Doctrina ortodoxã despre jurãmânt
Deoarece Dumnezeu este Adevãrul, iubeste adevãrul si urãste minciuna, jurãmântul pe numele lui Dumnezeu are puterea de a-i insufla celui care se jurã sã spunã numai adevarul, ca un adevar al lui Dumnezeu, cu acea convingere cã Dumnezeu, Care este omniprezent, este de fata la acest juramant ; ca Atotstiutor, aude si stie, daca spune adevarul sau minciunã : ca Cel Drept, pedepseste pentru minciunã si inselaciune.
Celor care primesc juramantul li se insuflã incredere in cuvintele celui care se jurã, deoarece aici martor si chezas al adevarului este Insusi Dumnezeu, si trebuie sa credem cã El nu va ingadui sa fie luat in derâdere numele Lui.
Din acest motive, juramantul in intelesul sãu curat nu are in el nimic rãu si nu numai cã nu este periculos, dar chiar este folositor si necesar pentru binele obstesc, si de aceea este ingaduit.
( 1 ) El a fost stabilit si sfintit de Insusi Dumnezeu pentru poporul israelit.
“Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau si numai Lui sa-I slujesti ii spune El prin Moise, si pe numele lui Lui sa te juri” ( Deuter. 6, 13 ; Isaia. 22, 11 ; Ierem. 4, 2 ).
Proorocii au prezis cã in timpurile Mesiei chiar si paganii vor jura pe numele Dumnezeului celui adevarat ( Isaia. 19, 18 ; 65, 16 ).
( 2 ) Sfanta Scriptura ne aratã clar intrebuintarea juramantului si in Vechiul, si in Noul testament.
Cu juramant se jurã patriarhii, proorocii, regii cei evlaviosi, apostolii ; toti oamenii ; cu el se jurã toti ingerii ; cu el se jurã Insusi Dumnezeu ( Evr. 6, 13 – 16 ; Fac. 21, 23 – 24 ; 22, 16 – 18 ; Psal. 88, 4 – 5 ; Daniel. 12, 7 ; Apocal. 10, 5 – 6 s.a. ).
Insusi Domnul, fiind intrebat cu juramant de catre arhiereul iudeu, a respectat juramantul si i-a dat raspuns direct despre Divinitatea Sa ( Matei. 26, 63 – 64 ).
( 3 ) Juramantul il cere si binele obstesc.
El este cel mai bun mijloc de a pastra ordinea, credinta, dreptatea si supunerea intre oameni si este insotit de cele mai binefacatoare urmari, atat pentru persoane aparte si familii, cat si pentru societate in intregime.
El nu ar fi necesar doar intr-o asemenea societate unde domneste o sfintenie absoluta, sau unde, in general, nu existã niciun fel de evlavie si niciun respect fata de numele Domnului.
Dar unde inca nu-i stapanirea adevarului absolut, dar nici n-a disparut total curcernicia, acolo, in cazuri importante si necesare el, intr-adevar, este cel mai bun mijloc de a pastra credinta reciproca.
( 4 ) Juramantul, prin insusi spiritul si esenta lui, este in deplin acord cu duhul credintei crestine.
Prin el, cel care se jura marturiseste credinta sa in Dumnezeu Atotstiutorul, Sfantul, Dreptul si Atotputernicul, Care nu lasã minciuna si inselaciunea fara pedepsire, iar adevarul si credinta – fara rasplata si, prin urmare, juramantul este, intr-un anumit fel, marturisirea credintei.
( 5 ) In ceea ce priveste cuvintele lui Hristos “Sa nu va jurati nicidecum” ( Matei, 5, 34 ) trebuie sa spunem ca ele, pe de o parte, sunt indreptate impotriva juramantului in desert, impotriva superstitiilor, prejudecatilor si a abuzurilor iudeilor ( Matei, 23, 16 ), iar pe de alta parte, aceste cuvinte ne sugereaza sa ne straduim sa traim atat de cinstit si cu sfintenie, ca sa nu avem nevoie sa juram, dar sa ne creada toti pe cuvant, stiind cat de cinstiti suntem.
Tot in acelasi sens trebuie sa intelegem si povetele sfintilor parinti si invatatori ai Bisericii.
Cand ei ne insuflã sa ne ferim de juramant, ei se pronunta, pe de o parte, impotriva juramintelor desarte, spuse fara trebuinta, impotriva obisnuintei de a jura pentru un lucru de nimic, cand ne putem descurca si fara juramant, impotriva a tot felul de abuzuri de juramant sau impotriva juramantului fals ; pe de alta parte, ei doresc ca noi sa atingem o asemenea desavarsire, incat sa fim crezuti fara juramant ( Diacenco, Lectii... Uroki i primera hristianskoi liubvi, 1894, p. 361 ).
Asadar, juramantul noi trebuie sa-l folosim numai in cazuri foarte importante si necesare, ca ultimul mijloc de a stabili adevarul ( Sirah. 23, 8 – 11 ; Ies. 20, 7 ; Levit. 14, 12 ).
Si trebuie sa ne tinem nestramutat de el.
Aceasta o cere evlavia si dragostea pe care trebuie sa le avem fata de Dumnezeu ; pentru cã cel care se jurã Îl ia martor pe Dumnezeu, Judecatorul si Rasplatitorul cuvintelor si fagaduintelor lui, prin urmare, calcand juramantul, el aratã cã nu are nici dragoste, nici evlavie fata de Preainalta Fiintã, in fata Careia s-a jurat ( 1 Petru. 1, 15 – 19 ; Evr. 12, 28 ).
Argumente din cuvântul lui Dumnezeu pentru doctrina ortodoxã despre jurãmânt
Domnul Iisus Hristos a recunoscut juramantul la judecatã :
Matei. 26, 63. Dar Iisus tacea. Si arhiereul I-a zis : Juru-Te pe Dumnezeul cel viu, sa ne spui nouã de esti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
64. Iisus i-a raspuns : Tu ai zis. Si va spun inca : De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta puterii si venind pe norii cerului.
Evr. 6, 13. Caci Dumnezeu, cand a dat fagaduintã lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care sa Se jure, S-a jurat pe sine insusi.
Foloseau juramantul, in cazuri importante, si sfintii apostoli :
2 Cor, 1, 23. Si eu chem pe Dumnezeu marturie asupra sufletului meu, cã din crutare pentru voi n-am venit inca la Corint.
Efes. 4, 17. Asadar, aceasta zic si marturisesc in Domnul, ca voi sa nu mai umblati de acum cum umblã paganii, in desertaciunea mintii lor.
Filip. 1, 8. Caci martor imi este Dumnezeu, cã va doresc pe voi pe toti, cu dragostea lui Hristos Iisus.
2 Timot. 4, 1. Eu te indemn deci staruitor in fata lui Dumnezeu si a lui Hristos Iisus, Care va sa judece viii si mortii, la aratarea Lui si imparatia Lui.
Evr. 6, 16. Pentru cã oamenii se jura pe cel ce e mai mare si juramantul la ei e o chezasie si sfarsitul oricarei neintelegeri.
Jura chiar si ingerul :
Apocal. 10, 5. Iar ingerul pe care l-am vazut stand pe mare si pe pamant, si-a ridicat mana dreapta catre cer.
6. Si s-a jurat pe Cel Care este viu in vecii vecilor, Care a facut cerul si cele ce sunt in cer, si pamantul si cele ce sunt pe pamant, si marea si cele ce sunt in mare, cã timp nu va mai fi.
Atat de aici ( Apocal. 10, 5 – 6 ), cat si din Fac. 14, 22, se vede cã juramantul se dã cu mana ridicata in sus.
In Vechiul testament, pe langa fragmentele citate, mai existã inca multe exemple de folosire a juramantului, de exemplu :
Fac. 22, 16. Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, cã de vreme ce ai facut aceasta si n-ai crutat nici pe singurul tau fiu ...
Fac. 24, 3. Si jurã-mi pe Domnul Dumnezeul cerului si pe Dumnezeul pamantului cã fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, in mijlocul carora locuiesc eu.
9. Si punandu-si sluga mana sub coapsa lui Avraam, stapanul sau, i s-a jurat pentru toate acestea.
Fac. 25, 33. Zisu-i-a Iacov : “Jurã-mi-te acum !” Si i s-a jurat Isav si a vandut dreptul sau de intai-nascut.
Fac. 31, 53. Dumnezeul lui Avraam, si Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul parintilor lor sa fie judecator intre noi !” Iar Iacov a jurat pe Acela, de Care se temea Isaac, tatal sau.
Ies. 22, 11. Sa faca amandoi juramant inaintea Domnului, cã cel ce a luat pe seama sa nu si-a intins mana asupra lucrului aproapelui sau, si asa stapanul trebuie sa primeasca juramantul, iar celalalt nu va avea sa-l despagubeasca.
Deuter. 6, 13. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau si numai Lui sa-i slujesti, de el sa te lipesti si pe numele Lui sa te juri. Comp : 10, 20.
Ierem. 4, 2. Daca tu vei jura : « Viu este Domnul ! », in adevar, in judecata si in dreptate, neamurile se vor binecuvanta si se vor lauda in El.
Psal. 14, 4. Defaimat sa fie inaintea Lui cel ce vicleneste, iar pe cei ce se tem de Domnul ii slaveste ; cel ce se jura aproapelui sau si nu se leapada.
Si in Noul testament, pe langa textele citate mai sus, sunt si altele nu putine, care aduc exemple de juramant :
Rom. 1, 9 : Cã martor imi este Dumnezeu, Caruia Ii slujesc cu duhul meu intru Evanghelia Fiului Sau, cã neincetat fac pomenire despre voi.
Rom. 9, 1. Spun adevarul in Hristos, nu mint, martor fiindu-mi constiinta mea in Duhul Sfant.
1 Tesal. 2, 5. Caci niciodata nu ne-am aratat cu cuvinte de lingusire, dupa cum stiti, nici cu ascunse porniri de lacomie ; Dumnezeu este martor.
10. Voi sunteti martori si Dumnezeu de asemenea, cat de sfant si cat de drept si cat de fara prihana ne-am purtat intre voi credinciosii.
Asadar, marturii directe si clare ale Sfintei Scripturi, atitudinea personala a lui Hristos Mantuitorul fata de juramant, folosirea juramantului de catre apostolul Pavel, apoi regulile sfintilor apostoli si ale Sinoadelor ecumenice, invatatura sfintilor parinti si invatatori ai Bisericii, practica bisericeasca si analiza nepartinitoare a nascocirilor sectantilor despre juramant – toate acestea ne conving ca juramantul a fost randuit de Dumnezeu si este obligatoriu pentru fiecare crestin.
( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia, Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu