Unul dintre cele 18 zâmbete ale lui Paul Ekman ( Psihologie )

Unul dintre cele 18 zâmbete ale lui Paul Ekman :

O paralelã intre dragoste si drog (  neuropsihologie )

Este vineri seara si o multime de barbati si femei, imbracati elegant, se inghesuie intr-un bar din New York’s Upper East Side.

Este un eveniment organizat pentru persoanele singure, iar flirtul este la ordinea zilei.

O femeie trece agale pe langa bar, si se indreapta spre toaleta, dandu-si parul pe spate si unduindu-si soldurile.

In timp ce trece pe langa un barbat care i-a atras atentia, se uitã in ochii lui, pret de numai o secunda, dupa care, vazandu-l ca ii intoarce privirea, se uitã grabita in alta parte.

Mesajul ei tacit : Remarcã-mã.     

Privirea aceea ademenitoare, urmata de sfialã, imitã o secventa de apropiere-retragere, intalnita la cele mai multe specii de mamifere, la care supravietuirea nou-nascutilor necesita ajutorul tatalui : femela trebuie sa incerce bunavointa masculului, de a ramane stabil si devotat.

Miscarea ei ispititoare este atat de universala in Arta flirtului, incat etologii au observat-o pana si la sobolani :

Femela alearga spre un mascul, si apoi fuge de el in mod repetat, sau tasneste pe langa el, dand din coada si scotand in acelasi timp, chitait ascutit – la fel ca puii de sobolan atunci cand se joaca.

Zambetul ademenitor face parte dintre cele optsprezece tipuri de zambete ale lui Paul Ekman :

- cel care flirteaza, zambeste in timp ce se uita in alta parte, dupa care isi priveste atent tinta, si suficient de mult  pentru a fi remarcat, pe urma isi intoarce repede privirea in alta parte.

Tactica sfioseniei profitã de un circuit neural ingenios, care aproape ca pare sa fi fost asezat in creierul masculin, special pentru astfel de momente.

O echipa de neuropsihologi din Londra a descoperit ca, atunci cand un barbat este privit lung si direct, de femeia pe care o socoteste atragatoare, creierul lui activeaza un circuit al dopaminei, care da nastere unui val de placere.

Simplul fapt de a privi o femeie frumoasa, sau de a avea contact vizual cu cineva pe care nu il percepem ca fiind atractiv, nu reuseste sa incite acest sistem de circuite.

Dar, fie ca barbatii gasesc sau nu, cã o anumita femeie este atragatoare, flirtul isi merita ostenealã : barbatii abordeaza cel mai adesea, femeile care flirteaza, si mai putin pe cele atragatoare, - dar care nu flirteaza.

Flirtul se petrece intre oameni din toate Culturile Globului – asa cum a demonstrat un cercetator care a mers cu aparatul de fotografiat in mana, de la Samoa la Paris.

Flirtul este prima miscare, dintr-o serie continua de negocieri tacite care au loc la fiecare pas, in timpul unui ritual de curtare.

Prima mutare strategica, presupune aruncarea unei plase largi : individul transmite cu indrazneala, semnalul ca este gata sa intre intr-o relatie.

Copiii in varsta de numai cateva luni, fac acelasi lucru, semnalizand la intamplare, interesul lor de a interactiona, cu aproape orice persoana prietenoasa care se nimereste prin preajma lor, si primind cu bucurie orice raspuns venit din partea cuiva.

Paralela cu flirtul adultilor include, nu doar zambetul ademenitor, ci si contactul vizual si vorbirea insufletita, pe un ton inalt, si insotita de gesturi exagerate – ceea ce aduce foarte mult cu un sugar, aflat in cautarea unei interactiuni prietenoase.

Vine apoi Vorbirea.

Cel putin in cultura americana, pasul acesta esential intr-un ritual de curtare, are o calitate aproape mitica : este o conversatie care doreste, de fapt, sa stabileasca daca posibilul partener, merita cu adevarat sa te atasezi de el.

Pasul acesta ii confera caii superioare principalul rol, in ceea ce a fost pana acum, in mare parte, un proces al caii inferioare, cam ca un parinte suspicios care verifica intalnirile fiului adolescent.

In vreme ce calea inferioara ne arunca pe unul in bratele altuia, calea superioara analizeaza presupusul partener – de aici importanta de a purta o conversatie la o cafea, dupa rendez-vous-ul de aseara.

Un ritual prelungit de curtare, le ingaduie partenerilor sa aiba masura deplina, a ceea ce conteaza cel mai mult pentru amandoi, si anume, ca un partener romantic sa fie :

• Atent si
• Intelegator,
• Receptiv, si
• Competent –

cu alte cuvinte, sa fie vrednic de un atasament mai intens.

Etapele unui ritual de curtare sunt astfel inlantuite, incat sa le dea posibililor parteneri, sansa de a ghici daca celalalt ar putea fi un tovaras bun, ceea ce spune ceva si despre posibilitatea de a deveni, intr-o buna zi, un parinte bun.

Asadar, in timpul primelor conversatii, partenerii isi masoara :

• Caldura,
• Receptivitatea, si
• Reciprocitatea,

si incearca sa faca o alegere.

La fel, sugarii de trei luni incep sa fie mai selectivi cu persoanele cu care relationeaza, fiind atenti, in special la oamenii in preajma carora se simt mai in siguranta.

( I ) Odata ce partenerul trece acest test, sincronia marcheaza trecerea de la atractie la dorinte romantice.

Usurinta sporita cu care se intra in sincronie, atat in cazul bebelusilor, cat si al adultilor care flirteaza, se manifesta prin priviri dragastoase, imbratisari si giugiuleli – semne ale unei intimitati tot mai mari.

In aceasta etapa, indragostitii regreseaza la un stadiu total infantil, vorbind ca niste bebelusi, sau folosind porecle dragalase, vorbindu-si pe soptite si mangaindu-se usor.

Relaxarea fizica completa, a unuia fata de celalalt, marcheaza punctul in care, fiecare a devenit o baza de securitate pentru celalalt – inca un ecou al prunciei.

( II ) E drept, ritualul de curtare poate fi la fel de furtunos, ca un copil mic aflat intr-o criza de furie.

Copiii mici sunt, la urma urmei, egoisti, asa cum numai indragostitii pot fi.

Si sablonul acesta, se poate metamorfoza, pentru a cuprinde toate modalitatile prin care, riscul si anxietatea pot apropia un cuplu, de la povestile de dragoste din vreme de razboi, pana la relatii nepermise, si femei care se indragostesc de barbati “ periculosi “.

Teoria indragostitilor dependenti unul de altul

Neuropsihologul Jaak Panksepp emite Teoria ca, pe masura ce doi parteneri se indragostesc unul de altul, ei devin literalmente dependenti unul de altul.

Panksepp gaseste un corolar neural, intre dinamica dependentei narcotice si dependenta noastra, de oamenii pentru care simtim cel mai mare atasament.

Toate interactiunile pozitive intre oameni, sugereaza el, isi datoreaza o parte din placere sistemului opioid [ natural ! – din creier ], adica insusi sistemului de circuite care face legatura cu heroina, sau cu alte substante care provoaca dependentã.

Sistemul acesta de circuite, dupa cum a iesit la iveala, include cele doua structuri-cheie ale creierului social, si anume :

1. cortextul orbitofrontal, sau OFC, si
2. cortexul cingulat anterior, sau CCA.

OFC si CCA se activeaza la toxicomani, atunci cand acestia nu se mai pot stapani, sunt intoxicati, si in cautare de noi ocazii de a se droga.

Cand un toxicoman trece printr-o perioada de sevraj, zonele respective se dezactiveaza.

Acest sistem explica de ce o astfel de persoana, isi supraevalueaza drogul preferat, precum si de ce dispare total, orice inhibitie in incercarea disperata de a-l cauta.

Acelasi lucru poate fi adevarat si in legatura cu obiectul pasiunii, in chinuitoarea perioada a indragostirii.

Panksepp emite Teoria ca, satisfactia pe care i-o procura toxicomanului, drogurile, mimeaza – la nivel biologic -, placerea naturala care ne invadeaza, atunci cand ne simtim conectati la persoanele iubite :

- ambele recurg in mare parte, la aceleasi sisteme neurale de circuite.          

Chiar si animalele, descopera el, prefera sa-si petreaca timpul alaturi de cei in prezenta carora au secretat oxitocinã si opioide naturale, care induc o stare de pace si de relaxare – ceea ce sugereaza ca aceste substante chimice ne cimenteaza legaturile de familie, si prieteniile, precum si relatiile de dragoste.

( extras din Inteligenta socialã Noua stiintã a relatiilor umane, Daniel Goleman, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2007 )