Sfantul Anton de Padova la Coimbra timp de zece ani

Sfantul Anton de Padova la Coimbra timp de zece ani

Tanarul calugar este trimis la Coimbra, la 190 km Nord de Lisabona, in manastirea Sfanta Cruce, apartinand tot calugarilor augustinieni.

Regiunea, mai asprã, se deosebeste mult de cea din jurul Lisabonei.

Orasul se inaltã destul de departe de mare, pe contrafortii Sierrei Levrao, cetate vizigotã asezatã pe locul unei fortificatii celtice ( Coimbrage ).

Prin apropiere curge fluviul Mondego, mai este si un pod foarte frumos, dar deloc asemanator cu Marea de Pai.

In imprejurimi, intalnesti la tot pasul plantatii de maslini si, mai la vale, palcuri de portocali isi raspandesc mireasma.

La Coimbra se intalnesc cele mai vechi amintiri, legate de eliberarea Portugaliei si de cavalerii portughezi.

Aici au sosit, coborand din Muntii Galiciei si Asturiei unde se ascundeau, cei dintai eliberatori care, ajutati de cavalerii francezi si ai intregii crestinatati, i-au alungat pe cotropitorii mauri.

La Coimbra, primise investitura renumitul Rodriguez de Bivar, Cidul Campeador, mare senior si sef de banda deopotriva.

Coimbra a fost apoi orasul preferat al batranului Alfons I, care intemeiase manastirea Sfintei Cruci inainte de eliberarea Lisabonei, si deci inainte de a intemeia manastirea Sfantul Vincentiu, de unde venea fratele Fernando.

Cetatea se mandrea cu cinstea de a adaposti intre zidurile ei, mormantul si ramasitele pamantesti ale acestui rege, intemeietor al monarhiei portugheze, precum si ramasitele pamantesti ale sfantului Vincentiu de Saragosa, ilustrul martir, patron al Portugaliei si al Spaniei.

Manastirea Sfanta Cruce, minune arhitectonica, si-a pastrat pana azi chiostrul, vastã gradina interioarã imprejmuita de coloane, unde arta maurã si cea crestina se imbina, spre bucuria ochilor.

Dantelaria delicata contrasteaza cu masivitatea cladirilor si a bisericii, ale carei ziduri crenelate o fac sa semene, mai degraba cu o citadela.

Contrast cu atat mai emotionant cu cat, in mijlocul gradinii, in straturile de flori, printre ierburile medicinale, se deschid nenumarati mandri trandafiri de Mossul, primii care au fost adusi in tarile crestine.

Manastirea, resedinta a Superiorului General al Ordinului, adapostea vreo suta de calugari, avand aceleasi indeletniciri ca si Sfantul Vincentiu de Flora, doar atat ca Biblioteca era aici mai bogata, iar profesorii cu mult mai invatati.

Datorita acestei manastiri, va fi intemeiata, catre sfarsitul secolului, in 1292, Universitatea care avea sa devina, una din cele mai renumite din acel timp.

Coimbra fiind resedinta a Curtii Regale, calugarii erau adesea martori in biserica lor, la ceremonii fastuoase.

Prea adesea chiar.

Fratele Fernando insa, ocupa o pozitie neinsemnata : era portar.

Deranjat fara incetare, dã informatii vizitatorilor, ii conduce prin manastirea imensa.

Este impiedicat sa asiste la oficiile cele mai solemne, dar totusi isi binecuvanteaza functiile care, in orice clipa, il pun in legatura cu fratii sai.

Tot ce intra sau iese din manastire, trece parca prin mainile, prin inima lui.

Invatã sa-si continue meditatia, patrand in priviri o lumina pentru cel ce intra sau iese, sau pe care il conduce, cam asa cum ni se intampla tuturor atunci cand, in caminele noastre, copiii vin sa ne tulbure in fiece clipa.

Totul e har !

Asistã la oficiul divin cu “ dorinta sufletului “.

Cei ce au fost lipsiti multa vreme de Liturghie, pot intelege ce inseamna aceasta dorinta.

Cand sunã clopotul frumoasei biserici, vestind prefacerea ostiei, fratele Fernando ingenuncheaza in ghereta lui, sau oriunde s-ar afla.

Treptat-treptat, dupa cum ne spun cronicarii, zidurile “ cad “ inaintea lui.

Urmareste textele, cantarile.

Este in capelã.

I se intamplã uneori, sa povesteasca din nebagare de seama, cate un amanunt ce nu putea fi cunoscut decat de cei care fusesera cu adevarat prezenti la slujba.

Intr-o zi, insotind un oaspete, tanarul frate Fernando a ingenuncheat in momentul prefacerii, pe pietrele din gradina, iar oaspetele uimit, a vazut cum zidurile groase ale bisericii fortificate, se deschideau la fel de usor ca petalele de trandafiri.

Si au putut contempla, amandoi, ostia din mana preotului.

Noaptea tarziu, sau cu primii zori, vegheaza asemeni fecioarei intelepte.

O veche antifonã franciscana i se potriveste de minune :

“ Cu dragostea inflacarata care-l cuprindea,

din zori te cãuta pe tine, Doamne,

Izvorul nesecat ! “

Poate in rastimpul indelungilor sale ceasuri de veghe, ca portar, a reusit, departe de Biblioteca, lipsit de carti, sa-si antreneze memoria, sa asimileze total, putinul pe care putea sa-l citeasca.

Totul cãpãta pret in ochii lui.

Asa dupa cum va recunoaste mai tarziu, studiul Filosofiei si al Teologiei necesitã numeroase pauze, pe care le poti avea plimbandu-te – pe campuri, in gradina, sau in curtea manastirilor -, sau intrerupand studiul prin activitate manuala.

“ Punea o deosebita ravna, dupa cum relateaza Vita Prima, in cultivarea inteligentei si in formarea gandirii, cu ajutorul meditatiei. Citea zi si noapte Scriptura, dupa cum i-o ingaduia programul “.

De aceea n-a ramas mult timp novice.

In schimb, tanarul calugar avea sa ramana la manastirea din Coimbra, timp de vreo zece ani.

Din aceasta perioada a inceput, fara indoiala, sa-si noteze observatiile despre “ Concordantele morale din Biblie “.

Cu extrema incantare pe care o cunoastem astazi noi, catolicii, atunci cand constatam in ce masura Vechiul Testament il prefigureaza pe cel Nou, si cum Isus vestise deja esentialul, chiar si in ceea ce priveste Patima sa, tanarul calugar descopera noi concordante.

Isi da seama de importanta lor deosebita pentru Teologia dogmatica – lucru deosebit de necesar in acea epoca de erezii : ereticii, cunoscand insuficient bogatia Revelatiei, au adesea slabiciunea trufasa de a se opri asupra unui detaliu atragator, de a-l amplifica, astfel incat, ceea ce castigã pe de o parte prin aprofundarea explicatiilor, pierd, pe de alta, impiedicandu-se in multimea contradictiilor.

Procedand astfel, saracesc foarte serios Adevarurile sfinte.

Dar concordantele aflate de fratele Fernando erau importante si pentru morala practica, pentru viata de zi cu zi.

Tanarul calugar se va specializa in acest domeniu, si, de aici ii va veni, intr-o buna zi, puterea deosebita.

In aceasta privinta era “ franciscan cu inima “, fara s-o stie !

( extras din Anton de Padova ( 1195 – 1231 ) Viata si secretul sãu, Fernand Lequenne, Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti, 1992 )