Nelinistea si tracasarea ( Psihologie )
Esti in masina, te indrepti spre serviciu, pui la cale o intalnire importanta cu un coleg, si din cand in cand iti spui sa nu uiti sa faci stanga la semafor, nu dreapta, ca de obicei, ca sa-ti lasi costumul la Curatatorie.
Deodata, o Salvare urla in spatele tau, si apesi pe acceleratie ca sa te dai la o parte.
Simti cum inima iti zvacneste cu putere.
Incerci sa-ti reiei planificarea intalnirii din dimineata aceea, dar gandurile iti sunt acum dezordonate, si nu mai poti sa te aduni.
Cand ajungi la serviciu, te superi pe tine insuti pentru ca ai uitat sa treci pe la Curatatorie.
Scenariul nu este scos din vreun manual de afaceri, ci din publicatia Science, si reprezinta inceputul unui articol intitulat “ Biologia tracasarii “.
Articolul rezumã efectele asupra gandirii si performantei, provocate de supararile usoare si tracasarea vietii de zi cu zi.
“ Tracasarea “ este o stare neuralã, in care accesele emotionale impiedica functionarea centrului executiv.
Cand suntem tracasati nu ne putem concentra, si nu putem gandi limpede.
Situatia aceasta neurala are implicatii directe asupra atingerii atmosferei emotionale optime, atat in clasa de curs, cat si la birou.
Din punctul de vedere al creierului, pentru ca lucrurile sa meargs bine la scoala si la munca, este nevoie de una si aceeasi stare, starea optima a creierului pentru obtinerea performantei.
Biologia anxietatii ne expulzeaza din aceasta zona a excelentei.
“ Alungã frica “ a fost sloganul regretatului “ guru “ din domeniul calitatii controlului, W. Edwards Deming.
El a observat ca frica paraliza locul de munca : muncitorii nu erau dispusi sa vorbeasca, sa impartaseasca idei noi, cu atat mai putin sa aduca imbunatatiri calitatii produselor lor.
Acelasi slogan se aplicã unei clase de elevi – frica tracaseaza mintea, impiedicand invatarea.
Neurobiologia de baza a tracasarii reflecta planul automat al corpului, in caz de urgenta.
Cand suntem stresati, axul AHP intra in actiune, pregatind corpul pentru criza.
Printre alte manevre biologice, amigdala da comenzi cortexului prefrontal, centrul executiv al creierului.
Trecerea controlului in directia caii inferioare, favorizeaza obiceiurile automate, deoarece amigdala se bazeaza pe reactii reflexe pentru a ne salva.
Creierul gandirii este dat pentru o vreme la o parte ; calea superioara se miscã prea lent.
Atunci cand creierul nostru lasã luarea deciziilor, pe seama caii inferioare, ne pierdem abilitatea de a gandi limpede.
Cu cat presiunea este mai intensa, cu atat mai mult actiunile si gandirea noastra vor avea de suferit.
Amigdala aflata in ascensiune, ne imputineaza :
- abilitatile de invatare,
- de retinere a informatiei in memoria de lucru,
- de reactie flexibila si creativa,
- de concentrare deliberata a atentiei, si
- de planificare si organizare eficienta.
Ne prabusim, in ceea ce neuropsihologii numesc “ disfunctie cognitiva “.
“ Cea mai neagra perioada prin care am trecut la serviciu “, marturiseste un prieten, “ a fost cand compania facea restructurari si “ dispareau “ zilnic oameni, dupa care urmau justificari mincinoase, potrivit carora ar fi plecat “ din motive personale “.
Nimeni nu se putea concentra cu frica asta care plutea in aer.
Nu faceai nicio treaba ca lumea. “
Nu este de mirare.
Cu cat suntem mai anxiosi, cu atat mai afectata este eficienta cognitiva a creierului.
In aceasta zona a nefericirii mentale, gandurile ne deturneaza atentia, si ne anuleaza resursele cognitive.
Cum anxietatea restrange spatiul destinat atentiei, insasi capacitatea noastra de a primi informatii noi este subminata, si cu atat mai mult capacitatea de a genera idei.
Starea vecina cu panica este dusmanul invatarii si al creativitatii.
Calea neurala a disforiei pleaca de la amigdalã, inspre partea dreapta a cortexului prefrontal.
In timp ce se activeaza acest sistem de circuite, gandurile noastre se fixeaza pe ceea ce ne-a declansat indispozitia.
Si, in timp ce devenim preocupati de, sa zicem, grijã sau resentiment, agilitatea noastra mentala devine incoerenta.
Tot asa, atunci cand suntem tristi, nivelurile activitatii din cortexul prefrontal scad vertiginos, si generam mai putine ganduri.
Anxietatea si mania extreme, pe de o parte, si tristetea, pe de alta parte, imping activitatea creierului dincolo de zonele ei de eficacitate.
Plictiseala incetoseaza creierul, cu propriile insemne ale ineficientei.
Cand mintea umbla aiurea, isi pierde concentrarea ; motivatia dispare.
La orice intalnire care a durat prea mult – asa cum se intampla cu cele mai multe -, ochii goi ai celor legati de scaune, tradeaza aceasta absenta interioara.
Si cu totii ne amintim zilele de plictiseala din studentie, cand ne uitam absenti pe geam.
( extras din Inteligenta socialã Noua stiintã a relatiilor umane, Daniel Goleman, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu