In saptamana patimilor

In saptamana patimilor

O noua zi de primavara si inca o Saptamana a Patimilor, sau inca un an care s-a scurs peste noi.

Unii dintre noi se bucuram ca inca mai traim si respiram in aceasta societate, fapt pe care altii insa nu il pot pricepe.

Scriam in ultima mea postare ca bunicii mei erau din orasul Chisinau.

Intr-adevar ei au parasit Chisinaul atunci cand s-a declansat cel de-al doilea razboi mondial, bunicul meu a plecat primul si a fost urmat de bunica mea, sotia lui si cei doi copii ai lor.

Pentru ca imi dau seama ca unii chiar nu au notiuni nici macar elementare de istorie voi spune si insista asupra faptului ca bunicii mei au plecat din Chisinau, bunicul meu a fost inspirat recunosc, cum ar spune tinerii azi care iubesc limba romana "a fost pe faza", ceea ce nu inseamna ca i-a fost usor, dar istoria nu a facut-o el.

Bunicul meu Alexei Marcov a lucrat la Imprimeriile Monitorului Oficial, a fost tipograf, aceste imprimerii se numeau Regale - si Nationale mi se pare, am vazut un act - si aceasta pentru ca orasul Chisinau facea parte din Regatul Romania Mare.

Insa Istoria nu se gandeste la oameni si nici la dreptul la viata.

De fapt daca tragem o concluzie din Istoria omenirii am putea spune exact aceasta : istoria a nesocotit in repetate randuri dreptul la viata, ba a avut ambitia sa il calce in picioare cu o tenacitate si inversunare furibunda de psihopat, de criminal.

Bunicul meu nu a fost deportat.

Bunicul meu a plecat el din Chisinau, nu a suferit nicio deportare.
A fost un om ca toti oamenii care nu vor decat liniste si asta e adevarat, bunicului meu ii placea linistea si sa se bucure de viata, era multumit ca munceste si ca are o familie.
Pentru ca atunci cand s-a aflat la varsta efectuarii serviciului militar obligatoriu, Moldova si Chisinaul se aflau in Regatul Romania Mare, bunicul Alexei a fost recrutat in Armata Romana, si a plecat in stagiul militar undeva la Braila intr-un unitate militara adica.
Insa, atunci cand Moldova si Chisinaul au incetat sa apartina Regatului Romania Mare, bunicul intrucat fusese recrutat in Armata Romana a plecat la Bucuresti, pentru ca URSS care dorea Chisinaul, in acelasi timp s-a dovedit absurd si a apreciat ca sunt tradatori tinerii care fusesera inrolati pentru stagiul lor militar in Armata Romana, era considerata o tradare, desi ei nu tradasera pe nimeni si au fost inrolati in Armata Romaniei legal, pentru ca Romania Mare includea si orasul Chisinau pe atunci.
Aparent istoria este o disciplina grea pe care nu toti o inteleg.
Bunicul meu care lucra la Imprimeria / Imprimeriile Nationale "Monitorului Oficial" al/e Romaniei Mari in Chisinau, a plecat la Bucuresti, adica a plecat la sediul central al Monitorului Oficial.
Asta a facut el, s-a mutat cu locul de munca de la Chisinau la Bucuresti.
Dupa o perioada de timp bunica Feodosia - sau Teodora cum avea sa ii fie scris apoi prenumele - l-a urmat impreuna cu cei doi copii ai lor.
Desigur insa ca nu au fost ei singurii moldoveni din Chisinau care s-au refugiat in Romania noastra de azi, de dincoace de Prut - trebuie privit pe harta unde se afla Prutul pentru a intelege -, nu, nicidecum, pentru ca au existat cateva trenuri cu refugiati moldoveni.
Problema a fost ca actiunea se petrecea in plin razboi mondial, iar nemtii-nazisti bombardau trenurile.
Unii refugiati au scapat insa ca prin miracol, sau poate pentru ca asa a vrut Dumnezeu.
Cineva mai trebuia sa si scape, doar nu erau sa piara oamenii numai pentru ca asa doreau nazistii atunci.
In general asa se intampla, voia celor rai se face - temporar - si numai intr-o anumita limita.
In opinia mea insa, sa o spun sincer, desi bunicul s-a straduit pentru familia lui si dreptul lor la viata, acuma fara rautate, unde a putut si bunicul sa fuga decat in Romania, mai bine pleca in SUA sau in Australia, intr-o tara libera adica cu adevarat.
Dar, e bine ca a putut si atata.
Este in instinctul de conservare al omului sa fuga de rau si sa isi apere viata, arata un instinct sanatos, normal, caci instinctul omului pentru viata si supravietuire este unul dintre cele mai puternice cu care omul se naste.
Din nefericire, tinerii uita Istoria sau o cunosc prea putin, si nu inteleg multi din ei sa aprecieze libertatea si sa traiasca cat mai frumos si sa cultive valorile care nu sunt vorbe goale, ci sunt necesare omului pentru a putea trai.
De bine de rau, exista azi in lume o oarecare libertate de care insa oamenii nu stiu sa profite in sensul pozitiv al cuvantului.
Sunt inca multi oameni care se tem de libertate si o resping, si ma intreb care sunt adevaratele lor motivatii, de ce nu iubesc si ei libertatea ?
Poate ca unii apreciaza ca intr-o viata libera, locurile lor de munca si-ar pierde in buna masura, sensul, utilitatea.
Asa incat, prefera sa reprime libertatea pentru a da un sens deplin muncii lor si pentru a castiga o paine.
Dar Dumnezeu nu doarme si rasplateste fiecaruia cum intelege El, si nu dupa mintea si judecata sau aprecierea oamenilor.
Este trist ca unii nu pot vedea in perspectiva pentru ca, cine stie, poate s-ar face oameni mai buni si mai seriosi, sau poate ar hrani in ei omul si nu animalul.
In materie de dreptate, omul intotdeauna a stat la bunavointa semenilor sai, si asta de cand Lumea !
Sunt unii care cateodata iti mai inteleg durerea, dar in conditiile in care si ei au avut o durere similara, daca si ei s-au confruntat cu o situatie grea, nedreapta, dureroasa, insa este mult mai rar si mai greu ca cineva sa inteleaga durerea altui om, atunci cand nu a experimentat o situatie similara.
Cu alte cuvinte, daca o nedreptate se intampla cuiva, altii ii vor sari poate in aparare si vor spune ca ei inteleg pentru ca si lor li s-a intamplat ceva asemanator.
Dar cine te apara, daca nu a trecut ca si tine, cel aflat in durere, printr-o situatie ca a ta ?
Pe de alta parte cum poti face dreptate, fara sa fii totusi absurd, si in acelasi timp ramanand atent si la dreptate ?
O alta intrebare care se ridica este daca oamenii care fac dreptate, au sau nu au prieteni, vor sa aiba sau nu prieteni, daca li se pare normal sa fie oameni singuratici sau daca cauta compania celorlalti semeni ai lor ?
Am citit cu interes un articol din Lumea Justitiei, care ne vorbea despre o judecatoare - ea se numeste Cecilia - si care pe un site ( si cred ca nu mai stiu pe care ) ar fi scris un comentariu in anii trecuti despre conditia judecatorului si dreptul sau la fericire.
Din continutul comentariului ei, mi-am spus ca aceasta judecatoare este un om care a cautat prietenia oamenilor, dar care a ajuns la concluzia ca oamenii nu te mai iubesc din clipa in care devii magistrat, judecator.
Acel comentariu al Ceciliei parea un strigat de ajutor al unui suflet care traieste greu lipsa de afectiune din partea semenilor sai, ea scria chiar ca viitorul iti este incert daca ajungi sa judeci oameni si ca nici parintii daca ai unii, nu te mai iubesc.
Cam in acest sens era micul ei comentariu, iar articolul Lumii Justitiei ni l-a infatisat relativ recent, presupun ca articolul in chestiune poate fi gasit in Arhiva ziarului online Luju.ro.
Este profund normal sa plangi, sa disperi cand vezi ca in jurul tau nu mai sunt oameni care sa te iubeasca, asta in cazul in care au fost.
Un om sanatos cauta prietenia si compania semenilor sai, prezenta, caldura, comunicarea, petrecerea timpului liber impreuna, sau chiar activitati pe care sa le poti avea cu alti oameni.
Este pentru prima oara cand am citit acest strigat de disperare si de ajutor din partea unui judecator, dar este un semn bun acesta, pentru ca ne arata un instinct si niste nevoi sanatoase, proprii omului, si pe care neputand sa le implineasca, persoana striga, sufera, isi spune durerea cu voce tare, sau ma rog, public.
Nu stiu de ce, dar multi oameni cred ca normal este sa reprimi in tine ceea ce este omenesc si toate instinctele sanatoase si ei cred ca numai asa, adica asa inhibati, pot avea succes in viata si mai ales in viata de la locul de munca.
Am vazut cum in Romania oamenii care isi striga durerea sunt luati, culmea, peste picior, iar cei inhibati si care sufera blocaje, sau inca cei "autisti" sunt considerati a fi oameni normali, sanatosi psihic.
Mai exista si oameni care nu prea pot simti nimic, care au instincte si afecte tocite, afectate de tulburari sau de boala.
Ori, tocmai pe acestia oamenii din Romania ii considera un etalon si o marturie a unui trup si a unui suflet sanatos.
Cei care se exprima cu greu, care nu vorbesc despre ei, cei care nici nu prea au ce spune despre ei - si asta e si mai grav - mutii, cei care au probleme cand e vorba sa iubeasca, pentru ca pesemne au un disconfort in trupul si mintea lor, toti acestia care sunt niste oameni " ciuntiti" si nu tocmai sanatosi, sunt apreciati ca niste modele de comportament si niste ADN-uri exemplare spre care ar trebui sa se chinuie sa tinteasca toti cei pe care mamele lor i-au nascut sanatosi din toate punctele de vedere.
Un impotent in ziua de azi te va face "prostituata", in loc sa consulte un doctor care sa il lumineze, un psihiatru, un sexolog care sa ii spuna de ce nu se comporta civilizat in societate, si e adevarat, unii oameni nu constientizeaza prea bine ca sufera, ca ceva nu functioneaza bine in trupul sau in mintea lor.
Un doctor bun va cauta sa iti explice ca nu este rusine sa apelezi la doctor, dar e rusinos sa te porti ca un scandalagiu, mahalagiu si ca un dusman al femeilor in societate, si va cauta sa iti puna un diagnostic si sa te ajute sa devii si tu un om normal, astfel incat sa nu te mai iei de femei sau de alti oameni.
In Romania mai mult decat oriunde poate, oamenii trec cu raceala, unii cu dispret si altii cu respingere vadita, sau cu indiferenta - cei mai "draguti" - pe langa durerea semenilor lor.
Se arata cu degetul spre un om bolnav, in loc sa se vina in sprijinul lui, daca vreunul insa "halucineaza" se vor gasi multi care sa ii tina isonul si sa "halucineze" si ei, cot la cot cu acela, o minciuna odata strecurata ajunge sa aiba forta de lege si inca putin si o putem vedea chiar in Monitorul Oficial, oamenii au reactii nepotrivite in raport cu situatii diferite, dar situatii care se ivesc in viata si tot in randul oamenilor.
Mai exista si categoria celor care rad de trasaturile fizice ale semenilor lor, de cum arata, daca au defecte fizice, cum le sta parul, daca sunt tineri sau batrani, incat ne putem intreba despre acesti nefericiti dispretuitori ai speciei umane, ei, din ce specie fac parte ?
Cum arata si cum sunt, cum se poarta si ce varsta au, ce fapte au la activ cei care, de pilda, consecvent, pe pagina Lumii Justitiei apreciaza ca judecatoarele in general, sunt persoane care trebuie criticate tot timpul, lipsite de orice calitate ?
Ma intreb cand citesc comentarii urate, rele, denigratoare, plina de ura, cum arata autorii acestor comentarii ?
Ce calitati si fapte bune are un barbat, un nenorocit care rade de femei singure si care atunci cand ele au un serviciu, le apreciaza rau, prost, si cand nu au, sau nu mai au un serviciu, iarasi le apreciaza prost ?
De ce merita un nenorocit sa faca parte dintr-o societate de oameni ?
De ce s-a nascut ?
De ce il inalta societatea ?
Si acuma voi spune ca ieri am remarcat ca nu mai poate fi accesat site-ul jurindex.ro, desi am incercat in mai multe randuri, am fost redirectionata spre juridice.ro.
IN aceasta dimineata, pe site-ul agerpres.ro am gasit si un articol despre Antonela Costache care ne explica ca Inalta Curte i-a respins cererea de liberare provizorie.
Totusi ea are acum solutia Curtii de Apel Bucuresti, acea incheiere de sedinta prin care cererea ei de liberare a fost admisa, si este un lucru important acesta ; si motivarea incheierii de sedinta din 25 aprilie 2013 este importanta.
Trebuie sa remarc ca atmosfera la noi, atunci cand o ancheta este in curs, intotdeauna este una de panica, plina de instincte impinse la extrem, oamenii se inspaimanta chiar daca nu au nicio implicare in faptele supuse anchetei, sunt dezorientati, se inchid in ei si de maniera generala apreciaza ca trebuie sa iti vari capul in nisip, precum strutul si sa te faci ca nu auzi si nu vezi si nu pricepi.
Desigur, mai ramane categoria celor care in Lumea Justitiei, indiferent aproape de subiectul articolului din ziar, comenteaza standard si acuza in toate directiile si pe toata lumea ; indiferent de datele problemei expuse in presa, ei vor incepe sa faca niste aprecieri standard, mereu aceleasi si vor face o trecere in revista o istoriei Romaniei - acestia sunt pesemne mai varstnici - si a Statului roman pe care il vor aprecia, invariabil - cautati si cititi comentariile de pe Luju.ro si veti gasi, veti vedea - ca fiind, citez "securisto-comunisto-mafiot", iar altii vor scrie invariabil ca judecatorii sunt niste "prostituati" si vor enumera si alte adjective epitete, de pilda precum "betivi".
In fine altii se vor certa in comentarii, "pe tabere", si vor incerca sa ghiceasca unii despre altii din ce tabara fac parte, din ce coloratura politica.
Cand te gandesti ca pe vremea lui Moise nu existau partidele politice, dar Dumnezeu l-a pus pe Moise sa faca dreptate, i-a dat sarcina de a fi judecator si de a-si alege la randul sau, judecatori, cauzele mai complexe urmand a fi judecate de Moise, iar cele mai simple de toti ceilalti judecatori.
Acestea sunt scrise in Biblie si deschizand biblia se poate citi.
In acelasi timp aceste notiuni sunt scrise si le-am intalnit intr-un curs de drept francez, scris de un profesor universitar de la o universitate franceza, un profesor de drept care le explica studentilor sai de la Adam si Eva care au fost primii judecatori si care a fost menirea lor, care a fost organizarea lor judiciara.
Mai exact cum s-a nascut organizarea judiciara.
Iar cursul trata chiar despre Organizarea judiciara in Franta, organizarea tribunalelor - si spun aceasta pentru ca in Franta nu exista cuvantul "judecatorie" si ceea ce in Romania este o judecatorie, in Franta se numeste "tribunal", - a curtilor, a tuturor instantelor judecatoresti.
Si exista mai multe instante in Franta decat in Romania.
Atunci cand o persoana este supusa unei anchete, exista credinta unora, gresita, rea, irationala ca trebuie fie sa te faci sa nu stii si nu pricepi, fie sa incepi sa improsti cuvinte urate la adresa persoanei supuse anchetei sau la adresa realitatilor acestui Stat.
Acuma trebuie sa recunosc ca lucrurile au mai evoluat putin, desi nu foarte mult, dar in trecut intr-o instanta cand se auzea de existenta vreunei anchete, nu stiu cati oameni incepeau sa spuna lucruri frumoase sau bune despre tine, adica despre cel supus anchetei.
Poate ca intrebati anume, intrebati expres, unii din colectiv mai dadeau si vreun raspuns bun sau frumos, dar in general atmosfera nu era una prea deschisa si buna.
Iar cu privire la anchetatori, ei fie ca "stiau totul", fie ca stiau "selectiv", "in parte".
Niciodata nu stii cata cunoastere este in tabara anchetatorului.
In acest sens este scris si capitolul din cursul de psihologie judiciara numit "Planurile Situationale" la care profesorul Tudorel Butoi a tinut foarte mult si ne-a spus sa il citim cu atentie.
In tot cazul cei care au facut facultatea de Drept, macar ei, stiu ca probele se strang atat pentru a demonstra - daca si cand e cazul - nevinovatia persoanei, cat si vinovatia ei, atunci cand asa rezulta din probele stranse.
Cu alte cuvinte daca faci o ancheta trebuie sa nu cauti in mod tintit, expres sa demonstrezi ca o persoana, cea anchetata, cercetata, este vinovata de ceva anume, ci trebuie sa ai o vedere mai larga si sa te intrebi daca cu adevarat se face vinovata de ceva, daca da, atunci in ce masura, si din ce cauza, sau cum s-a ajuns la situatia aceasta trista.
In teorie unii sau mai multi chiar, cunosc aceste lucruri insa teoria si practica au fost foarte diferite si mai ales in Romania, am intrebat la un seminar, odata, de procedura penala de ce, concret, nu se - mai - strang probe in nevinovatie si am primit raspunsul prompt ca "oricum este vinovat [ cel supus cercetarii ]", si atunci la ce bun sa te mai straduiesti ?
Sigur insa ca trebuie sa te straduiesti, sa faci efortul, sa ai bunavointa, normal ca este important si conteaza pe cine supui cercetarii, ce fel de persoana este, ce fel de fapte, bune sau rele, are la activ si asa mai departe.
Pe urma, sa nu uitam ca omul este supus greselii, el nu este infailibil, este imperfect si de aceea au existat dintotdeauna si erorile judiciare.
Au existat judecati care s-au terminat cu o solutie a judecatorului care a fost o eroare judiciara, dupa cum a demonstrat viitorul.
Nu in ultimul rand, pentru cei care nu au ales o facultate de drept, voi cita un articol din codul penal actual al Romaniei.
Iar despre cei care au terminat Dreptul nu ma indoiesc ca au studiat codul penal.
Astfel, cu titlu informativ, exista in Codul Penal al Romaniei sau Legea 15 / 1968 ( publicata in Buletinul Oficial nr. 79-79 bis din 21 iunie 1968 ) a carei republicare a fost dispusa prin Legea 140 / 1996 si realizata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 65 din 16 aprilie 1997 - continutul codului penal se afla in Repertoriul Legislativ sau Baza legislativa a Camerei Deputatilor de pe internet - articolul 265 intitulat "Omisiunea de a incunostinta organele judiciare", articol care are doua alineate si pe care il voi infatisa :
Alineatul ( 1 ) al articolului 265 ne spune ca :
 "Fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare, a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept, ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an, sau cu amenda.".
Alineatul ( 2 ) al articolului 265 ne spune, in continuare, ca :
" Fapta prevazuta in alineatul precedent nu se pedepseste, daca prin aducerea la cunostinta, persoana care are aceasta obligatie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru sotul sau, sau pentru o ruda apropiata. "
Dupa citarea acestui articol din codul penal putem spune ca nu intotdeauna si nu toti au obligatia aducerii la cunostinta, dar daca consideri ca ai ceva bun sau frumos sau pozitiv de spus cu privire la o persoana supusa unei cercetari, anchete, urmariri penale, atunci poti spune.
Este aceasta o incurajare pentru ca oamenii sa inceapa sa spuna si lucruri frumoase despre semenii lor, tot ce stiu ei frumos si bun despre o persoana, dar si de a nu-si uita semenii - mai ales aceia care le-au fost apropiati, colegi, prieteni, amici - daca ei se afla intr-o situatie neplacuta.
Si acuma, cred ca voi lua o pauza de masa fiind ora 14h45.