Eclipsa /ã in cautarea unui muzeu. O veste buna. Sau doua vesti bune

Eclipsa /ã in cautarea unui muzeu. O veste buna.

Sau doua vesti bune

Sa incep cu prima veste buna pe care am aflat-o ieri seara si anume, in Evenimentul Zilei chiar de joi, 25 aprilie 2013, seara, un articol ne informa ca cererea de liberare a Antonelei Costache a fost admisa de Curtea de Apel Bucuresti, si sa dea Dumnezeu sa fie admisa si de judecatorii supremi ai ICCJ.

Am regasit acelasi articol in EVZ.ro astazi, vineri 26 aprilie 2013.

Inainte de aceasta, ieri mi-a telefonat o colega de facultate, este si singura trebuie sa recunosc care ma suna din cand in cand, ma invita sa ne intalnim, insa eu nu am ajuns, ea mi-a urat sarbatori fericite de Paste, asta, in cazul in care pana la Paste nu mai apucam sa ne auzim la un telefon.
Dupa ce am vorbit cu ea am deschis computerul, iar seara inainte sa il inchid - seara nu pot intarzia mult in fata calculatorului - mi-am spus "hai sa mai deschid presa online, inca o data, sa vedem ce vesti mai apar !"
De fapt, pe doua site-uri, sa fi fost rtv.net si agerpres.ro gasisem miercuri, pe 24 aprilie 2013 un articol - pe care nu l-am vazut insa si in alte ziare ( desi nu am insistat cu cautarile ) din care aflam ca in cauza in care este implicata Antonela Costache au fost audiati doi martori, doi judecatori.
Si acum sa va spun ca, atunci cand in presa a izbucnit povestea si o serie de articole au scris cat au stiut si putut despre aceasta situatie nefericita, printre alte articole gasisem unul in care - bine, nu vreau sa fiu malitioasa, si nu voi fi, totusi nu ma pot abtine sa nu va spun ... - presa informata relata niste afirmatii pe care le-ar fi facut si le-ar declarat una din persoanele implicate in acest caz putin mai amplu, afirmatia acestei persoane m-a amuzat si m-a facut sa rad, desi situatia era dramatica.
Dupa ce am citit acel articol, am stat si m-am gandit daca sa scriu si sa imi descriu reactia fata de respectiva afirmatie, dar m-am abtinut.
Totusi am povestit colegilor mei insa nu imediat, ci dupa mai multe zile, iar acum am sa va spun ca una din persoanele anchetate si arestate de procurorii DNA - scria presa - ar fi expus "Povestea" sau "Intriga" sau miezul problemei in declaratiile sale.
Acea persoana pe care nu o cunosc si nu am nimic impotriva ei, isi exercita profesia liberala insotita de sotul ei si asa fiind intr-o buna zi s-ar fi dus la Arhiva Sectiei a II-a Penale a Tribunalului Bucuresti, unde a inceput un dialog intre ea si arhivar ( cel despre care a scris presa ca a dat primul declaratii la DNA in acest caz ), persoana de profesie liberala spunand, scria presa, ca arhivarul ar fi interpelat-o, pe cand ea insasi insotita de sotul ei legitim vezi bine a explicat procurorilor asa : "Noi, de cum l-am vazut [ pe arhivar ] ne-am dat seama ca este un escroc !"
Cei care au citit codul penal in intregime pesemne isi dau seama de ce am inceput sa rad si nu ma puteam opri.
Imi dau seama ca uneori si daca esti anchetator, procuror intampini momente comice, hilare si te apuca rasul copios !
Sigur ca, dupa aceasta au mai trecut niste zile si in presa a aparut un alt articol in care aceasi persoana de profesie liberala scria presa, si-ar fi schimbat Relatarea initiala si declaratiile, oferind o priveliste de ansamblu situatiei de fapt sau "Intrigii" romanului.
Initial, aceasta persoana care afirma ca de la bun inceput a recunoscut in persoana arhivarului, un functionar ( public ), - "un escroc", motivat de faptul ca arhivarul ar fi interpelat-o pe ea, ulterior deci, peste cateva zile, persoana si-a revizuit Relatarea oferind o versiune mai completa a situatiei de fapt si povestind, cum intr-o buna zi cineva, o alta persoana, un El, ar fi contactat-o pentru ca avea un plan umanitar de salvare a unui arestat.
Sa stiti ca eu si pentru pacatosi ma rog si pe fondul cauzei, nu rad de nimeni.
Totusi sunt si momente comice.
Salvatorul nostru care dupa ce a intrat Antonela la inchisoare a continuat sa formuleze Planuri de salvare si pentru alti deznadajduiti si in aceleasi conditii umanitare desigur, a continuat sa se zbenguie liber, ce conta pentru el ca a reusit sa faca sa intre la inchisoare o judecatoare de care si uitase, el deja pornise optimist in cautarea altora mai disponibile, Antonela las-o incolo, cine mai stie ceva de ea ?
Si uitase !
Sa stiti ca eu nu glumesc cand cred ca omul "nostru" chiar uitase de Antonella, da, pentru el nici nu mai conta, important pentru el era sa salveze cati mai multi oameni, si pentru asta avea nevoie de judecatori in functie.
Planurile inaltatoare cer sacrificii si sacrificati, nu-i asa ?
Eu va spun ca sunt aici aspecte chiar comice.
Pe cand emisiunea Iuliei Talvescu "Operatiuni Speciale" se terminase, fusese intrerupta exact dupa un episod in care Iulia a prezentat publicului larg, oameni strangatori care strang de peste tot, chiar si de pe la banci, de pilda de la banca internationala a religiilor si vorbea de faptul ca nu toti acesti oameni economi ajung sa fie judecati de instantele judecatoresti, deci punea mare pret pe faptul ca ei trebuie judecati pentru a fi economisit si pus deoparte economiile altora, - sau pentru a fi contribuit la falimentarea unei banci  - iata ca cineva, undeva in Bucuresti, tot in capitala noastra, mai tarziu, peste un timp, a nascut in mintea sa un Plan de salvare exact a persoanelor acestora econome, dintre care unele totusi au fost judecate, sau erau in curs de judecare, in stand-by.
Oricat ne-am suparat si revoltat, oricat am fi vrut sa vedem continuarea emisiunii Operatiuni Speciale, emisiunea in chestiune nici ca a mai inceput, odata intrerupta, sa speram poate ca viitorul o va readuce in prim-plan.
Prin urmare, sa il numim "Salvatorul" pe personajul care se gandea la toti "economii" care nu au avut noroc, si din ziare am aflat in trecutul nu prea indepartat ca Salvatorul s-a dus la avocata unui "econom" si i-a adus la cunostinta planul sau de salvare.
Discutiile au avut loc la masa ca intre prieteni, caci unde altundeva, in cine sa ai incredere decat intr-un prieten, departe de cladirea Tribunalului Bucuresti si de functionarii angajati ai acestuia, departe de arhivari si chiar si de Antonela Costache.
Avocata ce putea sa spuna, doar era clientul ei, "economul", sa nu vrea ea sa isi salveze clientul ?
S-ar putea ca ea sa fi fost specializata in banci sau drept bancar...
Ea a vrut, prin urmare a ascultat Planul de Salvare si dupa ce pasii Planului au fost stabiliti, ea a plecat la Tribunalul Bucuresti, unde avea o zi obisnuita de lucru, insa impreuna cu sotul ei pentru ca barbatii sunt foarte sensibili sa isi ajute la greu sotiile in ziua de azi mai ales.
Cum credeti ca trebuie sa i se para unui arhivar, cand in fata lui apare o persoana care exercita o profesie liberala in prezenta sotului ei ?
De ce ma rog si sotul ?
Imi amintesc ca in trecut, candva, prin 1997 sa fi fost in fata mea, si eram o grefiera la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, au sosit 2 tinere femei dintre care una a inceput sa imi vorbeasca plina de artag in timp ce eu stateam si o priveam, asteptand sa ii dea gandul cel bun sa inceteze sa se ratoiasca asa la mine.
Din capul locului nu mi-a placut si mi s-a parut ciudat si de rau augur ca vad in fata mea doua persoane, din care una se afla implicata intr-un dosar de divort si tacea si parea mai timida sau rezervata, in timp ce persoana care o insotea, prietena ei incepuse sa imi vorbeasca foarte neplacut si pe un ton poruncitor, efectiv parca cauta cearta si conflict.
Aceste doua tinere de la inceput mi s-au parut ciudate si asa a fost.
Eu le-am invatat ce sa faca, ca urmare a cererii lor verbale, ele doreau sa consulte dosarul in care parte era tanara cea timida si tacuta, si cum am spus, intotdeauna am spus asta si cand lucram in instanta, aveam prea mult de lucru si dosarul era inca in lucru, mai exact in dulap in spatele scaunului biroului meu, mesei mele de lucru.
Numai ca tinerele doreau sa aiba niste copii ale unor acte din dosar si cand le-am spus ca au nevoie de o cerere aprobata de Judecatorul de Serviciu, daca judecatorul aproba, aproba, daca nu, nu, daca le aproba, sa isi faca copii si eu sa am cererea aprobata depusa si cusuta, atasata la dosarul cauzei fetei timide si tacute, cea care tot timpul a pastrat o mutenie desavarsita.
Daca insa vorbeam cu zidurile cele groase, da, iata pe ferestrele mari si largi si inalte ale incaperii noastre, ale biroului de grefiere se zarea in toata splendoarea ei Biserica Domnita Balasa, poate Sfantul Grigorie de Nyssa din racla lui, unde ii sunt asezate moastele sa ma fi auzit cand insistam ca au nevoie sa formuleze o cerere care sa fie vizata, aproba de judecator.
Dar, Sfantul Grigorie de Nyssa o fi auzit, insa fetele nu dadeau semne ca ar fi fost receptive.
Intrucat le-am refuzat dorinta de a face unele copii din dosar, ele doreau sa faca copii ale unor acte depuse la dosar, eu nu cunosteam dosarul, noi aveam multe in lucru si nu le citeam sa fiu sincera, nu pot spune ca am citit dosarele din scoarta in scoarta si nici sa le deschidem ca lumea nu aveam timp, decat sa le lucram ultima incheiere de sedinta, citatiile sau alte lucrari care se impuneau in mod legal.
Fetele au iesit din birou si eu la randul meu am iesit cu intentia de a-i spunea grefierei-sefe ca doua fete bat din picior in fata mea - de fapt numai una din ele, sa stiti ca aceea timida a tacut tot timpul si era foarte retinuta.
Cand am iesit din biroul meu, ele stateau la usa, cea timida in continuare tacea cam nedumerita, ea parea ca se lasa in intregime condusa de prietena ei mai belicoasa, desi culmea, ea era partea in dosarul instantei si nu amica ei cea belicoasa.
Ce spunea amica belicoasa ?
La usa biroului nostru, cand am iesit, ea spunea, exact cand am trecut prin dreptul lor, ca : "Lasa ca stiu eu unde sa o reclamam !"
In sinea mea mi-am spus ca am avut dreptate ca e ceva ciudat cu aceste doua tinere, si mi-am continuat drumul.
Intr-adevar, ce credeti ?
Sigur ca atunci cand ai constiinta curata stai linistit, dar sa stiti ca nu e placut sa intampini astfel de persoane care sa iti faca neplaceri.
Mi s-a parut nelalocul lui, faptul ca le spun sa mearga si sa scrie o cerere, sa o duca la Registratura la Judecatorul de Serviciu, sau in fond, puteau intra in audientele acordate al caror program era afisat pe usa grefierei-sefe a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, si sa ceara aprobarea chiar presedintelui instantei.
Dar, ce m-a frapat pe mine, a fost ca de la inceput fetele nu au vrut !
Fata cea timida, constant a ramas rezervata si timida si nu a iesit deloc din aceasta atitudine a ei.
Dar prietena ei care nu avea nicio calitate in dosarul de divort a fost aceea care intelegea sa mi se adreseze din pacate, prea putin frumos, pusa pe scandal.
A trecut putin timp.
Ah da, dupa ce au plecat totusi fetele din biroul meu, si colegele mele de birou erau prezente, de fata, cred ca da, s-au dus la grefiera-sefa unde multa lume se ducea in general vorbind, lumea se ducea, multi se inscriau in audienta la presedintele instantei si treceau prin anticamera grefierei-sefe.
Grefiera-sefa a trimis o angajata, o grefiera, in fapt noi auzisem ca ar fi angajata ca aprod, insa grefiera-sefa o ruga sa o ajute pentru ca era ocupata si da...cred ca angajata a fost si femeie de serviciu o vreme in instanta.
Eu ma intelegeam bine si cu femeile de serviciu.
Grefiera-sefa prin acea angajata sa fi fost... mi-a trimis un biletel cu numarul dosarului, adica mi-a cerut dosarul.
I-am dat dosarul, da, apoi dupa un timp, dupa ceva timp cred ca insasi grefiera-sefa mi-a adus dosarul inapoi.
Insa din toata aceasta poveste eu nu le-am inteles de cele doua fete.
A trecut un timp.
Dupa catva timp in fata biroului meu apare o doamna care a fost foarte amabila, care insa - am citit in ziare peste cativa ani a avut un necaz, in fine, dar nu despre ea e vorba acum si necazul ei.... - care fusese procuroare de sedinta si intrasem in complet de judecata cu ea in sedinte de la ora 8h30 ( la judecatoria sectorului 2 bucuresti ).
La un moment dat aceasta doamna a intrat in Baroul Bucuresti, deci a incetat sa mai fie magistrat-procuror si a devenit o avocata.
S-ar putea ca ea sa fi fost deja avocata in clipa in care, linistita - si vorbea mereu pe un ton scazut, incet, si discret, - mi-a spus ca doua fete se aflã "la o colega de-a noastra procuror si v-au reclamat pe dvs., iar eu am venit sa va spun, pentru ca va cunosc si sunteti o persoana fina, linistita, o buna grefiera !"
Intrand in avocatura, fosta procuroare de sedinta probabil ca in drumurile ei, avusese treaba in biroul unei foste colege de-a ei, procuroare, si asa, fiind in acel birou acolo ea le-a vazut pe cele doua fete care venisera la mine si nu vroiau sa faca o cerere si sa vada daca le e sau nu, aprobata, asa cum le-am spus ca trebuie procedat.
Fosta procuroare venise expres sa ma anunte acest lucru.
De remarcat este ca, spre norocul meu, nu eram singura in birou, ci colegele mele grefiere si ele erau la mesele lor de lucru in birou cu mine, cand fetele au venit si doreau sa isi faca copii dupa acte din dosarul de divort.
Am anuntat la randul meu, o fosta prietena, care si ea fusese procuroare de sedinta si la fel, si ea devenise avocata.
Nu am inteles insa niciodata ce doreau acele fete de fapt, vroiau ele cu adevarat sa faca niste copii dupa unele acte din acel dosar de divort in care una dintre fete era parte, sau doreau scandal, sau ce vroiau ele ?
Prea au sosit cu surle si trambite in biroul meu si la mine, de cand au deschis gura, folosesc plurarul, dar repet ca numai una din ele mi s-a adresat, cealalta tacand.
Intr-o buna zi a intrat in biroul nostru o doamna, despre care aveam sa aflu ca este procuroare, purta o fusta din stofa de culoare rosie-spre visina, un model cu pliseuri, cum aveam si eu una, si eu aveam o fusta din stofa moale, groasa, cu pliseuri de culoare rosie, si usor spre visina, acea nuanta adica care era pana la genunchi de lunga sau cu putin mai sus de genunchi.
Doamna purta si o camasa cam asa precum sunt camasile barbatilor, insa pentru doamne totusi, dintr-un material cu dungi albe si albastre, in picioare era incaltata cu o pereche de pantofi frumosi, un model care ii  placuse mult mamei mele si purtase multi ani o pereche de astfel de pantofi, usor ascutiti in fata, cu un toculet nu prea inalt, cu o bareta inchizandu-se in fata, ai mamei erau maro deschis, ai doamnei poate ca tot maro de culoare.
Doamna era tunsa scurt si avea parul drept ( adica nu era deloc ondulat, nici cret, ci neted, neted ), vopsit roscat, si avea ochii caprui si un ten nu tocmai foarte alb, de felul ei era putin mai bruna, usor mai bruna la ten.
Inaltuta, dreapta, slabuta dar bine facuta, frumusica, se prezenta bine.
Imbracata frumos si simpatica pot spune.
A intrat tinta in biroul nostru, s-a indreptat drept in fata ei spre masa de lucru a unei colege grefiere careia pe un ton scazut a inceput sa ii spuna ceva, colega mea defelul ei vorbea si mai soptit, in general ea vorbea soptit, nu auzeam ce ii raspunde doamnei, apoi insa doamna aceea a spus pe un ton mai ridicat si clar : "Nu. Cu colegii (chiar) nu sunt probleme !"
Nu mai stiu ce a mai fost in clipa aceea.
Dar stiu ca dupa aceea, in biroul ei grefiera-sefa mi-a spus ca ma cheama o procuroare de urmarire penala si sa ma duc la demisol in biroul ei, era la Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti, procuror de urmarire penala, de aceea nici nu o stiam deloc, si ocupa un birou extrem, incredibil de mic, unde erau 2 masute si 2 masini de dactilografiat, iar ea se afla singura in birou atunci.
A trebuit sa ii povestesc exact ce stiu despre aparitia celor 2 fete, ce doreau ele, am impresia ca mai mult m-a intrebat procuroarea, apoi tot procuroarea a scris la masina de dactilografiat.
Asta este, cand lucrezi exista si imprejurari neplacute.
I-am povestit ca fetele nu s-au purtat frumos, cum am scris mai sus, ca una din ele batea din picior in fata mea si era foarte enervata si vroia cu orice chip sa ii dau dosarul sa faca copii dupa unele acte, daca ne gandim ea nici nu era parte in acel dosar.
Dosarul era de divort.
Doamna, adica procuroarea m-a audiat deci pe o coala simpla, alba de scris cum a spus da, cred ca asa a procedat, cred.
Era prin anul 1997.
Mi-a spus ca nu ma va audia pe un formular tipizat de martor.
Mi-a spus si ca ea face cercetari intr-o cauza penala in legatura cu o persoana care avea o profesie liberala si pe care o suspecta de trafic de influenta.
Apoi, dupa acel contact cu doamna, cu procuroarea, din nou, a trecut timpul.
La inceputul anului 1998 am fost mutata insa de la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, - credinta mea personala este ca s-au evitat probleme si ca nu e bine sa fii nici macar audiat, asta cred eu, este opinia pe care mi-am format-o in timp, sau este o concluzie pe care am tras-o eu - desi eu ma obisnuisem la sectorul 2 unde venisem in vara 1995 prin mutare de la judecatoria sectorului 1 bucuresti si atunci chiar ca nu dorisem sa plec de la sectorul 1, primul meu loc de munca in lumea instantelor, in Justitie, dar am fost nevoita.
Acuma, dupa ce ma obisnuisem cu colectivul de la sectorul 2, din nou, eram mutata, ca si cum un grefier nu poate fi transferat ci numai mutat ! - la Judecatoria sector 1 unde am ajuns prin februarie 1998.
La finele anului 1998, care m-a prins la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti,  o judecatorie unde nu au fost anchete sau eu nu am avut probleme acolo - grefiera de sedinta, intrand intr-o sedinta cu dosare penale, m-am logodit, dupa ce mai intai viitorul meu logodnic ma ceruse de sotie, apoi abia ne-am logodit.
Din ianuarie 1999 din cate stiu nu am mai intrat in sedinta de judecata, anuntasem ca plec prin demisie, pentru ca ma voi casatori.
Nu mai tin minte, nu stiu daca nu cumva totusi la inceputul lunii ianuarie 1999, nu am continuat sa fiu planificata in sedinta de judecata, parca imi aduc aminte ca a trebuit sa insist si sa repet ca voi pleca si ca nu imi pot termina dosarele in lucru, pentru a le preda cu lucrarile facute, daca continui sa fiu planificata in sedinta de judecata.
In tot cazul din ianuarie pana in iunie 1999 eu am avut un concediu fara plata.
In luna ianuarie, la inceput, am lucrat intens sa imi termin lucrarile, dosarele si sa le predau, o colega m-a ajutat in ziua predarii sa le duc efectiv la Arhive : civila si penala, a fost amabil din partea ei sa ma ajute, Noemi.
La finele anului 1998 incepusem deja demersuri sa imi fac pasaport, aveam unul expirat demult ( am avut unul cand in 1991 am fost 2 luni in Franta plecata la Enghien les bains la nepoata invatatoarei mele de la scoala catolica din Constantine, unde am invatat in scoala primara ), am mers la Consulatul sau Ambasada Frantei pentru a obtine viza si am avut o viza Schengen, insa aveam nevoie inainte sa o obtin, de cartea de munca.
Serviciul Personal al TMB nu mi-a dat cartea de munca, pentru ca nu era obiceiul si pentru ca, poate, nu mai avusesera vreo situatie ca a mea pana la ora aceea, spun poate.
La Ambasada Frantei au insistat ca e nevoie de Cartea de Munca si, fireste, copia Cartii de Munca.
Logodnicul meu a spus ca lucrez la "Tribunal" unde si venise sa ma vada in sedinta publica de judecata, stia si vazuse bine unde lucrez, dar functionarii consulari au spus ca pesemne, - un lucru care m-a socat -, pesemne ca eu lucrez "la negru" in Justitie.
Am fost sufocata de revolta, mi s-a parut o lipsa de respect, cu alte cuvinte ma faceau mincinoasa ?
Functionarul vorbea numai cu logodnicul meu, cetatean francez de origine franceza, si de mine facea abstractie.
Stiti ceva ?
Foarte multi ani de zile am fost convinsa ca omul nu m-a respectat, functionarul consular, si ca ma facea mincinoasa, dar el nu a spus asta nicio clipa.
Insa am fost suparata rau pe o asa atitudine din partea lui.
Dar, in urma cu vreun an, doi de zile prin 2010, 2011 - deci pot spune "de curand", caci actiunea a avut loc in 1998, 1999 la inceput, am gasit in presa franceza un articol pe care dupa ce l-am lecturat mi-au dat lacrimile.
Si de ce ?
Va spun eu de ce : in acel articol francez era infatisata publicului situatia Justitiei si instantelor si ministerului ( parca si a ministerului Justitiei ), si scria ca instantele, ministerul, Justitia franceza, - nu veti crede, eu nu mi-am crezut ochilor ! - lucreaza cu cetateni francezi, dar "la negru" !
Am ramas perplexa !
Ziarul francez spunea ca exista in Justitia franceza, sunt angajati pentru lucrari sau perioade determinate de timp, insa nelegal, ci la mica intelegere, la negru, persoane, francezi, adica fiind mult de lucru, cand e mai mult de lucru sunt angajate persoane care sunt puse la lucru, desi ele nu au contract de munca si nu sunt angajatii instantelor !
Acestea fac lucrarile functionarilor si ei.
Pe fostul meu logodnic l-am "plimbat" putin prin instanta, l-am prezentat sefilor mei, a venit in biroul meu, mi-a vazut colegele grefiere, pe Dana Ghelbanoiu de exemplu, sau in tot cazul era cu mine ca sa il prezint in caz de nevoie, ca nu sunt crezuta adica !
Presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti in 1998 a facut cunostinta cu el, judecatorul Bãjan Vasile, imi amintesc cand i-am spus ca plec, el m-a intrebat zambind cu umor : "Dar unde este logodnicul ? "
Asa ca l-am adus pe logodnic sa i-l prezint.
S-a convins lumea ca el exista si ca eu chiar plec.
In cele din urma am obtinut si cartea mea de munca, am facut o copie a ei si am prezentat-o in dosarul meu cu cereri si acte inaintat la Consulatul-Ambasada Frantei ( consulatul se afla in cladirea mai mare a Ambasadei, intr-o aripa a cladirii ) spre obtinerea vizei si am obtinut viza.
Pe la jumatatea lunii aprilie 1999 am plecat, intr-o buna dimineata, condusa de tata la statia autobuzului special aflata in fata Bisericii Coltea, unde sosea un autobuz care conducea la Aeroportul Otopeni.
Am zburat cu Lufthansa pana la Francfurt si de acolo am schimbat parca avionul, oricum acolo a aterizat avionul de la Otopeni si apoi am urcat in altul, am schimbat.
Pana la Lyon in Franta.
Am ajuns la o ora tarzie, am fost uimita ce libera era trecerea, am ajuns la bagaje si pur si simplu eram deja in aeroport nici control al pasaportului nu exista, pur si simplu nu exista pentru nimeni, nici urma de Politie de Frontiera sau vama.
La Lyon eram un om liber, o senzatie placuta, dar nu imi venea sa cred, obisnuita cu controale, vama si frontiera cand in 1991 mai fusesem in Franta.
Singur, logodnicul meu ma astepta, si era tarziu, avea masina parcata in fata aeroportului, am urcat si apoi el a condus pe o distanta foarte mare zic eu, era obisnuit sa conduca chiar pe distante mari, din Lyon pana in localitatea Fraisans ( nu aparea pe harta Frantei si localitatea cea mai apropiata care avea si Posta era Saint-Vit unde ar fi locuit un frate al logodnicului meu cu care el insa nu prea era atunci in bune relatii ), este o distanta mare.

Logodnicul meu provenea dintr-o familie cu sapte copii, cinci baieti si doua fete.  El era unul dintre cei cinci baieti, iar tatal sau decedase, nu stiu cand, in trecut, fusese un om harnic, fabricase manual, artizanal, perii, exact asta : perii, si facuse o oarecare avere, ii placuse sa navigheze - am apreciat eu gasind in dulapul cu haine pe care le puneam in ordine, din dormitorul "nostru" o fotografie cu acest lup de mare, cu pipa intr-un colt al gurii si cu o sapca sau chipiu marinaresc pe cap.
Mama logodnicului meu fusese ca toate femeile din acele vremuri, casnica si adusese sapte copii pe lume pe care ii crescuse.
Acum ea traia intr-un apartament frumos, luminos si cochet in Sudul Frantei intr-o localitate care se numea Le Boulou.
Acolo unde mai traia cel putin o sora a logodnicului meu, asistenta medicala, daca nu cumva si cea de-a doua sora a lui, ea a fost cu noi la masa intr-o seara de vara in 1999 la Le Boulou, unde am fost invitati la sora care era asistenta medicala si la sotul acesteia, un francez de origine spaniola, inalt, filiform si drept, optimist si de profesie politist ; ei aveau impreuna doi copii, iar sora logodnicului meu se afla atunci in concediu pentru cresterea fetitei care era cea mai micuta, fratiorul ei fiind mai marisor putin.
In trecut cand fiica lui cea mare era inca foarte micuta, logodnicul meu si sotia lui - prima doamna - au locuit o vreme intr-o casa din apropierea orasului francez Perpignan, in comuna (localitatea) Saint-Cyprien.
Iar Perpignan este oarecum aproape de localitatea Le Boulou.
IN Sudul Frantei, acolo unde continentul european si teritoriul francez este scaldat de apele marii.

La el acasa am ajuns tarziu pe la ora 23h00, poate chiar dupa aceasta ora, atunci in ianuarie 1999, prima oara cand am ajuns la el acasa, la Fraisans ; pe la jumatatea lunii ianuarie mai exact.
Plecasem de dimineata de acasa de la mine, din cartierul Drumul Taberei, din sectorul 6 Bucuresti si ma trezisem inca si mai devreme, eram obosita si desi nu ma durea mai niciodata, de la zgomotul motoarelor in acea zi rece de iarna, al avioanelor, la Francfurt, aveam o durere de cap.
Chiar intre orasul Besançon si localitatea Fraisans este o mare, mare distanta.
Localitati indepartate dar oarecum in zona localitatii Fraisans, mai 'apropiate" erau orasul Vesoul, localitatea Ornans, orasul Dôle - insa tin sa spun ca exista o mare distanta si intre acestea si mica comuna Fraisans, o foarte frumoasa comuna urbana.
Cu google.fr, gasiti imagini vechi din Fraisans pe internet, dovada ca localitatea, comuna exista, insa sunt imagini vechi si arata prea putin din cochetul, micutul, linistitul si curatul Fraisans cel cu aer pur, aflat in zona Muntilor Jura, niste munti mai vechi francezi.
Comuna Fraisans se afla prin urmare in departamentul ( la noi am spune, in judetul ! ) Jura, si in regiunea numita Franche-Comté.
Comuna avea un dispensar, o scoala, avea un Coafor, avea un magazin care vindea obiecte - artizanal cred, mai degraba, confectionate - din fier, acest comert cu obiecte folosite in menaj, in gospodarie, ustensile, de pilda ma gandesc, poate fi un sfesnic din fier, din metal, un suport, acest magazin si comert se numea Quincaillerie, iar negustorul sau fabricantul obiectelor din fier si metal in general se numeste "Le  Quincaillier", sau daca este de sex feminin " La Quincaillière".
Am vizitat mici comune sau localitati din imprejurimi atunci, precum si orasele (comune) cum era Ornans, exista si un râu, o apa numita La Loue, cunoscuta prin partile locului, aceste localitati invecinate - cum am spus totusi se aflau la distanta buna de Fraisans unde locuiam - se aflau deja in alte departamente ( sau "Judete" ) invecinate cu departamentul "nostru" Jura.
Era regiunea Franche-Comté ...
Un departament era Le Haut-Doubs ( adica Doubs cel de sus, "inaltul" ), apoi am vizitat niste saline reglae Arc et Senans, Les Salines d'Arc et Senans - Saline Regale construite de arhitectul Nicolas Ledoux ( 1736 - 1806 ) ( imagini cu acestea pot fi vazute pe internet ).
La Ornans am vizitat un magazin, dar mare, cu obiecte din faianta.
Faianta era specialitatea acelui loc, da, cred ca la Ornans a fost, mi-a placut foarte mult, acele orasele, localitati, comune au specificul lor.
Multe cani, farfurii, vase si obiecte din faianta, frumos pictate, mie imi plac foarte mult astfel de mestesuguri care scot asa lucruri frumoase din mainile lor.
Provincia franceza mi-a placut foarte mult, se pastreaza locuri "virgine" adica ai spune ca timpul nu a trecut acolo, aerul e curat si pur, nu este prea multa populatie, dimpotriva cei mai multi lucreaza la oras unde s-au si stabilit, sau altii vin acasa la ei numai sambata si duminica, in timpul saptamanii stand la oras la serviciu.
IN orasul Besançon am fost mi se pare numai o singura data, el se afla in departamentul Doubs.
Fiecare "judet" francez, adica departament francez poarta un numar, si numarul este mentionat pe placa de inmatriculare a autoturismelor cetatenilor francezi, asa incat, simplu, vazand numarul masinii, primele doua cifre iti indica tie din ce departament provine persoana care conduce masina, sau unde domiciliaza.
De pilda, departamentul in care eu am locuit se numea Jura, cu numele vechilor Munti Jura, francezi, si avea numarul sau indicativul 39.
El figura pe placa de inmatriculare a masinii logodnicului meu, un BMW robust si puternic, de nadejde, o masina solida si care prinde viteze mari foarte repede, in acelasi timp insa daca te afli in masina nu simti viteza ridicata.
IN Franta, masinile care rar, treceau prin fata casei logodnicului meu, erau silentioasa si motorul lor complet tacut, nu se auzea si nu producea nici cel mai mic zgomot.
Cand logodnicul meu sosea acasa seara, si era o liniste deplina in micul Fraisans si obligatoriu la noi acasa unde ma aflam atunci numai eu si in jurul nostru terenul, parcul care imprejmuia casa, nici nu il auzeam nici daca ciuleam urechea.
Masina intra pe proprietatea "ei" pe o alee pietruita si nici ca se auzea !
Era o proprietate frumoasa, cu aer curat, oxigen si in jurul casei erau brazi si conifere, copaci foarte inalti, iarba si niste arbusti, cativa care aveau coacaze si capsuni, niste trandafiri ne indicau faptul ca prima doamna, sau prima sotie a logodnicului meu, care locuise in trecut acolo avusese o gradina pe acel teren, pe o parte din terenul din jurul casei, o gradina cu ceva flori.
In fata casei erau ramase, leaganele copilelor logodnicului meu si langa casa, pe o latura o piscina nu prea mare insa, parasita, abandonata.
In care putina apa ramasese si ar fi trebuit golita si piscina curatata de frunzele moarte cazute toamna.
La marginea dintre cele doua proprietati, a lui sau a "noastra" - adica in acea clipa locuiam acolo numai asta vreau sa spun - si a vecinilor, erau plantati arbori, brazi si alti copaci, desi, unul langa altul.
Un caine de vanatoare, un ogar de rasa, sau nu stiu cum se numeste, un caine de vanatoare, latra cand ma apropiam desi la o distanta buna, nu de acea margine, daca cand ma indreptam in acea parte a proprietatii "noastre", prin asta inteleg ca nu ma aflam pe teritoriul vecinilor, ci pe terenul din jurul casei in care locuiam cu logodnicul meu.
Vecina il lasa sa latre si abia tarziu ii spunea, pe un ton putin convingator sa inceteze sa latre, cred ca si bietul caine simtea ca vecina nu se supara ca el latra, ma latra.

In spatele casei, la o distanta bunicica incepea un câmp destul de intins, arat, bulgãri de pamant ieseau in evidenta, pamantul nu era neted ca in palmã, si candva acolo pascusera oile mi-a spus logodnicul meu.
Vara, acolo in spatele casei pe terenul cu iarba, intre doi copaci aflati la distanta, intindeam rufele proaspat scoase din masina de spalat si stoarse, cearsafurile mari si albe, sau roz, le asezam pe franghia lunga si le intindeam bine, iar adierea vantului le legana placuta si se uscau foarte repede si miroseau a natura, a pamant, a flori si a proaspat. Si a detergent si balsam de rufe, desigur.
Casa era construita din lemn in stilul unui chalet elvetian, urcata sau inaltata pe niste piloni din piatra, era cocotata pe acei piloni, si deci parterul casei propriu-zis unde erau sufrageria si living-ul se afla la inaltime, pe acei piloni.
Casa avea un etaj, iar sub parterul nostru, la nivelul solului se afla un garaj mare ocupat cu obiecte scoase din uz, o lustra veche, genti de voaiaj, obiecte fel de fel si tot acolo aveam franghiile pe care iarna uscam rufele.
Tot la parterul casei, cel aflat chiar la nivelul solului, adica nu cel inaltat pe piloni, aveam si masina de spalat si inca, ramase de la prima doamna, instrumentele ei de fabricat mobila, de tamplarie, ea stia sa fabrice mobila foarte frumos, era o femeie slabuta insa puternica, avea forta.
La parterul cocotat pe piloni, adica in casa, aveam si un balcon in care insa nu stateam niciodata si nu aveam nevoie si el adapostea, ramase de la prima doamna unelte specifice fabricarii lemnului, "la hache" cred, ma rog obiecte cu care tai lemnul, scandurile, le prelucrezi, si la care sincer eu nu ma pricep.
Dar odata am auzit-o venind si spunea inca de jos de afara, venise poate cu fiica ei cea mare ca isi cauta "la hache", si mie mi-a spus ca vrea sa isi ia din balcon o unealta, balconul acela era plin de ele.
Nu intram in acel balcon, desi l-am vazut, vizitat, pentru ca el dadea pe o latura a casei de unde in fata, vedeai numai terenul de pe acea latura a casei, copacii, arbustii cu capsuni si coacaze si nimic prea mult caci incepea proprietatea celuilalt vecin, nu stiu cine era, un altul decat vecinii cu ogarul lor de vanatoare.
Aici la limita dintre proprietati, copacii, arborii erau si mai stufosi si se uneau complet, pe deplin si nu lasau nici o raza de soare sa strabata printre ei, deci nu zaream absolut nimic din proprietatea vecina, uneori vara cand ma intindeam la soare pe o patura pe iarba langa casa, rasete tinere de fete si baieti razbateau pana la mine, trecand parca prin perdeaua deasa de copaci verzi si puternic mirositori.
La parterul cocotat pe piloni din piatra al casei se aflau sufrageria, livingul si dormitorul dar si bucataria, sala de baie, si separat toaleta ( wc ul adica ) in alta incapere nu in sala de baie.
La etaj o camera mansardata unde au stat copilele, fiicele logodnicului meu cand erau mai mici, acolo ramase erau cateva jucarii din plus si papusi si o judecarie pentru bebelusi care invartita, rotita cheita incepea sa cante pe note line o melodie placuta pentru linistea unui copil de cateva luni.
Melodia aceea apoi m-a facut sa plang cumplit.
Podul era la etaj, despartit de un hol de camera - fosta camera a copiilor in care se mai afla si un pat comandat pentru copii mici, impachetat, adica ar fi trebuit despachetat si montat, asamblat, era insa numai pentru bebelusi. Era cumparat de la "Conforama", cred ca asa se numea fabrica sau magazinul unde logodnicul meu il comandase.
Camera tapetata mirosea a lemn curat, virgin si proaspat.

In spatele casei, dincolo de campul arat cu bulgari mari de pamant care se intindea cat vedeai cu ochii, pe o latura, se zarea un castel francez.
Vecinii din spate erau niste castelani de buna seama, daca castelul era locuit.
Franta este plina de castele, nu toate sunt mari, si unele sunt chiar locuite, iar altele sunt Muzeu.
Statul francez - pentru ca aceste castele sa nu cada in ruina, a propus acordarea unor subventii bune celor care vor sa cumpere si sa locuiasca un astfel de castel cu conditia sa il renoveze.

IN fata casei, casa era amplasata, oarecum "in centrul' terenului care o inconjura, cum ieseai din casa, la capatul aleii cu pietris alb, cu pietricele albe, lucioase, curate - te trezeai direct pe soseaua in panta care urca pana la casa "noastra", o sosea destul de... ma rog, nici ingusta si nici larga, impecabil de curata, lucioasa, neteda ca in palma.
Strada urca printre case si se afla usor, in panta, inclinata.
La Coaforul cel cochet tinut de un francez si sotia lui, amandoi stiau sa tunda si sa coafeze, trebuia sa mergi cu programare pentru ca domnul, artistul, maestrul si patronul coaforului realiza adevarate creatii si se gandea la fiecare clienta a lui, mai ales caci barbatii nu prea aveau ce coafa, spre deosebire de femei, se gandea deci la coafura cea mai potrivita pentru fiecare clienta a lui si nimeni nu statea in Coafor, ci numai clienta din acea clipa, doua cliente sau doi clienti caci si sotia lui era coafeza, insa el era Maestrul.
Femeile isi luau programare din timp,
Fiecare venea la ora stabilita, asa incat nimeni nu astepta in coafor si nu se afla prin preajma cand maestrul coafa si isi admira treptat opera ce iesea de sub mainile lui care abil manipulau foarfeca si lama dupa caz in parul clientei asezate pe scaunul din fata oglinzii.
La Fraisans se mai afla si Primaria, o constructie frumoasa cum erau castelele inainte de 1789, dar cam pustie si parasita, pe acolo nu prea era mai mereu, nimeni.
Mai erau in Fraisans un magazin cu de toate - toate cam la acelasi pret - si inca un magazin in genul micutelor marketuri cu alimente, dulciuri,  dar si cu sapun, sampon si alte cateva obiecte de igiena.
Sigur, mai exista si Brutaria cu paine proaspata.
Si trebuie ca era si o biserica sau / si un cimitir, caci odata si pentru vreo 15 minute, logodnicul meu a trebuit sa mearga la funeraliile unei persoane din comuna.
In comuna erau multe persoane varstnice, longevive, dar care prea putin mai ieseau din casa, mai ales femei care erau bunici poate chiar strabunici.
Tinerii cam toti plecasera din Fraisans in orase unde isi gasisera de lucru, si comuna avea prea putini locuitori de varsta tanara si adulta.
Dupa o luna de iarna petrecuta la Fraisans am revenit acasa la Bucuresti.
Prin primavara am primit o citatie si am constatat ca doamna, procuroarea din 1997 de la Parchetul TMB ma citase ca martor in dosarul penal in care in cele din urma facuse un Rechizitoriu.
Nu am vazut dosarul, deloc, m-am dus la Tribunalul Municipiului Bucuresti acela din strada Danielopol, cladirea mai mica din fata cladirii Palatului de Justitie, la etajul 1 unde era sala de sedinta, o cautam ( sala ).
In dreptul salii asteptand - avea un proces la o sala - era si unchiul meu Dumitru Andrei, in roba neagra, avocatul, caruia i-am spus de ce ma aflam acolo.
Eram in concediul acela fara plata din anul 1999.
Unchiul meu stia ca ma voi casatori si se mira ca ma vede pe acolo.
Toti stiau ca nu voi mai lucra acolo.
Adica in vreo instanta.
Unchiul meu a intrat cu mine in sala de judecata, mica si plina ochi, intesata cu lume, mai ceva ca la Revolutie sau miscari de protest, era om langa om, om lipit de om, nu gaseai o fisura intre ei sa vezi o raza de lumina.
Cu greu am intrat si cand au strigat dosarul dupa putina asteptare, am reusit cu greu sa inaintez pana in fata instantei, unde judecatoarea m-a intrebat daca am ceva de spus si am spus ca nu am nimic de spus, ci numai mentin cele declarate in fata doamnei, a procuroarei in fata careia dadusem declaratia scrisa de ea la masina in 1997.
Si asta a fost tot.
Unchiul meu a ramas la mica distanta in spatele meu privind atent scena.
Undeva intr-un colt al salii, in fata, tarziu insa, pentru ca sincer nu ma interesa, am zarit la un moment dat cele doua fete care intrasera in biroul meu in 1997 si una din ele imi facuse tapaj, scandal.
Ele pareau sa isi dea coate si au intors capul, ma aflam departe de ele, in spatele lor.
Ele se aflau in fata, in partea salii, langa peretele opus peretelui cu usa salii de judecata.
Nu mi-am oprit insa privirea asupra lor.
Am remarcat ca la un moment dat ele se agita insa si intorc capul si isi dau coate si parca si-ar fi spus "Uite-o !", insa eram prea departe sa aud, prea multa lume in jur, zumzet si ele cred ca susoteau sau poate nici atata.
Clipite, o secunda, nu am intarziat privirea asupra lor.
De ce ?
Pentru ca, oricum in opinia mea ele trebuiau, cea care mi se adresase urat, apostrofata, sanctionata, eram grefiera de sedinta le spuneam ce pot face legal, adica cererea pe care trebuiau sa obtina si aprobarea judecatorului daca vroiau acte din dosar spre a le fotocopia, asta, atunci in 1997, ori ele nu ma ascultau, nicio clipa ele nu au ascultat ce le spun, de fapt mi s-au parut intr-o stare anormala.
Este anormal sa nu asculti ce iti spune functionarul caruia i te adresezi cu o cerere verbala, sa nu asculti indrumarile lui, care sunt cele legale, procedurale.
Apoi a trecut si primavara, logodnicul meu a sosit in Romania de vreo doua ori, - parca nu mai des, dar nu mai tin minte - si impreuna am fost odata pe la sfarsitul lunii mai pe litoral, am trecut prin Mamaia si ne-am oprit la Eforie unde am stat o noapte sau doua ( ? ) la un hotel numit "Delfinul" inalt.
Nu era insa prea cald, aerul marin era placut, intr-o seara marea s-a agitat si valurile inalte si negre, nici nu le vedeai nu era lumina pe tarm, se izbeau cu zgomot care urca pana la noi, la etaj in mica camera de hotel cu mobila umeda din lemn vechi - gen anii ' 70 - modesta camera, al carei mobilier pesemne nu fusese schimbat niciodata, hotelul era amplasat foarte aproape de plaja, plaja pornea aproape din fata lui.
A doua zi am incercat sa merg pe nisip, fara sandale, dar era inca rece si umed iar logodnicul meu a spus sa ma incalt, caci nisipul poate sa nu fie curat ( sa fie microbi ) si este rece, si nu se merge asa descaltata pe nisip !
( Asta m-a amuzat ! )
M-a amuzat caci multe luni de zile pe an el fusese plecat in perioade ale vietii lui in departamentele franceze, in insulele franceze, "judete' care nu sunt in Franta Metropolitana, in Europa, sunt insule, dar ele fac parte integranta din teritoriul francez si din Republica franceza.
Odata am vazut chiar o fotografie a lui pe o plaja.
Nu mi-a venit sa cred.
Era imbracat complet,  cu camasa cu maneca scurta, unicul indiciu ca era pe o insula si pe plaja ei, era faptul ca materialul camasii avea niste flori imprimate, in rest avea si camasi cu maneca scurta mai serioase, fara flori, purta pantaloni frumos calcati si in picioare pantofi negri noi si impecabili, asa, pe nisip  pe plaja, in insula, vara !
Revenind la cauza penala in care e cercetata Antonela Costache, la ceea ce in presa romaneasca a scris, anume faptul ca o avocata a spus despre un arhivar de la Tribunalul Bucuresti ca "de cum" l-a vazut "a stiut" sau "si-a dat seama" ca e un "escroc", ea si sotul ei :
Sa nu uitam ca exista articolul 264 din Codul Penal al Romaniei in vigoare la aceasta ora, care se intituleaza "Favorizarea infractorului", are trei alineate si alineatul 3 spune asa : "Favorizarea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste".
Prin urmare eu cred ca oricarui arhivar, oricarui angajat al unei instante judecatoresti i-ar fi dat de banuit sau i s-ar fi parut cam ciudat ca o avocata merge la lucru, in instanta, insotita de sotul ei care in legatura cu dosarele in care sotia sa este avocata, poarta dialoguri cu arhivarul.
Eu chiar nu sunt la curent si nu cunosc situatia de fapt in cauza penala in care din nefericire e cercetata Antonela Costache.
Dar o spun sincer, o vreau libera pe Antonela Costache, si-a sacrificat tineretea si viata intre patru ziduri ale Palatului de Justitiei, la judecatoria sectorului 2 bucuresti si apoi la Tribunalul Bucuresti.
Pe acel arhivar chiar nu il cunosc.
Insa stiu in general, macar in mare, ca arhivarii vazand si lucrand zi de zi cu oamenii au o experienta in munca cu oamenii, cu "lumea", arhivarii sunt oameni inteligenti si stiu si vad multe.
Ma indoiesc ca vreunul dintre ei s-ar expune, sa o spun asa direct, prosteste.
Antonela Costache e o fata fina si sunt sigura ca i-ar placea rugaciunile, sunt placute si puternice.
Nu stiu ce s-a intamplat, in fond viata e plina de capcane.
M-am rugat cu titlu general, ca Dumnezeu sa ierte pacatele tuturor celor implicati in cauza in care Antonela Costache e cercetata, pentru ca sa stiti cei mai putin credinciosi ca si pentru pacatosi trebuie sa ne rugam.
Insa pe Antonella Costache nu o vad in aceasta "societate" si nu trebuie sa fie acolo, nu e locul ei pur si simplu.
Cand am citit prima oara in ziar, cand scandalul a izbucnit si presa a scris titlul cu litere mari nu mi-a venit sa cred, apoi, o spun sincer, m-am indignat impotriva celei pe care Antonela Costache o numea 'colega" ei judecatoare.
In cele din urma pentru ca nu imi place sa fiu rea, m-am rugat sa ii ierte Dumnezeu pacatele si aceleia.
Insa Antonela Costache a fost atrasa in toata istoria asta, acel personaj "Salvatorul" nu o cunostea pe ea.
El insa se pare ca s-ar fi laudat ca are o alta cunostinta in randul judecatoarelor, ma rog, treaba lui, uite acum unde a ajuns.
Il priveste.
Antonela Costache a fost atrasa, ispitita, ademenita si in plus daca cumva a recurs la vreo vrajitoare ele au o forta malefica, a fost un ceas rau.
Antonela trebuie sa se roage si totul o sa treaca in cele din urma.
M-am rugat si pentru fetita ei care isi asteapta mama acasa.
Sa dea Dumnezeu sa iasa din inchisoare aceasta femeie tanara, era o fata asa de tanara in 1995 la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, asa de tanara si increzatoare in viata !
Mi-l amintesc pe logodnicul meu : sotia lui, prima doamna, - in fine era fosta sotie, dar au fost din tinerete impreuna, de foarte tineri s-au cunoscut, apoi dupa mai multi ani, s-au casatorit, vreo 20, 25 de ani au fost impreuna, ea avea un defect de vedere care nu se putea corecta cu ochelari de vedere, era neplacut dar asa fiind o data a facut un accident de masina.
I-a fost teama, s-a pierdut cu firea si a condus mai departe acasa, Politia a gasit-o dupa numai doua cifre ale numarului de inmatriculare, povestea parca logodnicul meu dupa un an de zile, si atunci au intrebat-o ce s-a intamplat.
Pe atunci logodnicul meu era insurat cu ea si a facut cerere la Presedintele Republicii, Scrisoare sau memoriu sau cum a numit-o el, el a spus scrisoare si presedintele Republicii franceze a iertat-o.
E corect sa spun ca in cazul ei, intelesesem ca a gratiat-o.
Cert este ca nu a facut inchisoare deloc.
Logodnicul meu avea doua fiice, doua fetite, una de 17 ani si alta de 7 ani ( a implinit 8 ani in iulie 1999 ), rau foarte frumusele si dragute, din pacate intrucat nu eram mama fetelor, cea mare nu m-a simpatizat, normal daca ne gandim ca o dorea pe mama ei, insa parintii ei s-au despartit candva, inainte sa il cunosc eu pe tatal lor, eu nu am niciun amestec in povestea lor de viata.
Decat ca mi s-a rupt inima sa o vad singura de mana cu cea mica si scumpica, pe prima doamna si am hotarat sa ma dau la o parte.
Cand l-am cunoscut el nu mi-a infatisat asa situatia, ci mult mai simplu mi-a spus ca intelege sa isi refaca viata, sa se recasatoreasca.
Totusi primei doamne nu i-a placut ideea cand a vazut ca pare - ea nu era chiar la curent - ceva serios.
Si atunci a iesit din rezerva ei, si era vizibil ca nu ii convine ca sotul ei sa se recasatoreasca.
Insa eu m-am intrebat cum va fi pentru ea sa ramana o femeie singura care nu merita asta dupa ce o viata a fost sotie si mama.
Cu toate ca, se pare, relatia si povestea celor doi soti, a fost mereu presarata cu galceava, nu se intelegeau perfect, se cam certau dar in opinia mea era evident ca nici despartiti nu puteau sa stea, si nici nu vroiau.
Este un aspect al povestii mele, al logodnei mele dar este unul adevarat.
M-am pus in situatia acestei doamne si mame si sotii, in primul rand in comuna din provincie pe cine gasea ea sa se recasatoreasca ?
Nu merita asta o femeie dupa o viata de casnicie, de relatie conjugala, dupa ce  a adus doi copii pe lume, nu era corect.
Reprosul meu insa pentru logodnicul meu a fost ca nu mi-a prezentat intocmai situatia ci mi-a spus ca sotia lui a fost rece, nu l-a vrut, sau era ea rece si el suferea de lipsa de afectiune din partea ei.
La fata locului mie nu mi s-a parut ca femeia aceasta era asa rece si ca nu il vroia pe fostul ei sot.
Numai ca barbatii nu se gandesc niciodata decat la ei si eu m-am suparat rau pe el, sincer si azi sunt suparata si voi mai fi, nu vreau sa mai aud de el, da, asa este.
Am motivele mele.
Atunci cand m-a cerut in casatorie eu l-am intrebat daca mai vrea copii, caci are, i-am spus ca eu nu am fost casatorita si ca vreau sa am copiii mei.
A spus ca e un lucru natural si normal si ca vrea copii.
Cand am ramas insarcinata dintr-o data s-a razgandit !
In fine, a fost neplacut si au fost momente prea dureroase.
Eu il acuz de neseriozitate si superficialitate de cinism si egoism excesiv, eu am pierdut sarcina si era prima oara ca mi-am dorit un copil si am intentionat sa il am.
Adica in opinia mea, elegantul si politicosul meu logodnic m-a calcat in picioare ( metaforic  vorbind ).
Nici nu cred ca mi-a putut citi in suflet si in inima si se gandea numai si numai dar numai la confortul lui trupesc si nu stiu daca sa spun sufletesc pentru ca eu nu prea am gasit ca e inzestrat cu suflet.
Nici nu a fost capabil sa realizeze ca m-am gandit mai serios decat el la fiicele lui, si s-a suparat pe mine pentru ca am spus ca nu e bine ca fiica lui cea mare de 17 ani sa fumeze asa fata tanara cum este !
Dupa gandirea lui si ratiunea lui, eu am fost rea si nu am iubit-o, asta a inteles el.
Poate ca alta in locul meu nu le acorda niciun minut de gandire fiicelor lui si fostei lui sotii, eu insa m-am gandit la ele si la soarta lor.
Nici sotia lui nu a inteles, si ea avea o buna doza de egoism si de cinism.
Sunt ciudati, calca peste oricine pentru ei, nu le pasa de nimeni !
Ce conteaza
Ceea ce m-a durut a fost ca observatiile mele prin care ii doream o crestere sanatoasa si normala fiicei lui potrivit cu varsta pe care o avea, el o interpreta spunand ca nu o iubesc si sunt rea cu ea !
De pilda pe fiica mea daca mi se nastea un copil, nu as fi lasat-o sa fumeze la 17 ani si i-as fi explicat ca nu ii face bine si poate gasi alte bucurii sau placeri in viata.
Dar nu fumatul care ii altereaza plamanii.
Multe luni si chiar ani dupa aceea am visat copii, dupa aceea, adica dupa ce am pierdut sarcina mea.
Poate ca nu s-a nascut un copil ci un ingeras bun.
Asa mi-ar placea sa cred, asa il rog pe Dumnezeu sa fie un ingeras, acolo sus la El.
Iar elegantul si finutul meu logodnic care se exprima frumos el avea un vocabular frumos, am descoperit caci asta nu mi-a spus la inceput, mai avea un fiu dintr-o legatura cu o belgiana, si el era suparat pentru ca femeile occidentale nu sunt precum femeile de la noi, si belgiana nici nu vroia sa ii arate copilul, sau sa il lase sa il viziteze iar el a actionat-o in Justitie, ce a mai urmat nu mai stiu.
Incepusem sa scriu despre un muzeu, anuntasem in titlul postarii cel putin, ei bine azi am cautat un Muzeu care sa fie deschis in ziua de luni, dar cam toate lunea sunt inchise.
Despre muzeu poate voi scrie maine, poate.
Intr-adevar este eclipsa de muzee in fiecare luni.