O carte de psihiatrie. Anticar. Unchi
In cursul dupa-amiezii am vizitat pagina Editurii Medicale, in speranta ca voi gasi cartea publicata in anul 1997, sub titlul "Ana Aslan - Intre mit si realitate", de doctorul Mircea Dumitru.
Nu am gasit cartea, in schimb am aruncat o privire pe titlurile cartilor de la Editura Medicala.
Ma gandeam ca poate anticarii au aceasta carte, unii dintre ei nu au carti de Drept, in schimb au carti de Medicina.
Cand eram studenta, in statia de la Universitate de RATB erau multi anticari si asteptand troleibuzul ma uitam uneori la cartile lor.
Odata am cautat chiar legenda "Camelot", era tarziu si se lasase intunericul, dar anticarii erau la datorie.
Unul dintre ei avea o carte interesanta cu legende, in versuri, insa totusi cartea nu era deloc in stare buna.
Admiram si in acelasi timp imi venea sa plang, vazand cum anticarii in fiecare seara, foarte tarziu, isi strang cartile si a doua zi de dimineata, se intorc in acelasi loc si le desfac din nou.
Cu alte cuvinte nicio meserie nu este usoara.
Era frumos, pe de o parte aveau libertate, insa vara strazile erau pline de praf, si primavara chiar cand vantul batea incepea praful sa se ridice gros.
Pe raftul unui anticar am vazut chiar o carte de psihiatrie de dr. Predescu.
Apoi, am cunoscut chiar un anticar - tanar si frumos - care mi-a povestit ca de multe ori, oamenii care mostenesc un imobil, o casa, dupa ce De cujus moare, adica proprietarul, ei cauta sa vanda casa, normal, daca sunt in indiviziune ( atunci vor sa iasa din indiviziune ), insa cu cartile raposatului oamenii nu se incurca.
Asa se face, ca totusi, uneori fie vor - de bucurie ca au mostenit o casa sau o parte din casa - sa faca o fapta buna, fie, in alte cazuri se pare ca nu au unde le vinde si cine sa le cumpere - si atunci, mostenitorii se duc si ofera - gratuit - cartile anticarilor.
Este interesant, mi-am spus in sinea mea, ca studenta la Drept - imi spuneam eu pe atunci, in acei ani - este bine sa aflu astfel de lucruri.
Cum am intrat in vorba cu tanarul anticar ?
Mai intai ca priveam cartile, iar el statea pe un scaunel si tacea, insa alaturi mai era o colega a lui.
Sau o alta angajata, caci anticarii au societatea lor de anticariat.
Si colega lui s-a uitat la el intrebator si privind spre mine, aratandu-i sa ma intrebe daca vreau o carte anume.
Atunci el m-a intrebat si eu i-am spus ca as cauta legenda "Camelot".
Pentru ca, citisem o carte cu vreo doi ani in urma, cam asa, despre viata cuplului Jacqueline si John Fitzgerald Kennedy, si fiecare capitol al cartii avea un motto, iar unul dintre acestea era extras din "Camelot".
Anticarul mi-a raspuns ca are o carte in care scrie ceva despre JF Kennedy, a luat-o de pe raft sa mi-o arate, o rasfoia in fata mea si am observat ca, de fapt cartea trata despre cazurile de asasinate celebre, si deci despre mai multe persoane, diferite, fiecareia afectandu-i-se cate un capitol.
Anticarul insa a fost perspicace, inteligent tanar, si parca mi-a citit gandul si mi-a spus : "Pentru vreo zece pagini despre Kennedy, nu o sa iei toata cartea, nu ? "
Dupa aceea a inceput sa imi povesteasca despre el, si cã urma un master la facultatea de Litere, a Universitatii Bucuresti, in continuarea facultatii de Litere absolvite.
Ii placeau mult Mihai Eminescu, dar si, deosebit complet ca stil literar, Nastratin Hogea, adica, Anton Pann.
Am fost insa mult timp impresionata de faptul ca in orice anotimp, anticarii erau la datorie, in strada.
Eu nu prea suport frigul si ma gandeam cum pot ei sta in frig, oricat de interesati in mod legitim ar fi, sa isi vanda cartile.
L-am intrebat pe tanarul anticar daca nu ii este frig, si mi-a spus ca el nu prea il simte.
Carti de Drept nu avea, insa avea unele de Medicina.
Si tot de la el am aflat si de o poeta Emilia Lungut.
Mi-a spus chiar ca munceste din clasa a opta de scoala generala, cand a inceput sa isi ajute tatal.
Tatal sau cunostea limbi straine, franceza, si nu mai stiu ce limbi si absolvise in tineretea lui facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti, insa in plin regim comunist fiind, a renuntat dupa terminarea facultatii la orice perspectiva de a deveni filosof.
Din nefericire eu nu am cunoscut pe nimeni inca, care sa imi povesteasca - imi place cand oamenii imi povetesc, povesti reale de viata - cum si ce s-a intamplat cu studentii facultatilor de Filosofie, Psihologie, atunci cand si imediat dupa instaurarea regimului comunist in Romania in anul 1948.
Pentru ca psihologia, filozofia au fost domenii ale cunoasterii pe care dictatura comunista nu le-a iubit deloc si a cautat chiar sa le desfiinteze.
Asa cum spuneam, eu nu cunosc insa ce s-a intamplat cu adevarat si cum au stat lucrurile cu aceste facultati, si cine stie, poate pe viitor voi avea posibilitatea sa aflu.
Ar trebui sa existe marturii documentare.
Prin tanarul anticar am aflat ca si inainte de 1989, la Universitate ar fi existat anticari care isi asezau pe masute cartile lor, la vanzare.
Tatal tanarului meu amic a fost anticar toata viata lui, renuntand la orice vis in legatura cu Filosofia.
Prin el am aflat si ca anticarii din mai multe tari, au o retea a anticarilor si ei calatoresc si fac schimb de carti, ceea ce mi se pare foarte util si interesant.
Asa incat, amicul meu calatorise prin mai multe tari si a fost si in SUA chiar, mi-a spus el.
Trebuie ca ne aflam in luna noiembrie 2008 cand l-am cunoscut pe amicul meu care imi spunea cu mandrie ca este istet si ca munceste de mic, din clasa a opta si ca are 23 de ani, merge pe 24.
Cu timpul insa, a inceput sa aiba angajatii lui, lucru pe care la inceput nu l-am stiut.
Asa se face ca, intr-o seara, dupa un curs de drept constitutional, in Ion Ghica 13, sector 3, sediul initial al facultatii noastre de Drept, a Universitatii Spiru Haret, am iesit din facultate prin strada Doamnei si de la intrarea / iesirea studentilor, in stanga cand plecai din cladirea facultatii, se afla cativa metri mai sus un Anticariat.
Acesta era incalzit, inauntru era curat, nu era praf, era cald si liniste, aveau si cateva carti si tratate de Drept, chiar recent aparute, care costau mai ieftin decat in librarie.
Din pacate am uitat, insa am avut in intentie sa vorbesc cu vanzatorul si sa il intreb daca il poate angaja si pe tanarul meu amic.
Cred ca i-am spus ca si eu cunosc un tanar anticar, am un amic anticar si as vrea sa stiu ca nu vinde cartile lui in frigul de afara.
Nu mai stiu ce mi-a raspuns, nu mai stiu exact cum l-am abordat, adica cu ce cuvinte, si daca i-am si spus ce vreau, - vroiam sa fie angajat acolo amicul meu anticarul - sau daca nu cumva am intrebat altceva, fara legatura cu intentia mea, ca sa vad mai intai cum se desfasoara un dialog cu el.
Dar tanarul vanzator mi-a zambit frumos si da, langa el apoi a aparut un alt domn, o persoana mai mare ca varsta.
Cam asa sa fi fost ? Sau poate pe acel 'alt domn" l-am vazut in alta zi acolo ?
(Am mai trecut pe acolo si alta data, priveam in vitrina cartile din Anticariat).
Se lasa seara, incepea sa se intunece afara.
Dar, mai tarziu, in alta zi, i-am spus amicului meu care imi povestise ca el are acum proprii sai angajati si asa se explica ca el nu sta mereu la vanzare si are timp sa mearga la master la facultatea de Litere, ca ma gandeam sa il angajeze patronul anticariatului de langa facultatea mea de drept.
El insa a fost foarte amuzat, si mi-a spus ca ii vine sa rada, ca a vazut el ceva si m-a lasat sa ii povestesc, si il amuza faptul ca eu nu stiam anume ca el il cunoaste pe patronul Anticariatului unde eu fusesem, si ca, de fapt ii cunoaste pe anticari in general.
Intr-adevar, tanarul meu amic cunostea totul si cu adevarat era istet cum spunea el, descopeream o alta lume, intr-adevar un tanar care muncea de mult.
Spre binele lui insa, macar avea o munca frumoasa, printre carti si in legatura cu cartile, desi inconvenientul era ca pe orice anotimp el trebuia sa fie in strada, unde isi avea standul, la vanzare.
Tot de la el am aflat ca un alt anticar, la inceput avea cu totul alta meserie, insa intr-o zi o masina l-a accidentat, a dat peste el si l-a lovit incat nu a mai putut munci si de atunci a devenit anticar.
Se pare ca accidentul a fost unul foarte urat.
Anticarul lovit de masina, ar fi putut actiona in Justitie, nu stiu insa daca o facuse, dar amicul meu mi-a spus : "Deci asa ? Trebuia sa il dea pe ãla (acela) in judecata, nu ?"
In urma cu cativa ani, sa fi fost la inceputul anului II de facultate - 2006-2007 - m-am oprit la un stand, aflat in randul celor cu carti, dar care spre deosebire de anticari, nu vindea carti.
Dimpotriva, acest stand vindea obiecte confectionate manual, siraguri de margelute si bratari din piele naturala si impletita si pungute mici de tot din piele naturala, toate obiecte care in fond nu iti trebuie, dar care sunt frumoase.
La vanzare era un tanar foarte blond si mi-a povestit ca a calatorit prin toata lumea, fusese si in Franta, - acuma nu mai stiu daca in toata lumea, dar in Europa sigur, dupa cum povestea el.
Tanarul mi-a povestit ca a fost la Paris si l-a cunoscut bine, nu singur, ci impreuna cu prietena lui sau sotia lui.
Mi se pare ca au dormit sub cerul liber.
Cunostea podul din Paris unde se vand de catre artisti, tablouri, picturi in reproducere, sau artistii picteaza si isi vand operele.
Pentru ca, atunci cand ma uitam la siragurile de margelute tineresti, si celelalte obiecte la vanzare, ele imi aminteau de Fondul Plastic din Bucuresti si magazinele sale pe care le vizitam in trecut, inainte de 1989.
Imi aminteam si de primele mele salarii la Institutul Victor Babes, inca din liceu aruncam o privire admirativa in magazinele Fondului Plastic, si cand am avut primele mele salarii am fost foarte fericita sa si pot cumpara de acolo.
Pe urma, cand in 1993 am inceput sa lucrez la Judecatorie, uneori il intalneam pe unchiul meu, avocatul Dumitru Andrei care astepta sa intre in vreo sala de sedinta, sa ii vina randul si statea de vorba cu clientii sai.
In general, unchiului meu ii placea sa apere oamenii nevinovati, fie de realitatile in schimbare, si dinamica aceasta sociala antreneaza si aduce cu sine schimbari care nu sunt benefice unora, de exemplu Fondul Plastic nu a mai existat propriu-zis dupa anii 1990.
Si atunci ce s-a intamplat cu toti artistii care lucrau la Fondul Plastic ?
Odata unchiul meu era in prezenta unor persoane, dintre care una cel putin era clienta lui si lucrase pentru Fondul Plastic. Erau o doamna, clienta si sotul doamnei, doi oameni destul de inalti, bine facuti, dar care aveau niste litigii in legatura cu fondul plastic. Doamna era parca, imbracata in jeansi, adica in blugi.
Alta data unchiul meu apãra o tanara doctorita.
O tanara frumoasa, cred ca aveam cam 28 de ani, sau poate ca nu, purta o palarie neagra pe cap cu boruri destul de largi, dar nu foarte, si era imbracata in culori frumoase, albe ( o bluza alba cu gulerul putin rulat pe gat ) roz, un roz frumos, si negru, cred ca avea o haina lunga frumoasa, de culoare roz.
Ochii caprui-negri, vii, stralucitori, destul de mici, de ingusti, ( dar nu ca la asiatici, mult mai mari prin comparatie cu asiaticii ), o piele alba frumoasa, toata degaja tinerete si frumusete.
Nu prea inalta, insa slabuta si dreapta, incat parea mai inaltuta decat era, purta si putin toc.
Putin toc mi se pare mie, la cizmulitele sau cizmele despre care imi amintesc sigur ca erau din cea mai buna si fina piele naturala, noi, si poate ca erau negre.
Dar erau din cea mai fina si buna piele naturala si straluceau.
Eleganta si chic, purta haine bune si noi si frumoase.
Nu se dezlipea de unchiul meu si privirea ei era atenta la fiecare vorba a lui.
Pana nu si-au luat ramas bun, ochii ei priveau cu atentie marita la fiecare vorbulita pe care el i-o spunea.
Apoi ea a plecat.
Ei bine, dar el a avut multi clienti, si doctori si ofiteri si prieteni, cunoscuti ai sai.
De exemplu, si bunicul meu ii cunoscuse, pe strada pe care in tinerete locuise cu parintii sai, unchiul meu era o familie de armeni, erau doi frati si ei erau cam de o seama cu unchiul meu.
Mi-l amintesc pe bunicul meu Paraschiv cand repeta ceea ce spunea unul din armeni : "Nãut râsnim, café natural bem !"
Se pare ca Aigazon pronunta chiar, cam asa : "Naut râsnim, gafé natural bem !"
In anii comunismului nu se gasea mereu cafea naturala, si de la un moment incolo nu s-a gasit deloc.
Bunicul meu insa stia totul pentru ca isi iubea nepotul de sora, fiul sorei lui Ioana, adica pe Dumitru Andrei.
Unul din fratii armeni se numea cam asa : Aigazon.
Prin anii 1993 si urmatorii - nu mai stiu anul exact - unchiul meu se afla in fata usii Bibliotecii Avocatilor, pe atunci la etajul 2 al Palatului de Justitie, o biblioteca confortabila cu vreo 3 sali in total, una numai si numai de lectura unde nu misca musca si se studia si erau carti si tratate vechi si noi, de o grosime impresionanta, o alta salita, intermediara unde erau bibliotecarele, biroul acestora, si in fata o masuta cu periodice si presa zilei si un aparat de fotocopiat ( xerox ), si o sala in care avocatii fie lucrau singuri, fie stateau de vorba intre ei sau cu clientii lor, dupa caz.
El se afla cu o persoana cam de o varsta cu el, si mi-a spus ca este prietenul sau din copilarie, Aigazon.
Ii apara lui Aigazon drepturile in legatura cu casa lui si a fratelui lui, casa familiei si o poveste legata de terenul casei mi se pare.
Era foarte bucuros in acea zi, pentru ca se afla in prezenta prietenului sau armean din copilarie.
Unchiul meu candva, demult si timp de mai multi ani a locuit pe strada Malcoci intr-o casa pe care parintii lui au renovat-o frumos si care arata foarte bine.
Strada Malcoci este in cartierul Rahova din Bucuresti.
Si pentru ca, zilele trecute am citit - veti vedea legatura imediat - Protestul judecatorului Neacsu publicat pe site-ul Juridice.Ro si publicat in parte numai cred, in ziarul Lumea Justitiei, cam pe 4 martie 2013, - si am fost uimita sa aud ca, dupa ce au scris intr-un fel, in Rezolutia prin care i-au respins Plangerea impotriva masurilor si actelor procurorului, judecatorului Neacsu, membru al CSM, procurorii au revenit si au spus ca el a inteles gresit, ei au spus ca judecatorul Neacsu a 'speculat", si ca, nu e nicio problema pentru ca au corectat aceasta "inadvertenta", aceasta situatie mi s-a parut fie "moderna", fie incalificabila.
Si sa explic de ce :
Daca intr-o hotarare judecatoreasca, fara sa stii ca nu este voie - si pe atunci nu exista Scoala de Grefieri, dar nu e vorba numai de grefieri aici, cum vom vedea ! - faceai o modificare, erai urmarit penal, anchetat si acuzat de fals.
Cu alte cuvinte, in mod concret, se intampla ca in acte, in inscrisuri, in adrese, in hotarari judecatoresti sa se strecoare greseli, erori materiale.
Sigur, ele trebuie corectate.
Insa asta nu se face simplu, de obicei ce indreapta o eroare materiala.
Alteori insa, pe acte sa le numim mai "simple" sau mai putin importante - e un fel de a spune, pentru ca sunt importante - daca se corecteaza ceva, trebuie numaidecat semnat in dreptul corecturii si aplicata stampila institutiei.
In fine, eu am vazut si varianta aceasta, sau cel putin, semnezi daca corectezi o greseala, dupa ce verifici in dosarul instantei.
Mai trist este ca orice meserie in care un functionar, si nu numai un grefier lucreaza cu acte, nu a avut si cred ca nu are - sau are ? - azi vreo Scoala, vreo institutie care sa pregateasca functionarul.
In 1999 a fost infiintata Scoala Nationala a Grefierilor sau SNG, insa exista si in alte institutii functionari care nu sunt grefieri si lucreaza cu acte.
Sa luam un caz concret.
Odata, intrand intr-o sala de judecata care era cred a Curtii Supreme de Justitie ( ICCJ ) - fiecare instanta isi avea salile ei in Palatul de Justitie - sa il intalnesc pe unchiul meu, avocatul Dumitru Andrei, el astepta in tacere sa ii vina randul si sa i se strige dosarul.
Chiar i-a sosit randul si a fost facut apelul cauzei de catre grefieri.
Numai privind si nestiind despre ce era vorba, si tot iti dadeau lacrimile sau te nelinisteai.
Unchiul meu apara o tanara, slaba, slaba, inalta, frumusica dar pe chipul careia se citea oboseala, faptul ca nu era hranita bine sau cam deloc chiar, modestia hainelor, care pareau ca sunt aceleasi in fiecare zi si fiecare an, calitatea lor, desigur cam ce se gaseste in comert, totusi cizmulitele ii erau uzate si pareau a fi fost mai degraba ieftine, ti se rupea inima si nu glumesc !
Purta un sacou din stofa in patratele, predominau culoarea maro si alte nuante de maro sau si de un fel de vernil ( oare ? ), o fusta dreapta cred, pana la genunchi, un dres, ciorapi de culoarea piciorului, din aceia care sunt ieftini, foarte ieftini si care nu se mai purtau demult.
Parul ii era scurt si cu firul subtire si fin, drept si nu avusese timp sa si-l aranjeze.
Tunsa scurt, blonduta - se vopsea, dar si parea ca este putin blonduta chiar si natural, cu ochi caprui, fara trasaturi particulare.
Decat riduri precoce aparute, si care se sapau nemilos deja pe fata ei plina de ingrijorare si teama, pe pielea lipsita de vlaga, uscata si care isi pierduse demult elasticitatea, vigoare, colagenul.
De slaba ce era, pielea ei incepea sa se lipeasca de oasele obrajilor, de pometi.
Nu stiu daca cineva a avut preocuparea sa priveasca oamenii, cand a avut sau are ocazia si o clipa de ragaz.
Ragazul eu nu il aveam, dar timpul sau ragazul trebuie sa ti-l faci.
Cat de mult poate insemna un avocat sau un om care iti apara drepturile pentru o persoana amarata, lovita de soarta, toate privirile, sperantele persoanei napastuite se leaga de avocatul care o apara !
Unchiul meu mi-a povestit dupa ce am iesit din sala si tanara a plecat, se vedea bine ca este o tanara, dar imbatranita de timpuriu si care nu avea vreun viitor, sau, cel putin nu avea prezent linistit, si putea chiar sa nu aiba un viitor.
Era acuzata de fals in acte.
Era consiliera la primarie in Bucuresti, nu stiu la care primarie, poate la Primaria Bucuresti, si avea un salariu foarte mic, simbolic.
Noi, grefierii aveam salarii mici, insa cand am auzit salariul ei, nu mi-a venit sa cred, din ce putea trai ?
Fata locuia cu parintii ei.
Si parintii ei erau saraci, oameni modesti.
Cineva a venit la primarie, o persoana cu o hotarare judecatoreasca care era cred si investita cu titlu executoriu, dar nu e povestea mea si nu o stiu foarte precis.
Ideea este insa ca in hotarare era o greseala.
Cred ca fata, nestiind, a corectat pur si simplu.
Urmarea a fost ca organele de urmarire penala au acuzat-o de fals in acte.
Se prea poate chiar sa fi fost indusa in eroare de persoana care i-a venit cu hotararea judecatoreasca.
Era nevinovata.
Era la un pas de a-si pierde libertatea.
Se judeca in recurs.
Cand, peste mai multi ani am ajuns sa fiu studenta la Drept, prin anul II, vazand standul cu obiecte confectionate in genul celor de la Fondul Plastic de altadata, mi-am amintit de clientii unchiului meu care lucrasera inainte de 1989 pentru fondul plastic, niste artisti talentati.
Asa l-am intrebat pe vanzatorul cel tanar si blond cum se explica ca aceste obiecte sunt in genul celor din Fondul Plastic, a auzit de el ?
Sigur ca auzise de fondul plastic.
Altadata am vorbit cu o tanara, mi-a povestit ca o alta persoana care a lucrat pentru fondul plastic confectiona aceste obiecte la vanzare in statia de la Universitate. Iar ea venea si le vindea.
Am inceput in seara aceasta prin a spune ca m-am uitat peste titlurile editurii Medicale, iata o carte care mi-a retinut atentia, mai noua, moderna, aparuta in 2009, da, desi au trecut cativa ani si de atunci, anul in care noi am sustinut examenul de licenta la Drept, este un manual de buzunar de psihiatrie clinica, scris de doi autori straini si care are totusi vreo 558 de pagini, la editia a III-a si care se raporteaza la DSM-IV-TR.
In facultate am citit cursul profesoarei Diana Vasile, psiholog si profesor la facultatea de Psihologie a Universitatii noastre Spiru Haret.
De la libraria noastra cu carti de drept, si nu numai de drept, din str. Ion Ghica 13, sector 3, am cumparat cursul Dianei Vasile de "Introducere in psihologia familiei, si psihosexologie", cam asa ceva, titlul cuprindea 2 teme, doua aspecte.
Diana Vasile a scris un curs foarte modern si actual, ea are o bibliografie bogata si citeaza din doctori si profesori atat români cat si straini, americani.
Acuma, iata Manualul de buzunar de psihiatrie, aflat la a 3-a lui editie, la editura Medicala, el este interesant, va precizez un link catre el si veti vedea Fisa cartii, sau pe scurt ce cuprinde manualul cel mic :
http://www.ed-medicala.ro/catalog/_manual_de_buzunar_de_psihiatrie_clinica_Editia_a_III-a.html
Este interesant, mi-am spus in sinea mea, ca studenta la Drept - imi spuneam eu pe atunci, in acei ani - este bine sa aflu astfel de lucruri.
Cum am intrat in vorba cu tanarul anticar ?
Mai intai ca priveam cartile, iar el statea pe un scaunel si tacea, insa alaturi mai era o colega a lui.
Sau o alta angajata, caci anticarii au societatea lor de anticariat.
Si colega lui s-a uitat la el intrebator si privind spre mine, aratandu-i sa ma intrebe daca vreau o carte anume.
Atunci el m-a intrebat si eu i-am spus ca as cauta legenda "Camelot".
Pentru ca, citisem o carte cu vreo doi ani in urma, cam asa, despre viata cuplului Jacqueline si John Fitzgerald Kennedy, si fiecare capitol al cartii avea un motto, iar unul dintre acestea era extras din "Camelot".
Anticarul mi-a raspuns ca are o carte in care scrie ceva despre JF Kennedy, a luat-o de pe raft sa mi-o arate, o rasfoia in fata mea si am observat ca, de fapt cartea trata despre cazurile de asasinate celebre, si deci despre mai multe persoane, diferite, fiecareia afectandu-i-se cate un capitol.
Anticarul insa a fost perspicace, inteligent tanar, si parca mi-a citit gandul si mi-a spus : "Pentru vreo zece pagini despre Kennedy, nu o sa iei toata cartea, nu ? "
Dupa aceea a inceput sa imi povesteasca despre el, si cã urma un master la facultatea de Litere, a Universitatii Bucuresti, in continuarea facultatii de Litere absolvite.
Ii placeau mult Mihai Eminescu, dar si, deosebit complet ca stil literar, Nastratin Hogea, adica, Anton Pann.
Am fost insa mult timp impresionata de faptul ca in orice anotimp, anticarii erau la datorie, in strada.
Eu nu prea suport frigul si ma gandeam cum pot ei sta in frig, oricat de interesati in mod legitim ar fi, sa isi vanda cartile.
L-am intrebat pe tanarul anticar daca nu ii este frig, si mi-a spus ca el nu prea il simte.
Carti de Drept nu avea, insa avea unele de Medicina.
Si tot de la el am aflat si de o poeta Emilia Lungut.
Mi-a spus chiar ca munceste din clasa a opta de scoala generala, cand a inceput sa isi ajute tatal.
Tatal sau cunostea limbi straine, franceza, si nu mai stiu ce limbi si absolvise in tineretea lui facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti, insa in plin regim comunist fiind, a renuntat dupa terminarea facultatii la orice perspectiva de a deveni filosof.
Din nefericire eu nu am cunoscut pe nimeni inca, care sa imi povesteasca - imi place cand oamenii imi povetesc, povesti reale de viata - cum si ce s-a intamplat cu studentii facultatilor de Filosofie, Psihologie, atunci cand si imediat dupa instaurarea regimului comunist in Romania in anul 1948.
Pentru ca psihologia, filozofia au fost domenii ale cunoasterii pe care dictatura comunista nu le-a iubit deloc si a cautat chiar sa le desfiinteze.
Asa cum spuneam, eu nu cunosc insa ce s-a intamplat cu adevarat si cum au stat lucrurile cu aceste facultati, si cine stie, poate pe viitor voi avea posibilitatea sa aflu.
Ar trebui sa existe marturii documentare.
Prin tanarul anticar am aflat ca si inainte de 1989, la Universitate ar fi existat anticari care isi asezau pe masute cartile lor, la vanzare.
Tatal tanarului meu amic a fost anticar toata viata lui, renuntand la orice vis in legatura cu Filosofia.
Prin el am aflat si ca anticarii din mai multe tari, au o retea a anticarilor si ei calatoresc si fac schimb de carti, ceea ce mi se pare foarte util si interesant.
Asa incat, amicul meu calatorise prin mai multe tari si a fost si in SUA chiar, mi-a spus el.
Trebuie ca ne aflam in luna noiembrie 2008 cand l-am cunoscut pe amicul meu care imi spunea cu mandrie ca este istet si ca munceste de mic, din clasa a opta si ca are 23 de ani, merge pe 24.
Cu timpul insa, a inceput sa aiba angajatii lui, lucru pe care la inceput nu l-am stiut.
Asa se face ca, intr-o seara, dupa un curs de drept constitutional, in Ion Ghica 13, sector 3, sediul initial al facultatii noastre de Drept, a Universitatii Spiru Haret, am iesit din facultate prin strada Doamnei si de la intrarea / iesirea studentilor, in stanga cand plecai din cladirea facultatii, se afla cativa metri mai sus un Anticariat.
Acesta era incalzit, inauntru era curat, nu era praf, era cald si liniste, aveau si cateva carti si tratate de Drept, chiar recent aparute, care costau mai ieftin decat in librarie.
Din pacate am uitat, insa am avut in intentie sa vorbesc cu vanzatorul si sa il intreb daca il poate angaja si pe tanarul meu amic.
Cred ca i-am spus ca si eu cunosc un tanar anticar, am un amic anticar si as vrea sa stiu ca nu vinde cartile lui in frigul de afara.
Nu mai stiu ce mi-a raspuns, nu mai stiu exact cum l-am abordat, adica cu ce cuvinte, si daca i-am si spus ce vreau, - vroiam sa fie angajat acolo amicul meu anticarul - sau daca nu cumva am intrebat altceva, fara legatura cu intentia mea, ca sa vad mai intai cum se desfasoara un dialog cu el.
Dar tanarul vanzator mi-a zambit frumos si da, langa el apoi a aparut un alt domn, o persoana mai mare ca varsta.
Cam asa sa fi fost ? Sau poate pe acel 'alt domn" l-am vazut in alta zi acolo ?
(Am mai trecut pe acolo si alta data, priveam in vitrina cartile din Anticariat).
Se lasa seara, incepea sa se intunece afara.
Dar, mai tarziu, in alta zi, i-am spus amicului meu care imi povestise ca el are acum proprii sai angajati si asa se explica ca el nu sta mereu la vanzare si are timp sa mearga la master la facultatea de Litere, ca ma gandeam sa il angajeze patronul anticariatului de langa facultatea mea de drept.
El insa a fost foarte amuzat, si mi-a spus ca ii vine sa rada, ca a vazut el ceva si m-a lasat sa ii povestesc, si il amuza faptul ca eu nu stiam anume ca el il cunoaste pe patronul Anticariatului unde eu fusesem, si ca, de fapt ii cunoaste pe anticari in general.
Intr-adevar, tanarul meu amic cunostea totul si cu adevarat era istet cum spunea el, descopeream o alta lume, intr-adevar un tanar care muncea de mult.
Spre binele lui insa, macar avea o munca frumoasa, printre carti si in legatura cu cartile, desi inconvenientul era ca pe orice anotimp el trebuia sa fie in strada, unde isi avea standul, la vanzare.
Tot de la el am aflat ca un alt anticar, la inceput avea cu totul alta meserie, insa intr-o zi o masina l-a accidentat, a dat peste el si l-a lovit incat nu a mai putut munci si de atunci a devenit anticar.
Se pare ca accidentul a fost unul foarte urat.
Anticarul lovit de masina, ar fi putut actiona in Justitie, nu stiu insa daca o facuse, dar amicul meu mi-a spus : "Deci asa ? Trebuia sa il dea pe ãla (acela) in judecata, nu ?"
In urma cu cativa ani, sa fi fost la inceputul anului II de facultate - 2006-2007 - m-am oprit la un stand, aflat in randul celor cu carti, dar care spre deosebire de anticari, nu vindea carti.
Dimpotriva, acest stand vindea obiecte confectionate manual, siraguri de margelute si bratari din piele naturala si impletita si pungute mici de tot din piele naturala, toate obiecte care in fond nu iti trebuie, dar care sunt frumoase.
La vanzare era un tanar foarte blond si mi-a povestit ca a calatorit prin toata lumea, fusese si in Franta, - acuma nu mai stiu daca in toata lumea, dar in Europa sigur, dupa cum povestea el.
Tanarul mi-a povestit ca a fost la Paris si l-a cunoscut bine, nu singur, ci impreuna cu prietena lui sau sotia lui.
Mi se pare ca au dormit sub cerul liber.
Cunostea podul din Paris unde se vand de catre artisti, tablouri, picturi in reproducere, sau artistii picteaza si isi vand operele.
Pentru ca, atunci cand ma uitam la siragurile de margelute tineresti, si celelalte obiecte la vanzare, ele imi aminteau de Fondul Plastic din Bucuresti si magazinele sale pe care le vizitam in trecut, inainte de 1989.
Imi aminteam si de primele mele salarii la Institutul Victor Babes, inca din liceu aruncam o privire admirativa in magazinele Fondului Plastic, si cand am avut primele mele salarii am fost foarte fericita sa si pot cumpara de acolo.
Pe urma, cand in 1993 am inceput sa lucrez la Judecatorie, uneori il intalneam pe unchiul meu, avocatul Dumitru Andrei care astepta sa intre in vreo sala de sedinta, sa ii vina randul si statea de vorba cu clientii sai.
In general, unchiului meu ii placea sa apere oamenii nevinovati, fie de realitatile in schimbare, si dinamica aceasta sociala antreneaza si aduce cu sine schimbari care nu sunt benefice unora, de exemplu Fondul Plastic nu a mai existat propriu-zis dupa anii 1990.
Si atunci ce s-a intamplat cu toti artistii care lucrau la Fondul Plastic ?
Odata unchiul meu era in prezenta unor persoane, dintre care una cel putin era clienta lui si lucrase pentru Fondul Plastic. Erau o doamna, clienta si sotul doamnei, doi oameni destul de inalti, bine facuti, dar care aveau niste litigii in legatura cu fondul plastic. Doamna era parca, imbracata in jeansi, adica in blugi.
Alta data unchiul meu apãra o tanara doctorita.
O tanara frumoasa, cred ca aveam cam 28 de ani, sau poate ca nu, purta o palarie neagra pe cap cu boruri destul de largi, dar nu foarte, si era imbracata in culori frumoase, albe ( o bluza alba cu gulerul putin rulat pe gat ) roz, un roz frumos, si negru, cred ca avea o haina lunga frumoasa, de culoare roz.
Ochii caprui-negri, vii, stralucitori, destul de mici, de ingusti, ( dar nu ca la asiatici, mult mai mari prin comparatie cu asiaticii ), o piele alba frumoasa, toata degaja tinerete si frumusete.
Nu prea inalta, insa slabuta si dreapta, incat parea mai inaltuta decat era, purta si putin toc.
Putin toc mi se pare mie, la cizmulitele sau cizmele despre care imi amintesc sigur ca erau din cea mai buna si fina piele naturala, noi, si poate ca erau negre.
Dar erau din cea mai fina si buna piele naturala si straluceau.
Eleganta si chic, purta haine bune si noi si frumoase.
Nu se dezlipea de unchiul meu si privirea ei era atenta la fiecare vorba a lui.
Pana nu si-au luat ramas bun, ochii ei priveau cu atentie marita la fiecare vorbulita pe care el i-o spunea.
Apoi ea a plecat.
Ei bine, dar el a avut multi clienti, si doctori si ofiteri si prieteni, cunoscuti ai sai.
De exemplu, si bunicul meu ii cunoscuse, pe strada pe care in tinerete locuise cu parintii sai, unchiul meu era o familie de armeni, erau doi frati si ei erau cam de o seama cu unchiul meu.
Mi-l amintesc pe bunicul meu Paraschiv cand repeta ceea ce spunea unul din armeni : "Nãut râsnim, café natural bem !"
Se pare ca Aigazon pronunta chiar, cam asa : "Naut râsnim, gafé natural bem !"
In anii comunismului nu se gasea mereu cafea naturala, si de la un moment incolo nu s-a gasit deloc.
Bunicul meu insa stia totul pentru ca isi iubea nepotul de sora, fiul sorei lui Ioana, adica pe Dumitru Andrei.
Unul din fratii armeni se numea cam asa : Aigazon.
Prin anii 1993 si urmatorii - nu mai stiu anul exact - unchiul meu se afla in fata usii Bibliotecii Avocatilor, pe atunci la etajul 2 al Palatului de Justitie, o biblioteca confortabila cu vreo 3 sali in total, una numai si numai de lectura unde nu misca musca si se studia si erau carti si tratate vechi si noi, de o grosime impresionanta, o alta salita, intermediara unde erau bibliotecarele, biroul acestora, si in fata o masuta cu periodice si presa zilei si un aparat de fotocopiat ( xerox ), si o sala in care avocatii fie lucrau singuri, fie stateau de vorba intre ei sau cu clientii lor, dupa caz.
El se afla cu o persoana cam de o varsta cu el, si mi-a spus ca este prietenul sau din copilarie, Aigazon.
Ii apara lui Aigazon drepturile in legatura cu casa lui si a fratelui lui, casa familiei si o poveste legata de terenul casei mi se pare.
Era foarte bucuros in acea zi, pentru ca se afla in prezenta prietenului sau armean din copilarie.
Unchiul meu candva, demult si timp de mai multi ani a locuit pe strada Malcoci intr-o casa pe care parintii lui au renovat-o frumos si care arata foarte bine.
Strada Malcoci este in cartierul Rahova din Bucuresti.
Si pentru ca, zilele trecute am citit - veti vedea legatura imediat - Protestul judecatorului Neacsu publicat pe site-ul Juridice.Ro si publicat in parte numai cred, in ziarul Lumea Justitiei, cam pe 4 martie 2013, - si am fost uimita sa aud ca, dupa ce au scris intr-un fel, in Rezolutia prin care i-au respins Plangerea impotriva masurilor si actelor procurorului, judecatorului Neacsu, membru al CSM, procurorii au revenit si au spus ca el a inteles gresit, ei au spus ca judecatorul Neacsu a 'speculat", si ca, nu e nicio problema pentru ca au corectat aceasta "inadvertenta", aceasta situatie mi s-a parut fie "moderna", fie incalificabila.
Si sa explic de ce :
Daca intr-o hotarare judecatoreasca, fara sa stii ca nu este voie - si pe atunci nu exista Scoala de Grefieri, dar nu e vorba numai de grefieri aici, cum vom vedea ! - faceai o modificare, erai urmarit penal, anchetat si acuzat de fals.
Cu alte cuvinte, in mod concret, se intampla ca in acte, in inscrisuri, in adrese, in hotarari judecatoresti sa se strecoare greseli, erori materiale.
Sigur, ele trebuie corectate.
Insa asta nu se face simplu, de obicei ce indreapta o eroare materiala.
Alteori insa, pe acte sa le numim mai "simple" sau mai putin importante - e un fel de a spune, pentru ca sunt importante - daca se corecteaza ceva, trebuie numaidecat semnat in dreptul corecturii si aplicata stampila institutiei.
In fine, eu am vazut si varianta aceasta, sau cel putin, semnezi daca corectezi o greseala, dupa ce verifici in dosarul instantei.
Mai trist este ca orice meserie in care un functionar, si nu numai un grefier lucreaza cu acte, nu a avut si cred ca nu are - sau are ? - azi vreo Scoala, vreo institutie care sa pregateasca functionarul.
In 1999 a fost infiintata Scoala Nationala a Grefierilor sau SNG, insa exista si in alte institutii functionari care nu sunt grefieri si lucreaza cu acte.
Sa luam un caz concret.
Odata, intrand intr-o sala de judecata care era cred a Curtii Supreme de Justitie ( ICCJ ) - fiecare instanta isi avea salile ei in Palatul de Justitie - sa il intalnesc pe unchiul meu, avocatul Dumitru Andrei, el astepta in tacere sa ii vina randul si sa i se strige dosarul.
Chiar i-a sosit randul si a fost facut apelul cauzei de catre grefieri.
Numai privind si nestiind despre ce era vorba, si tot iti dadeau lacrimile sau te nelinisteai.
Unchiul meu apara o tanara, slaba, slaba, inalta, frumusica dar pe chipul careia se citea oboseala, faptul ca nu era hranita bine sau cam deloc chiar, modestia hainelor, care pareau ca sunt aceleasi in fiecare zi si fiecare an, calitatea lor, desigur cam ce se gaseste in comert, totusi cizmulitele ii erau uzate si pareau a fi fost mai degraba ieftine, ti se rupea inima si nu glumesc !
Purta un sacou din stofa in patratele, predominau culoarea maro si alte nuante de maro sau si de un fel de vernil ( oare ? ), o fusta dreapta cred, pana la genunchi, un dres, ciorapi de culoarea piciorului, din aceia care sunt ieftini, foarte ieftini si care nu se mai purtau demult.
Parul ii era scurt si cu firul subtire si fin, drept si nu avusese timp sa si-l aranjeze.
Tunsa scurt, blonduta - se vopsea, dar si parea ca este putin blonduta chiar si natural, cu ochi caprui, fara trasaturi particulare.
Decat riduri precoce aparute, si care se sapau nemilos deja pe fata ei plina de ingrijorare si teama, pe pielea lipsita de vlaga, uscata si care isi pierduse demult elasticitatea, vigoare, colagenul.
De slaba ce era, pielea ei incepea sa se lipeasca de oasele obrajilor, de pometi.
Nu stiu daca cineva a avut preocuparea sa priveasca oamenii, cand a avut sau are ocazia si o clipa de ragaz.
Ragazul eu nu il aveam, dar timpul sau ragazul trebuie sa ti-l faci.
Cat de mult poate insemna un avocat sau un om care iti apara drepturile pentru o persoana amarata, lovita de soarta, toate privirile, sperantele persoanei napastuite se leaga de avocatul care o apara !
Unchiul meu mi-a povestit dupa ce am iesit din sala si tanara a plecat, se vedea bine ca este o tanara, dar imbatranita de timpuriu si care nu avea vreun viitor, sau, cel putin nu avea prezent linistit, si putea chiar sa nu aiba un viitor.
Era acuzata de fals in acte.
Era consiliera la primarie in Bucuresti, nu stiu la care primarie, poate la Primaria Bucuresti, si avea un salariu foarte mic, simbolic.
Noi, grefierii aveam salarii mici, insa cand am auzit salariul ei, nu mi-a venit sa cred, din ce putea trai ?
Fata locuia cu parintii ei.
Si parintii ei erau saraci, oameni modesti.
Cineva a venit la primarie, o persoana cu o hotarare judecatoreasca care era cred si investita cu titlu executoriu, dar nu e povestea mea si nu o stiu foarte precis.
Ideea este insa ca in hotarare era o greseala.
Cred ca fata, nestiind, a corectat pur si simplu.
Urmarea a fost ca organele de urmarire penala au acuzat-o de fals in acte.
Se prea poate chiar sa fi fost indusa in eroare de persoana care i-a venit cu hotararea judecatoreasca.
Era nevinovata.
Era la un pas de a-si pierde libertatea.
Se judeca in recurs.
Cand, peste mai multi ani am ajuns sa fiu studenta la Drept, prin anul II, vazand standul cu obiecte confectionate in genul celor de la Fondul Plastic de altadata, mi-am amintit de clientii unchiului meu care lucrasera inainte de 1989 pentru fondul plastic, niste artisti talentati.
Asa l-am intrebat pe vanzatorul cel tanar si blond cum se explica ca aceste obiecte sunt in genul celor din Fondul Plastic, a auzit de el ?
Sigur ca auzise de fondul plastic.
Altadata am vorbit cu o tanara, mi-a povestit ca o alta persoana care a lucrat pentru fondul plastic confectiona aceste obiecte la vanzare in statia de la Universitate. Iar ea venea si le vindea.
Am inceput in seara aceasta prin a spune ca m-am uitat peste titlurile editurii Medicale, iata o carte care mi-a retinut atentia, mai noua, moderna, aparuta in 2009, da, desi au trecut cativa ani si de atunci, anul in care noi am sustinut examenul de licenta la Drept, este un manual de buzunar de psihiatrie clinica, scris de doi autori straini si care are totusi vreo 558 de pagini, la editia a III-a si care se raporteaza la DSM-IV-TR.
In facultate am citit cursul profesoarei Diana Vasile, psiholog si profesor la facultatea de Psihologie a Universitatii noastre Spiru Haret.
De la libraria noastra cu carti de drept, si nu numai de drept, din str. Ion Ghica 13, sector 3, am cumparat cursul Dianei Vasile de "Introducere in psihologia familiei, si psihosexologie", cam asa ceva, titlul cuprindea 2 teme, doua aspecte.
Diana Vasile a scris un curs foarte modern si actual, ea are o bibliografie bogata si citeaza din doctori si profesori atat români cat si straini, americani.
Acuma, iata Manualul de buzunar de psihiatrie, aflat la a 3-a lui editie, la editura Medicala, el este interesant, va precizez un link catre el si veti vedea Fisa cartii, sau pe scurt ce cuprinde manualul cel mic :
http://www.ed-medicala.ro/catalog/_manual_de_buzunar_de_psihiatrie_clinica_Editia_a_III-a.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu