Derogãrile de la drepturile si libertãtile prevazute in Conventia Europeanã a Drepturilor Omului, si limitãrile exercitãrii acestor drepturi si libertãti ( Drept material european al drepturilor omului )
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca si alte instrumente juridice din domeniu, prevede mai multe posibilitati de limitare sau de derogare, de la drepturile si libertatile garantate.
Situatiile in care se poate deroga de la normele juridice privind drepturile omului, ori in care exercitiul acestora poate fi restrans ori limitat, sunt urmatoarele :
- in cazul clauzelor de derogare cu incidentã permanenta, prevazute in mod distinct de CEDO ;
- in cazul clauzei de derogare generala, prevazuta de articolul 15 “ Derogare in caz de stare de urgenta “ din CEDO ;
- in cazul restrangerilor sau limitarilor unor drepturi ori libertati, prevazute chiar in corpul normei care le garanteaza.
Desigur, o posibilitate de aplicare diferita de sensul dat normei de catre CEDO si jurisprudenta CEDO, ori de neaplicare a drepturilor si libertatilor garantate, decurge din utilizarea de catre State, a Rezervelor si utilizarea Declaratiilor Interpretative, care sunt formulate, de regula, cu prilejul ratificarii acestei Conventii.
Totusi, aceasta situatie este diferita ca natura juridica, de limitarile sau derogarile de la drepturile si libertatile garantate de CEDO, pentru ca, pe de o parte, intervine in momentul asumarii angajamentelor decurgand din acest instrument juridic, iar pe de alta parte, ea este provocata din initiativa partii contractante.
Clauzele de derogare cu incidenta permanenta
Interzicerea abuzului de drept, si a limitarilor mai ample decat cele prevazute de Conventie
Sub Titlul “ Interzicerea abuzului de drept “, articolul 17 din CEDO prevede ca :
“ Nicio dispozitie din prezenta Conventie nu poate fi interpretata, ca implicand pentru un Stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate, sau de a indeplini un scop care urmareste distrugerea drepturilor sau libertatilor recunoscute de prezenta Conventie, sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati, decat cele prevazute de Conventie “.
Prevederile articolului citat, trebuie interpretate in legatura cu dispozitia articolului 18 “ Limitarea folosirii restrangerii drepturilor “ din Conventie, potrivit caruia :
“ restrangerile incidente, in termenii Conventiei, care afecteaza drepturile si libertatile respective, nu pot fi aplicate ( bile ) decat in scopul pentru care acestea au fost prevazute “.
Cele doua norme se completeaza reciproc, avand in vedere si faptul ca articolul 18 consacra principiul general de interpretare a Conventiei, in conformitate cu scopul si obiectul acesteia – interpretarea teleologica.
Prin urmare, dispozitiile articolului 18 nu au o existenta autonoma, trebuind sa fie interpretate in mod obligatoriu, de prevederile altui articol din CEDO.
Articolul 17 din CEDO are la origine, intentia redactorilor Conventiei de a da posibilitatea utilizarii unor mijloace, care sa poata legitima apararea societatii democratice, impotriva exercitarii abuzive a drepturilor garantate de CEDO, intr-un scop contrar obiectivului pentru care Conventia a fost adoptata.
Aceasta norma trebuie inteleasa in contextul originar al elaborarii CEDO, caracterizat de conditiile “ razboiului rece “, care dadea expresie formulei “ nicio libertate pentru dusmanii libertatii “.
Prin urmare, trasatura caracteristica a normei, este data de prezenta concomitenta in structura acesteia, atat a unei clauze derogatorii permanente, aplicabile in situatiile abuzului de drept, cat si a unei garantii impotriva beneficiarului derogarii.
De aceea, doctrina a denumit aceasta clauza, ca fiind o regula de interpretare a celorlalte clauze de limitare a drepturilor si libertatilor garantate.
Majoritatea deciziilor adoptate de organele CEDO, in materia articolului 17, au fost declarate inadmisibile.
In acest sens, un exemplu semnificativ este dat de Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului, din 20 iulie 1957, in cauza cererii Partidul Comunist German contra R.F.G., declarata inadmisibila, in esenta, deoarece s-a considerat ca acest partid ( comunist ) avea ca scop, distrugerea drepturilor si libertatilor constitutionale, recunoscute de catre Statul-pârât, si de catre CEDO, si prin urmare, a fost apreciat ca fiind incompatibil cu obiectivele Conventiei.
Pe de alta parte, organele CEDO au subliniat ca, articolul 17 nu poate fi folosit prin intermediul unei interpretari per a contrario, deoarece el nu permite privarea unei persoane, de beneficiul drepturilor si libertatilor garantate.
S-a precizat ca sensul derogarii trebuie interpretat, strict proportional cu gravitatea situatiei in baza careia a fost invocat*** [ *** Decizia Curtii de la Strasbourg De Becker contra Belgiei, in Berger, V., Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Ed. A IV-a, traducere in limba românã de Olteanu I., Atanasiu C. si Patrulius C., Bucuresti, IRDO, 2003, pp. 497-499 ; a se vedea si Hotararea Curtii in cazul Lawless contra Irlandei, din 1 iulie 1961, Série A nr. 3, p.44-45, paragrafele 5-6. ]
Cu prilejul examinarii cauzei Glimmerveen si Hagenbeek contra Olandei, Comisia Europeana a Drepturilor Omului a respins cererea petentilor, considerand ca acestia au utilizat libertatea de expresie prevazuta de articolul 10, pentru desfasurarea unor activitati care incitau la discriminare rasiala, deci erau contrare literei si spiritului Conventiei.
Pentru a sublinia ca nu este admisibila o interzicere a “ limitarii libertatilor mai ampla decat prevederile Conventiei “, Curtea Europeana de la Strasbourg a aratat, cu prilejul Hotararii in cazul Engel si altii contra Olandei, ca, in conditiile in care s-au apreciat ca fiind justificate limitari ale drepturilor garantate de Conventie, prin prisma clauzelor derogatorii specifice diferitelor articole ale Conventiei, nu mai este cazul sa se mai examineze violarea articolului 17 din CEDO.
Printr-un asemenea rationament, jurisdictia europeana a privilegiat aplicarea limitarilor prevazute de articolul 10, paragraful ( 2 ) din CEDO, in defavoarea aplicarii articolului 17 din Conventie, apreciind ca, desi ambele posibilitati de restrangere a unor drepturi si libertati decurg din prevederi cu incidenta permanenta, prima categorie este mai explicita, si, pe cale de consedinta, are precadere.
Limitarile drepturilor strainilor
Potrivit articolului 16 “ Restrictii ale activitatii politice a strainilor “ din CEDO,
“ nicio dispozitie a articolelor 10, 11 si 14 nu poate fi considerata ca interzicand inaltelor parti contractante, sa impuna restrangeri activitatilor politice ale strainilor “.
Aceasta norma legitimeaza dreptul suveran al Statelor, de a restrange pe teritoriul lor national, activitatile politice ale strainilor, atribuind autoritatilor nationale o larga marja de apreciere in materie.
Totusi, o asemenea marja de apreciere nu poate fi exclusa controlului jurisdictiilor europene, care sunt abilitate sa interpreteze si sa aplice CEDO.
Avand in vedere caracteristicile normei, aceasta nu a facut obiectul niciunei decizii favorabile din partea Curtii Europene de la Strasbourg.
Hotarea Curtii in cazul Piermont contra Frantei, din 27 aprilie 1995, merita amintita, prin prisma problemelor pe care le ridica, si nu a modului sau de solutionare.
Hotararea se refera la decizia autoritatilor franceze, de a o expulza pe petentã din Polinezia Franceza, si de a-i interzice sa revina pe acest teritoriu, in conditiile in care aceasta era cetatean german si membru al Parlamentului European, dar manifestase impotriva experientelor nucleare franceze din Pacific.
Curtea a considerat ca nu este admisibil argumentul legitimitatii actiunii petentei, decurgand din cetatenia europeana a acesteia, deoarece o asemenea cetatenie nu este prevazuta in Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene, dar ca, in acelasi timp, articolul 16 din CEDO nu ii este opozabil unui parlamentar european.
Observam ca articolul 16 din CEDO, pare sa fie aplicat diferit, in functie de categoria strainilor in care intra petentul – cetateni straini extracomunitari sau cetateni comunitari, primilor recunoscandu-li-se exercitarea unor drepturi mai largi.
Absenta unei jurisprudente semnificative, in materia normelor prezentate, face ca analizarea acestora sa fie mai dificila, in raport de imprejurarea ca organele de aplicare a CEDO, nu au avut prilejul sa stabileasca elementele concrete de interpretare.
( extras din Drept European al Drepturilor Omului, Volumul I, Drept Material European al Drepturilor Omului, editia a IV-a, Prof.univ.dr.Ionel Olteanu, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu