Neurolepticele ( 3 )
In schizofrenia cronicã neurolepticele previn recurenta simptomelor, le micsoreazã frecventa si gravitatea.
Ele sunt indicate atunci cand boala evolueazã spre deteriorare, in conditiile micsorarii dozelor sau intreruperii tratamentului dupa primul episod psihotic.
Un studiu controlat efectuat la schizofrenici a aratat, la un an dupa intreruperea tratamentului neuroleptic cronic, o frecventa a recaderilor de 31 % ( fata de 67 % pentru Placebo ).
Administrarea cronica implicã folosirea celor mai mici doze eficace – obisnuit echivalentul a 100 – 400 mg clorpromazinã intr-o singurã prizã seara la culcare, dar variatiile individuale sunt mari.
Este necesara colaborarea activa a bolnavului si familiei.
Uneori, pentru intretinerea efectului in psihozele cronice se recurge la neuroleptice retard – preparate parenterale, care elibereaza treptat compusul activ injectat intramuscular la interval de 1 – 4 saptamani, sau preparate orale, care persistã timp indelungat in organism datorita unor particularitati cinetice si pot fi administrate o data pe saptamana.
Principalele avantaje ale acestui tip de medicatie constau in siguranta administrarii ( fapt important, mai ales la psihoticii care nu coopereaza ), folosirea de doze totale mai mici decat in cazul administrarii zilnice, frecventa redusa a recaderilor ( cu conditia asocierii unei socioterapii intensive ).
Reactiile adverse sunt similare celor ale neurolepticelor uzuale, dar frecventa unora pare mai mare – de exemplu diskineziile tardive.
O alta indicatie importanta o constituie faza acutã a psihozei maniacale.
Se utilizeaza indeosebi neuroleptice incisive administrate oral sau in injectii, care realizeaza controlul rapid al agitatiei si agresivitatii caracteristice.
In acelasi timp, se incepe administrarea litiului, medicamentul specific antimaniacal.
Odata cu evidentierea efectelor litiului ( de regula dupa circa 10 zile ), medicatia neuroleptica se intrerupe treptat.
Desi nu constituie un tratament cauzal, ci unul patogenic si simptomatic, neurolepticele reprezinta un mijloc terapeutic pretios, care reuseste, de cele mai multe ori, sa controleze situatiile acute din evolutia psihozelor, si sa usureze viata psihoticilor cronici, permitand insertia lor in societate.
In schizofrenie, recuperarea completa sau recuperarea sociala a devenit posibila in aproximativ 80 % din cazuri.
Chimioterapicele antipsihotice realizeaza un fond prielnic pentru psihoterapie, ergoterapie, socioterapie si evitã, de multe ori, mijloace brutale de felul convulsoterapiei.
Cunostintele obtinute prin studiul mecanismului de actiune al acestor medicamente, dau perspectiva elucidarii patogeniei biochimice a bolilor psihice si a unor tulburari motorii neurologice.
Neurolepticele, in doze mici, sunt uneori utile in diferite tulburari neurologice diskinetice – coreea Huntington, sindromul Gilles de la Tourette – care sunt datorite, probabil, predominantei dopaminergice la nivelul corpului striat.
Contraindicatiile neurolepticelor sunt rare.
Accidentele alergice, icterele grave ( care survin rareori ), sindromul malign impun oprirea medicatiei, eventual schimbarea neurolepticului cu un altul, de alta structura chimica.
Coma barbituricã si etilicã exclud folosirea neurolepticelor, care pot agrava considerabil deprimarea centrala.
Compusii cu proprietati parasimpatolitice marcate, nu trebuie utilizati in prezenta glaucomului cu unghi inchis si la bolnavii cu adenom de prostata.
Ateroscleroza avansata si accidentele cerebrovasculare in antecedente, impun multa grija in utilizarea neurolepticelor, mai ales a celor cu efecte simpatolitice evidente, din cauza riscului mare de hipotensiune excesiva.
Aceeasi grija trebuie avuta la bolnavii in varsta, deosebit de sensibili la sedare si hipotensiune, si la cei cu afectiuni cardiovasculare grave, la care efectul hipotensiv poate fi daunator.
Neurolepticele agraveaza parkinsonismul si pot inrautati epilepsia, de aceea utilizarea lor in prezenta acestora afectiuni trebuie facuta sub control medical ; neurolepticele incisive trebuie evitate la parkinsonieni.
La bolnavii cu afectiuni hepatice si renale grave, se recomanda prudenta si doze mai mici, considerand posibilitatea de acumulare.
Folosirea in timpul sarcinii implica riscuri, deoarece unele neuroleptice sunt suspectate ca teratogene – indicarea, mai ales in cursul primului trimestru, este justificata numai in cazurile in care situatia clinica face obligatoriu tratamentul cu aceste medicamente.
Perioada de alaptare reprezinta o contraindicatie relativa.
O serie de interactiuni ale neurolepticelor cu alte medicamente sunt importante pentru folosirea lor clinica.
Asocierea cu anestezicele generale, hipnoticele, sedativele, tranchilizantele, opioidele comportã riscul unei deprimari centrale excesive.
Asocierea cu antihipertensivele poate fi cauzã de accidente hipotensive.
Antiparkinsonienele anticolinergice, folosite pentru combaterea unor tulburari extrapiramidale provocate de neuroleptice, trebuie administrate in doze relativ mici, deoarece pot antagoniza efectele antipsihotice, favorizeaza aparitia de stari confuzive si au efecte nedorite atropinice, care se sumeaza cu cele ale unor neuroleptice.
Antidepresivele triciclice favorizeaza, de asemenea, dezvoltarea starilor confuzionale, mai ales la batrani.
Structura chimica a neurolepticelor este foarte diferita.
Principalele substante disponibile actualmente sunt realizate prin sinteza si apartin urmatoarelor grupe : fenotiazine, tioxantene, butirofenone, difenilbutilpiperidine, dibenzoxazepine si dibenzotiazepine, indolone, benzamide.
( Extras din Bazele Farmacologice ale Practicii Medicale, Volumul II, Prof. Dr.doc. Valentin Stroescu, Ed.Medicala, Bucuresti, 1988 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu