In seara aceasta am cautat pe internet putin, deocamdata nu am gasit cartea "Ana Aslan - Intre mit si realitate", publicata in anul 1997 la Editura Medicala ( autorul ei fiind doctorul Mircea Dumitru ).
Atunci cand am lucrat la Institutul "Victor Babes" din Bucuresti, imi amintesc ca laboratorul la care lucram, condus de dr. Caius Traian Dragomir colabora cu Institutul "Ana Aslan".
In orice caz, la noi la laborator venea uneori o tanara doamna, Florina sau Flori Revnic, care lucra la institutul Ana Aslan de la Otopeni, cel mai bine o cunostea o colega din colectiv, Anisoara David.
De altfel, se pare ca erau si eram vecine, ele doua locuind mai aproape, la cateva blocuri distanta, in sectorul 6.
Flori Revnic era cercetatoare, medic sau biolog ?
Iar Anisoara sau Any David era asistenta medicala.
Peste cativa ani, cand lucram la judecatoria sectorului 2 Bucuresti, - se prea poate sa nu existe absolut nicio legatura, in fine... - am cunoscut un tanar avocat care se numea Sultan Aslan.
Era foarte politicos si amabil si fin, delicat, insasi constitutia lui, era un tanar slabut si bine proportionat, scund mai degraba si cu trasaturi foarte fine, dar foarte fine.
Ochii caprui, nasul delicat, subtire, drept insa mai degraba mic, cu pielea alba, usor palida, o frunte, mi-o amintesc alba, palida, degajata, parul saten inchis si fin.
Cateodata ochii caprui parea negri.
Sultan Aslan, din cate auzisem fusese procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, si acum - adica in perioada acelor ani ( 1995-inceputul 1998 ) era avocat in Baroul Bucuresti ( traditional cum este numit astazi, cand exista mai multe barouri, in speta vreo trei, pe atunci insa Baroul Bucuresti era unicul barou ).
Prea bine nu stiu cum s-a intamplat, dar am inceput sa ne uram "Buna ziua" cand ne intalneam intamplator, pe coridorul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.
Sultan Aslan era intotdeauna foarte calm si linistit si nu omitea sa te salute, sau sa iti raspunda la salut daca tu il zareai primul ( prima ), si vocea si timbrul vocii erau linistite si blande, adica nu erau sonore.
Nu mai stiu cum, insa o data Sultan mi-a oferit un calendar micut, din plastic, si care infatisa un peisaj pictat de Nicolae Tonitza, pictorul român.
Peisajul - fie se numea "Zi trista la Balcic", fie "Peisaj la Balcic", insa era un peisaj in culori pastel si predomina albastrul deschis, apoi nuante de albastru.
Am cautat reproducerea, imaginea acelui tablou pictat in realitate de Tonitza, pe internet, in seara aceasta si nu am gasit decat o imagine sau fotografie foarte mica, si cand am cautat sa o vad mai bine, de fapt, ea nu mai aparea, nu mai figura pe site-ul pe care fusese publicata.
Acel peisaj trebuie ca era legat de apa.
Insa, nu mai gasesc nici calendarul pe care il pastrasem si ani de zile, pana in urma cu cateva luni de zile chiar, l-am avut.
Imi spun acuma, ca, in acest caz, nu stiu de ce s-ar fi numit "Zi trista - la Balcic", imi amintesc calendarul pe care era imprimata reproducerea acelei panze de Tonitza si culorile nu erau triste.
Totusi este adevarat ca uneori nu ne amintim perfect si nu vreau sa insist in lipsa calendarului care mi-ar reimprospata memoria.
Ei bine, cand il zaream pe coridorul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti pe avocatul Sultan Aslan, mereu ma intrebam daca o fi ruda cu Ana Aslan si daca sa il intreb ?
Insa nu cred ca l-am intrebat in cele din urma.
Sau l-am intrebat ?
Asa cum am spus, as vrea sa pot citi despre viata Anei Aslan, ma intreb daca cartea despre ea se mai gaseste pe undeva de vanzare ?
Am citit undeva un articol, mai demult si din acel articol - nu era prea clar - insa ar fi rezultat ca Ana Aslan nu a avut casa. Nu a avut casa ei.
Ar fi locuit chiar in incinta institutului Ana Aslan.
Asa sa fi fost ? Cum se poate ? Cum s-ar fi putut ?
Intrucat, desi este atat de cunoscuta, datorita cremei Gerovital H 3 Ana Aslan, s-a scris prea putin, chiar deloc despre ea.
Abia astazi am aflat de cartea aparuta in 1997 la Editura Medicala, "Ana Aslan - Intre mit si realitate", dar in rest, nimic.
Am crezut chiar ca era orfana.
Pentru ca nu se mentioneaza nimic despre vreo ruda, un frate, o sora, un parinte, in fine, parca ar fi fost singura pe lume, adica fara familie.
In orice caz, a fost necasatorita si nu a avut copii, asa aflam din articolul despre ea, din ziarul "Romania Libera" de astazi.
Cred ca i-a fost foarte greu sa fie atat de singura, oricat de preocupata a fost de cercetarile ei stiintifice, medicale.
Desi am aflat din Romania Libera ca ii placeau mult calatoriile, ma indoiesc ca si-a deschis sufletul vreodata cu adevarat in fata cuiva - sau daca da, acea persoana nu a scris nimic despre aceasta, ca sa aflam si noi - si ma indoiesc ca, numai calatorind, in sine, descoperirea altor tari si civilizatii ii putea umple un gol in inima : acela de a fi singura.
Oare a iubit-o cineva ?
Intelectualii uneori, de multe ori, exaspereaza, te fac sa plangi lacrimi amare.
Ei par atat de mandri de faptul ca studiaza si sunt intelectuali, incat ei nu au sentimente si inima.
Mai degraba te intelege in viata un om simplu, decat un intelectual.
Intelectualul cred eu, priveste definitia din dictionar ( DEX-ul limbii romane ) si acolo scrie cam asa : un intelectual este acela care priveste lumea numai prin prisma cunoasterii si numai in aceasta se increde.
Pentru el conteaza numai cunoasterea.
Ceea ce ma uimeste la intelectuali - atat cat am putut eu vedea pana azi - este ca ei par atat de uimiti de cunoastere, de studiu, atat de importanti, ca si cum a fi intelectual in cele din urma ar fi un lucru inaccesibil, inimaginabil, cu greu imaginabil, si asa mai departe ( in acelasi sens ).
Intelectualii te pot face sa plangi, dar ei nu simt nimic in timp ce tie poate iti curg lacrimi siroaie.
Te vor privi cu repros si vor spune ca esti un prost sau o proasta, si de aceea plangi, ca nu te ajuta mintea.
Un om inteligent nu plange - pesemne !
Desigur eu nu am o experienta asa de mare si de vasta si ma raportez mai mult la ceea ce am vazut la noi in Romania.
Si la mine in familie.
Ma uimeste puternic, de ce intelectualii vor sa aiba o minte mare si in fond au o inima asa de mica ?
In plus sunt semeti, orgoliosi si adesea pot fi rai.
Nu cred sa sufere pentru ceva in viata, si nu isi doresc decat sa le fie recunoscuta valoarea de ... intelectuali.
De ce sunt uimita ?
Sunt pe drept cuvant uimita ca oameni care studiaza o viata intreaga sunt atat de ne-desavarsiti in realitate.
Daca ar fi studiat atat de mult cum lasa ei sa se creada, ar fi aflat ca omul are si suflet, adica unii il numesc, stiintific psihic, iar psihicul ( creierul, in cele din urma ) asa cum este el creat de Dumnezeu ( acela pe care multi intelectuali il ignora cu superioritate ! Mie mi se face frica cand aud oameni care nu cred in Dumnezeu, sau care spun ca nu vor sa se gandeasca la "asta", ca ei sunt "cugetatori" sau "atei" sau liber-cugetatori, sau in alt chip ! ) - asa cum este deci creat, psihicul este originea sau cel care genereaza chiar - nu le va veni sa creada - sentimentele, emotiile, trairile, inteligenta emotionala.
Si iata, de aceea eu sunt uimita, si ma intreb in cele din urma, ce studiaza - o viata intreaga - un intelectual ?
Oare o viata intreaga nu ajunge pentru ca tu, un om dedicat studiului, cercetarii sa afli ca ai si suflet, si sa nu te rusinezi cu sufletul si inima ta ? Ca sa nu mai vorbesc de spirit, pentru ca deja ma inalt prea mult cu gandul si incep sa am pretentii.
Credinta in Dumnezeu, relatia personala cu Dumnezeu, sa crezi in Dumnezeu nu face decat bine si nu poate aduce decat binele sau pacea, linistea in viata ta, si atunci, de ce pe unii ii deranjeaza ?
Se poate intampla ca un intelectual sa astepte de la tine, de la cineva apropiat, sa fie sustinut, inteles, aprobat, inteles daca si cand ii este greu sau trece printr-o perioada grea, sau inteles pur si simplu, dar la randul sau niciodata nu va fi capabil sa spuna un cuvant bland, daruitor de pace, de intelegere, de curaj, celui de langa el, sau altui semen de-al sau.
Desi - cate unii, sa zicem ca am cunoscut o persoana cel putin, asa, adica intelectuala in acest chip - iti cere, direct uneori, tacit alteori, sa il sprijini, din partea lui - in schimb - nu vei primi decat cuvinte de critica, repros, cand sa zicem dai vreun semn de slabiciune, sau iata, daca cumva nu obtii o nota foarte mare, nu esti foarte bun intr-un domeniu, etc.
Cred ca un intelectul - cel putin la noi in tara - nu poate fi capabil sa ofere o baza de securitate emotionala pentru oricare alta persoana ar fi aceea.
Intelectualul pare complet incapabil de a intelege o faptura sensibila, sensibilitatea, delicatetea, si / sau si durerea, atunci cand o simti.
Va sari pe tine, cu cuvinte de rautate, de repros, iti va spune cuvinte fel de fel, mesajul fiind acesta : nu esti bun / buna de nimic !
Cu cat te doare mai tare, cu atat te va lovi mai tare.
Dupa toate acestea, comportandu-se in acest fel, se va plange, cateodata, de faptul ca viata este grea si i-a fost greu in viata, ca nu mereu a fost usor sa studieze mult sau sa reuseasca, - desigur spune ca a reusit singur, nu spune ca a fost sustinut, de familie, de cineva din familie, etc. - si ca a fost un om singur si neinteles !
Sa nu te exaspereze ?
Daca ti-ai scoate inima din piept si i-a oferi-o pe o tava, intelectualul ar calca peste ea, ar strivi-o si ar spune cu superioritate : "Si prostul / proasta asta !"
Dupa care si-ar afunda capul din nou in cartile sale, din care uneori te intrebi ce invataminte extrage ?
Sau, pe romaneste la ce i-a folosit atata stiinta ?
Am remarcat ca oamenii - atunci cand nu obtin ceva, nu au ceva, nu reusesc repede ceva in viata, adica devreme - in loc sa spuna, sa avem toti, sa fie loc pentru toti, sa ne punem mintile acestea luminate la contributie si sa gasim o solutie pentru toti, incep sa fie rai, invidiosi, sa se inchida in ei, chiar sa isi puna obstacole in cale unii altora.
Mai demult, inainte de 1989, auzisem de termenul, oarecum consacrat pe atunci de "contra-pilã', care era opusul cuvantului "pilã", adica relatie, cunostinta care in mod clar, tintit te poate ajuta sa obtii ceva, un examen, un post, un loc de munca, un concurs, un premiu, o promovare, si asa mai departe.
Pila si contra-pila.
Bine, astazi m-a impresionat lectura articolului din Romania Libera, acolo unde un doctor a povestit despre Ana Aslan.
Nu cred ca acestei femei i-a fost usor sa fie o viata singura, chiar daca realizata profesional si plina de succes.
De altfel cred ca Dumnezeu a iubit-o si a inzestrat-o cu un creier intr-atat de inteligent si bine structurat si inspirat incat, descoperind produsele de ingrijire Gerovital ( intreaga gama, cu diverse utilizari, toate pentru a preveni aparitia imbatranirii si a diminua efectele imbatranirii ), - incat, ea, Ana Aslan sa fie la adapost de rautatile tuturor oamenilor care au trait in comunism, frustrati, privati de relatia cu tarile straine, cu exteriorul, cu alte civilizatii si alta lume, despre care noi stiam ca e o lume mai buna.
Nu stiu daca e o lume mai buna, dar e o lume mai libera.
In acest sens este o lume mai buna.
Fiind o lume mai buna, lumea libera a avut si credinta, sau oamenii au fost, unii sau mai multi, credinciosi.
Si atunci si ajutorul lui Dumnezeu catre ei, a fost mai generos.
Ana Aslan a fost o femeie singura, dar eu cred ca ea a fost un bun psiholog si de aceea s-a retras in lumea calatoriilor ei.
Intr-adevar, imi amintesc anii comunismului, oamenii erau nemultumiti, suparati, artagosi, si absolut nicio bunatate, nimic bun si frumos nu ii bucura, nu ii facea fericiti, nu puteau aprecia bunatatea, atentia, onestitatea, deschiderea.
In fond, multi erau imaginea lui Nicolae Ceausescu.
In loc sa priveasca la Dumnezeu, oamenii au privit la Ceausescu, care atarna in tablouri in salile de clasa si in orice institutie.
Daca ne gandim bine, Dumnezeu Atotputernicul si Atotziditorul si Atotstiutorul, niciodata nu s-a aratat nimanui si nu exista o imagine, icoana a Lui.
In schimb, tabloul lui Ceausescu exista oriunde te aflai.
Sigur, Isus Cristos, Unicul Fiu, Unul-Nascut al Tatalui Dumnezeu, intrucat s-a nascut, s-a intrupat si a trait printre oameni, are icoane, are statui, oamenii au trait demult candva, contemporani cu El si ne-au lasat icoanele, imaginea Lui.
Dar Dumnezeu este Cel ce este.
"Eu sunt Cel ce sunt", ne spune el si cu alte cuvinte, El este Totul.
Despre doctor Ana Aslan si "Gerovital", si nu numai, putem citi, daca accesam acest link :
http://www.ana-aslan.ro/index_ro.htm
Si, intr-adevar, daca citim pe wikipedia, acolo scrie ca Ana Aslan a avut familie, parinti si frati.
De obicei, lui Arjen ii place mult sa citeasca pe Wikipedia.
Iar doctorul acela care a scris despre dr. Ana Aslan, in cartea sa publicata in anul 1997 - unde o putem gasi, poate o au anticarii in Bucuresti ? - aflam din "Romania Libera" ca astazi traieste in Statele Unite ale Americii.
Slava Domnului !
Acum s-a realizat si el si s-a impacat cat de cat cu viata.
Desi, este adevarat, anii aceia de comunism plini de lipsuri si frustrari, nu poate nimeni sa ni-i aduca inapoi, nu ne putem intoarce in timp si recladi o lume mai buna, o lume libera, pornind, in mod ideal din anul 1948, anul instalarii la putere in Romania, a regimului comunist.
Sa intoarcem timpul inapoi, nu putem.
Cine stie, poate candva se va putea si aceasta.
Cred ca trebuie sa acceptam ideea, desi ne este foarte greu, ca toti cei care am cazut "prada" comunismului am fost intarziati, sau cel putin mai intarziati fata de semenii nostri din Occident ( Europa ).
Da, cine poate spune ca nu am fost intarziati, iata, unii care si-au dorit au ajuns in tari straine abia dupa caderea comunismului, pe cand intre ele, tarile din lumea numita Lumea Libera, comunicau si permiteau circulatia libera a persoanelor, si nu numai.
Oamenii comunicau intre ei in Europa de Vest si cu celelalte continente ale planetei, iar noi, in Romania traiam intr-un climat inveninat, lipsit de toate cele necesare vietii de zi cu zi si uitand sa comunicam intre noi.
Astazi, oamenii comunica, mai mult ca in trecut, insa exista inca locuri si mentalitati in care, ca si pe vremea dictaturii comuniste, cum deschizi gura, cum apreciaza unii ( colegii, de multe ori ) ca trebuie sa faca o plangere impotriva ta, sau o reclamatie, altii considera si azi ca e un pacat mare sa ai opiniile tale, punctele tale de vedere, experienta ta de viata si sa o si impartasesti.
De exemplu, pentru ca citesc mai ales stirile din "Lumea Justitiei", in ultimul timp, m-a "amuzat" sa vad cum se comunicã in sanul Consiliului Superior al Magistraturii.
Oamenii, care sunt "colegi" intre ei, membri ai CSM, vorbesc impreuna, dupa care unul devine subiectul unei reclamatii, plangeri sau sesizari, sau impotriva lui, asa, din senin, dupa vreun vis avut, organele de urmarire penala incep sa il fileze, sa il urmareasca, asculte, cu mare interes, desi bietul om nu vorbea singur, ci cu colegii sai.
Este teribila o institutie in care cum deschizi gura, sau votezi, sau spui ce ai vrea tu sa votezi, ce propui tu, cum te alegi cu o actiune represiva din partea organelor numite in drept.
Si suntem in anul 2013.
Pe principiul, cauta, cauta, tot vei gasi ceva sa ii reprosezi omului.
Si acestea sunt principii "nationale" pentru ca si institutiile sunt nationale si unele la varf, sau in varful unei ierarhii.
Si te intrebi de ce nu exista inca libertate in Romania ?
Cand va exista, se va simti adierea de libertate in sanul institutiilor Statului român.
Si, iata, in CSM nici macar nu au descoperit nimica, departe de Ana Aslan si descoperirea Gerovitalului, in CSM se fac plangeri, sesizari si reprosuri, se aduc critici.
Dar Consiliul Superior al Magistraturii nu este un simbol national ?
Daca citim cu atentie, sau din scoarta in scoarta, dreptul european al drepturilor omului, in partea introductiva a cursului scris de profesor Jean-François Renucci, se mentioneaza metoda de analiza si se spune ca drepturile omului sunt privite si consacrate dintr-o perspectiva juridica, si nu dintr-o perspectiva ideologica.
Ele sunt sau apartin domeniului juridicului, si nu ideologiilor, sau ideologicului.
Si, prin urmare asa sunt privite, si analizate.
Daca Ana Aslan nu ar putea fi - in opinia unora - un simbol national, cine, la ora actuala, ar putea fi ?
Intr-adevar, mie mi se pare ca Ana Aslan este mai mult un simbol international, ceea ce ar include si simbolul national.
In fond, din toate calatoriile ei, ea s-a intors in Romania intotdeauna, negresit si este de presupus ca i-ar fi fost destul de usor sa ramana in vreuna din tarile in care calatorea.
Cat despre oameni, ceilalti medici care lucrau la Institutul Ana Aslan, pe cand traia Ana Aslan, ei nu trebuie uitati.
Asa este in orice domeniu, si in avocatura, mai devreme am consultat putin Tabloul avocatilor definitivi din Baroul Bucuresti, si, de la an la an, unele nume nu mai apar, nu mai sunt de gasit.
Doar daca nu ai pastrat legatura cu persoanele, altminteri nu ai cum sa stii ce au devenit, unde se afla azi, persoane de care macar dupa nume macar, si tot auzisesi de ele.
Probabil ca ei traiesc si muncesc si se afla undeva, dar nu poti sa stii toate acestea.
Din fericire, unii au ramas si sunt de gasit.
Altii in varsta au fost radiati pentru ca au decedat.
Spun asta, pentru ca avocatura este o profesie care odata inceputa, intra pe sub pielea omului iubitor de Drept, si de obicei, sau de multe ori, avocatii sunt fideli acestei profesii pana in ultima zi din viata lor.
De exemplu, cand am intalnit numele unchiului meu, avocatul Dumitru Andrei, in lista cu avocatii radiati, mi-au dat lacrimile.
El a decedat in noiembrie 2008.
Imi este foarte greu sa il intalnesc printre cei radiati pentru ca au decedat, de aceea cred ca oamenii trebuie sa se iubeasca, sa se aprecieze, sa se inteleaga bine unii cu altii, mai ales cand sunt vii si traiesc.
Iar cand iubesti sau admiri, sau apreciezi pe cineva, trebuie sa ii si spui acest lucru.
De exemplu, bunicul meu Paraschiv ii spunea nepotului sãu Dumitru Andrei ca il iubeste, ca il apreciaza si considera un om bun, si foarte invatat.
Si bunica mea, Ioana sau Jeana, sotia lui Paraschiv Mardale il iubea mult pe Dumitru Andrei.
Oare Anei Aslan i-au spus colegii ca o iubesc ?
(Sau altcineva, alte persoane ?)
Poate ca da, unii dintre ei, macar cativa, macar unul.
Doar daca nu sunt - si aici nu cred sa fi fost cazul - un caz disperat, oamenii chiar daca uneori nu iti inteleg argumentele, vor intelege negresit daca le vei spune ca ii iubesti, ca ai incredere in ei, ca ii admiri, ca sunt un model pentru tine, pentru altii, ca reprezinta ceva pentru semenii lor, ca nu au trait degeaba.
Este regretabil ca oamenii de stiinta - care nu au studiat Psihologia si nici Creierul ( de care se ocupa Neurostiintele ), si care deci cred ca omul nu are sentimente, sensibilitate, nu poate iubi, sau nu trebuie sa iubeasca - considera ca stiinta, cercetarea stiintifica este ceva incompatibil cu iubirea, cu afectiunea, cu empatia, cu compasiunea, cu intelegerea, cu bunatatea, cu atasamentul.
Procedand asa, acei oameni de stiinta nu isi folosesc tot creierul.
Probabil de aceea, au existat dezbateri, cu caracter general, in care s-a pus intrebarea : Este adevarat ca omul nu isi foloseste tot creierul ?
Prin prisma celor de mai sus, am putea raspunde ca : "Da". "Este adevarat".
Si inca, da, este adevarat, intrucat unii oameni functioneaza numai cu o parte din creier.
Daca ei sunt doctori, pesemne cã au procedat la fel ca unii dintre colegii la drept si de peste tot - adica nu citesc toate pasajele si paginile unui curs, si lectureaza numai ce le place lor, sau li se pare lor mai util.
Daca ei nu sunt doctori, intr-un fel iti spui cã nu stiu pentru ca in liceu se invatã prea putin despre anatomia creierului uman si despre fiziologia acestuia.
Pentru cã centrii, - zonele, ariile din creier, formatiunile din creier - unde este localizata iubirea, sentimentul frumos, afectiunea, tandretea, se afla in creier.
Unii ii numesc "centrul placerii", si ce-i drept au auzit de el, dar apasã pe centrul durerii.
Care si el existã, si tot in creier.
Tot in creier exista si substante naturale, ale organismului adica, care te fac sa fii afectuos, sa te simti bine in pielea ta, sa fii un om bun, sa fii capabil de atasament fata de alti oameni, si asa mai departe.
Prea bine nu stiu cum s-a intamplat, dar am inceput sa ne uram "Buna ziua" cand ne intalneam intamplator, pe coridorul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.
Sultan Aslan era intotdeauna foarte calm si linistit si nu omitea sa te salute, sau sa iti raspunda la salut daca tu il zareai primul ( prima ), si vocea si timbrul vocii erau linistite si blande, adica nu erau sonore.
Nu mai stiu cum, insa o data Sultan mi-a oferit un calendar micut, din plastic, si care infatisa un peisaj pictat de Nicolae Tonitza, pictorul român.
Peisajul - fie se numea "Zi trista la Balcic", fie "Peisaj la Balcic", insa era un peisaj in culori pastel si predomina albastrul deschis, apoi nuante de albastru.
Am cautat reproducerea, imaginea acelui tablou pictat in realitate de Tonitza, pe internet, in seara aceasta si nu am gasit decat o imagine sau fotografie foarte mica, si cand am cautat sa o vad mai bine, de fapt, ea nu mai aparea, nu mai figura pe site-ul pe care fusese publicata.
Acel peisaj trebuie ca era legat de apa.
Insa, nu mai gasesc nici calendarul pe care il pastrasem si ani de zile, pana in urma cu cateva luni de zile chiar, l-am avut.
Imi spun acuma, ca, in acest caz, nu stiu de ce s-ar fi numit "Zi trista - la Balcic", imi amintesc calendarul pe care era imprimata reproducerea acelei panze de Tonitza si culorile nu erau triste.
Totusi este adevarat ca uneori nu ne amintim perfect si nu vreau sa insist in lipsa calendarului care mi-ar reimprospata memoria.
Ei bine, cand il zaream pe coridorul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti pe avocatul Sultan Aslan, mereu ma intrebam daca o fi ruda cu Ana Aslan si daca sa il intreb ?
Insa nu cred ca l-am intrebat in cele din urma.
Sau l-am intrebat ?
Asa cum am spus, as vrea sa pot citi despre viata Anei Aslan, ma intreb daca cartea despre ea se mai gaseste pe undeva de vanzare ?
Am citit undeva un articol, mai demult si din acel articol - nu era prea clar - insa ar fi rezultat ca Ana Aslan nu a avut casa. Nu a avut casa ei.
Ar fi locuit chiar in incinta institutului Ana Aslan.
Asa sa fi fost ? Cum se poate ? Cum s-ar fi putut ?
Intrucat, desi este atat de cunoscuta, datorita cremei Gerovital H 3 Ana Aslan, s-a scris prea putin, chiar deloc despre ea.
Abia astazi am aflat de cartea aparuta in 1997 la Editura Medicala, "Ana Aslan - Intre mit si realitate", dar in rest, nimic.
Am crezut chiar ca era orfana.
Pentru ca nu se mentioneaza nimic despre vreo ruda, un frate, o sora, un parinte, in fine, parca ar fi fost singura pe lume, adica fara familie.
In orice caz, a fost necasatorita si nu a avut copii, asa aflam din articolul despre ea, din ziarul "Romania Libera" de astazi.
Cred ca i-a fost foarte greu sa fie atat de singura, oricat de preocupata a fost de cercetarile ei stiintifice, medicale.
Desi am aflat din Romania Libera ca ii placeau mult calatoriile, ma indoiesc ca si-a deschis sufletul vreodata cu adevarat in fata cuiva - sau daca da, acea persoana nu a scris nimic despre aceasta, ca sa aflam si noi - si ma indoiesc ca, numai calatorind, in sine, descoperirea altor tari si civilizatii ii putea umple un gol in inima : acela de a fi singura.
Oare a iubit-o cineva ?
Intelectualii uneori, de multe ori, exaspereaza, te fac sa plangi lacrimi amare.
Ei par atat de mandri de faptul ca studiaza si sunt intelectuali, incat ei nu au sentimente si inima.
Mai degraba te intelege in viata un om simplu, decat un intelectual.
Intelectualul cred eu, priveste definitia din dictionar ( DEX-ul limbii romane ) si acolo scrie cam asa : un intelectual este acela care priveste lumea numai prin prisma cunoasterii si numai in aceasta se increde.
Pentru el conteaza numai cunoasterea.
Ceea ce ma uimeste la intelectuali - atat cat am putut eu vedea pana azi - este ca ei par atat de uimiti de cunoastere, de studiu, atat de importanti, ca si cum a fi intelectual in cele din urma ar fi un lucru inaccesibil, inimaginabil, cu greu imaginabil, si asa mai departe ( in acelasi sens ).
Intelectualii te pot face sa plangi, dar ei nu simt nimic in timp ce tie poate iti curg lacrimi siroaie.
Te vor privi cu repros si vor spune ca esti un prost sau o proasta, si de aceea plangi, ca nu te ajuta mintea.
Un om inteligent nu plange - pesemne !
Desigur eu nu am o experienta asa de mare si de vasta si ma raportez mai mult la ceea ce am vazut la noi in Romania.
Si la mine in familie.
Ma uimeste puternic, de ce intelectualii vor sa aiba o minte mare si in fond au o inima asa de mica ?
In plus sunt semeti, orgoliosi si adesea pot fi rai.
Nu cred sa sufere pentru ceva in viata, si nu isi doresc decat sa le fie recunoscuta valoarea de ... intelectuali.
De ce sunt uimita ?
Sunt pe drept cuvant uimita ca oameni care studiaza o viata intreaga sunt atat de ne-desavarsiti in realitate.
Daca ar fi studiat atat de mult cum lasa ei sa se creada, ar fi aflat ca omul are si suflet, adica unii il numesc, stiintific psihic, iar psihicul ( creierul, in cele din urma ) asa cum este el creat de Dumnezeu ( acela pe care multi intelectuali il ignora cu superioritate ! Mie mi se face frica cand aud oameni care nu cred in Dumnezeu, sau care spun ca nu vor sa se gandeasca la "asta", ca ei sunt "cugetatori" sau "atei" sau liber-cugetatori, sau in alt chip ! ) - asa cum este deci creat, psihicul este originea sau cel care genereaza chiar - nu le va veni sa creada - sentimentele, emotiile, trairile, inteligenta emotionala.
Si iata, de aceea eu sunt uimita, si ma intreb in cele din urma, ce studiaza - o viata intreaga - un intelectual ?
Oare o viata intreaga nu ajunge pentru ca tu, un om dedicat studiului, cercetarii sa afli ca ai si suflet, si sa nu te rusinezi cu sufletul si inima ta ? Ca sa nu mai vorbesc de spirit, pentru ca deja ma inalt prea mult cu gandul si incep sa am pretentii.
Credinta in Dumnezeu, relatia personala cu Dumnezeu, sa crezi in Dumnezeu nu face decat bine si nu poate aduce decat binele sau pacea, linistea in viata ta, si atunci, de ce pe unii ii deranjeaza ?
Se poate intampla ca un intelectual sa astepte de la tine, de la cineva apropiat, sa fie sustinut, inteles, aprobat, inteles daca si cand ii este greu sau trece printr-o perioada grea, sau inteles pur si simplu, dar la randul sau niciodata nu va fi capabil sa spuna un cuvant bland, daruitor de pace, de intelegere, de curaj, celui de langa el, sau altui semen de-al sau.
Desi - cate unii, sa zicem ca am cunoscut o persoana cel putin, asa, adica intelectuala in acest chip - iti cere, direct uneori, tacit alteori, sa il sprijini, din partea lui - in schimb - nu vei primi decat cuvinte de critica, repros, cand sa zicem dai vreun semn de slabiciune, sau iata, daca cumva nu obtii o nota foarte mare, nu esti foarte bun intr-un domeniu, etc.
Cred ca un intelectul - cel putin la noi in tara - nu poate fi capabil sa ofere o baza de securitate emotionala pentru oricare alta persoana ar fi aceea.
Intelectualul pare complet incapabil de a intelege o faptura sensibila, sensibilitatea, delicatetea, si / sau si durerea, atunci cand o simti.
Va sari pe tine, cu cuvinte de rautate, de repros, iti va spune cuvinte fel de fel, mesajul fiind acesta : nu esti bun / buna de nimic !
Cu cat te doare mai tare, cu atat te va lovi mai tare.
Dupa toate acestea, comportandu-se in acest fel, se va plange, cateodata, de faptul ca viata este grea si i-a fost greu in viata, ca nu mereu a fost usor sa studieze mult sau sa reuseasca, - desigur spune ca a reusit singur, nu spune ca a fost sustinut, de familie, de cineva din familie, etc. - si ca a fost un om singur si neinteles !
Sa nu te exaspereze ?
Daca ti-ai scoate inima din piept si i-a oferi-o pe o tava, intelectualul ar calca peste ea, ar strivi-o si ar spune cu superioritate : "Si prostul / proasta asta !"
Dupa care si-ar afunda capul din nou in cartile sale, din care uneori te intrebi ce invataminte extrage ?
Sau, pe romaneste la ce i-a folosit atata stiinta ?
Am remarcat ca oamenii - atunci cand nu obtin ceva, nu au ceva, nu reusesc repede ceva in viata, adica devreme - in loc sa spuna, sa avem toti, sa fie loc pentru toti, sa ne punem mintile acestea luminate la contributie si sa gasim o solutie pentru toti, incep sa fie rai, invidiosi, sa se inchida in ei, chiar sa isi puna obstacole in cale unii altora.
Mai demult, inainte de 1989, auzisem de termenul, oarecum consacrat pe atunci de "contra-pilã', care era opusul cuvantului "pilã", adica relatie, cunostinta care in mod clar, tintit te poate ajuta sa obtii ceva, un examen, un post, un loc de munca, un concurs, un premiu, o promovare, si asa mai departe.
Pila si contra-pila.
Bine, astazi m-a impresionat lectura articolului din Romania Libera, acolo unde un doctor a povestit despre Ana Aslan.
Nu cred ca acestei femei i-a fost usor sa fie o viata singura, chiar daca realizata profesional si plina de succes.
De altfel cred ca Dumnezeu a iubit-o si a inzestrat-o cu un creier intr-atat de inteligent si bine structurat si inspirat incat, descoperind produsele de ingrijire Gerovital ( intreaga gama, cu diverse utilizari, toate pentru a preveni aparitia imbatranirii si a diminua efectele imbatranirii ), - incat, ea, Ana Aslan sa fie la adapost de rautatile tuturor oamenilor care au trait in comunism, frustrati, privati de relatia cu tarile straine, cu exteriorul, cu alte civilizatii si alta lume, despre care noi stiam ca e o lume mai buna.
Nu stiu daca e o lume mai buna, dar e o lume mai libera.
In acest sens este o lume mai buna.
Fiind o lume mai buna, lumea libera a avut si credinta, sau oamenii au fost, unii sau mai multi, credinciosi.
Si atunci si ajutorul lui Dumnezeu catre ei, a fost mai generos.
Ana Aslan a fost o femeie singura, dar eu cred ca ea a fost un bun psiholog si de aceea s-a retras in lumea calatoriilor ei.
Intr-adevar, imi amintesc anii comunismului, oamenii erau nemultumiti, suparati, artagosi, si absolut nicio bunatate, nimic bun si frumos nu ii bucura, nu ii facea fericiti, nu puteau aprecia bunatatea, atentia, onestitatea, deschiderea.
In fond, multi erau imaginea lui Nicolae Ceausescu.
In loc sa priveasca la Dumnezeu, oamenii au privit la Ceausescu, care atarna in tablouri in salile de clasa si in orice institutie.
Daca ne gandim bine, Dumnezeu Atotputernicul si Atotziditorul si Atotstiutorul, niciodata nu s-a aratat nimanui si nu exista o imagine, icoana a Lui.
In schimb, tabloul lui Ceausescu exista oriunde te aflai.
Sigur, Isus Cristos, Unicul Fiu, Unul-Nascut al Tatalui Dumnezeu, intrucat s-a nascut, s-a intrupat si a trait printre oameni, are icoane, are statui, oamenii au trait demult candva, contemporani cu El si ne-au lasat icoanele, imaginea Lui.
Dar Dumnezeu este Cel ce este.
"Eu sunt Cel ce sunt", ne spune el si cu alte cuvinte, El este Totul.
Despre doctor Ana Aslan si "Gerovital", si nu numai, putem citi, daca accesam acest link :
http://www.ana-aslan.ro/index_ro.htm
Si, intr-adevar, daca citim pe wikipedia, acolo scrie ca Ana Aslan a avut familie, parinti si frati.
De obicei, lui Arjen ii place mult sa citeasca pe Wikipedia.
Iar doctorul acela care a scris despre dr. Ana Aslan, in cartea sa publicata in anul 1997 - unde o putem gasi, poate o au anticarii in Bucuresti ? - aflam din "Romania Libera" ca astazi traieste in Statele Unite ale Americii.
Slava Domnului !
Acum s-a realizat si el si s-a impacat cat de cat cu viata.
Desi, este adevarat, anii aceia de comunism plini de lipsuri si frustrari, nu poate nimeni sa ni-i aduca inapoi, nu ne putem intoarce in timp si recladi o lume mai buna, o lume libera, pornind, in mod ideal din anul 1948, anul instalarii la putere in Romania, a regimului comunist.
Sa intoarcem timpul inapoi, nu putem.
Cine stie, poate candva se va putea si aceasta.
Cred ca trebuie sa acceptam ideea, desi ne este foarte greu, ca toti cei care am cazut "prada" comunismului am fost intarziati, sau cel putin mai intarziati fata de semenii nostri din Occident ( Europa ).
Da, cine poate spune ca nu am fost intarziati, iata, unii care si-au dorit au ajuns in tari straine abia dupa caderea comunismului, pe cand intre ele, tarile din lumea numita Lumea Libera, comunicau si permiteau circulatia libera a persoanelor, si nu numai.
Oamenii comunicau intre ei in Europa de Vest si cu celelalte continente ale planetei, iar noi, in Romania traiam intr-un climat inveninat, lipsit de toate cele necesare vietii de zi cu zi si uitand sa comunicam intre noi.
Astazi, oamenii comunica, mai mult ca in trecut, insa exista inca locuri si mentalitati in care, ca si pe vremea dictaturii comuniste, cum deschizi gura, cum apreciaza unii ( colegii, de multe ori ) ca trebuie sa faca o plangere impotriva ta, sau o reclamatie, altii considera si azi ca e un pacat mare sa ai opiniile tale, punctele tale de vedere, experienta ta de viata si sa o si impartasesti.
De exemplu, pentru ca citesc mai ales stirile din "Lumea Justitiei", in ultimul timp, m-a "amuzat" sa vad cum se comunicã in sanul Consiliului Superior al Magistraturii.
Oamenii, care sunt "colegi" intre ei, membri ai CSM, vorbesc impreuna, dupa care unul devine subiectul unei reclamatii, plangeri sau sesizari, sau impotriva lui, asa, din senin, dupa vreun vis avut, organele de urmarire penala incep sa il fileze, sa il urmareasca, asculte, cu mare interes, desi bietul om nu vorbea singur, ci cu colegii sai.
Este teribila o institutie in care cum deschizi gura, sau votezi, sau spui ce ai vrea tu sa votezi, ce propui tu, cum te alegi cu o actiune represiva din partea organelor numite in drept.
Si suntem in anul 2013.
Pe principiul, cauta, cauta, tot vei gasi ceva sa ii reprosezi omului.
Si acestea sunt principii "nationale" pentru ca si institutiile sunt nationale si unele la varf, sau in varful unei ierarhii.
Si te intrebi de ce nu exista inca libertate in Romania ?
Cand va exista, se va simti adierea de libertate in sanul institutiilor Statului român.
Si, iata, in CSM nici macar nu au descoperit nimica, departe de Ana Aslan si descoperirea Gerovitalului, in CSM se fac plangeri, sesizari si reprosuri, se aduc critici.
Dar Consiliul Superior al Magistraturii nu este un simbol national ?
Daca citim cu atentie, sau din scoarta in scoarta, dreptul european al drepturilor omului, in partea introductiva a cursului scris de profesor Jean-François Renucci, se mentioneaza metoda de analiza si se spune ca drepturile omului sunt privite si consacrate dintr-o perspectiva juridica, si nu dintr-o perspectiva ideologica.
Ele sunt sau apartin domeniului juridicului, si nu ideologiilor, sau ideologicului.
Si, prin urmare asa sunt privite, si analizate.
Daca Ana Aslan nu ar putea fi - in opinia unora - un simbol national, cine, la ora actuala, ar putea fi ?
Intr-adevar, mie mi se pare ca Ana Aslan este mai mult un simbol international, ceea ce ar include si simbolul national.
In fond, din toate calatoriile ei, ea s-a intors in Romania intotdeauna, negresit si este de presupus ca i-ar fi fost destul de usor sa ramana in vreuna din tarile in care calatorea.
Cat despre oameni, ceilalti medici care lucrau la Institutul Ana Aslan, pe cand traia Ana Aslan, ei nu trebuie uitati.
Asa este in orice domeniu, si in avocatura, mai devreme am consultat putin Tabloul avocatilor definitivi din Baroul Bucuresti, si, de la an la an, unele nume nu mai apar, nu mai sunt de gasit.
Doar daca nu ai pastrat legatura cu persoanele, altminteri nu ai cum sa stii ce au devenit, unde se afla azi, persoane de care macar dupa nume macar, si tot auzisesi de ele.
Probabil ca ei traiesc si muncesc si se afla undeva, dar nu poti sa stii toate acestea.
Din fericire, unii au ramas si sunt de gasit.
Altii in varsta au fost radiati pentru ca au decedat.
Spun asta, pentru ca avocatura este o profesie care odata inceputa, intra pe sub pielea omului iubitor de Drept, si de obicei, sau de multe ori, avocatii sunt fideli acestei profesii pana in ultima zi din viata lor.
De exemplu, cand am intalnit numele unchiului meu, avocatul Dumitru Andrei, in lista cu avocatii radiati, mi-au dat lacrimile.
El a decedat in noiembrie 2008.
Imi este foarte greu sa il intalnesc printre cei radiati pentru ca au decedat, de aceea cred ca oamenii trebuie sa se iubeasca, sa se aprecieze, sa se inteleaga bine unii cu altii, mai ales cand sunt vii si traiesc.
Iar cand iubesti sau admiri, sau apreciezi pe cineva, trebuie sa ii si spui acest lucru.
De exemplu, bunicul meu Paraschiv ii spunea nepotului sãu Dumitru Andrei ca il iubeste, ca il apreciaza si considera un om bun, si foarte invatat.
Si bunica mea, Ioana sau Jeana, sotia lui Paraschiv Mardale il iubea mult pe Dumitru Andrei.
Oare Anei Aslan i-au spus colegii ca o iubesc ?
(Sau altcineva, alte persoane ?)
Poate ca da, unii dintre ei, macar cativa, macar unul.
Doar daca nu sunt - si aici nu cred sa fi fost cazul - un caz disperat, oamenii chiar daca uneori nu iti inteleg argumentele, vor intelege negresit daca le vei spune ca ii iubesti, ca ai incredere in ei, ca ii admiri, ca sunt un model pentru tine, pentru altii, ca reprezinta ceva pentru semenii lor, ca nu au trait degeaba.
Este regretabil ca oamenii de stiinta - care nu au studiat Psihologia si nici Creierul ( de care se ocupa Neurostiintele ), si care deci cred ca omul nu are sentimente, sensibilitate, nu poate iubi, sau nu trebuie sa iubeasca - considera ca stiinta, cercetarea stiintifica este ceva incompatibil cu iubirea, cu afectiunea, cu empatia, cu compasiunea, cu intelegerea, cu bunatatea, cu atasamentul.
Procedand asa, acei oameni de stiinta nu isi folosesc tot creierul.
Probabil de aceea, au existat dezbateri, cu caracter general, in care s-a pus intrebarea : Este adevarat ca omul nu isi foloseste tot creierul ?
Prin prisma celor de mai sus, am putea raspunde ca : "Da". "Este adevarat".
Si inca, da, este adevarat, intrucat unii oameni functioneaza numai cu o parte din creier.
Daca ei sunt doctori, pesemne cã au procedat la fel ca unii dintre colegii la drept si de peste tot - adica nu citesc toate pasajele si paginile unui curs, si lectureaza numai ce le place lor, sau li se pare lor mai util.
Daca ei nu sunt doctori, intr-un fel iti spui cã nu stiu pentru ca in liceu se invatã prea putin despre anatomia creierului uman si despre fiziologia acestuia.
Pentru cã centrii, - zonele, ariile din creier, formatiunile din creier - unde este localizata iubirea, sentimentul frumos, afectiunea, tandretea, se afla in creier.
Unii ii numesc "centrul placerii", si ce-i drept au auzit de el, dar apasã pe centrul durerii.
Care si el existã, si tot in creier.
Tot in creier exista si substante naturale, ale organismului adica, care te fac sa fii afectuos, sa te simti bine in pielea ta, sa fii un om bun, sa fii capabil de atasament fata de alti oameni, si asa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu