“ Prin constiinta se realizeaza o “ reflectare a reflectarii “ – Kreindler, citat de Badiu si Exarcu
Constiinta
Constiinta ( “ cu – stiinta “, sau “ cunoasterea cunoasterii “ – M.Dufrenne ) este o functie de sinteza a psihicului, cea mai evoluata forma de reflectare subiectiva ( psihica ) a lumii obiective, rezultat al interconexiunilor stabilite intre elementele provenite din functionalitatea sistemului nervos ( ce prelucreaza informatiile din mediul intern - “ eu “ –ul corporal – si mediul extern ) si din relatia organismului uman cu mediul, inclusiv cu ceilalti semeni, in cadrul relatiilor sociale ce presupun / implica folosirea limbajului articulat si procesul muncii.
Structural, constiinta ar putea fi abordata din punct de vedere :
- Cantitativ – in plan vertical, si
- Calitativ – in plan orizontal.
In plan vertical-cantitativ sunt descrise urmatoarele niveluri sau trepte ale constiintei ( ce ar putea fi reprezentate prin piramida constiintei ) :
1. constiinta elementara sau vigilenta, ori starea de veghe, de prezentã temporo-spatiala ( in mediul pe care-l poate recepta, observa, supraveghea ) este un concept neurofiziologic, un act rudimentar de gandire ce permite individului sa dea o anumita semnificatie ( primarã ) stimulilor ;
2. constiinta operational-logica sau constienta, ori starea de cunostinta, concept neuro-fizio-psihologic ce vizeaza procesele intelectuale de gandire, prin care individul isi poate adapta comportamentul de reflectare ( isi dã seama de sine si de realitatea inconjuratoare, putand sa raspunda stimulilor din mediu – intern si/ sau extern – coerent si cu luciditate ;
3. constiinta axiologica, concept neuro-fizio-psiho-social, ce ii confera persoanei aderenta la anumite valori, posibilitatea de optiune in baza unor criterii sociale admise la un moment dat, si intr-un anumit areal ;
4. constiinta etico-morala, concept neuro-fizio-psiho-socio-spiritual ce reflecta capacitatea unei persoane de a distinge intre bine si rau, prin evaluarea consecintelor pozitive, negative, sau indiferente – ale comportamentului sau.
In plan orizontal-calitativ putem vorbi de urmatoarele compartimente psihice, cercuri sau arii ale constiintei ( ce pot constitui sistemul constiintei ) :
1. constientul – semnifica atat continutul psihic, la un moment dat, al constiintei cat si locul unde se primesc informatiile, din exterior si din interior, pe care insa nu le pastreaza ;
2. subconstientul ( interpretat de unii autori ca preconstient ), zonã intermediara intre constient si inconstient, anticamera constientului, loc de stocare, de depozitare a fenomenelor psihice, care anterior au fost constientizate, de unde acestea se pot reintoarce in constient ( sediul memoriei ). Considerat si constiinta stinsa, subconstientul pastreaza intr-o stare latenta, posibil de activat, fenomenele psihice care au tendinta de a reveni in constient, asupra caruia exercita o tensiune continua ;
3. inconstientul cuprinde fenomenele psihice care scapa constiintei ( psihismul bazal, sau latura ascunsa a vietii psihice ), si care pot accede in luciditate, fara a trece prin preconstient ( banda lui Möbius ). Inconstientul ( individual sau colectiv ) reprezinta “ o forta energizanta, un factor bazal de dinamizare a conduitelor “.
Din punct de vedere filozofic, constiinta se prezinta in doua ipostaze :
1. constiinta sociala – totalitatea ideilor, normelor sociale, teoriilor, sentimentelor din care se constituie conceptia despre sine si despre lume a unei societati, ce reprezinta experienta acumulata de acea comunitate umana, de-a lungul istoriei, si pe baza carora se constituie conceptia despre sine si despre lume a acelei societati ;
2. constiinta individuala – reflectarea subiectiva a existentei fiecarui om, ce particularizeaza individul in raport cu semenii, avand note de unicitate si irepetabilitate.
Constiinta sociala, ce include totalitatea constiintelor individuale, constituie fundamentul, baza constiintelor individuale, fara de care nu poate exista.
Astfel, desi fiecare fiinta umana apartine societatii si timpului sau – care vor contura constiinta sociala – va prezenta o constiinta individuala, proprie, inconfundabila, un univers sufletesc unic.
( extras din cursul universitar Medicina Legalã, capitolul 14 Expertiza Medico-Legalã Psihiatricã, in colaborare cu dr.Gabriela Costea, medic primar psihiatru, - editie revazuta si adaugita, Conf.univ.dr., medic legist Valentin Iftenie, Ed.Stiintelor Medicale, Bucuresti, 2006 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu