Tiamina sau vitamina B 1

Tiamina sau vitamina B 1

Tiamina ( thiamine, aneurine, benerva, betabion, brevitin ) sau vitamina B 1 este sintetizata de vegetale, multe bacterii, alge si unele ciuperci.

Molecula cuprinde un nucleu pirimidinic si un nucleu tiazolic, cuplate.

Vitamina se gaseste in cantitati mari in :

1. carnea de porc,
2. ficat,
3. rinichi si
4. in fainurile de cereale complete.

Fierberea alimentelor, mai ales in mediul alcalin, o distruge, in parte.

Necesarul zilnic la adult este apreciat la 1,4 mg pentru barbati, 1 mg pentru femei ( plus 0,4 – 0,5 mg in timpul sarcinii si alaptarii ) si, 0,3 – 1,2 mg pentru copii ( in functie de varsta ).

Aceste cantitati sunt cuprinse obisnuit in ratia alimentara.

Necesitatea creste cu aportul caloric, mai exact cu aportul de glucide – se recomanda 0,4 – 0,5 mg pentru fiecare 1000 calorii ( la care se adauga 0,6 mg / 1 000 calorii, in timpul sarcinii si lactatiei ).

Tiamina se absoarbe din intestin prin transport activ, pentru dozele mari adaugandu-se si un proces de difuziune.

Capacitatea maxima de absorbtie este de 10 – 15 mg / zi ( ceva mai mult cand se administreaza fractionat, cu alimente ).

In mucoasa intestinala este transformata enzimatic in tiamin pirofosfat ( TPP ).

Dozele mici, corespunzatoare aportului alimentar minim, se metabolizeaza in intregime ; dozele mai mari umplu depozitele, restul fiind eliminat prin urina, in majoritate sub forma neschimbata.

Tiamin pirofosfatul sau cocarboxilaza, formã activã a vitaminei B1, are functie de coenzimã, intervenind in numeroase reactii biochimice importante pentru metabolismul glucidic : decarboxilarea oxidativa a piruvatului si alfa-cetoglutaratului, folosirea pentozei in ciclul pentozofosfatilor etc.

Deficitul vitaminic poate aparea in conditiile unui aport scazut, asociat cu un consum crescut de glucide sau cu necesitati metabolice sporite – in :

1. cursul sarcinii,
2. alaptarii,
3. in hipertiroidism,
4. in malabsorbtie,
5. in cazul perfuziilor intravenoase prelungite cu glucoza.      

Sindroamele clinice caracteristice – beri-beri – sunt cunoscute in Rasarit, ca datorite consumului de cantitati mari de orez decorticat ; in Apus, una din cauzele obinuite este alcoolismul cronic, care provoaca policarentã vitaminica B, cu predominanta tiaminei.

Deficitul de tiamina se manifesta clinic prin :

1. polinevrite periferice degenerative, si
2. atrofiere musculara ( beri-beri uscat ),
3. edeme si
4. cardiomegalie ( beri-beri umed ),
5. fenomene de encefalopatie ( Sindrom Wernicke, Sindrom Korsakoff ).

Patogenia leziunilor neurologice si cardiace nu este cunoscuta.

Semnele chimice ale hipovitaminozei B1 constau in scaderea cantitatii de tiamina in urina ( 0 – 14 µg / zi ), cresterea concentratiei de piruvati si alfa-cetoglutarati in sange, micsorarea concentratiei vitaminei in eritrocite ( apreciata prin dozarea activitatii transcatalazei, enzimã activatã de tiamin pirofosfat si care intervine in ciclul pentozofosfatilor ).

Ameliorarea starii clinice se produce, in mod caracteristic, la 24 – 48 ore de la injectia unei doze terapeutice de tiamina, avand valoare diagnostica.

Tulburarile cardiace raspund, de regula, evident si prompt, la tratament ; polinevrita cedeaza mai lent, leziunile nervoase fiind uneori ireversibile.

Tiamina clorhidrat se administreaza oral sau parenteral.

Tratamentul curativ al starilor de avitaminoza se incepe cu 25 – 50 mg zilnic ( fractionat ), pe cale orala, timp de doua saptamani, continuand apoi cu 10 mg / zi.

La nevoie, pentru tratamentul de atac se foloseste calea parenterala – injectii intramusculare sau, in formele grave de beri-beri, injectii intravenoase cu aceleasi doze.

Tiamina este practic lipsita de actiuni toxice.

Singurul accident, care survine rareori – “socul tiaminic” – a fost semnalat pentru injectia intravenoasa, si este probabil de natura alergica.

( Extras din Bazele Farmacologice ale Practicii Medicale, Volumul II, Prof. Dr.doc. Valentin Stroescu, Ed.Medicala, Bucuresti, 1988 )