Munca sau libertatea

Munca sau libertatea

Am ales titlul "munca sau libertatea" pentru ca, a devenit o chestiune de actualitate : astazi omul este din ce in ce mai mult pus in situatia de a alege, fie munceste, fie este liber si ramane liber.

Libertatea este inestimabila, insa omul trebuie sa poata trai si sa isi castige existenta.

Dar, ce facem cand societatea nu mai respecta munca, eforturile, bunavointa, buna-credinta, si locul de munca este greu de obtinut si greu de pastrat ?

De multe ori, locul de munca comporta riscuri, prin insasi natura muncii, si nu-i asa, in cele din urma, nicio meserie sau profesie, nicio ocupatie nu este usoara.

Voi intra direct in subiect, si asta pentru ca, este un subiect serios si pentru ca, mai am de citit si timpul trece rapid.

Desigur ca si eu citesc ziarele, este adevarat au existat perioade cand nu le prea citeam, sau le citeam rar, sau atunci, in acest caz ma uitam la televizor la Actualitati.

Faptul ca ziarele sunt disponibile online, pe internet, le face intr-un fel mai "atractive", sau nu poti sa nu deschizi computerul, sa nu intri pe internet si sa nu deschizi si pagina unui ziar.
Saptamana care tocmai s-a incheiat, iata, astazi este duminica, a fost una care ne-a adus un eveniment neasteptat.
Uneori, am impresia ca vestile surprinzatoare apar la sfarsitul zilei, cum a fost ?
Cand, intr-una din seri, am vrut sa inchid computerul, mi-am spus ca, ce-ar fi sa deschid inainte de a stinge calculatorul, pagina Lumii Justitiei ?
In seara aceea si a doua zi, Lumea Justitiei, si apoi si alte ziare mari, cu exceptia am remarcat a ziarului "Adevarul", ne-au infatisat cazul unei judecatoare perchezitionate, retinute, apoi arestate.
Sigur, un eveniment al carui impact in timp se va estompa, da, imi spun ca depinde si de felul in care va evolua societatea, se va estompa sau va lua amploare, insa peste toate - pana la urma - se astern mai intai, dezinteresul, apoi uitarea.
Saptamana trecuta incepusem sa citesc niste decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, date in anul 2007 de aceasta curte, in cazul unui cetatean roman, Dumitru Popescu, care s-a plans la CEDO in doua randuri, si prima oara pentru incalcarea articolului 3 din Conventia Europeana a drepturilor omului, acel articol care spune ca "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante".
Ca orice articol de lege, si acesta pentru unii a fost pare-se elaborat, dat, sau facut pentru a fi incalcat.
A doua oara, cetateanul roman Dumitru Popescu s-a plans - inca nu am ajuns sa citesc toate deciziile, pe cea de admisibilitate, prealabila, si decizia sau hotararea - finala daca vreti, a Curtii europene - se pare, pentru interceptari ale comunicatiilor, si s-a ridicat pe aceasta cale chestiunea interceptarilor si a mandatului care se elibereaza in mod normal pentru ca ele sa aiba si sa se efectueze, pe o baza legala.
Desigur, nici Dreptul nu mai este ce a fost odata, pentru ca, am impresia si poate nu sunt singura, ca legile de multe ori se bat cap in cap, atunci cand ele ar trebui sa nu se contrazica.
De aceea nici sa faci proiecte de lege, sa scrii legi, sa elaborezi legi nu este usor in cele din urma, si nici chiar sa le adopti.
Trebuie sa stii mai intai daca mai exista alte norme de drept pe aceeasi tema cu legea pe care o ai in vedere ca pe o noua lege, sa studiezi chestiunea, legislatia si multe altele, de pilda costurile punerii legii in aplicare, impactul asupra cetateanului, si dupa ce ai finalizat etapa cercetarilor prealabile care presupune o buna documentare, poti sa incepi sa iti scrii legea.
Insa la noi este mai greu ca legile sa se armonizeze in cadrul ordinii juridice interne sau nationale, ce sa mai spunem de faptul ca trebuie sa ne armonizam legislatia interna, cu aceea europeana si chiar internationala ?
Vazand faptul ca sunt norme de drept care exista, si care par sa nu fi tinut cont la elaborarea lor de Constitutia Romaniei, in primul rand, si apoi de alte legi - sa le spun asa, existente pe aceeasi tematica - iti spui ca, intr-adevar fiecare pare sa vrea sa isi faca legea lui.
Poate asa se explica o expresie, pe care am auzit-o candva : "Lasa-l in legea lui !"
Cred ca munca aceasta, cand ai in vedere sa elaborezi o lege noua, nu este usoara, daca legislatia e deja bogata, stufoasa, si documentarea ta iti va lua ceva timp.
De aceea si spun mereu, nicio munca nu e usoara.
Sau trebuie privita cu seriozitate, si inca de la bun inceput.
Mai exista si lacune ale legilor, sau ambiguitatea unei legi, chiar si o lacuna poate duce la o situatie ambigua sau neclara.
De pilda, articolul 224 din codul de procedura penala al Romaniei, ne vorbeste despre Actele Premergatoare, insa nu ne explicã in ce ar putea ele consta, care sunt anume actele premergatoare, ce anume pot face organele in drept, inainte ca urmarirea penala sa inceapa, in materie de acte premergatoare, si aici codul de procedura sa enumere absolut toate - in mod ideal - operatiunile, actiunile, manevrele, filajele, monitorizarile, organizarile de filtre, interceptarile, si actele ( procese-verbale, ... ) care se pot efectiv, de maniera concreta, realiza, implini.
Fata de tacerea codului de procedura penala al Romaniei, desigur ca nici doctrina nu este mai bogata, ea nu poate decat sa ne aduca unele precizari, si acestea sunt aduse mai ales de autorii de Drept, practicieni ai dreptului, ei sunt deci profesori de drept dar si avocati de multe ori.
Iata, ce spunea profesorul Corneliu Barsan, el spunea ca prin decizia din anul 2007, Curtea europeana a drepturilor omului de la Strasbourg in cauza Dumitru Popescu contra Romania, a condamnat Romania, si, pe cale de consecinta, Romania urma sa isi modifice Legea sigurantei nationale in privinta ascultarilor telefonice.
Pentru ca, - cu sublinierea faptului ca, desi tot aud de ea, eu inca nu am facut o lectura a Legii sigurantei nationale - legea aceasta, numita a sigurantei nationale, ar fi trebuit cred, eu asa cred, sa priveasca mai intai in Codul de procedura penala al Romaniei si sa vada ce sta scris acolo, la capitolul sau "rubrica" Acte Premergatoare si inca la Urmarirea Penala.
Credinciosii stiu ca se spune ca, atunci cand faci acte de caritate, milostenie, fapte bune, sa nu stie nimeni, sa nu te lauzi, sa stie numai bunul Dumnezeu si sa fii atat de discret, incat sa nu stie nici "stanga ( ta ), ce face dreapta ( ta )".
Ma gandesc ca si legiuitorul roman se inspira din Biblie, si se ghideaza dupa principiul biblic care guverneaza sau sta la baza actelor si faptelor de milostenie si dragoste fata de semenii mai putin norocosi in viata, atunci cand elaboreaza legi, pe care le putem numi in acelasi timp, diverse si privind aceeasi tematica.
Si toate acestea, pentru siguranta cetateanului.
Pentru ca meriti !
Ce a fost mai intai, oul sau gaina ?
Codul de procedura penala sau legea sigurantei nationale ?
Oricum, codul de procedura penala al Romaniei a fost publicat in Buletinul Oficial 145-146 din 12 noiembrie 1968, republicat apoi in anul 1973.
Iar Legea sigurantei nationale, aceea pe care eu nu am citit-o, pentru ca fiind un cetatean pasnic nu ma gandeam ca ar fi de interes pentru mine prea mare, dateaza cred din anul 1991.
Este adevarat ca Romania a avut o Siguranta Nationala si inainte de 1991, inainte de 1948 chiar ea se numea la fel, Siguranta Nationala, iar comunistii cand au venit la putere au tinut sa ii schimbe denumirea si sa adopte un "brand" nou si i-au spus "Securitate".
Daca citim putina istorie a Romaniei, vom vedea ca ar fi fost si aspecte precum acelea ale faptului ca, legile erau noi, insa oamenii erau aceia vechi cu experienta, si care s-au amestecat cu cei noi.
In Securitate s-a spus, au intrat oameni care au lucrat inainte de a exista securitatea romana, pentru Siguranta Nationala.
Asa cum in 1990 a aparut Serviciul Roman de Informatii care de unde era sa se inspire, daca nu de la Securitate ?
Si cum sa te inspiri fara oameni care sa te ghideze ?
Si uite asa, oamenii sunt aceiasi, pe ici pe colo, mai pica vreun ghinionist, dar in rest, desi legile se schimba, omul ramane acelasi, acuma sincer, dupa putina logica, cand se schimba o intreaga organizatie, sau cand e restructurata, de la zero de zicem asa, de unde sa iei numai si numai oameni noi si inca, sa fie si pregatiti si experimentati ?
Doar daca nu te bazezi numai pe Dumnezeu si nu crezi decat in Ingerii lui Dumnezeu ( nu fac aluzie la miscari extremiste din Romania ), atunci trebuie sa ai in vedere ca orice organizatie utilizeaza oameni.
Si de unde sa iei oameni noi, dintr-o data, asa cum marile evenimente vin peste noi toti, dintr-o data, pe nepusa masa ?
Ei bine, lecturile mele din cursul saptamanii care tocmai s-a incheiat, acelea privind Deciziile CEDO, au fost intrerupte de un eveniment : acela al retinerii si arestarii unei judecatoare.
Trebuie sa o spun, pentru ca am mentionat pe blog, undeva, intr-un articol, ca in trecut, am cunoscut-o pe Antonela Mares, asa se numea ea, astazi se numeste Costache.
Privind situatia de fapt, ce poti spune ?
Vom vedea ce vesti ne aduce presa in viitorul apropiat.
Insa, cand am citit in ziarul Lumea Justitiei si am vazut vestea si in alte ziare, trebuie sa recunosc ca in seara aceea, pana noaptea foarte tarziu nu am putut sa dorm.
De ce ?
Pentru ca am cunoscut-o pe Antonela Mares-Costache la judecatoria sectorului 2 Bucuresti prin anii 1995-1997, si pana la inceputul anului 1998, cand eu am plecat - din nou - la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Si, sa citesti asa ceva despre o persoana pe care ai cunoscut-o, sincer nu este usor.
Iata, ce iti aduce viata de judecator ?
Am vazut fotografia Antonelei Mares Costache in presa si m-au uimit si socat si am frisonat vazand cum ochii ei albastri si limpezi sunt inconjurati de cearcane efectiv negre, incat ochii ei albastri nu se mai zaresc.
Sunt vreo doua fotografii prin ziare precum Evenimentul Zilei, Cotidianul, Romania Libera, poate si Gandul.info, si Antonela Costache e aratata cand prezideaza completul de judecata in sala de sedinta.
Dar, ce viata este aceasta ?
Ea era presedinta sectiei a II-a Penale a Tribunalului Bucuresti, si atunci cand ai o functie de conducere trebuie sa fii zilnic la serviciu si de dimineata si sa pleci cam printre ultimii.
Trebuie sa spun ca mie nu imi place - desi in exterior arata bine - cladirea Tribunalului Bucuresti, pentru ca, in interior, am vizitat si eu, am fost si intr-o sala de sedinta, nu sunt ferestre, geamuri.
Este imposibil sa stai 5 minute fara oxigen, daramite ore in sir, in sedinta de judecata.
Eu cred si am spus ca scriu serios, adica nu stau sa glumesc, ca atunci cand o constructie este in faza de proiect ar trebui sa obtina aprobari si din partea Ministerului Sanatatii, adica iata, cum cladesti sali si incaperi care nu au aerisire, si nu au ferestre si obtii aprobarea sa ridici ditamai cladirea - care o fi presupus niste cheltuieli, la cat e de mare ? !
Din cate am invatat noi in scoala, in liceu, si multi la facultatea de Medicina, oamenii respira si au plamani si au nevoie de aer, specia umana functioneaza pe baza de aer, oxigen, de aceea si exista atmosfera.
Nu stiu cum o fi pe alte planete, dar pe planeta noastra asa stau lucrurile, si eu vad ca o cladire precum a Tribunalului Bucuresti nu are ferestre pentru a asigura oxigenul in plamanul oamenilor si ma intreb daca arhitectii care au proiectat-o erau oameni din specia noastra ?
Sa stiti ca este o intrebare.
Doar daca nu cumva, constructii cu incaperi fara geamuri si aer si vedere spre mediul exterior, spre afara, adica spre peisajul care este exterior cladirii, spre natura, nu sunt proiectate de oameni din specii diferite de specia noastra umana care are doi plamani si nevoie constanta de Oxigen, si daca nu cumva, exista oameni din alte specii care nu respira Oxigen ca noi si nu cumva vizeaza sa ne distruga specia ?
Pentru ca eu nu as putea rezista fara oxigen in sala de judecata.
Eu am vazut o sala de sedinta, mica, inghesuita, nici partile - toate - dintr-un singur dosar penal nu incapeau toate in sala aceea de judecata a Tribunalului Bucuresti, si deci numai partile dintr-un singur dosar, ocupau toata camera, incaperea si alte parti din alte dosare nu aveau loc.
Boli de inima, infarct, accidente vasculare, cerebrale, toate apar ca urmare a lipsei de aer, de oxigen.
Creierul are nevoie constanta de aer, sa se oxigeneze.
De aceea, in mod ideal trebuie sa stai intr-o camera incalzita, insa sa poti intredeschide fereastra pentru ca, continuu, sa primesti de afara oxigen proaspat.
In urma cu mai multi ani de zile, dar candva incepand cu anul 1999, presa a relatat cazul unei grefiere de sedinta care din lipsa de oxigen a murit in timpul sedintei de judecata, si ce credeti, s-a facut se pare, o ancheta interna, administrativa, si azi cine isi mai aduce aminte de grefiera aceea ?
Nimeni.
Oficial, la nivel international si national, oamenilor, noua, nu ni s-a comunicat ca exista si alte specii umane care sa fie alcatuite altfel, din punct de vedere al anatomiei, al fiziologiei, al ADN-ului, asa incat noi stim ca existam numai noi, si noi acestia avem 2 plamani si functionam cu aer din atmosfera care inconjoara pana la o inaltime ( altitudine ) anumita, Pamantul.
Dar, daca privim in jurul nostru si vedem cat de inexplicabile si diferite sunt comportamentele oamenilor, unii fata de altii, ne gandim ca, exista posibilitatea ca printre noi sa traiasca oameni diferit alcatuiti, cu alt ADN, cu alta anatomie si cu alta functionare, adica Fiziologie.
Cineva, odata, la o discutie pe aceasta tema, asa, o simpla discutie, a spus pe un ton firesc ca, "Da, intr-adevar, in mod normal ADNul are 4 filamente !" ! !
Ei bine, dimpotriva, noi la scoala am invatat ca, in mod normal, ADN-ul nostru uman are numai 2 filamente !
Prin urmare, depinde fiecare unde invata, si dupa ce carti sau manuale.
Daca ne gandim ce am invatat noi la scoala, ei bine, atunci vom spune ca, ADNul prin informatia lui, prin datele biologice, genetice, este acela caruia ii datoram infatisarea noastra, aspectul nostru fizic, sau, simplu spus, felul in care aratam noi, de sus pana jos, din cap, in picioare.
Si asa este, ADN -ul prin structura sa, si modul in care este organizat ne confera noua infatisarea noastra pe care o putem vedea cand ne privim in oglinda, cand dimineata mai ales sau oricand ziua, sau seara, cand e necesar si se impune, ne facem toaleta, ne spalam, ne dam cu o crema pe fata curata, pe pieptanam, ne ingrijim parul, dintii, corpul, ne uitam si noi sa vedem daca dupa ani de munca la birou sau dupa cei 4 de facultate, scriind in amfiteatru mai avem spatele drept ( pe mine ma cam doare spatele ), si asa mai departe.
Ce mai stim noi, este ca fiecare om e unic, ca fiecare om are un ADN unic, care il face sa fie o entitate unica, aparte, prin ADN, fiecare om se distinge de semenii sai.
Datele biologice, genetice sunt importante, de ele depindem noi intru totul, cum suntem noi, cum aratam, cum functionam, daca suntem tineri sau batrani, sanatosi sau bolnavi.
Dar, sa revin la cazul judecatoarei Antonela Mares-Costache.
Ma gandeam ca, pe viitor, anchetele sa aiba loc in prezenta a cel putin doi doctori, in afara persoanei anchetatorului.
In ancheta si pe toata durata anchetei, a interogatoriului sa fie prezenti si un psiholog si un doctor specializat in medicina generala.
Pentru ca, in ancheta instinctele - cele urate, cele agresive - pot scapa de sub control.
Intr-adevar, nu e usor sa anchetezi, desi azi iata exista interceptari, fotografii, - sigur ne gandim ca ele sunt adevarate, nu false, plecam de la premisa adevarului -, iar in trecut, Politia, Parchetul nu dispuneau de aceste mijloace, posibilitatea inregistrarilor conversatiilor telefonice, a interceptarii comunicatiilor, de orice natura, de secvente video si asa mai departe.
In trecut prin urmare era chiar mai dificil sa faci o ancheta si era mai pretuita munca pe teren, verificarea, mersul la fata locului, acolo unde era "locul" si cazul.
Astazi, tehnica vrea sa vina in ajutorul oamenilor si al organelor in Drept si sa le faca munca si misiunea mai usoare.
Totusi, nu este usor, intr-adevar sa faci o ancheta, ma intreb chiar unde se invata, la Scoala de Politie ?
Pentru ca, la facultatea de Drept, cum sa faci concret o ancheta nu esti invatat.
Exista criminalistica care de fapt, ce face ?
Criminalistica ne repeta, "draga de ea ", ce scrie in Codul de procedura penala, adica ca se audiaza, interogheaza, se pot face confruntari.
Mai mult ne ajuta, pe taramul dreptului, Psihologia judiciara care si ea se raporteaza tot la codul de procedura penala, si abordeaza din perspectiva psihologica, un interogatoriu, o audiere, o confruntare, o relatare.
Si inca, psihologia judiciara - care se intemeiaza pe multe cunostinte, pe cele de Psihologie dar si de Medicina - se ocupa de perceptie, pentru asta trebuie sa deschidem cartile de medicina, de anatomie, de fiziologie, si chiar de senzatie.
Teoretic, daca vrei sa faci lucrurile bine si sa stii psihologie judiciara, cum spunea profesorul Tudorel Butoi cand am intrat in biroul sau de prodecan de la facultatea de Drept in anul intai, dar in al doilea semestru, adica dupa ce in primul semestru, dadusem examul de psihologie judiciara, - atunci "Tu va trebui sa citesti foarte mult !".
De ce am intrat la el atunci ?
Pentru ca, inca din primul semestru al anului intai, am studiat psihologia judiciara, alaturi de colegii mei de an, si profesorul Tudorel Butoi nici mai mult, nici mai putin, a inceput in forta cu tematica studiului Criminalilor in Serie, a celor mai oribili criminali, psihopati, psihotici, criminali sexuali, si asa mai departe.
Si, mie mi s-a parut atunci un debut in forta aceasta.
Si o meserie grea.
Si dupa ce am sustinut examenul, dupa ce a trecut si vacanta studentilor, aceea care urmeaza dupa o sesiune de examene, dupa ce a inceput al doilea semestru de facultate si chiar cam spre mijlocul semestrului, m-am gandit sa intru in audienta la prodecanul si profesorul Tudorel Butoi sa il intreb direct, daca el apreciaza, macar asa la prima vedere, cu instinctul sau de psiholog si bazat pe experienta lui - daca crede ca eu as fi buna pentru a fi psiholog judiciar, daca as fi buna sa fiu psiholog ?
Cand am intrat in cabinetul sau de prodecan, el era impreuna cu doua colege, din care una, o colega de an de-a noastra, de la Drept, si a doua, o studenta a sa, de la facultatea de Psihologie din Universitatea noastra Spiru Haret, unde el de asemenea, preda si tinea cursuri de psihologie judiciara.
Totusi, profesorul parca mi-ar fi ghicit gandurile, si nu stiu cum, dar nu am mai pus intrebarea, nu mi-a mai dat loc sa o pun aceasta intrebare, caci el mi-a spus asa : " Tu va trebui sa citesti muult ! "
De ce mi-a spus asta ?
Pentru ca eu, cand l-am abordat i-am spus ca, psihologia judiciara, desi frumoasa, insa opereaza cu concepte, notiuni, teorii - pe scurt ca ea se intemeiaza pe Psihologie in general ( si pe ramurile Psihologiei ) si noi, studentii la Drept in anul intai, nu cunoastem Psihologie.
Ce sa mai spunem de psihologia judiciara ?
Atunci el mi-a spus : "Ei ! Tu va trebui sa citesti muuult !"
Si s-a lasat pe spatarul scaunului sau, indreptandu-si spatele si usor, intorcand, rotind scaunul spre mine, care luasem loc pe un scaun pe o latura a biroului sau.
In continuare, a urmat o mica conversatie cu profesorul Butoi, si, dintr-una intr-alta, vorbind, am mentionat masterul organizat de el, de Psihologie Judiciara, in fapt un master de Victimologie si Psihologie Victimala, in cadrul caruia se preda psihologie judiciara.
Mi-am exprimat o dilema, daca sa urmez un master de drept european sau acela de psihologie organizat de profesor ?
Atunci, profesorul s-a ridicat din scaunul sau si a deschis usile unui dulap din care a inceput sa scoata casete video - acel birou cum exista el in anul 2006, astazi nu mai exista, deci nu risc nimic daca il descriu - si sa imi spuna ca, la master lucreaza cu noi si ne arata casete video si dosare de urmarire penala, pentru ca el era si colonel de Politie, apoi a devenit colonel in rezerva, si este normal sa aiba o arhiva a lui, pe scurt, profesorul era foarte entuziasmat si pleda pentru ca eu sa ma inscriu la masterul lui, din moment ce imi doresc un master, si mi-a spus chiar vazand dilema mea : "Vei lasa tu masterul european, o sa vezi, la master lucrez cu voi, uite, casete, materiale din dosare de urmarire penala, lucrez cu voi, o sa lasi masterul european !"
Sigur, din moment ce el mi-a spus mai intai "Ei ! Tu va trebui sa citesti muult ! "- cu referire la domeniul Psihologiei, si din moment ce pleda atat de entuziasmat pentru masterul sau de Victimologie si Psihologie victimala unde se preda si psihologie judiciara, mai era cazul sa ii spun ca i-am pasit pragul cabinetului sau pentru a-l intreba daca ma considera buna pentru a fi psiholog judiciar ?
Da, profesorul Tudorel Butoi a pus suflet in predarea disciplinei sale, psihologia judiciara, a consumat energie cu noi studentii.
Acest psiholog judiciar, care este profesorul nostru Tudorel Butoi, cam singurul se spune, in Romania, trebuie sa o spunem, nu s-a zgarcit cu informatiile si a asternut in scris in cartile sale, cunostinte de psihologie judiciara si teoretice si practice.
Adica, a scris despre cazuri reale, concrete, le-a prezentat si analizat din punctul de vedere al psihologiei judiciare.
Criminalistica, prin comparatie, mi s-a parut zgarcita cu informatia, mi s-a parut ca nu prea doreste sa ne impartaseasca prea multe din cunostintele sale.
In fine, daca specialistii tin pentru ei, cunostinte acumulate in anii lor de munca, studiu si experienta, nu au decat, criminalistica nu va mai fi prea utila, cautata, bine cotata.
Desi, se spune ca, regimul comunist ar fi "pus la index criminalistica".
Dar, dupa 1990, cand nu mai era la putere regimul comunist ma intreb de ce criminalistica a ramas "in virtutea inertiei" la index, s-a pus singura la index, sau s-a obisnuit cu locul acela avut inainte de 1989 ?
Revenind la anchete, cred ca astazi, totusi, anchetatorii dispun de suficiente mijloace pentru a strange, obtine probe si pentru ca, in acelasi timp sa isi pastreze un cat mai bun rationament sau echilibru.
Intr-adevar, la unicul seminar de drept penal- partea speciala, pe care l-am "prins" in facultate, in anul II, la inceputul anului doi, profesorul Constantin Duvac a vorbit - dupa o recapitulare a dreptului penal-partea generala - despre faptul ca, iata, exista criminali rai, periculosi, si a dat cazul categoriei violatorilor, spunand ca, daca de pilda noaptea in padure prinzi un violator, si stiind ca parintii unui copil, unui tanar / unei tinere, plang acasa dupa copilul lor, uneori si violat si omorat  - praeter intentia sau intentia depasita - atunci, sigur ca organelor in drept, de urmarire penala, le mai scapa cate un pumn catre violator.
Altfel spus, in anchete se pot intampla multe lucruri oribile, urate.
Sigur ca, organul de ancheta, ca fiind cel in drept, este investit si cu forta de coercitie, dar ea nu trebuie sa se manifeste in lovituri, batai, violente, palme, si alte loviri - aplicate persoanei supuse anchetei.
Am citit mai demult in ziar, ca un barbat, si era un personaj care, timp de cativa ani a facut politica, a murit in timpul anchetei, cand pur si simplu, a facut un infarct si a murit pe scaunul din fata anchetatorului.
Sa anchetezi nu este usor, nu am spus ca ar fi usor, dar anchetatorul dispune de multe posibilitati, prerogative, parghii, mijloace pentru a-si atinge scopul - cel bun - al aflarii adevarului - anchetei sale.
Si omul supus anchetei, sa fim sinceri, se afla intr-o pozitie de inferioritate, fata cu o institutie, aceea de pilda a Politiei, sau a Parchetului sau a Justitiei, dupa caz.
Reprezentantul Statului si persoana supusa anchetei nu sunt pe pozitii de egalitate.
Desi fiecare are drepturile si obligatiile sale.
De ce anchetatorii se incarca cu energie negativa, dar politistii care uneori trebuie numai sa mearga si sa prinda si sa aduca la sediul politiei un invinuit ?
Pentru ca, mai intai, anchetatorul, politistii au o activitate in cadrul careia au de-a face si poarta dialoguri numai cu persoane despre care se presupune, uneori se stie, ca au facut lucruri rele.
Totusi, cu privire la politistii, cum sunt cei care alearga, cauta, aduc, prind invinuiti, infractori - cazul trupelor SIAS mentionate in Decizia din 12 mai 2005, de admisibilitate a reclamatiei sau plangerii din 14 aprilie 1999, formulate de Dumitru Popescu la CEDO - cu privire la ofiterii de politie, sau "simplii" politisti, se ridica intrebarea de ce ei manifesta un grad crescut de agresivitate ?
Da, pentru ca ei se antreneaza, macar din cand in cand, macar s-au antrenat in trecut unii dintre ei, dar in ce consta antrenamentul ?
In afara exercitiilor fizice, mai consta si in altceva, intr-un regim alimentar, specific ?
Pentru ca se impune sa ne punem intrebarea de ce politistii sunt adesea foarte agresivi ?
Sa recunoastem ca un om, orice om, nu poate trai zi de zi, si zi dupa zi, intr-o stare de agresivitate crescuta, cu alte cuvinte, manios si avand "draci pe el" !
Orice om, chiar si un politist, simte nevoia de liniste, de calm, de buna-dispozitie chiar, si pentru ca, in fiecare zi, sau in orice situatie in care Politia intervine, ofiterii de politie sa manifeste o agresivitate crescuta, trebuie ca exista o explicatie a acestui fenomen, a acestei fiziologii particulare, specifice organismului politistilor.
Pe urma, trebuie evitate si daca esti judecator, politist, procuror, zilele de munca care nu au parte si de ore de destindere, de lecturi, de studiu, de un hobby, de un sport, de o alta activitate.
Pentru ca lucrand numai si numai in domeniul dreptului penal si al infractiunilor, pe terenul infractionalitatii, nu e bine.
Comportamentul, vocabularul, conduita politistilor, procurorilor - in special acestia lucreaza pe taramul infractionalitatii - se deterioreaza, vocabularul saraceste, ei incep sa se exprime imprumutand cuvinte din argoul infractorilor si uneori si obiceiuri.
Pe urma ei dobandesc repulsii, ostilitate crescurta, respingere, in general, fata de toti oamenii, vazand in fiecare un infractor posibil.
Acest mod de lucru nu e benefic sanatatii mentale, unui bun echilibru mental si nici intelectului.
Eu cred ca si profesiile sau meseriile acestea pot fi organizate si sa functioneze cat mai frumos cu putinta.
Dar este nevoie de o vointa buna, de mai multa intelepciune, de oameni frumos echilibrati care sa aiba comportamente frumoase, profesioniste, pentru ca, nu se poate ca organul in drept sa se plaseze - singur - pe pozitie de egalitate, in fapt, cu cei care incalca legile.
Care este atunci diferenta intre un ofiter de politie si un infractor sau un invinuit anchetat ?
Uniforma ?
Apropo, pentru trupele SIAS care nu poarta uniforma cand blocheaza in trafic persoane, cum au procedat cu Dumitru Popescu ( vezi CEDO, 2007 ), exista oameni care sunt atat de saraci si nu au haine, incat voi ar trebui sa fiti recunoscatori ca aveti o uniforma.
V-ati gandit, cat mergeti voi si circulati pe teren cu masinile Statului si cu masini frumoase si scumpe sau in buna stare, ca altii nu au bani de mancare sau haine, sau incaltaminte pentru cand e cald, pentru cand e frig si ger afara ?
Vi se pare ca sunteti oameni buni ?
Cred ca e timpul ca oamenii sa isi puna intrebari si despre ei insisi, si sa isi dea raspunsuri, sa isi faca examene de constiinta, de bun-simt, de minima responsabilitate.
Daca nu, altii o vor face pentru ei.
Si un contract de munca, mai usor de desface, decat se incheie.
Adica intr-o societate, organele in drept nu pot contribui la crearea unei stari de haos, de dezordine, de neincredere, de frica, de teroare.
Atributiile organelor in Drept sunt date prin lege.
Inseamna ca trebuie sa avem grija cum elaboram legile pe viitor, sa facem legi astfel incat sa nu permitem sa fim intr-o tara in care siguranta cetateanului, libertatea lui, onoarea, reputatia lui, sunt in pericol.
Si este adevarat ca Statul roman nu ofera o reala protectie cetatenilor sai.
Pentru ca niciodata nu s-a preocupat de asta.
Cu privire la Antonela Costache, fosta Mares dupa numele ei de domnisoara, sigur ca nu vreau sa fie violentata, lovita in ancheta sau in anchetele care au loc sau vor avea loc, dupa caz.
Dar e valabil pentru toata lumea.
Eu cred ca, toti, trebuie sa ne straduim sa privim lucrurile, situatiile si oamenii cu seriozitate.
Si mai cred si am vazut ca seriozitatea i-a lipsit mult si inca ii lipseste Romaniei si multor cetateni ai sai si institutiilor acestui Stat.
Viata in societate presupune niste straduinte din partea oamenilor care trebuie sa inteleaga ca nu toti suntem la fel, si ca trebuie sa fim buni si mai buni.
Nu rai si mai rai.
Mai am de citit, inca nu am luat masa de pranz, si este ora 14h05 la Bucuresti in Romania.