Nasterea Sfantului Anton de Padova

Nasterea Sfantului Anton

Nasterea la Lisabona : Fernando

In primul rand nu-l chema Anton, ci Fernando. Si nu era din Padova. Cel putin la inceput. Ba era chiar nascut departe de Padova.

Cum nu se putea mai departe in Europa din vremea aceea : la Lisabona, tocmai la capatul pamantului ; langa oceanul despre care geografii spuneau ca, dincolo de misterioasa insulã a Atlantilor, Pamantul – pe care il credeau plat si sprijinit pe stalpi – se pravalea deodata, in genunile cosmice.

Lisabona, asezata in golful incantator numit Mare de Pai, la varsarea fluviului Tago.

Oras atat de bun in toate, incat legenda spune ca pana si Ulise, indraznetul calator, n-a putut merge mai departe si a intemeiat aici portul Lisabona, Ulise-buna.

Anul nasterii ? 1195

                                                                                                                  

Pentru cei mai multi, 1195.

De ce aceasta lipsa de precizie ?

Pe atunci nu exista stare civila, ci doar acte de botez, de cununie si de deces, pastrate – mai bine sau mai rau – de paroh ; dupa cativa ani, acestea se pierdeau sau se distrugeau : nu oricine avea vocatie de istoric.

Astfel, in ceea ce priveste data nasterii, cam pentru toti sfintii din Evul Mediu domneste imprecizia.

Asa bunãoarã, in cazul Sfantului Francisc, nascut aproximativ cu zece ani mai devreme, unii sustin 1181, altii 1182.

Vor mai trece trei secole, pana sa se stie ce se aflã dincolo de Lisabona, de partea cealalta a mãrii nesfarsite.

Caravelele lui Cristofor Columb vor porni din Spania, de la Palos, la cateva leghe mai spre Sud.

Caci Lisabona se aflã in Sudul Portugaliei incastratã in Spania.

Si totusi, stramtoarea Ceuta si Marocul nu sunt departe.

Si nu sunt cincizeci de ani de cand, prin lupte eroice, Portugalia s-a eliberat pe de-a-ntregul de mauri.

Cat despre Spania, n-a scuturat cu totul jugul pagan : imperiul mahomedan – arabi si turci – ramane inca amenintator, colosal, la numai cateva leghe departare, in intreaga Africã ce se deschide, necunoscuta, pe distante nesfarsite.

Anton se naste la frontiera unei lumi de temut.

Ziua nasterii : 15 august

Unii cronicari afirmã cã, in orice caz, ziua nasterii sale a fost 15 august, ziua Ridicarii cu trupul si sufletul la Cer, in slavã, inaintea lui Dumnezeu, a ( Fecioarei Maria ) Celei pline de har : Assumptio.

Ridicare glorioasa la Cer, afirmata pe atunci din nou de mari teologi : Richard si Gauthier de Saint-Victor, Abélard, Pietro Damiani, si altii.

Cand va veni timpul, o va afirma si Anton insusi ...

Dar, va veti intreba, poate, cum putem afirma cu certitudine ziua nasterii, si sa nu cunoastem precis anul ?

Evul Mediu nu are o mentalitate istorica, ci una care vizeaza esentialul.

Pruncul a fost de altfel, botezat in Catedrala numita “ Adormirea Maicii Domnului “, catedralã frumoasã, cu creneluri de fortareata, construita de indata dupa eliberarea Lisabonei de sub mauri.

Cristlenita de botez exista inca, si este, dupa cum lesne va puteti inchipui, obiect de veneratie ! ...

I s-a dat numele FERNANDO.

Numele este de origine germano-celticã, nume drag cruciatilor din Nord, care venisera in cete bataioase, cam cu saizeci de ani in urma,  - sub conducerea lui Henric de Burgundia, print capetian, aliat al regelui Frantei, si tatal lui Alfons, cel dintai rege portughez -,  sa ajute la eliberarea Portugaliei si a Galiciei.

Nume devenit pe atunci drag oricarui spaniol sau portughez : Hernandez, Fernando, Ferdinand – si care inseamna, retineti : “ Cel ce luptã pentru pace « !

Nasii, ba chiar si parintii nu ne sunt nici ei cunoscuti.

Nu se putea sti ca micutul avea sa devina un sfant.

Despre parinti, de-abia daca li se cunosc numele : Martino si Maria-Tereza.

Unii cronicari au scris ca cei doi erau simpli targoveti, altii, dimpotriva, afirma ca Martino se tragea din cavalerii veniti din Franta sa lupte pentru eliberarea tarii.

Multi adauga chiar ca facea parte din familia Bouillon, al carei reprezentant cel mai vestit, fusese Godefroy, conducatorul primei cruciade.

Familia Bouillon, de fel din Lorena ( Franta ).

Poate ca Martino se tragea din oameni simpli, sau poate din acei cavaleri foarte saraci, care-i insoteau pe cei de neam, si le imprumutau uneori numele sau renumele.

Oricum, numele de Martin este tot de origine germano-celticã.

Soarta Portugaliei a fost sa primeasca mereu valuri de oameni cu chipul palid veniti din Nord, pentru a-i amesteca cu cei cu pielea oachesã, veniti din Sud.

Sa amintim doar, cat de mult le-a placut vizigotilor Portugalia.

Dar, inaintea lor, romanilor, cartaginezilor si, mai departe in timp, galicienilor, populatie germano-celticã, a carei deplasare masivã catre Galicia si Portugalia, este cunoscuta de Arheologia modernã.

Folclorul din aceste tinuturi este celtic, iar cuvantul “ Portugalia “ inseamna “ Port al Galilor “.

Coasta este plina de porturi si de rade, cum sunt Lisabona sau Porto.

Important este insa, ca toate vechile cronici afirma ca parintii lui ( Fernando ) erau “ oameni drepti, cu frica lui Dumnezeu “.

Nu se cunoaste nimic despre prima copilarie a lui Fernando, cu exceptia acestei “ Floricele “ vrednice de Sfantul Francisc, si afirmata de traditia populara.

Sunt chiar incredintat, Fernando, ca ai trait-o cu adevarat : [ ... ]

( extras din Anton de Padova ( 1195 – 1231 ) Viata si secretul sãu, Fernand Lequenne, Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti, 1992 )