ACATISTUL BUNEIVESTIRI A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOAREI MARIA 25 martie
După obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele
Condacul 1, glasul al 8-lea
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Icosul 1:
Îngerul cel mai întâistătător, din cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a spăimântat şi a stat, strigat către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria;
Bucură-te, cea prin care piere blestemul;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei;
Bucură-te, înălţime, întru care anevoie se suie gândurile omeneşti;
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne cu ochii îngereşti;
Bucură-te, că eşti scaun Împăratului;
Bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate;
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele;
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura;
Bucură-te, cea prin care prunc se face Făcătorul;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 2-lea
Văzându-se pe sine Sfânta întru curăţie, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: glasul tău preamărit se arată a fi cu anevoie primit sufletului meu; cum vesteşti mie naştere cu zămislire fără sămânţă, strigând: Aliluia?
Icosul al 2-lea
Înţelesul cel greu de pătruns căutând Fecioara să-L înţeleagă, a strigat către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască fiu, spune-mi? Iar el a zis către ea, cu frică, strigând aşa:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;
Bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere;
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos;
Bucură-te, capul poruncilor Lui;
Bucură-te, scara cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu;
Bucură-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pământ;
Bucură-te, minune, care de îngeri eşti mult slăvită;
Bucură-te, ceea ce eşti rană de mult plâns a diavolilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea neapusă;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nici unul în ce chip a fost;
Bucură-te, ceea ce covârşeşti mintea celor înţelepţi;
Bucură-te, ceea ce luminezi gândurile celor credincioşi;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 3-lea
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zămislire, pe ceea ce nu ştia de nuntă, şi pântecele ei cel cu bună roadă, ca o ţarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mântuire, când vor striga aşa: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndată cunoscând închinarea ei, s-a bucurat, şi cu săltările în pântece, ca prin nişte cântări, a strigat către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, viţa mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, câştigarea rodului celui fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul cel iubitor de oameni;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vieţii noastre;
Bucură-te, brazdă, care ai crescut înmulţirea milelor;
Bucură-te, masă, care porţi îndestularea milostivilor;
Bucură-te, ceea ce înfloreşti raiul desfătării;
Bucură-te, ceea ce găteşti adăpostire sufletelor;
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite;
Bucură-te, curăţia a toată lumea;
Bucură-te, voia cea bună a lui Dumnezeu către noi, cei muritori;
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 4-lea
Vifor de gânduri necuviincioase având în sine, înţeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se spre tine cea neamestecată cu nunta, gândind că eşti furată de nuntă, ceea eşti fără de prihană; iar dacă a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup şi, alergând ca la un păstor, L-au văzut pe Acesta ca pe un Miel fără de prihană în braţele Mariei, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului;
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare;
Bucură-te, ceea ce eşti muncire pentru vrăjmaşii cei nevăzuţi;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului;
Bucură-te, că cele cereşti se bucură cu cele pământeşti;
Bucură-te, că cele pământeşti dănţuiesc împreună cu cele cereşti;
Bucură-te, gura Apostolilor cea fără de tăcere;
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri;
Bucură-te, temeiul cel tare al credinţei;
Bucură-te, cunoştinţa harului cea luminoasă;
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul;
Bucură-te, cea prin care noi ne-am îmbrăcat cu slavă;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 5-lea
Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o magii, au mers pe urma luminii ei; şi, ţinând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe Împăratul cel tare; şi, ajungând pe Cel neajuns, s-au bucurat strigându-I: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Au văzut pruncii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mâna; şi, cunoscându-L a fi Stăpân, măcar de a şi luat chip de rob, s-au grăbit cu daruri a-I sluji Lui şi a striga celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse;
Bucură-te, raza zilei celei de taină;
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie;
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos iubitorul de oameni;
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească;
Bucură-te, ceea ce ne curăţeşti de lucrurile cele întinate;
Bucură-te, ceea ce ai stins închinăciunea focului;
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit de văpaia patimilor;
Bucură-te, îndreptătoarea înţelepciunii celor credincioşi;
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 6-lea
Vestitori purtători de Dumnezeu făcându-se magii, s-au întors în Babilon, săvârşind proorocia Ta; şi, mărturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind Tu în Egipt lumina adevărului, ai izgonit întunericul minciunii; că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânşii strigau către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, căderea diavolilor;
Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai vădit înşelăciunea idolească;
Bucură-te, mare, care ai înecat pe faraonul cel netrupesc;
Bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul;
Bucură-te, hrana cea în loc de mană;
Bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte;
Bucură-te, pământul făgăduinţei;
Bucură-te, cea dintru care curge miere şi lapte;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 7-lea
Vrând Simeon să se mute din acest veac înşelător de acum, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui şi ca Dumnezeu desăvârşit; pentru aceea s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă, strigând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătat-a făptură nouă, arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce sântem făcuţi de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg, precum a fost, ca, văzând minunea, să o lăudăm pe dânsa, strigând:
Bucură-te, floarea nestricăciunii;
Bucură-te, cununa înfrânării;
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chipul învierii;
Bucură-te, ceea ce ai arătat viaţă îngerească;
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioşii;
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, sub care mulţi se acoperă;
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pântece pe Povăţuitorul celor rătăciţi;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul celor robiţi;
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept;
Bucură-te, iertarea a multor greşiţi;
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală;
Bucură-te, dragostea care biruieşte toată dorirea;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 8-lea
Văzând naştere străină să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru aceasta Dumnezeu cel preaânalt pe pământ S-a arătat om plecat, vrând să tragă la înălţime pe cei ce strigă Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de sus, nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeiască pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, şi naştere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neâncăput;
Bucură-te, uşa tainei celei de cinste;
Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredincioşi;
Bucură-te, lauda cea fără de îndoire a celor credincioşi;
Bucură-te, căruţa cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi;
Bucură-te, sălaşul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi;
Bucură-te, cea care ai adunat cele potrivnice întru una;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat fecioria şi naşterea;
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii;
Bucură-te, cea prin care s-a deschis raiul;
Bucură-te, cheia împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bunătăţilor celor veşnice;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 9-lea
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor, petrecând împreună cu noi şi auzind de la toţi: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumnezeu; că nu se pricep să spună în ce chip şi fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi, minunându-ne de o minune ca aceasta, cu credinţă strigăm:
Bucură-te, sălaşul Înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, comoara rânduielii Lui;
Bucură-te, ceea ce arăţi pe filosofi neânţelepţi;
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători;
Bucură-te, că au înnebunit întrebătorii cei cumpliţi;
Bucură-te, că s-au vestejit făcătorii de basme;
Bucură-te, ceea ce ai rupt vorbele cele încurcate ale atenienilor;
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor;
Bucură-te, ceea ce ne-ai tras din adâncul necunoştinţei;
Bucură-te, ceea ce pe mulţi i-ai luminat la minte;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuiască lumea, Împodobitorul tuturor a venit la ea, aşa cum Însuşi făgăduise; şi, păstor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca noi; căci cu asemănarea chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului şi al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălăşluindu-Se în pântecele tău şi învăţând pe toţi să strige:
Bucură-te, turnul fecioriei;
Bucură-te, uşa mântuirii;
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, dătătoarea bunătăţii celei dumnezeieşti;
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliţi cu ruşinea;
Bucură-te, că tu ai învăţat pe cei furaţi de minte;
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Semănătorul curăţiei;
Bucură-te, cămara nunţii celei fără de sămânţă;
Bucură-te, ceea ce ai împreunat cu Domnul pe cei credincioşi;
Bucură-te, ceea ce între fecioare singură ai fost bună hrănitoare de prunc;
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinţilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 11-lea
Împărate sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, căci se biruieşte toată cântarea care se îndreaptă către mulţimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ţi strigă Ţie: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sânt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, îndreptează spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi, şi luminează mintea cu raza şi cu chemarea se cinsteşte cu acestea:
Bucură-te, raza Soarelui celui înţelegător;
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse;
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele; Bucură-te ceea ce îngrozeşti pe vrăjmaşi ca un tunet;
Bucură-te, că dintru tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină;
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe;
Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit chipul colimvitrei;
Bucură-te, ceea ce curăţeşti întinăciunea păcatului;
Bucură-te, baie, care speli conştiinţa;
Bucură-te, paharul, care dregi bucuria;
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos;
Bucură-te, viaţa veseliei celei de taină;
Bucură-te, mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 12-lea
Vrând să dea har datoriilor celor de demult, dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti a venit singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui, şi, spărgând zapisul, aude de la toţi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând naşterea ta, te lăudăm toţi, ca pe o Biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu; că, locuind în pântecele tău, Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să strige către tine:
Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, sfântă, ceea ce eşti mai mare decât sfinţii;
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucură-te, comoara vieţii cea neâmpuţinată;
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraţilor celor credincioşi;
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit;
Bucură-te, zidul împărăţiei cel nebiruit;
Bucură-te, cea prin care se înalţă biruinţele;
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmaşii;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, izbăvirea sufletului meu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 13-lea
O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte de toată ispita şi scoate din munca ce va să fie, pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi: Îngerul cel mai întâistătător... şi Condacul întâi: Apărătoare Doamnă... şi apoi această
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Preacurată Doamnă, Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile, şi te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit Sfântului Lui Trup şi Preacuratului Lui Sânge. Pentru aceea fericită eşti întru neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii fiind.
Şi acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cântată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător, şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până la sfârşit cu rugăciunile tale, păzeşte-ne pe noi neosândiţi. Ca întru paza şi cu ajutorul tău fiind mântuiţi, slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu