Visele ( 3 ) Metode obiective de studiere a visului

Visele ( 3 )
Metode obiective de studiere a visului

Faptul cã visul din timpul somnului reprezintã o realitate nu poate fi pus la indoiala.

In aceste conditii, o nouã problema apare in calea investigatiei stiintifice :

care sunt indicatorii obiectivi pe baza carora am putea studia visul ?

Investigatiile efectuate au facut apel pana acum, la mai multe mijloace.

Dat fiind faptul cã unele dintre acestea erau subiective, bazandu-se pe relatarea viselor de catre individ, curand s-a trecut la descoperirea si folosirea unor mijloace experimentale, obiective.

De un real folos in acest sens, au fost inregistrarea miscarilor corpului si mai ales inregistrarea miscarilor ochilor in timpul somnului.

Prin anii ’50, Aserinski, lucrand ca student sub indrumarea lui Kleitman, unul dintre persistentii cercetatori ai somnului si viselor, observã aparitia unor miscari oculare in timpul somnului, insotite de modificari fiziologice ( cardiace, respiratorii, motorii, etc. ) ce survin ciclic.

Miscarile oculare erau de doua feluri :

1. unele rapide ( Rapid-Eye-Movement, prescurtat REM, in engleza ),
2. altele mai lente ( Non-Rapid-Eye-Movement, prescurtat NREM, in engleza ).

( 1 ) Primele erau bruste, cu durata de 0,1 – 0,2 secunde, sincrone bilateral, cu aparitii singulare in timpul noptii, sau in grupuri, cu o durata maxima de 3 – 50 minute.

( 2 ) Celelalte, dimpotriva, erau lente, pendulare, de cele mai multe ori asimetrice bilateral, cu o durata de 3 – 4 secunde si o frecventa de 1 – 15 minute.

Trezind subiectii in timpul miscarilor oculare rapide, autorul constatã cã in 20 din 27 de treziri subiectii relateaza cã au visat, si chiar isi reamintesc visul.

Trezind subiectii in timpul miscarilor oculare lente, se constatã cã numai in 2 cazuri din 20 subiectii relateaza ca au visat.

In felul acesta, s-a ajuns la concluzia cã miscarile oculare din timpul somnului sunt strans legate de activitatea onirica, miscarile rapide fiind un indiciu obiectiv al prezentei visului.

Faptul acesta a reiesit si din “lungimea” rapoartelor subiectilor treziti dupa perioadele REM si dupa perioadele Non-REM.

Aproape jumatate din rapoartele REM ( 44 % ) au avut o lungime mai mare de 200 de cuvinte, in timp ce numai 10 % din rapoartele Non-REM au depasit aceasta lungime.

De asemenea, 24 % din rapoartele REM au fost mai lungi de 500 de cuvinte, dar numai unul dintre rapoartele Non-REM a fost atat de lung ( vezi Hobson si Strickgold, 1995, p. 1380 ).

Somnul cu vise a fost numit Somn-REM, iar somnul fara vise Somn-Non-REM.

Corelarea inregistrarilor miscarilor oculare, cu inregistrarile ritmurilor electrice ale creierului, deci compararea electrooculogramelor cu electroencefalogramele, a condus spre o noua concluzie : miscarile oculare rapide apar in stadiul 1, cand Tabloul bioelectric al creierului se caracterizeaza prin voltaj redus, prin absenta fusurilor sau undelor lente.

Asadar, visul nu apare imediat dupa starea de veghe, caracterizata prin unde alfa, cand nu existã miscari oculare rapide, ci in timpul stadiului 1, care, dupa cum am aratat mai inainte, este o faza de somn usor.

Miscarile oculare lente apar in perioadele de inceput ale somnului, sau in perioadele de somn profund, - pe cand miscarile oculare rapide apar ciclic in fazele de somn superficial din cursul noptii.

De aici s-a tras concluzia cã visele sunt caracteristice fazelor de somn superficial, si nu fazelor de somn profund.

[...] Unii autori au incercat sa stabileasca si semnificatia miscarilor oculare rapide, considerand ca ele reprezinta explorarea cu privirea a imaginilor din vis ( vezi Dement, 1958 ).

Practic, visele apar in asa-numitele faze ale “somnului paradoxal” ( Michel Jouvet ), caracterizate printr-o asociatie de semne contradictorii :

1. pe de o parte, exista o serie de semne ce evocã somnul lent-usor :

Ø      miscari ale ochilor,

Ø      respiratie neregulata,

Ø      erectie penianã,

Ø      EEG caracteristic starii de veghe,

2.      pe de alta parte, semne ale somnului profund :

Ø      subiectul este paralizat, si

Ø      greu de trezit.

Daca este trezit in timpul acestei faze de somn paradoxal, subiectul povesteste, in 80 % din cazuri, un vis, amintirea acestuia fiind vivace si deseori in culori.

Fiecare episod al somnului paradoxal dureaza in medie, de la 10 la 20 de minute.

La sfarsitul acestei faze, subiectul fie se trezeste repede, fie trece la primul sau la al doilea stadiu, inainte de a incepe un nou ciclu.

Visul se reproduce astfel, la fiecare 100 de minute, reprezentand 20 % din timpul somnului ( vezi Valtax, 1997 ).

Din punct de vedere psihologic, o importanta deosebita o prezinta studiul continutului viselor.

Freud deosebea un :

1.      continut manifest al visului, acesta nefiind altceva decat naratiunea visului, si

2.      un continut latent, ce se referea la aspectele sau ideile ascunse ale visului.

Transformarea visului latent, in vis manifest este denumita elaborarea visului, pe cand activitatea inversã care ne duce de la visul manifest, la cel lent, este denumita interpretarea visului.

Lasand la o parte aceasta ultimã activitate, pe care Freud o sexualizeaza, vazand in fiecare element de continut al visului un simbol sexual, un efect al cenzurii ce duce la deformarea viselor, ca urmare, la omisiuni, la modificari, la separari de elemente, considerm cã, importanta pentru analiza visului ca forma modificata constiintei, este elaborarea lui.

Freud face o analiza magistrala a efectelor procesului de elaborare a viselor.

Aceste efecte sunt urmatoarele :

( 1 ) Condensarea visului, ceea ce inseamna cã, continutul visului manifest este mai redus decat al visului latent, cã el reprezinta, dupa cum se exprima Freud, “un fel de traducere abreviata a acestuia”, fapt realizabil prin :

1.      eliminarea unor elemente latente ;

2.      conservarea unor fragmente din anumite ansambluri ale visului latent ;

3.      fuzionarea, in visul manifest, a elementelor cu trasaturi comune ;

( 2 ) Deplasarea, care constã in inlocuirea unui element, nu printr-unul din propriile sale elemente constitutive, ci prin ceva mai indepartat, printr-o aluzie, sau in transferarea accentului de pe un element important, pe altele mai putin importante, ceea ce face ca visul sa fie altfel centrat, si ca urmare, straniu ;

( 3 ) Transformarea regresiva a ideii in imagine senzoriala ( vizuala ), aceasta realizandu-se prin inversarea sensului, a situatiilor, a relatiilor, a persoanelor, prin inlocuirea cu contrarii.

Semnificatia acestor mecanisme psihice este cu atat mai mare, cu cat ele nu explicã doar visele, ci sunt “prototipuri pentru modalitatile de producere a simptomelor nevrotice” ( Freud, 1980, p. 181 ).

Visele au insã, nu doar continut sexual, asa cum credea Freud, ci unul mult mai bogat si mai diversificat.

Cercetarile au aratat cã dorintele constiente ale individului, activitatile lui personal-relevante, preocuparile cognitive si afective cotidiene, sugestiile din presomn, stresul zilnic sau cel din presomn, starile de anxietate sau de teama etc. isi gasesc expresia in continutul viselor.

Analiza acestor continuturi i-a condus pe unii cercetatori, la formularea unora dintre Teoriile visului.

Din acest punct de vedere, tipic este Teoria extensiunii visului la viata lucidã.

Mai recent, s-a elaborat metoda masurarii bizarului din vise.

Au fost stabilite trei caracteristici calitative ale bizarului din vise :

1.      incongruenta ( nepotrivirea figurilor persoanelor, obiectelor, actiunilor sau decorurilor ) ;

2.      discontinuitatea ( schimbari bruste in aceste figuri, rezultand intreruperi ale stabilitatii orientative ) ;

3.      nesiguranta cognitiva ( faptul cã figurile sunt extrem de vagi ).

Aceste caracteristici au fost mai apoi masurate cu o serie de scale descriptive variate.

S-a ajuns la concluzia existentei unei gramatici transformative, care constrange tipurile de transformari ce pot avea loc ( vezi Hobson si Strickgold, 1995, p. 1381 ).

( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )