Dreptul de a nu fi supus discriminarii ( dreptul la nediscriminare ) ( Drept material european al drepturilor omului )

Dreptul de a nu fi supus discriminarii ( dreptul la nediscriminare ) ( Drept material european al drepturilor omului )

Acest drept, care este de fapt un Principiu universal recunoscut pe planul Dreptului International, isi gaseste consacrarea in documentele internationale importante, altele decat CEDO, precum sunt, astfel :

• Articolul 2 din DUDO ( Declaratia Universala a Drepturilor Omului ),
• Articolul 2, paragrafele 1 si 26 din PIDCP ( Pactul International al ONU, relativ la drepturile civile si politice,
• Articolul 2, paragraful 1 din PIDESC,
• Articolul 2 din Carta Africana a drepturior omului si popoarelor,
• Articolul 1, paragraful 1 din CADO ( Conventia Interamericana a Drepturilor Omului ), si
• Articolul 3 din Protocolul de la San Salvador al acestei din urma Conventii,
• Articolul E din Carta Sociala revizuita, si
• Articolul 20, paragraful 2 din CEDO-CSI ( Conventia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale a Comunitatii Statelor Independente ).

Principiul la care ne referim, reprezinta expresia insasi a universalitatii drepturilor omului, precum si a unitatii si diversitatii libertatilor publice ale persoanei.

Acest principiu fundamental al nediscriminarii, in beneficiul drepturilor si libertatilor persoanei, este, de multe ori, asociat expresiei privind egalitatea si nediscriminarea in fata legii, si cu privire la drepturile si libertatile recunoscute de catre aceasta.

Desigur, in toate instrumentele juridice internationale, motivele de discriminare sau de diferente de tratament, legate de exercitarea drepturilor si libertatilor persoanei, sunt reglementate in mod enumerativ, pentru ca asemenea cauze de distinctie sau de inegalitate de tratament pot fi, practic, inepuizabile.

O jurisprudenta abundenta in materie pune in evidenta faptul ca, indiferent de motivele aflate la originea tratamentului diferit, al persoanelor aflate in situatii identice, potrivit Curtii Europene de la Strasbourg sunt interzise numai discriminarile nejustificate in mod obiectiv si rezonabil.

Temeiul juridic si continutul normei in redactarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Consacrarea acestui drept este legata, in mod evident, de aplicarea principiului egalitatii.

Asa cum se precizeaza in Raportul explicativ al Protocolului nr. 12 la Conventie, principiul egalitatii presupune existenta unei identitati de tratament, al persoanelor aflate in aceeasi situatie.

Astfel, orice distinctie care ar afecta aceasta identitate de tratament, ar putea constitui o discriminare sanctionata de norma mentionata, cu exceptia cazului in care s-ar dovedi existenta unei justificari obiective si rezonabile.

Potrivit articolului 14 din Conventie, “ Beneficiul drepturilor si libertatilor recunoscute in prezenta Conventie trebuie sa fie asigurat fara nicio discriminare, intemeiata indeosebi pe :

1. sex,
2. rasa,
3. culoare,
4. limba, religie,
5. opinii politice, sau
6. orice alta opinie,
7. origine nationala sau sociala,
8. apartenenta la o minoritate nationala,
9. avere,
10. nastere, sau
11. orice alta situatie. “

Dupa enuntarea temeiului juridic, este necesar sa facem o precizare prealabila, determinata de adoptarea si semnarea Protocolului nr.12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Avand in vedere ca acest Protocol nu a intrat inca in vigoare, datorita neintrunirii numarului suficient de ratificari sau adeziuni, din partea Statelor parti contractante la Conventie, temeiul juridic si analiza continutului dreptului amintit, nu se vor referi decat la dreptul in vigoare, respectiv la articolul 14 din Conventia CEDO, astfel cum a fost interpretat si aplicat de jurisdictia Curtii Europene de la Strasbourg.

Mentionam, totusi, in acest context, ca prin articolul 1 din Protocolul nr.12 la CEDO s-a consacrat dreptul persoanei la nediscriminare, in raport nu doar de preexistenta unei incalcari a unui drept garantat de Conventie, ci si de preexistenta unei violari a oricarui drept recunoscut de legislatiile nationale ale Statelor.

Ratiunile pentru care acest Protocol nu a intrat in vigoare, desi a fost adoptat la 4 noiembrie 2000, la Strasbourg, par sa conduca la concluzia reticentei Statelor, de a-si asuma angajamente intr-un domeniu extrem de sensibil al societatii, greu de concretizat in practica autoritatilor lor nationale.

Aceasta, in conditiile in care, consacrarea dreptului la nediscriminare s-a facut dupa 50 de ani de la deschiderea spre semnare, a Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Continutul normei citate pune in evidenta doua elemente esentiale :

1. interdictia oricarei discriminari in exercitarea drepturilor si libertatilor garantate de Conventie, pe de o parte, si
2. criteriile sau motivele de discriminare, pe de alta parte.

Referitor la aceste criterii, este necesar sa subliniem ca ele sunt exemplificative, si nicidecum mentionate in mod exhaustiv, astfel cum arata si textul articolului 14 din CEDO, care vizeaza “ si orice alta asemenea situatie “.

( 3 ) O alta trasatura caracteristica a continutului dreptului la nediscriminare, este configurata de faptul ca acest drept, este un drept indirect sau complementar, pentru ca existenta sa nu este autonoma, aceasta depinzand de constatarea existentei violarii altui drept garantat de Conventie.

Dreptul de a nu fi supus discriminarii este privit in doctrinã, indeosebi ca o clauza generala de nediscriminare, pentru ca, pe de o parte, el reprezinta finalitatea aplicarii principiului (l)egalitatii efective a tuturor persoanelor, iar pe de alta parte, se refera la toate drepturile si libertatile garantate de CEDO.

Cu privire la aplicarea dreptului, este de mentionat ca jurisprudenta CEDO a precizat caracterul relativ al articolului 14 din CEDO, indeosebi in Hotararea Curtii, referitoare la   Afacerea lingvistica belgiana ( precitata in acest curs ).

In acest sens, s-a subliniat existenta unei diferente lingvistice, intre versiunea autentica franceza a textului Conventiei – “ sans distinction aucune “, si cea engleza a aceleiasi norme – “ without discrimination “ - , considerandu-se, in consecinta, ca articolul 14 din Conventie nu sanctioneaza orice fel de distinctie in exercitarea drepturilor garantate de acest instrument juridic, ci doar acele distinctii care sunt arbitrare.

In Hotararea citata, Curtea aratã ca “ s-ar ajunge la rezultate absurde, daca s-ar da articolului 14 o interpretare atat de larga, ca aceea pe care versiunea franceza pare sa o presupuna.

S-ar ajunge, intr-adevar, sa se judece ca fiind contrara Conventiei, fiecare din  numeroasele dispozitii legale sau reglementare, care nu asigura tuturor persoanelor o egalitate completa de tratament, in beneficiul drepturilor si libertatilor recunoscute.

Or, autoritatile nationale competente se gasesc adesea in fata unei situatii sau probleme, in care diversitatea reclama solutii juridice diferite ; aceste inegalitati de drept, nu tind de altfel, decat sa corecteze ingalitatile de fapt.

Interpretarea extensiva mentionata mai sus, nu ar putea fi, in consecinta, retinuta “.

( 4 ) Aceasta referinta jurisprudentiala importanta conduce la identificarea unei alte trasaturi esentiale a dreptului analizat, care stabileste doua criterii cumulative, de definire a discriminarii.

Criteriile respective sunt :

1. existenta unei diferente de tratament, in exercitarea sau beneficiul unui drept recunoscut de Conventie, si
2. absenta unei justificari obiective si rezonabile, a distinctiei aplicate.

Criteriile enuntate fac diferenta clara intre existenta sau inexistenta unei discriminari in sensul articolului 14 din CEDO, fiind consolidate printr-o jurisprudenta ulterioara :

• Hotararea Curtii in cazul Abdulaziz, Kabales si Balkandali contra Regatului Unit, din 28 mai 1985, s.a.

In acelasi sens, in doctrina s-a precizat ca evolutia aplicarii articolului 14 din CEDO a marcat consacrarea recunoasterii unor discriminari pozitive, ca urmare a considerarii dreptului la nediscriminare “ atunci cand, fara o justificare obiectiva si rezonabila, Statele nu aplica un tratament diferit persoanelor ale caror situatii sunt sensibil diferite “.

Articolul 14 din CEDO a avut prilejul sa fie examinat in legatura cu diferentele de tratament de natura discriminatorie, aplicate in materie familiala, indeosebi cu privire la statutul copiilor din afara casatoriei ( Hotararea Curtii in cazul Alexandra Marckx contra Belgiei, precitata ), si in legatura cu atribuirea autoritatii parentale unei mame, pe motivul principal ca aceasta era membra a Sectei Martorii Lui Iehova* [ *Biserica Martorii lui Iehova recunoscuta legal in Austria ] ( Hotararea Curtii in Cazul Hoffmann contra Austriei, din 23 iunie 1993, precitat ).

O problema distincta s-a ridicat, in legatura cu aplicarea acestui articol privind discriminarea pozitiva, in favoarea femeilor si a minoritatilor nationale.

Diferenta de tratament intre barbati si femei a fost analizata cu prilejul Hotararii Karlheinz Schmidt contra Germaniei, prin care s-a acreditat ideea posibilitatii unei discriminari pozitive, pe motive fizice si psihologice. ***

Distinctia referitoare la persoanele apartinand minoritatilor nationale, a fost pusa in discutie de Afacerea lingvistica belgiana ( precitata ), si dezvoltata de Hotararea Buckley contra Regatului Unit.

Curtea a evitat sa raspunda direct la problema justificarii discriminarii pozitive in materia minoritatilor, preferand sa limiteze analiza cazului, la solutionarea unui conflict intre protectia domiciliului, si protectia mediului inconjurator.

In concluzie, se poate spune ca, desi organele de aplicare a CEDO au fost sesizate cu foarte multe plangeri privind incalcarea dreptului prevazut de articolul 14 din CEDO, prea putine au fost solutionate favorabil, si ca oricum, dificultatile de aplicare a acestui articol sunt departe de a fi epuizate, ceea ce pare sa justifice intr-o anumita masura, rezerva Statelor parti contractante la CEDO, de a-si asuma angajamente mai mari in materie, care ar decurge din ratificarea Protocolului nr. 12.

Notã : *** Hotararea Curtii Europene de la Strasbourg Karlheinz Schmidt contra Germaniei, din 18 iulie 1994, in Décisions de la CEDH, Série A 291-B.

(  extras din Drept European al Drepturilor Omului, Volumul I, Drept Material European al Drepturilor Omului, editia a IV-a, Prof.univ.dr.Ionel Olteanu, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )