Înapoi la argument : convorbiri
În aceastã searã, un articol din presa zilei care mi-a retinut atentia a fost acesta :
O convorbire intre H. R. Patapievici si Andrei Plesu pe marginea "Parabolelor lui Isus", o carte care este foarte citita si apreciata si iubita.
Este foarte interesant ca il citesc pe Arjen, adica sa va explic, el imi scrie pe mail si eu citesc ce imi scrie el, iar lui Arjen ii place foarte mult literatura in general si literatura romaneasca in prezent.
Citeste cu asiduitate si interes romane ale scriitorilor romani, spre deosebire de francezi care nu se indura sa dea banii pe o carte, intrucat costa scump cartile, Arjen care este olandez, dar care traieste mai mult in Franta adora cartile si le si cumpara.
Romane si carti romanesti, fie in limba romana, fie traduse in limba franceza.
Intrucat Arjen face un curs de limba romana, la Institutul Cultural Roman din Paris, a descoperit cu bucurie Biblioteca de unde a putut imprumuta si citi carti, mult timp mi-a scris despre "Bunicul" de Barbu Delavrancea.
Citeste proza, dar si poezie si ultima data citea "Zenobia" de Gellu Naum.
Infiintarea Institutului Cultural Roman in capitale ale lumii este un fapt foarte bun si intelept.
Acum, cand Arjen imi mai povesteste atmosfera din Paris unde lumea este - totusi - mult mai deschisa, constat ca multi romani si din ce in ce mai multi s-au mutat si traiesc la Paris.
Desigur si scriitori romani, de fapt Arjen a fost entuziasmat de Matei Visniec cu care a putut chiar schimba cateva vorbe la un Salon ( Targ ) de Carte din Paris, apoi Arjen i-a scris, iar Matei Visniec i-a raspuns cu mult firesc, cu naturalete - a remarcat cineva ca in Romania, oamenii sunt inca prea inhibati pentru a-si scrie ? Dar si pentru a se cunoaste si a comunica ?
In schimb, am fost amuzata cand Arjen mi-a scris ca, la finalul raspunsului sau, Matei Visniec, tot timpul foarte amabil in stilul sau de comunicare, l-a numit "Chère Madame" sau oricum "Madame" si i-a multumit pentru interesul lui.
La inceput mi-am spus ca Arjen, intrucat se imparte intre Olanda si Franta cat priveste viata lui de zi cu zi, nu are o motivatie pentru a invata limba romana si cand nu ai o motivatie, iti pierzi destul de repede si interesul.
Insa, remarc ca timpul trece, Arjen oricum isi continua cursul de limba romana, dar si citeste romane si carti romanesti, ori, nu este obligat la nicio lectura in cele din urma, decat - cel mult - la efectuarea temei pentru acasa, iar aceasta se refera mai mult la chestiuni de gramatica.
Concursul organizat de ICR anul trecut, "Premiul Vagabondajului", la care Arjen s-a prezentat cu "Noter la Roumanie" a fost in cele din urma finalizat, cineva, nu stiu cine, pesemne ca a fost premiat, insa Arjen mi-a scris ca nu el a fost acela care a obtinut premiul.
In schimb, Arjen imi spune mereu ca la curs el are colegi care traiesc in Franta dar sunt de origine români, adica au un parinte de origine românã ( o mamã ) ( si un parinte de origine franceza ), sau alti colegi au un sot ori o sotie de origine românã, sau au un partener de viata de origine românã ( o prietenã ).
De curand chiar, Arjen mi-a scris incantat ca a fost cu mai multi colegi, destul de numerosi, un grup intreg ( "une douzaine" ), colegii sai de la cursul de limba romana de la ICR Paris, la un restaurant romanesc care se numeste : "Chez Elena" ( "La Elena" ), unde a mancat "ca la mama acasã" , mai multe feluri de bucate traditionale românesti, eu chiar am fost uimita dar si amuzata, ma intrebam in sinea mea, citindu-i mail-ul daca chiar a comandat, la un loc, la aceeasi iesire la acel restaurant, toate acele feluri de mancare : salata de vinete, mamaliga, sarmale, papanasi.
Oricum, a fost foarte multumit de iesirea lui de vinerea trecuta ( "vendredi dernier", sa fi fost poate prin 15 februarie, pentru ca el mi-a scris exact in vinerea din 22 februarie 2013 ) cu colegii sai de curs, si, am senzatia ca in astfel de momente, poate ca - este numai o senzatie ce o am cand il citesc - si-ar dori si el sa aiba alaturi un prieten român.
De altfel, Arjen are prieteni si in România pe care ii viziteaza si de maniera generala a calatorit prin multe tari.
Cred ca pot spune despre el, ca ii plac mult calatoriile.
In tot cazul, ceea ce vroiam sa subliniez este faptul ca românii devin tot mai numerosi la Paris, in Franta, si mi se pare un lucru bun, sigur din punctul meu de vedere.
In ce ma priveste, intrucat in primii ani de viata si de scoala am crescut intr-un mediu pe care l-as putea numi totusi, cosmopolit, iar la scoala aveam colege, atat algeriene, dar mai ales colege din tarile Europei de Est, si intrucat in Algeria anilor '70 erau multi francezi, dar si straini din multe tari ale lumii, sunt obisnuita sa vad ca oamenii din toate tarile se inteleg bine si se simt bine si pot avea o viata frumoasa, toti, sub acelasi cer si sub acelasi soare.
Este regretabil cand ideologii politice, crize economice, persoane care sunt, pentru ca exista si din acestia, rasiste - de ce sunt unii rasisti ? eu cred ca din cauza fricii de necunoscut, le este frica de tot ce nu le este familiar - miscari politice sau curente de opinie, toate actiunile oamenilor prin care se ridica bariere intre oameni, de catre alti oameni, se manifesta si aduc cu sine numai suferinta, durere, destine sfaramate si pentru supravietuitori, o tristete in suflet si in inima pe care o poarta cu sine peste tot, sau oriunde s-ar afla, sau oriunde s-a deplasa.
De aceea interesul mi-a fost atras de Convorbirea dintre H.R. Patapievici si Andrei Plesu, cu privire la Parabolele lui Isus.
Pentru ca Isus a venit sa ii invete pe oameni iubirea de semeni, sa se accepte, sa nu ridice intre ei obstacole si bariere, iar oamenii s-au incapatanat sa se arate mai grozavi si sa faca abstractie de Isus.
Iar Istoria le-a demonstrat si ne-a demonstrat ca omul procedand numai dupa mintea lui - pe care unii si-o cred perfecta, sau superioara - si neurmand Invatatura lui Isus, a creat numai o serie continua, interminabila de tragedii, drame, catastrofe, pentru ca nu stiu cum pot fi denumite razboaiele mondiale, cu toata nenorocirea pe care au adus-o in lume in cele din urma, nazismul, comunismul, si mi-e teama sa o spun, de fapt mi-e teama ca e prea devreme ca oamenii sa accepte, si partidele politice aduc atat de multe necazuri oamenilor !
Intodeauna m-am gandit ca, daca, in trecut unii dintre evrei nu l-ar fi rastignit pe Isus, iar Isus i-a iertat, in schimb o asemenea fapta de o gravitate incalificabila nu putea fi iertata de Dumnezeu.
Dumnezeu e indelung rabdator.
Si a avut rabdare.
Pana intr-o zi cand iata, s-a ridicat un mic austriac, pe numele sau Hitler, daca cineva a remarcat cat de brun si brunet era Hitler !
Vreau sa precizez si subliniez, de altfel rezulta din cele ce am scris despre mine, ca mie imi place diversitatea intre oameni, imi plac oamenii, insa, gandind putin la trecut si la Istoria omenirii :
Hitler era atat de brun, era mic de inaltime, avea si mustata neagra ( sau saten foarte inchis, spre negru ), parul, ochii, toate erau la el mai degraba negre.
Si omuletul acela, atat de sters a avut intr-o zi o idee "geniala" si anume ca oamenii blonzi, inalti, cu ochi albastri si piele alba ( sa recunoastem sincer, oameni frumosi dupa trasaturile fizice ) sunt oameni superiori si o rasa superioara, din toate punctele de vedere.
Dincolo de tragedia imensa pe care Hitler a provocat-o, nu ma pot impiedica sa nu rad putin de rasa lui superioara, careia ii lipsea insa o trasatura esentiala si anume : inteligenta.
Pacat pentru noi toti, pentru omenire, ca rasa superioara avea o inteligenta care era mai degraba inferioara sau nedesavarsita, sau ne-crescuta, nedezvoltata !
Pentru ca, altfel cum sa iti explici ca oamenii blonzi, frumosi, inalti, cu ochii lor albastri si pielea lor alba, erau la comanda unui omulet mic si brunet ?
Si toti superiorii ascultau de Hitler, Omuletul Negru cu o minte macabra !
(Citesc inca "Complot impotriva Vaticanului, Planul lui Hitler de a-l rapi pe Papa Pius al XII-lea", carte scrisa de Dan Kurzman).
Revenind la ceea ce spuneam mai sus, a fost dureros si pentru evreii care l-au iubit pe Isus, adica pentru aceia care nu l-au condamnat la moartea pe Cruce, la patima aceea dureroasa ca "o sabie care va trece prin inima ta", dupa cum i-a spus Sfantul Simeon, Dreptul si Sfantul Simeon, Fecioarei Maria cand ea si Sfantul Iosif l-au dus pe Isus, un prunc inca pe atunci, la Templu.
Pentru ca, din cauza rautatii unora dintre semenii lor, evreii au suferit peste multi ani, cu totii si inca cumplit.
Au platit pretul lipsei lor de reactie, pretul pasivitatii, pentru a nu fi reactionat potrivit, sanatos si in acord cu ceea ce era drept, cu alte cuvinte cei care il iubeau pe Isus nu au luat pozitie ferma pentru ca el sa nu sufere un proces, din capul locului nedrept ( nu aveau de ce sa il tarasca intr-un proces ) si care a condus la pedepsirea lui de catre (unii) oameni, prin crucificare, in afara portilor orasului, alaturi de talhari, practic a fost condamnat la pedeapsa cu moartea.
Sunt sigura ca nasterea si aparitia nazismului a fost ingaduita de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe evreii care l-au rastignit pe Fiul Sau, Unul-nascut, Unicul Sau Fiu.
O fapta precum rastignirea lui Isus, desi a fost iertata, nu putea ramane insa nepedepsita.
Si Dumnezeu a pedepsit.
Daca oamenii ar putea privi Istoria Umanitatii cu putina atentie, ar avea ce sa invete din ea, dincolo de invatarea lectiilor la scoala si liceu, pe de rost, cand inveti anii si domniile si razboaiele care s-au perindat si purtat.
Pentru ca Dumnezeu - pentru cei care stiu si / sau care citesc religie si sunt credinciosi - iarta, da, El iarta cu adevarat, dar nu lasa fapta rea nepedepsita.
Si atunci, va veni timpul cand oamenii care au ridicat bariere intre oameni, fie ca au fost din Occident sau din Est, din Orient, sau din orice loc sau parte a lumii sau Universului, vor avea de dat o socoteala, o explicatie, oricum vor plati pretul faptelor lor.
De aceea, cand stii ca ai o viata si nu stii ce anume sau nu stii sigur, sau prea bine ce sa faci cu ea, in mod cert un lucru este evident : cel putin sa stii ca nu trebuie sa faci raul !
Daca stii aceasta, deja stii mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu