Dreptul si religia
Religia si fenomenul religios constituie obiect de studiu, analiza si cercetare pentru :
- Sociologie, intrucat religia este un fenomen social, ca si politica si economia, care exprima o forma de coeziune sociala,
- Eticã, intrucat religia este expresia indeplinirii datoriei,
- Psihologie, intrucat fenomenul religios este o componenta a psihicului,
- Filozofie, pentru rolul si semnificatiile religiei in evolutia societatii, modul in care diferitele civilizatii si-au exprimat, prin simboluri religioase, perceptia ( asupra ) destinului lor.
Dreptul se apleaca asupra religiei si fenomenului religios, pentru a descifra modul in care acestea au influentat aparitia si dezvoltarea sa.
Ca orice fenomen social, religia are propria sa Istorie.
Cea mai veche doctrina religioasa este Animismul, care inseamna credinta in spirite si in suflete ( animus = suflet ), principalele forme de manifestare fiind cultul mortilor si cel al fenomenelor naturale.
Animismul constituie, in conceptia lui E. B. Taylor ( 1832 – 1917 ), “ baza religiei, de la cea a salbaticilor, la cea a popoarelor civilizate “.
Prima mare religie monoteista o reprezinta Iudaismul, bazata pe alianta dintre Iahve sau Iehova – adica Dumnezeu – si poporul ales, raspandita in bazinul mediteranean, cu aproape 100 de ani inainte de Hristos ( poporul evreu se considerã ( ca este ) poporul ales ).
Ierusalimul este considerat primul oras in care a aparut religia crestina, aproximativ in anul 30 d.H., religie legata organic de persoana, viata si moartea lui Cristos ( Isus din Nazaret, Regele Iudeilor ).
Ni se pare interesanta Epistola trimisa in anul 112, Imparatului roman Traian, de catre Pliniu, in care, Pliniu cere sfaturi in legatura cu tratamentul ce trebuie aplicat crestinilor, evidentiind integritatea morala desavarsita a acestora, care refuzau sa fure, sa distruga, sa comita adulter, sau sa-si incalce cuvantul dat.
Hristos ( in limba greaca : Ales al Domnului ) sau Mesia ( in lima ebraica : Cel ales de Dumnezeu ) a murit in anul 30 sau 31, iar dupa 30 – 40 de ani de la moartea sa, au fost scrise Evangheliile.
In galeria marilor religii se gasesc :
- Hinduismul in India,
- Budismul in China,
- Islamismul in tarile arabe,
fiecare cu o istorie fascinanta ; au configurat Dreptul societatilor, in intreaga lor istorie, ramanand si astazi la baza culturilor din zonele geografice amintite.
Prin natura sa, religia nu cautã sa explice fenomenele prin metode specfice.
La egipteni, Faraonul ( Regele ) era considerat un zeu, un nemuritor : el este cel mai bun, cel mai drept, atotstiutor, si desavarsit in judecata si hotararile pe care le ia.
Puterea lui de monarh derivã din caracterul sau divin.
Zeul suprem l-a delegat sa conduca tara, si sa stapaneasca pamantul.
El este seful suprem al cultului religios.
Dreptul egiptean si-a extras normele din prescriptiile religioase : el este considerat de origine divina, reprezentand poruncile divinitatii.
In timpul despotismului persan, Dreptul este inspirat de zeul suprem Ahura Mazda.
Este important de precizat faptul ca, atunci cand s-a constituit, institutia Bisericii Crestine nu a creat un Drept, pentru ca acesta exista : era dreptul roman, care se aplicã tuturor cetatenilor, de pe intreg cuprinsul Imperiului ( Legea celor XII Table, secolul V i.H. ).
Religia crestina, aparuta dupa aceasta data, a preluat norme si concepte din legea romana.
Armata romana a raspandit Evanghelia in intreaga lume anticã, Imperiul Roman asigurand mediul politic prielnic pentru raspandirea Crestinismului.
Istoria consemneaza ca Armata romana a facilitat crestinarea populatiei autohtone din Dacia si alte teritorii ocupate ( dupa anul 300, Sfântul Andrei ).
Religia crestina a constituit componenta fundamentala a Imperiului Bizantin : religia a fost factorul catalizator al popoarelor ce traiau intre granitele Imperiului, ea fiind decretata religie de Stat ( anul 392, Imparatul Theodosius ), consecinta fiind numirea Imparatului ca sef politic religios, al Imperiului.
Incoronarea Imparatului era forma religioasa prin care se consfintea autoritatea sa de loctiitor pe pamant, al lui Dumnezeu.
In aceasta calitate, el era legislator si comandant suprem al Armatei.
Juristii bizantini au recunoscut autoritatea absoluta a vointei Imparatului, in domeniul :
- Administrativ,
- Legislativ,
- Judecatoresc, si
- Religios.
In Europa Occidentala, Biserica crestina ( catolicã ) este separata de Stat ( Imperiul Roman de Apus ), ea exercitand o importanta influenta asupra legislatiei si a dreptului roman.
In Dreptul medieval, probele cunoscute sub numele de “ Judecata lui Dumnezeu “, sau “ ordalii “, erau justificate de credinta oarba in interventia Divinitatii, pentru a arata vinovatia sau nevinovatia celui supus judecatii, in cazuri de :
- Furt,
- Asasinat,
- Vrajitorie,
- Adulter.
Ordaliile cele mai comune erau :
- Proba focului,
- Proba apei reci,
- Proba ingurgitarii unor lichide sau alimente otravite.
Dreptul canonic recunostea Bisericii o jurisdictie speciala – jurisdictia ecleziastica – unei mari categorii de cauze civile si penale, cunoscand forma cea mai abuziva, in perioada Inchizitiei.
Tribunalele Inchizitiei, create de Papa Grigore al IX-lea, prin Bula Papala din anul 1233, au functionat sub autoritatea suprema pontificala, si au avut drept scop reprimarea ereticilor.
In aceasta perioada s-a redactat Corpus Juris Canonici ( 1580 ), care a fost in vigoare pana in anul 1918, cand a fost adoptat Codex Juris Canonici.
Biserica, intr-o perfecta intelegere cu autoritatile Statale, s-a aflat la originea cruciadelor desfasurate in perioada 1095 – 1291.
Aproape 200 de ani, crestinii au dus cruciade impotriva maurilor in Spania, a musulmanilor din teritoriile ocupate.
Motivul principal al cruciadelor a fost unul religios.
( extras din Teoria Generala a Dreptului, Prof.univ.dr. Costicã Voicu, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, curs universitar anul I, semestrul I ( 2005 -2006 ), facultatea de Drept si administratie publica, forma de invatamant ZI, Bucuresti, USH )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu