Feniculul :
Fœniculum vulgare Mill. ( Fam. Umbeliferæ )
Feniculul este o plantã ierboasã, înruditã cu anasonul, originarã din Sudul Europei, cunoscutã încã din vechime pentru frunzele si fructele sale folosite in alimentatie.
La noi în tarã creste numai cultivat.
Dupa regiuni, feniculul poarta numele de :
- anason-mare ;
- anason-dulce ;
- anason-nemtesc ;
- chimen-dulce ;
- secarã-de-grãdinã ;
- molurã ;
- fincen ;
- hanus.
In scopuri medicinale, de la aceasta planta se folosesc fructele – Fructus Fœniculi.
Fructele sunt bogate in ulei volatil, placut mirositor, ulei gras si zaharuri care-i dau gustul dulceag.
Feniculul are proprietatea de a stimula secretia laptelui ( galactogog ) si a mãri diureza.
Singur, sau in asociatie cu chimionul se recomandã mamelor care alapteaza.
In acelasi timp, feniculul absoarbe gazele ce se formeaza in stomacul sugarilor, linistind astfel crampele ( carminativ ).
Acelasi efect are si asupra adultilor care se simt balonati dupa masa.
Fructele au si o actiune calmanta asupra spasmelor muschilor bronhici, linistind tusea convulsiva si astmatica.
Totodata, usureaza expectoratia in tusea bronsitica.
Fiind placut la gust, se recomanda mai ales la copii.
In tulburari digestive, ceaiul de fenicul aduce o liniste a spasmelor stomacului si intestinelor, calmand durerile si restabilind apetitul ( pofta de mancare ).
Infuzia de fenicul se preparã din 5-6 fructe la o cãnitã de ceai pentru sugari, si dintr-o jumatate de lingurita de fructe la 250 g apa, pentru adulti.
Extern, feniculul se foloseste sub formã de bai in tratamentul unor boli de piele, gargarã, in inflamatiile gatului si bai de ochi, avand actiune antiseptica.
Feniculul intrã in compozitia ceaiului pectoral, a celui contra colicilor si a pulberei laxativ-purgative.
( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979, lucrare editatã de RECOOP )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu