necesitatea intaririi puterii executive, indeosebi, a prerogativelor constitutionale ale sefului Statului, caruia ii revine, pe de o parte, rolul de arbitru intre toate fortele politice, intre cetatenii francezi si organele Statului, iar pe de alta parte, misiunea de a fi “ garantul independentei nationale, al integritatii teritoriale, al respectarii Acordurilor Comunitatii, si a Tratatelor “ ( articolul 5 din Constitutia Frantei ).
( 2 ) Configurarea unui Parlament “ rationalizat “ ****, ale carui functii sa fie limitate la controlul Guvernului si votarea legilor in anumite domenii ale vietii sociale.
Arbitrajul prezidential nu este o constructie constitutionala noua, si nici originala.
Conceptia potrivit careia, seful Statului trebuie “ sa impace “ interesele opuse ale unor forte politice si sociale rivale, si sa “ gaseasca “ rezolvarea tuturor conflictelor, a inspirat numeroase modele de guvernare, indeosebi monarhice.
Constituantul francez a avut in vedere o separare neta, cvasiabsoluta, a celor trei puteri, si realizarea unui echilibru stabil intre ele.
La confluenta acestor forte se situeaza Presedintele Republicii care, prin arbitrajul sau – desi el este component al puterii executive -, asigura continuitatea obiectivelor politice si economico-sociale, respectarea angajamentelor luate in numele Frantei, primatul interselor nationale sau generale, fara a ceda presiunilor exercitate prin intermediul Parlamentului, de catre diferite grupuri parlamentare – citeste partide politice reprezentate parlamentar – sau ale Guvernului rezultat din confruntarea electorala a partidelor politice.
Importanta sociala a acestei functii prezidentiale, este pusa in evidenta, cu deosebire, in conditiile moderne de guvernare, caracterizate printr-o mare diversitate de interese :
- Economice,
- Sociale,
- Militare,
- Politice,
de optiuni, de strategii – mai mult sau mai putin efemere -, care ar fi disputate de partidele puternice, in propriul interes, si manipulate in defavoarea unor largi categorii de cetateni.
Fundamentul teoretic al “ puterilor moderatoare “ ale Presedintelui Republicii, consta intr-o asa numita “ putere de reprezentare “ de catre acesta, a vointei generale exprimate de membrii aceleiasi societati, de a trai in comun si intr-un climat de consens si de armonie sociala.
Pentru a se preveni un “ conflict de reprezentare “ intre deputati si senatori, pe de o parte, si Presedintele Republicii, pe de alta parte, fiecare dintre acestia detinand un mandat reprezentativ, in doctrina s-a impus dihotomia intre legitimitatea nationala a actului de reprezentare, revendicata de membrii Parlamentului, si legitimitatea democratica a aceluiasi act de reprezentare, care este atribuita Sefului Statului.
Desi Constitutia instituie o preponderenta a rolului puterii executive, in ansamblul procesului de conducere sociala ( de guvernamant ), Parlamentul isi pastreaza functiile sale traditionale : votarea legilor si controlul asupra puterii executive.
Cu toate acestea, atributiile legislative, ca si cele de control ale Parlamentului, sunt limitate de prerogativele constitutionale ale Guvernului.
( I ) De altfel, preponderenta conferita de catre Constituant puterii executive, se poate explica foarte bine prin motive economice.
Angajamentele ce urma sa si le asume Franta, in cadrul Pietei Comune – organism creat in anul 1958 – impuneau o noua conceptie privind strategia progresului economic, in centrul careia era asezata, interventia si implicarea directa a executivului.
Este de presupus ca, si anumite ratiuni de ordin militar au stat la baza conceptiei Constituantului, privind sporirea puterii si a rolului executivului, in procesul de guvernare.
De altfel, chiar in cadrul unor Conferinte ale Tratatului Nord Atlantic ( NATO ), s-a subliniat adesea cerinta, ca guvernele tarilor membre ale Aliantei, sa intreprinda actiuni energice, in cele mai diverse actiuni pentru intarirea capacitatii lor militare, si, totodata, sa sporeasca gradul de interdependenta intre ele.
( II ) Optiunea Legiuitorului constituant, pentru un Executiv puternic, poate fi explicata si de faptul ca, indelungatul regim politic parlamentar anterior, nu reusise sa dovedeasca ca este in stare sa solutioneze noile probleme, in special economice, cu care Franta se confrunta dupa cel de al doilea razboi mondial.
Asa cum se apreciaza in doctrina constitutionala franceza, pana in 1958, Franta dispunea de institutiile politice care corespundeau propriilor deprinderi de guvernare.
Dupa anul 1958, Franta dispunea de institutiile de care avea nevoie.
In doctrina constitutionala franceza este general admis ca, dupa 1958, locul si rolul Parlamentului in raport cu Executivul, s-au diminuat tot mai mult, chiar peste pragurile constitutionale.
Se apreciaza chiar, ca Parlamentul s-a transformat, dintr-un organism care exprimã suveranitatea poporului, intr-un Forum de dezbateri politice, menit sa receptioneze intr-un mod favorabil, “ impulsurile “ din partea Guvernului.
O asemenea tendinta nu este straina de rolul Presedintilor celei de-a V-a Republici ( franceze ), care s-au impus prin charisma personala, prin autoritate, si nu de putine ori prin abilitate politica.
Datorita acestor cauze, Parlamentul este mai mult locul unde se inregistreaza acordurile sau dezacordurile, intre principalele partide politice, si se voteaza initiativele legislative ale Guvernului.
Evident, nu lipsesc nici opiniile potrivit carora, doctrina “ parlamentului rationalizat “ *** nu mai prezinta actualitate, intrucat, spre deosebire de anul 1958, cand Parlamentul era fragmentat politic, ceea ce justifica rationalizarea rolului sau, in prezent exista o majoritate parlamentara stabila si coerenta, care face inutila incercarea Executivului de a reduce rolul parlamentarilor.
( extras din Drept constitutional comparat, Cristian Ionescu, colectia Master, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2008 – curs universitar ( disciplina din anul IV terminal 2008-2009, Facultatea de Drept si administratie publica, USH )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu