Abordarea sistemicã si sinergeticã a psihicului ( 3 ) Premise din interiorul psihologiei

Abordarea sistemicã si sinergeticã a psihicului ( 3 )

Premise din interiorul psihologiei

La elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului au contribuit nu doar unele stiinte mai apropiate sau mai indepartate de Psihologie, ci psihologia insasi.

Nu intentionãm sa intreprindem o incursiune istorica pentru a releva contributia diversilor psihologi, sau a diverselor orientari psihologice la elaborarea unei conceptii unitare, sistemice asupra psihicului, ci dorim sa punctãm numai doua-trei momente care ni se par semnificative.

( 1 ) Unul dintre acestea il reprezintã, fara doar si poate Psihologia gestaltistã ( configurationistã ), care a pornit tocmai de la sublinierea rolului formei, al intregului in raport cu partea.

Gestaltismul a aparut ca o reactie impotriva asociationismului, incapabil sa explice unitatea si dinamismul vietii psihice.

In locul viziunii atomiste, care ducea in ultima instantã la destramarea unitatii vietii psihice, la neintelegerea caracterului complex, multifazic si de organizare plurinivelarã a psihicului, gestaltismul a adus o viziune metodologica integralistã.
Psihologi ca M. Wertheimer ( 1880 – 1943 ), W. Köhler ( 1887 – 1967 ), K. Koffka ( 1886 – 1941 ) porneau de la primatul integralitatii experientei “subiective”, de la faptul cã senzatiile nu mai erau considerate anterioare perceptiilor, “formele totale” nemaifiind rezultatul unei sinteze, ci, pur si simplu, fapte primare, datum-uri de esentã inconstienta si de natura fiziologica sau psihologica.

Forma ( Gestalt ) este un produs al organizarii, iar organizarea este procesul care duce la Gestalt – spunea Koffka in anul 1935.

Intuirea caracterului de sistem al psihicului se degajã din modul in care gestaltistii explicau unele legi ale perceptiei, una dintre acestea, de fapt cea mai generala, fiind Legea pregnantei sau a bunei forme.

Dupa opinia lor, “formele bune” sunt conditionate de coincidenta dintre doua categorii de factori :

1. ( externi, obiectivi, - reprezentati de caracteristici si de modul de dispunere a lor in “câmp”, si
2. interni, subiectivi, - constând in atitudinea individului fata de sarcina care ii este formulata, de interesele, de preocuparile lui ).

Se observã cum gestaltistii reunesc intr-un circuit integral, subiectul cu mediul sãu ambiant apropiat, fapt facilitator al instalarii unui echilibru intre “fortele” câmpului.

In aceasta conceptie figureaza in germene, ideea interactiunii psihicului cu mediul inconjurator, ca si ideea caracterului deschis catre exterior al psihicului.

( 2 ) Un alt moment important din evolutia Psihologiei, care a condus spre elaborarea viziunii sistemice asupra psihicului, il reprezinta aparitia structuralismului psihologic.

Desi notiunea de “structurã” era obscura, polisemica, saracacioasa, chiar banala, ea a devenit un fel de panaceu pentru multe stiinte, indeosebi pentru cele socio-umane.

Fara indoiala cã psihologia nu a facut exceptie de la aceasta regula.

Roger Mucchielli, care a publicat in anul 1966 o Introducere in psihologia structurala, releva existenta a trei acceptii ale notiunii de structurã, doua dintre ele interesandu-ne in mod expres.

Intr-un prim sens, structura vizeaza organizarea, articularea intre ele a doua elemente sau parti ale unui intreg ; a structura insemnand a ordona, a pune in ordine sau a coordona elementele printr-un sistem de raporturi stabile, care formeaza un “tot” organizat.

O melodie este o structura, o forma, un Gestalt in masura in care ea este un sistem de corelatii stabile, recunoscute ca melodie chiar daca toate notele sunt schimbate, cu conditia de a nu schimba organizarea raporturilor.

Formele perceptive sunt structuri de corelatii, structuri obiective, inzestrate cu calitati ( cum ar fi “pregnanta”, ce se impune usor si rezistã la schimbari ).

Elementele nu au existentã separata : fiecare “element” este functia unui tot, in raport cu care el se situeaza si, tocmai de aceea, capãtã o semnificatie.

Nu mai staruim asupra acestei prime acceptii a notiunii de structura, deoarece ne-am referit mai sus la ea.

O alta acceptie, cea moderna, a termenului de structura, subliniata de Mucchielli, vizeaza sistemele de corelatii care capãtã o anumita semnificatie.

O structura de semnificatie se referã la raportul prin intermediul caruia, un element al lumii capãtã un sens pentru subiect.

Mai exact, aratã Mucchielli, prin acest termen desemnãm o realitate operantã care nu are nimic obiectiv, nimic constient ( ea nefiind direct observabila ) si niciun continut de constiintã.

“Structura de semnificatie presupune si implicã o relatie esentiala si existentiala intre subiect si Universul sãu, ea fiind o forma constant dinamica a acestei relatii” ( Mucchielli, 1966, p. 12 ).

Continuturile variate ce se succedã, desi par a fi diferite din punct de vedere exterior si descriptiv, pot fi purtatoare ale aceleiasi structuri de sens si, invers, un comportament sau o expresie oarecare pot parea identice la un individ, sau chiar la mai multi indivizi, dar ele nu au acelasi sens daca le raportãm la structurile traite de fiecare.

Astfel, un obiect, intr-o societate datã, ia un sens pe care nu il are intr-o alta societate, chiar daca din punct de vedere descriptiv este acelasi.

Singura capabila sa dea un sens este structura.

“Structura este o forma vida, dar dinamica si definita, care “dã o formã”, si prin aceasta o semnificatie la ceea ce vine s-o intregeasca” ( ibidem ).

Gelozia, de exemplu, nu este un simplu sentiment.

La fiinta geloasa, ea este o structurã structurantã a modului persoanei, fiintei, de a percepe si de a se comporta ; ea dã un sens la tot ceea ce poate fi sesizat prin intermediul ei, in lume.

Aceasta structurã modeleaza activ, fasoneaza, pune in forma informatiile, structureaza comportamentele, actiunile si reactiile individului.

Incercand sa raspunda la o serie de intrebari ( cum se constituie ? ; cum se organizeaza intre ele structurile ? ; ”existã structuri ale structurilor ?, etc. ), Psihologia structurala a deschis calea abordarii sistemice a psihicului.

Din perspectiva structuralismului, Psihologia nu-si putea mentine “compartimentarea” facultatilor psihice.

Nici macar comoda trilogie psihanalitica ( Sine, Eu, Supraeu ) nu mai era valabila.

Interpretarea functiilor psihice si a nivelurilor de organizare a psihicului conduce in mod inevitabil, la un mod mai complex de concepere a vietii psihice.

“Orice organism isi secretã propria sa structurã, dar posedã in acelasi timp posibilitatea de a-si schimba structurile, in limitele specifice legate de marginile perfectionarii organismului insusi, si ale rezistentei naturale a structurilor constituite.

Nicio fiinta vie nu poate supravietui fara organizare ; niciuna nu poate supravietui cu o organizare imobilã, dar niciuna nu poate supravietui intr-o revolutie permanentã care va fi iluzia libertatii” ( Mucchielli, p. 282 ).

Structuralismul psihologic, cu toate exagerarile si imperfectiunile lui, a constituit un bun punct de plecare pentru noul tip de abordare a psihicului, si anume abordarea sistemica.

( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )