In seara aceasta am citit cele cateva comentarii de pe pagina Lumii Justitiei, inca le citesc pe cate unele, astfel pe acelea scrise sub articolul care ne da vestea cea buna despre Antonela Costache.
Exista niste comentatori care ar trebui condamnati la conditia de eunuci, este reactia mea dupa citirea comentariilor si dupa ce am vazut ca scriu unii, exprimandu-se ei liber dar si lipsit de bun simt si discernamant, ma intreb uneori cand citesc cate un comentariu cam ce varsta o avea comentatorul ?
De unde atata "intelepciune" ?
Nu de alta, dar ma gandesc ca unii par a fi, spun numai ca par a fi totusi tineri, poate nu sunt, pentru ca ei nu cunosc vremurile trecute, judecand dupa continutul aprecierilor lor eronate.
Este un subiect sensibil si care ma deranjeaza intrucat in anii facultatii am constatat ca existau si adulti si persoane care - cate unul sa zicem, chiar ajunsese cadru didactic - nu aveau o impresie buna despre tinerele studente, fete si femei.
In general, studentii care auzisera de acel profesor ii apreciau inteligenta si m-am numarat printre ei.
Aflati ca la toate aprecierile pozitive, profesorul respectiv a raspuns incredibil de neserios si ostil, odata ma aflam pe coridorul etajului 5 al facultatii de Drept din str. Ion Ghica 13, sector 3 si asteptasem intr-o sala de seminar sa vina profesorul - un altul -, era un seminar de dreptul muncii tinut de domnul Moroianu care ne povestise ca a fost procuror.
In acel an, profesorul Moroianu care avea o varsta si-a sustinut teza de doctorat si a obtinut titlul de doctor in Drept.
El era mai in varsta decat tanarul si elegantul nostru profesor de dreptul muncii, titularul de curs care ne preda aceasta disciplina si a carui frumusete o admirau - se spunea - multe studente ; intr-adevar era un barbat chipes si cu o tinuta semeata, dar nu parea un om rau.
Profesorul Moroianu a venit, a bagat capul pe usa si ne-a spus ca au o sedinta cadrele didactice la care participã si intarzie, in final nu a mai ajuns la seminar pentru ca sedinta s-a prelungit.
Era prin anul III si prin semestrul intai, prin iarna ( pana in Craciun ) si pentru ca totusi, sfarsitul anului si sarbatorile se apropiau eram cei cativa colegi rabdatori si bine dispusi si am asteptat in sala de seminar sa se incheie sedinta cadrelor didactice.
La un moment dat ne-am ridicat, dupa vreun ceas - un seminar dureaza cam 1 ora si 20 de minute - sa plecam, am ajuns la ascensor si tocmai ieseau si cativa profesori din sedinta lor.
Unul dintre profesori, acela pe care un coleg al meu de an chiar l-a numit "Geniu", "foarte inteligent" sau "genial" da asa a fost cuvantul, un profesor, sa zic asa inca tanar, noi l-am avut la seminar si nu titularul vreunui curs, dar el a scris manuale si ele se aflau in librarie si colegii auzisera de autorul acelor manuale.
Nu stiu la cine se referea profesorul "Genial" cand facea unele remarci, dar m-a surprins in cateva randuri cu niste reactii bizare in anii facultatii, m-am intrebat daca chiar asa este el sau forteaza putin nota si joaca putin teatru...
Acel profesor, - "Genialul" -, tanar, frumusel, mereu frumos imbracat a exclamat privind spre grupul nostru de colegi : "Uite golanca !"
Incepea sa se lase seara, iar la etajul 5 al facultatii noastre din Ion Ghica 13, sector 3, se aprinsesera cateva lumini, insa coridorul nu era puternic iluminat.
Era si cam pustiu la ora aceea in facultate, numai grupul nostru de studenti care ar fi trebuit sa avem de la ora 15h00 mi se pare, seminarul de dreptul muncii.
Da, Dumnezeule, chiar asa a spus si privea inspre grupul nostru.
Un alt profesor mai in varsta ( profesorul Doinel Dinuica ) si cu experienta, totusi vizibil jenat si incurcat de reactia "Genialului", s-a repezit si l-a luat de brat si il tragea spre Cancelaria profesorilor sau biroul decanului ca sa nu se auda ce exclama profesorul nostru "Genialul".
Eu nici nu cred ca procesul maturizarii s-a incheiat in cazul acestui tanar cadru didactic, si sincer o spun "sa fie la el !"
Cu cat il respectai mai mult si cu cat il priveai cu mai multa admiratie, cum am spus el a contribuit la scrierea unor manuale de drept intr-un mod foarte frumos si instructiv, cu atat el - voi reproduce expresia fiului celui mic al colegei mele de banca din liceu - "se prostea" mai tare.
Cand sunt mici, copiii la joaca spun despre vreunul din ei cand este ironic sau nu e serios, sau li se pare lor ca nu este serios, ca se prosteste.
Exact asa proceda si profesorul nostru "Genialul".
Altadata in anii facultatii, avand o fereastra sau pauza intre doua cursuri am iesit sa ne plimbam putin un coleg si cu mine, mai exact eram cu colegul Cristi Petre ( el ii cumpara mamei sale covrigi de pe Lipscani, fierbinti si pufosi sau crocanti ) si cand am pasit pe Calea Victoriei, eram aproape de Ion Ghica 13, sector 3 - sediul facultatii noastre - in drum, in fata noastra cam in dreptul Bisericii Zlãtari, ne iese Genialul !
Eu m-am bucurat sa il vad, il simpatizam, dar reactia lui de ostilitate si rautate si neseriozitate era invers proportionala cu simpatia ce i-o aratam sau cu respectul pe care i-l aratam.
Cand m-a vazut alaturi de colegul meu de an si ma stia de la un seminar si de la cursurile colegilor mai mari unde el preda fiind titular de curs, a avut o reactie bizara de-a dreptul, i-am spus "Buna ziua" si instinctiv am zambit si m-am indreptat spre el, insa el s-a retras cu tot trupul, interesanta reactie, parca ar fi vazut o stafie si a mormait printre buze ca pentru sine : "Eu nu dau mana cu dvs. !"
A avut o reactie, el se indrepta pe Calea Victoriei dinspre magazinul Victoria, in jos, inspre Biserica Zlatari si podul de la Dambovita, in acea directie mergea el, era imbracat intr-un pardesiu bleu-marine cred si tinea mainile in buzunare, s-a scuturat tot, din tot trupul la vederea mea si a colegului Cristi Petre, expresia chipului sau a devenit nemultumita, plina de ostilitate, repulsie chiar, o clipa cred ca a scos mainile din buzunar si le-a agitat putin, era inca in fata noastra, la cativa zeci de centimetri si parea oripilat de prezenta noastra, ne arata ca nu ne place intr-un mod foarte expresiv.
Nu mi-a venit sa cred, ma intreb azi oare eu ii intinsesem mana ?
Nu prea cred pentru ca eu am fost de parere intotdeauna cã barbatii trebuie sa sarute mana femeilor, si obiceiul acesta mai tovarasesc al stransului mainii niciodata nu l-am apreciat ca potrivindu-se cu gratia, feminitatea si conditia femeii.
Fireste, nu asteptam ca un profesor sa ne sarute mana, dar nici nu ma gandeam sa ii intind mana asa proletar si tovaraseste !
Astfel de persoane precum "Genialul" sunt "tutelate" de oameni mai in varsta cu experienta si ajutati in viata, dar unii dintre acesti "tutori" sunt sinceri si recunosc cã : "Sunt probleme, credeti-ma, domnisoara ! ", sau inca : "Ei ! daca nu e bun si nu va place ( adica daca nu ii place de dvs. ) il schimbam domnisoara !", dar tinerii precum "Genialul" nu par sa realizeze ca sunt sprijiniti in viata nicidecum.
Mi-a placut foarte mult Colonelul Ion, pentru felul sau sincer si deschis, bonom si impaciuitor de a comunica, un om cu o varsta de acuma, ofiter in Politia Romana in str. George Georgescu nr. 1 ( IGP ), cu o intreaga cariera la activ, el l-a "tutelat" pe Genialul pentru ca a crezut in el, Genialul era se pare - asta nu mai stiu unde am auzit - satul Runcu.
Poate tot Colonelul Ion sa imi fi spus, atunci cand mi-a explicat ca : "Eu l-am adus in Politie pe Genialul, domnisoara !"
Pe harta Romaniei exista doua sate care se numesc Runcu, aflate la o distanta intre ele unul de celalalt, unul dintre aceste doua sate numite Runcu se aflã prin Oltenia sau inspre Olt.
"Genialul" se poate supara dar a fost rautacios cu noi, cu mine, adica nu ne apreciaza si nu ne respecta prea mult daca suntem femei mai delicate, fiinte fragile si ceea ce ma uimeste este ca i se pare ca o studenta trebuie sa munceasca.
Macar pe durata anilor de studii, lasa studentii si studentele sa se dedice studiului, facultatii, orarului si nu ii pune sa munceasca !
( Da, fireste, in limita in care studentul ori studenta au o baza materiala, un sprijin si isi permit sa nu munceasca in anii de facultate, se intelege ).
In facultate, colegele - mai mari cu un an - erau unele dintre ele fete mai indraznete si il tratau mai direct, mai simplu, am remarcat ca "Genialul" avea aceeasi atitudine de rezerva si retinere ca si cum s-ar fi temut de ele, insa nici nu spunea nimic, nu se supara, intr-un fel parca se straduia sa nu isi afiseze adevaratele simtaminte de rezerva, de respingere.
S-ar putea sa fie de vina vremurile care se schimba si se poate ca acest profesor dupa aparente tanar sau inca tanar, sa nu cunoasca trecutul Romaniei, al societatii romanesti ( parca nici asta nu pot crede, la cat de "genial" era el ! ).
In zilele noastre tinerii sau in fine oamenii mai tineri, nu stiu daca si cei mai in varsta au o parere foarte urata despre noi femeile, despre fete, studente, si de multe ori poti auzi chiar cate o colega in facultate ca foloseste cuvantul : "prostituate", cu referire la celelalte colege de an, studente.
M-am gandit ca poate acea colega s-o fi impregnat de gandirea cuiva...
La moda in facultate era oarecum sa se stie - adica exista o curiozitate intr-un fel - din ce traim noi studentele ?
Barbatii romani, poate chiar cadre didactice uneori traiesc cu impresia ca studentele in ziua de azi sunt fete neserioase sau femei neserioase.
Un lucru pe care l-am simtit si inghitit foarte greu in facultate !
Este un curent de "gandire" dar unul vulgar si anormal.
Intrebarea este cand va trece.
L-am auzit odata pe tanarul profesor, pe "Genialul", discutand cu o colega mai mare cu un an si ea parea sa ii spuna ceva frumos despre o alta colega, am dedus acest lucru dupa raspunsul profesorului care cu vadit dispret i-a raspuns studentei ca : "Nu lucreaza !"
Studenta parca ar fi insistat sa obtina ceva, dar Genialul i-a retezat elanul si a inchis discutia, insistand asupra faptului ca : "nu lucreaza".
Cand a spus asta era plin de nervi, iritat si de un viu dispret.
Daca ne gandim, munca nu este obligatorie iar femeile - in afara de faptul ca se confrunta cu somajul si cu lipsa locurilor de munca, unde sunt exploatate, adica muncesc prea mult - e drept si barbatii - femeile pot sta si acasa.
Este perfect adevarat ca ramane problema venitului si sa isi poate totusi duce viata, totusi daca unele isi permit sa stea acasa - ca vor, ca nu vor - asta nu da dreptul sa le numesti neserioase, femei "lejere" sau prin cuvantul acesta oribil "prostituata".
Pentru ca unele nu erau casatorite, de fapt cele mai multe nu erau casatorite, dar uneori aveau o relatie si un partener de viata, relatia nefiind oficializata.
Un barbat trebuie sa fie barbat si sa stie ca femeile in fond, chiar ar trebui sa fie mai menajate decat sunt.
In Franta din toate timpurile si astazi, exista femei casnice care nu lucreaza.
Vecina mea din comuna Fraisans nu lucra si toata saptamana era singura acasa, copiii fiind la scoala sau liceu si sotul ei la lucru intr-un oras.
IN Fraisans exista o scoala, dar nu exista si un liceu.
In trecut asa ceva nu exista, sa ai o parere asa urata despre femei.
Vazand continutul comentariilor de pe pagina Luju.ro pe care le-am mentionat la inceputul postarii pot spune ca sunt cel putin dezechilibrate.
Nici nu mai spun lipsite de bun simt si de Dumnezeu.
Niciodata in trecutul nostru si sunt cam de o seama cu Antonela Costache nu am auzit ca cineva intra la facultate sau ajungea sa aiba o profesie - datorita faptului ca ar fi fost o persoana neserioasa.
Cei care azi spun asa ceva, chiar nu au idee ce vorbesc !
Probabil cei mai tineri nu au o notiune despre societatea construita in Romania inainte de 1989 si care a ramas la fel construita mai multi ani dupa Revolutia din 22 decembrie 1989.
Am povestit in multe postari pe blogul meu ca, prin anii 1993 s-au reinfiintat in Romania Curtile de Apel care aveau nevoie mare de Personal.
Asa fiind, anul 1993 a fost unul in care serviciul Personal cum se numea, al TMB si al Curtii de Apel - a facut multe angajari, as spune, in valuri, progresiv.
Prin anul 1994, judecatoriilor in general - si cunosc cazul concret al doua la care am lucrat, sector 1 si apoi sector 2 si din nou sector 1 ( 1993 - 1999 ) - le-au crescut efectivele prin sosirea si numirea unor tineri si tinere magistrati-judecatori, in timp ce la parchete au sosit tineri si tinere procurori.
In trecutul lor apropiat, acesti magistrati fusesera colegi la facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
Deoarece, usor, cu timpul imi facusem o prietena procuroare de sedinta care apoi a ales avocatura, de prin anul 1996 - in 1996 ea era deja avocata in Baroul Bucuresti, Adriana Motatu mi-a povestit ca le cunostea oricum pe cel putin doua judecatoare de la judecatoria sectorului 1 bucuresti pentru ca impreuna au fost colege in facultate.
Erau fete, si tinere si foarte frumoase, unele dintre ele nu au dorit sa ramana mult timp magistrate, ci au ales sa lucreze in alte institutii si au parasit instantele, astfel una dintre ele ar fi ales sa lucreze la Consiliul Legislativ in acei ani, asa auzisem, iar alta la o firma de avocatura, poate la una mixta romano-straina.
Justitia a fost intotdeauna inainte de 1989 un mediu inchis, nu oricine a lucrat acolo in sensul ca se cerea seriozitate.
Voi ajunge si la Antonela Costache, dar de pe acum pot spune ca este o fata serioasa si nu are sens sa citeasca comentarii pe Luju.ro, ale unora care habar nu au de trecutul Romaniei, dar care scriu vrute si nevrute.
Traim azi niste vremuri in care fiecare, sau multe dintre noi femeile si multi barbati chiar, auzim despre noi cã suntem chiar, ... iatã, auziti ce am auzit eu insami ! : "boschetari", "terorista", "nebuna", "neserioasa", "aventuriera", s.a. ; este incredibil, in anii facultatii am plans foarte mult pana cand am ridicat capul si mi-am sters lacrimile si mi-am spus : "Ia stai putin dar nenorocitii astia care vorbesc asa, ce drept au sa iti calce viata in picioare ?"
In Justitie - dupa cum mi-a povestit chiar colega grefiera in anul 1993, Gabriela Manole, ea mi-a spus cum a fost angajata si ca a fost intervievata si intrebata de unchiul meu judecatorul Dumitru Andrei si de colegul sau judecatorul Popa Marin despre intregul ei anturaj, despre toata viata ei, si a trebuit sa raspunda la toate intrebarile.
Ea mi-a spus atunci : "Olivia, tu nu stii cate nu m-au intrebat, ... da, domnul Andrei !"
In 1993 Justitia abia se deschidea timida dar fericita ca are din nou curtea de apel.
In schimb cei din Justitie nu angajau pe oricine si vroiau neaparat persoane care sa aiba, sau sa fi avut rude in Justitie, ca o garantie pentru seriozitate si pentru ca in acest fel, se stia din ce familie provin.
Inainte de 1989, Nicolae Ceausescu a tinut magistratii si grefierii si intregul personal al Justitiei si instantelor foarte strans, ei nu puteau misca in front.
Cei tineri ar trebui sa aiba atata minte si un dram de bun simt si inteligenta, si sa aiba si curiozitatea de a vorbi cu oameni mai varstnici care au lucrat in Justitie inainte de 1989, acestia le vor putea povesti in ce conditii au fost angajati si cum au muncit acolo si atunci.
La facultate nu se intra in trecut decat daca stiai carte, invatai, si in mod ideal iti cam trebuia si o cunostinta, sa ai pe cineva.
Asta insa nu inseamna ca trebuie sa confundam si sa credem cum scriu unii in comentariile lor urate de pe Luju.ro, cã fetele care au devenit studente au fost neserioase si vezi bine, numai asa si de aceea au intrat ele la facultate.
Ce prostie !
Cata ignoranta !
Inainte de 1989 traiam intr-un regim comunist care iti cerea sa ai un dosar curat la inscrierea la admitere la facultate, depindea ce profesii aveau sau unde lucrau parintii, chiar si stramosii tai, bunicii de exemplu, din ce familie proveneai, iar la facultatea de Drept exigentele erau foarte ridicate si trebuia sa ai un dosar foarte bun, dupa criteriile aceluiasi regim comunist.
Astfel, o selectie se facea pe dosare, la inscrierea la admitere, mai exact daca stiai ca nu ai un dosar foarte bun nici nu mai avea sens sa te chinui sa il depui.
IMi amintesc cum tatal meu, nascut in anul 1941, imi povestea ca el si-a dorit sa se inscrie la admitere la A.S.E. - Academia de Studii Economice, dar nu a avut un dosar bun, motivat de faptul ca familia lui s-a refugiat la Bucuresti, din Chisinau, atunci cand a izbucnit al doilea razboi mondial, iar bunicul meu Alexei Markov sau Marcov ortografiat in Romania la noi ( Chisinaul se stie a facut parte din regatul Romania Mare, dar a fost si la URSS ), provenea dintr-o familie de rusi, pe cand bunica mea, Teodora Marcov s-a nascut in orasul Tighina si se numea Feodosia Sestocenco, era ucraineana, iar cand a sosit la Bucuresti dupa sotul ei Alexei care a fost nevoit sa plece primul, iar ea l-a urmat cu Adriana ( Ada ) si Nicolae ( tatal meu ) - cei 2 copii ai lor - atunci sau de atunci numele ei a fost ortografiat Teodora Marcov, mai ales ca era casatorita.
In acei ani, adica in acele vremuri, in anul 1993, eu insami am fost sustinuta de doi unchi ai mei din partea mamei, pentru a ma angaja grefiera, altfel nici nu eram pe atunci bagata in seama.
Unul dintre unchii mei a fost avocatul si fostul magistrat- judecator militar, apoi judecator suprem si vice-presedinte al TMB, Dumitru Andrei, iar celalalt a fost colonel de aviatie in rezerva, si in tineretea lui comandantul aeroportului Baneasca, mai exact a fost seful de Cadre al acestui aeroport, tinerii insa nu stiu ce inseamna sa fii sef de Cadre, inseamna ca faci tu selectia personalului, el se numea Mihai - sau Mircea alintat in familie - Moldoveanu, colonelul Moldoveanu, inalt, drept, slabut si agil, blondut - auzisem -, in tinerete, vioi si cu ochi mici si albastri insa care observau totul.
Unchiul meu Dumitru Andrei era fiul Ioanei Mardale, casatorita cu Tudor Andrei, un jandarm din comuna Lisa ori Vanatori, din judetul Teleorman, iar Ioana Mardale era una din surorile bunicului meu Paraschiv Mardale ( din comuna Piatra, judetul Teleorman ) tatal mamei mele.
Unchiul meu Mihai sau Mircea Moldoveanu era fiul Stefanei sau Fanei Enache, iar Stefana era una dintre surorile bunicii mele Ioana Mardale ( sotia lui Paraschiv Mardale, in familie i se spune bunicii mele Jeana ) ; despre sotul Stefanei Enache, sora bunicii mele, nu stiu mare lucru decat ca el se numea Moldoveanu si aveau sa divorteze el si tanti Fana.
Iar tanti Fana a lucrat la Evidenta Populatiei, adica la Militie cum se spunea pe atunci, caci asa se numea.
Sunt foarte suparata cand citesc comentarii urate, aprecieri urate ale celor care comenteaza pe pagina Luju.ro, dar chiar asa am ajuns astazi, la discretia unor tulburati care vorbesc si halucineaza si nu stiu ce le iese pe gura ( expresia unui profesor mai in varsta era "ce ii iese pe gura", el insusi general sau chestor ) ?
Pentru cã in ziua de azi, se pare cã unii se trezesc si se vad urcati intr-un post important, am impresia cã pe unii ii asteapta, la propriu, functiile si atunci ei cred ca totul li se cuvine, oamenilor sa fie oameni cu ei, si lor, celor cocotati in posturi importante, sa fie altfel decat oameni in chip de raspuns, de replica.
Traim intr-o societate care prin lipsa de educatie, ignoranta si tupeu a ajuns periculoasa, multi sunt pericole sociale adevarate.
Instantele judecatoresti prin anii 1993, 1994 au fost incadrate cu tineri si tinere care proveneau din familii organizate, oameni cu functie, cu grad si cu o varsta de acuma, magistratele si angajatele personalului auxiliar si de specialitate erau fiice ale unor generali SRI, erau fiice de ofiteri in Armata Romana, cunosc cel putin doua tinere care erau fete de ofiteri superiori in Armata Romana, care nu erau judecatoare, una magistrat-asistent la Curtea Suprema de Justitie, Beatrice, si alta o colega de birou grefiera, Carmen Airimitoaie care absolvise liceul German din Bucuresti.
Am avut si o prietena, pe Irina Boieru, procuroare de sedinta care provenea dintr-o familie in care toti membrii erau in Armata Romana, ofiteri superiori, sau in alte institutii importante ale Statului Roman, de exemplu in SPP sau la Parchetul Militar.
Cum era construita societatea inainte de 1989 ?
De exemplu cand am ajuns in clasa a XI-a de liceu, anul scolar 1984-1985, era anul in care baietii, colegii nostri de liceu erau luati la Recrutare pentru serviciul militar obligatoriu care ii astepta dupa ce terminau liceul.
Apropo, cati comentatori au efectuat serviciul militar in Armata Romana, dintre cei care vorbesc asa jignitor pe pagina Lumii Justitiei.ro ?
Eu cred ca niciunul dintre acesti vesnic nemultumiti care vorbesc urat despre toata lumea, pentru cã ei ar merita un Raport disciplinar sau o caracterizare din partea unui psiholog sau psiholog judiciar cel putin !
Dar astazi Statul nu ii mai obliga la stagiul militar, pentru ca s-ar impusca intre ei istetii !
Este mai bine asa, ca nu se mai insista cu Armata pentru ca sunt adevarate pericole !
In anul acela 1984, Nicolae Ceausescu a emis noi instructiuni si directive si a dorit ca si fetele, elevele de liceu sa fie luate la recrutare pentru Armata in rand cu baietii, colegii lor.
Absolventele de liceu care reuseau admiterea la facultate, in anii facultatii aveau ore de Armata si imbracau uniforma militara, iar la sfarsitul anilor de studii obtineau un grad, erau ofiteri superiori in Armata Romana - aceasta, chiar inainte de anul 1984.
Ar trebui ca tinerele din acei ani, iar stagiul militar il faceau studentele inca inainte de anul 1984, sa publice fotografii cu ele marsaluind, imbracate in uniforma militara completa, in bocanci si cu pusca la umar.
Sa fi fost in iarna 1984 cand, in clasa a XI-a fiind, am fost luate si noi la Centrul Militar in vederea efectuarii unor examene medicale si a completarii fiselor de evidenta, alaturi de colegii nostri sau exact ca ei, in conditii de egalitate.
Astfel, intreaga clasa noastra, a XI-a V de la liceul Nicolae Balcescu, am fost o buna parte din zi, intr-o zi destul de rece si friguroasa la Centrul Militar Orhideea, mai exact se afla pe str. Orhideea, undeva in sectorul 6 in Bucuresti.
Am fost supusi si supuse, separat la anumite controale medicale, apoi la altele, alaturi de baieti impreuna cu ei, de pilda la verificarea auzului si a capacitatilor auditive.
Sa ma ierte Dumnezeu, pentru ca in fata Lui sau seama, dar toti "halucinatii" din ziua de azi si psihoticii nu stiu care a fost Istoria Romaniei.
Eram elevi de liceu, anume la Liceul Nicolae Balcescu care se numise la inceput Sfantul Sava, iar dupa 22 decembrie 1989 a revenit la denumirea sa initiala, renuntand la denumirea in egala masura frumoasa, "Nicolae Balcescu", dupa numele celui care a ramas si el in istoria neamului ca fiind pasoptist.
Prin vara anului 1995 si apoi si in vara urmatoare 1996 am fost in vacanta - adica in concediul de odihna - la tara la matusa mea, sotia unchiului meu Mircea Moldoveanu, despre care am spus ca era colonel in aviatie, in rezerva.
Am petrecut astfel o parte din vara in satul Sipotul, undeva in apropiere de Targoviste, sau dincolo de acest oras, putin mai sus.
Matusa mea mostenise casa parinteasca, si tot in satul Sipotul se afla si fratele ei, cu familia lui.
Era o zona geografica foarte frumoasa, satul urca pe un deal, iar mai sus de el, la cativa kilometri distanta se afla un alt sat, numit Runcu.
Si la Bucuresti imi vizitam unchiul si matusa, iar cand ramaneam cu matusa mea, amandoua in bucatarie la o cafea sau in living sa ne uitam la televizor, ea imi povestea si bine a facut, despre cum au trait inainte de 1989, pe vremea aceea, adica inainte de 1989 eu eram prea ocupata cu viata de liceana si nu aveam cum sa cunosc viata adultilor, sincer nici nu prea ma preocupa, insa eram respectuoasa cu oamenii.
Nu ma preocupa, asta inseamna ca programul si orarul la liceu imi ocupa tot timpul si dupa clase ieseam cu colegele la plimbare, faceam multa miscare, jucam badmington si unele dintre colege jucau uneori tenis, sau mai jucam volley, ascultam muzica de Beatles si Elvis Presley, in tot cazul aveam programul nostru de tineri adolescenti.
De altfel, in ce ma priveste intotdeauna am fost receptiva si dornica sa ascult povestile de viata ale adultilor, dar ei nu erau inca dornici sa ne dezvaluie viata lor pe de-a-ntregul.
Pastrau pentru ei.
Matusa mea mi-a povestit ca unchiul meu Mircea Moldoveanu, sotul ei - cu o lunga cariera de ofiter superior de aviatie, avand in vedere ca lucrase la Cadre, desigur cã a colaborat si lucrat cu autoritatile Statului din acei ani, de dinainte de 1989, astfel de exemplu pe atunci se putea lucra si el a lucrat cu cei care pe scurt erau numiti a fi de la "C.I."- adica de la Serviciul de Contrainformatii al Statului Roman.
Acest unchi al meu si matusa mea locuiesc si azi cred in cartierul Ghencea- Drumul Taberei.
In general, la serviciul Cadre lucrau ofiteri de Contrainformatii inainte de 1989, s-ar putea si astazi sa fie la fel.
Daca despre unele tinere judecatoare aflasem in 1994 ca sunt fiice de generali SRI, una cel putin era de notorietate ca este fiica unui fost procuror general al Romaniei si profesor de drept penal, si in anul II 2006-2007 mi-a fost si mie profesor la facultatea de Drept din Bucuresti a Universitatii Spiru Haret.
Si in anul III trebuia sa il avem profesor, insa a decedat chiar la inceputul anului universitar.
Acesta era profesorul Gheorghe Diaconescu.
Cand am inceput sa lucrez la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in vara anului 1995, dar nu imediat ci putin mai tarziu, cineva mi-a spus, nu mai retin cine anume si cred ca in legatura cu Antonela Mares ( Costache ), ceva de bine oricum, pot spune ca era vorba de un ofiter de Contrainformatii, poate Antonela Mares ( ea nu se numea Costache atunci ) era dintr-o familie a unui ofiter de contrainformatii, mi-a spus si numele unui ofiter, care se pare ar fi fost cineva cunoscut, Antal.
Nu imi amintesc insa cu precizie, poate si pentru ca uneori nu stii cand, dintr-o data, cineva iti aduce o informatie, nu te astepti adica sau iti aduce o informatie in treacat si nu insista iar cand ai o zi lunga si mult de lucru sau te grabesti sa intri in sedinta de judecata, atentia iti este indreptata spre sarcini mai urgente.
Imi amintesc cand matusa mea imi povestea si cã, auzise ea despre Salonic in Grecia, unde ar fi fost stabilita o familie de români, si multi români din România le vizitau magazinul de blãnuri pentru cã pretul acestora era foarte scazut ; se spunea cã sunt blãnuri printre cele mai ieftine in magazinul acelei familii de romani.
Desigur, in vara-toamna 1995, la judecatoria sectorului 2 bucuresti cand am reinceput serviciul dupa concediul de odihna, am spus colegelor mele de birou cat de placut si frumos a fost in satul Sipotul ( sau Sipot ), din cate stiu am spus si inainte sa plec in concediu unde imi voi petrece luna de vara, de obicei eu imi luam concediul in luna august, si cred ca si grefierei-sefe, adica nu eram mute, vorbeam si noi colegele, mi se pare normal acest lucru.
Acum s-a facut tarziu, voi incheia aici dar ma gandesc cum sa fie schimbat curentul acesta de "opinie" care se exprima foarte urat despre fetele si femeile din Romania.
Oricum, nu poate fi numit barbat cel care are ceva impotriva femeilor, pesemne are o deficienta, vreun handicap, sau nu ii plac femeile si uita insa ca tot o femeie i-a fost mama si l-a adus pe lume ( doar daca nu e din alta specie si s-a "nascut" singur sau prin alte mijloace, artificiale )
Este un mare pacat si foarte urat sa vorbesti asa denigrator despre femei, si chiar si unele tinere studente procedeaza asa in zilele noastre, am constatat in anii de facultate ( 2005 - 2009 ).
In afara de aceste aspecte, orice femeie are dreptul la viata si la o viata personala.
Eu cred totusi ca unii barbati ar trebui sa viziteze un psiholog, un psihiatru, un psihosexolog, pentru ca poate au unele impedimente in a fi barbati si se simt inconfortabil si atunci vorbesc extrem de urat despre femei.
Este de notat ca la ora actuala exista o tendinta generala de a nu respecta tinerele fete si femeile in general.
Iar despre Antonela Mares am mai auzit si ca ar fi fost crescuta sau educata cu destul de multa severitate.
Ea a locuit in cartier cu mine, in Drumul Taberei si chiar in bloc cu prietena mea din acele vremuri ( 1995, si urm. ) Irina Boieru, care insa locuia in gazda la o prietena a mamei ei, intrucat Irina era din Campulung Muscel.
Mi-as dori sa pot scrie o carte cu Povestiri, frumoasa despre acei ani si despre oamenii pe care i-am cunoscut, despre cei cu care - cele cu care o vreme am fost prietena, o marturie a vremurilor acelora, a anilor 1990.
Este ora 21h 40 la Bucuresti si maine mai este o zi.
Pana atunci o noapte linistita oamenilor de buna-credinta si celor pasnici.
Ne regasim si maine sau daca nu, in zilele urmatoare caci nu au intrat zilele in sac.
Postare actualizata duminica, 28 aprilie 2013, orele 13h11 ora terminarii revederii postarii si actualizarii acesteia.
( Aceasta pentru ca ieri seara eram in mare graba, caci nu pot intarzia cum mi-ar placea, in fata computerului la ore inaintate ).
Nu de alta, dar ma gandesc ca unii par a fi, spun numai ca par a fi totusi tineri, poate nu sunt, pentru ca ei nu cunosc vremurile trecute, judecand dupa continutul aprecierilor lor eronate.
Este un subiect sensibil si care ma deranjeaza intrucat in anii facultatii am constatat ca existau si adulti si persoane care - cate unul sa zicem, chiar ajunsese cadru didactic - nu aveau o impresie buna despre tinerele studente, fete si femei.
In general, studentii care auzisera de acel profesor ii apreciau inteligenta si m-am numarat printre ei.
Aflati ca la toate aprecierile pozitive, profesorul respectiv a raspuns incredibil de neserios si ostil, odata ma aflam pe coridorul etajului 5 al facultatii de Drept din str. Ion Ghica 13, sector 3 si asteptasem intr-o sala de seminar sa vina profesorul - un altul -, era un seminar de dreptul muncii tinut de domnul Moroianu care ne povestise ca a fost procuror.
In acel an, profesorul Moroianu care avea o varsta si-a sustinut teza de doctorat si a obtinut titlul de doctor in Drept.
El era mai in varsta decat tanarul si elegantul nostru profesor de dreptul muncii, titularul de curs care ne preda aceasta disciplina si a carui frumusete o admirau - se spunea - multe studente ; intr-adevar era un barbat chipes si cu o tinuta semeata, dar nu parea un om rau.
Profesorul Moroianu a venit, a bagat capul pe usa si ne-a spus ca au o sedinta cadrele didactice la care participã si intarzie, in final nu a mai ajuns la seminar pentru ca sedinta s-a prelungit.
Era prin anul III si prin semestrul intai, prin iarna ( pana in Craciun ) si pentru ca totusi, sfarsitul anului si sarbatorile se apropiau eram cei cativa colegi rabdatori si bine dispusi si am asteptat in sala de seminar sa se incheie sedinta cadrelor didactice.
La un moment dat ne-am ridicat, dupa vreun ceas - un seminar dureaza cam 1 ora si 20 de minute - sa plecam, am ajuns la ascensor si tocmai ieseau si cativa profesori din sedinta lor.
Unul dintre profesori, acela pe care un coleg al meu de an chiar l-a numit "Geniu", "foarte inteligent" sau "genial" da asa a fost cuvantul, un profesor, sa zic asa inca tanar, noi l-am avut la seminar si nu titularul vreunui curs, dar el a scris manuale si ele se aflau in librarie si colegii auzisera de autorul acelor manuale.
Nu stiu la cine se referea profesorul "Genial" cand facea unele remarci, dar m-a surprins in cateva randuri cu niste reactii bizare in anii facultatii, m-am intrebat daca chiar asa este el sau forteaza putin nota si joaca putin teatru...
Acel profesor, - "Genialul" -, tanar, frumusel, mereu frumos imbracat a exclamat privind spre grupul nostru de colegi : "Uite golanca !"
Incepea sa se lase seara, iar la etajul 5 al facultatii noastre din Ion Ghica 13, sector 3, se aprinsesera cateva lumini, insa coridorul nu era puternic iluminat.
Era si cam pustiu la ora aceea in facultate, numai grupul nostru de studenti care ar fi trebuit sa avem de la ora 15h00 mi se pare, seminarul de dreptul muncii.
Da, Dumnezeule, chiar asa a spus si privea inspre grupul nostru.
Un alt profesor mai in varsta ( profesorul Doinel Dinuica ) si cu experienta, totusi vizibil jenat si incurcat de reactia "Genialului", s-a repezit si l-a luat de brat si il tragea spre Cancelaria profesorilor sau biroul decanului ca sa nu se auda ce exclama profesorul nostru "Genialul".
Eu nici nu cred ca procesul maturizarii s-a incheiat in cazul acestui tanar cadru didactic, si sincer o spun "sa fie la el !"
Cu cat il respectai mai mult si cu cat il priveai cu mai multa admiratie, cum am spus el a contribuit la scrierea unor manuale de drept intr-un mod foarte frumos si instructiv, cu atat el - voi reproduce expresia fiului celui mic al colegei mele de banca din liceu - "se prostea" mai tare.
Cand sunt mici, copiii la joaca spun despre vreunul din ei cand este ironic sau nu e serios, sau li se pare lor ca nu este serios, ca se prosteste.
Exact asa proceda si profesorul nostru "Genialul".
Altadata in anii facultatii, avand o fereastra sau pauza intre doua cursuri am iesit sa ne plimbam putin un coleg si cu mine, mai exact eram cu colegul Cristi Petre ( el ii cumpara mamei sale covrigi de pe Lipscani, fierbinti si pufosi sau crocanti ) si cand am pasit pe Calea Victoriei, eram aproape de Ion Ghica 13, sector 3 - sediul facultatii noastre - in drum, in fata noastra cam in dreptul Bisericii Zlãtari, ne iese Genialul !
Eu m-am bucurat sa il vad, il simpatizam, dar reactia lui de ostilitate si rautate si neseriozitate era invers proportionala cu simpatia ce i-o aratam sau cu respectul pe care i-l aratam.
Cand m-a vazut alaturi de colegul meu de an si ma stia de la un seminar si de la cursurile colegilor mai mari unde el preda fiind titular de curs, a avut o reactie bizara de-a dreptul, i-am spus "Buna ziua" si instinctiv am zambit si m-am indreptat spre el, insa el s-a retras cu tot trupul, interesanta reactie, parca ar fi vazut o stafie si a mormait printre buze ca pentru sine : "Eu nu dau mana cu dvs. !"
A avut o reactie, el se indrepta pe Calea Victoriei dinspre magazinul Victoria, in jos, inspre Biserica Zlatari si podul de la Dambovita, in acea directie mergea el, era imbracat intr-un pardesiu bleu-marine cred si tinea mainile in buzunare, s-a scuturat tot, din tot trupul la vederea mea si a colegului Cristi Petre, expresia chipului sau a devenit nemultumita, plina de ostilitate, repulsie chiar, o clipa cred ca a scos mainile din buzunar si le-a agitat putin, era inca in fata noastra, la cativa zeci de centimetri si parea oripilat de prezenta noastra, ne arata ca nu ne place intr-un mod foarte expresiv.
Nu mi-a venit sa cred, ma intreb azi oare eu ii intinsesem mana ?
Nu prea cred pentru ca eu am fost de parere intotdeauna cã barbatii trebuie sa sarute mana femeilor, si obiceiul acesta mai tovarasesc al stransului mainii niciodata nu l-am apreciat ca potrivindu-se cu gratia, feminitatea si conditia femeii.
Fireste, nu asteptam ca un profesor sa ne sarute mana, dar nici nu ma gandeam sa ii intind mana asa proletar si tovaraseste !
Astfel de persoane precum "Genialul" sunt "tutelate" de oameni mai in varsta cu experienta si ajutati in viata, dar unii dintre acesti "tutori" sunt sinceri si recunosc cã : "Sunt probleme, credeti-ma, domnisoara ! ", sau inca : "Ei ! daca nu e bun si nu va place ( adica daca nu ii place de dvs. ) il schimbam domnisoara !", dar tinerii precum "Genialul" nu par sa realizeze ca sunt sprijiniti in viata nicidecum.
Mi-a placut foarte mult Colonelul Ion, pentru felul sau sincer si deschis, bonom si impaciuitor de a comunica, un om cu o varsta de acuma, ofiter in Politia Romana in str. George Georgescu nr. 1 ( IGP ), cu o intreaga cariera la activ, el l-a "tutelat" pe Genialul pentru ca a crezut in el, Genialul era se pare - asta nu mai stiu unde am auzit - satul Runcu.
Poate tot Colonelul Ion sa imi fi spus, atunci cand mi-a explicat ca : "Eu l-am adus in Politie pe Genialul, domnisoara !"
Pe harta Romaniei exista doua sate care se numesc Runcu, aflate la o distanta intre ele unul de celalalt, unul dintre aceste doua sate numite Runcu se aflã prin Oltenia sau inspre Olt.
"Genialul" se poate supara dar a fost rautacios cu noi, cu mine, adica nu ne apreciaza si nu ne respecta prea mult daca suntem femei mai delicate, fiinte fragile si ceea ce ma uimeste este ca i se pare ca o studenta trebuie sa munceasca.
Macar pe durata anilor de studii, lasa studentii si studentele sa se dedice studiului, facultatii, orarului si nu ii pune sa munceasca !
( Da, fireste, in limita in care studentul ori studenta au o baza materiala, un sprijin si isi permit sa nu munceasca in anii de facultate, se intelege ).
In facultate, colegele - mai mari cu un an - erau unele dintre ele fete mai indraznete si il tratau mai direct, mai simplu, am remarcat ca "Genialul" avea aceeasi atitudine de rezerva si retinere ca si cum s-ar fi temut de ele, insa nici nu spunea nimic, nu se supara, intr-un fel parca se straduia sa nu isi afiseze adevaratele simtaminte de rezerva, de respingere.
S-ar putea sa fie de vina vremurile care se schimba si se poate ca acest profesor dupa aparente tanar sau inca tanar, sa nu cunoasca trecutul Romaniei, al societatii romanesti ( parca nici asta nu pot crede, la cat de "genial" era el ! ).
In zilele noastre tinerii sau in fine oamenii mai tineri, nu stiu daca si cei mai in varsta au o parere foarte urata despre noi femeile, despre fete, studente, si de multe ori poti auzi chiar cate o colega in facultate ca foloseste cuvantul : "prostituate", cu referire la celelalte colege de an, studente.
M-am gandit ca poate acea colega s-o fi impregnat de gandirea cuiva...
La moda in facultate era oarecum sa se stie - adica exista o curiozitate intr-un fel - din ce traim noi studentele ?
Barbatii romani, poate chiar cadre didactice uneori traiesc cu impresia ca studentele in ziua de azi sunt fete neserioase sau femei neserioase.
Un lucru pe care l-am simtit si inghitit foarte greu in facultate !
Este un curent de "gandire" dar unul vulgar si anormal.
Intrebarea este cand va trece.
L-am auzit odata pe tanarul profesor, pe "Genialul", discutand cu o colega mai mare cu un an si ea parea sa ii spuna ceva frumos despre o alta colega, am dedus acest lucru dupa raspunsul profesorului care cu vadit dispret i-a raspuns studentei ca : "Nu lucreaza !"
Studenta parca ar fi insistat sa obtina ceva, dar Genialul i-a retezat elanul si a inchis discutia, insistand asupra faptului ca : "nu lucreaza".
Cand a spus asta era plin de nervi, iritat si de un viu dispret.
Daca ne gandim, munca nu este obligatorie iar femeile - in afara de faptul ca se confrunta cu somajul si cu lipsa locurilor de munca, unde sunt exploatate, adica muncesc prea mult - e drept si barbatii - femeile pot sta si acasa.
Este perfect adevarat ca ramane problema venitului si sa isi poate totusi duce viata, totusi daca unele isi permit sa stea acasa - ca vor, ca nu vor - asta nu da dreptul sa le numesti neserioase, femei "lejere" sau prin cuvantul acesta oribil "prostituata".
Pentru ca unele nu erau casatorite, de fapt cele mai multe nu erau casatorite, dar uneori aveau o relatie si un partener de viata, relatia nefiind oficializata.
Un barbat trebuie sa fie barbat si sa stie ca femeile in fond, chiar ar trebui sa fie mai menajate decat sunt.
In Franta din toate timpurile si astazi, exista femei casnice care nu lucreaza.
Vecina mea din comuna Fraisans nu lucra si toata saptamana era singura acasa, copiii fiind la scoala sau liceu si sotul ei la lucru intr-un oras.
IN Fraisans exista o scoala, dar nu exista si un liceu.
In trecut asa ceva nu exista, sa ai o parere asa urata despre femei.
Vazand continutul comentariilor de pe pagina Luju.ro pe care le-am mentionat la inceputul postarii pot spune ca sunt cel putin dezechilibrate.
Nici nu mai spun lipsite de bun simt si de Dumnezeu.
Niciodata in trecutul nostru si sunt cam de o seama cu Antonela Costache nu am auzit ca cineva intra la facultate sau ajungea sa aiba o profesie - datorita faptului ca ar fi fost o persoana neserioasa.
Cei care azi spun asa ceva, chiar nu au idee ce vorbesc !
Probabil cei mai tineri nu au o notiune despre societatea construita in Romania inainte de 1989 si care a ramas la fel construita mai multi ani dupa Revolutia din 22 decembrie 1989.
Am povestit in multe postari pe blogul meu ca, prin anii 1993 s-au reinfiintat in Romania Curtile de Apel care aveau nevoie mare de Personal.
Asa fiind, anul 1993 a fost unul in care serviciul Personal cum se numea, al TMB si al Curtii de Apel - a facut multe angajari, as spune, in valuri, progresiv.
Prin anul 1994, judecatoriilor in general - si cunosc cazul concret al doua la care am lucrat, sector 1 si apoi sector 2 si din nou sector 1 ( 1993 - 1999 ) - le-au crescut efectivele prin sosirea si numirea unor tineri si tinere magistrati-judecatori, in timp ce la parchete au sosit tineri si tinere procurori.
In trecutul lor apropiat, acesti magistrati fusesera colegi la facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
Deoarece, usor, cu timpul imi facusem o prietena procuroare de sedinta care apoi a ales avocatura, de prin anul 1996 - in 1996 ea era deja avocata in Baroul Bucuresti, Adriana Motatu mi-a povestit ca le cunostea oricum pe cel putin doua judecatoare de la judecatoria sectorului 1 bucuresti pentru ca impreuna au fost colege in facultate.
Erau fete, si tinere si foarte frumoase, unele dintre ele nu au dorit sa ramana mult timp magistrate, ci au ales sa lucreze in alte institutii si au parasit instantele, astfel una dintre ele ar fi ales sa lucreze la Consiliul Legislativ in acei ani, asa auzisem, iar alta la o firma de avocatura, poate la una mixta romano-straina.
Justitia a fost intotdeauna inainte de 1989 un mediu inchis, nu oricine a lucrat acolo in sensul ca se cerea seriozitate.
Voi ajunge si la Antonela Costache, dar de pe acum pot spune ca este o fata serioasa si nu are sens sa citeasca comentarii pe Luju.ro, ale unora care habar nu au de trecutul Romaniei, dar care scriu vrute si nevrute.
Traim azi niste vremuri in care fiecare, sau multe dintre noi femeile si multi barbati chiar, auzim despre noi cã suntem chiar, ... iatã, auziti ce am auzit eu insami ! : "boschetari", "terorista", "nebuna", "neserioasa", "aventuriera", s.a. ; este incredibil, in anii facultatii am plans foarte mult pana cand am ridicat capul si mi-am sters lacrimile si mi-am spus : "Ia stai putin dar nenorocitii astia care vorbesc asa, ce drept au sa iti calce viata in picioare ?"
In Justitie - dupa cum mi-a povestit chiar colega grefiera in anul 1993, Gabriela Manole, ea mi-a spus cum a fost angajata si ca a fost intervievata si intrebata de unchiul meu judecatorul Dumitru Andrei si de colegul sau judecatorul Popa Marin despre intregul ei anturaj, despre toata viata ei, si a trebuit sa raspunda la toate intrebarile.
Ea mi-a spus atunci : "Olivia, tu nu stii cate nu m-au intrebat, ... da, domnul Andrei !"
In 1993 Justitia abia se deschidea timida dar fericita ca are din nou curtea de apel.
In schimb cei din Justitie nu angajau pe oricine si vroiau neaparat persoane care sa aiba, sau sa fi avut rude in Justitie, ca o garantie pentru seriozitate si pentru ca in acest fel, se stia din ce familie provin.
Inainte de 1989, Nicolae Ceausescu a tinut magistratii si grefierii si intregul personal al Justitiei si instantelor foarte strans, ei nu puteau misca in front.
Cei tineri ar trebui sa aiba atata minte si un dram de bun simt si inteligenta, si sa aiba si curiozitatea de a vorbi cu oameni mai varstnici care au lucrat in Justitie inainte de 1989, acestia le vor putea povesti in ce conditii au fost angajati si cum au muncit acolo si atunci.
La facultate nu se intra in trecut decat daca stiai carte, invatai, si in mod ideal iti cam trebuia si o cunostinta, sa ai pe cineva.
Asta insa nu inseamna ca trebuie sa confundam si sa credem cum scriu unii in comentariile lor urate de pe Luju.ro, cã fetele care au devenit studente au fost neserioase si vezi bine, numai asa si de aceea au intrat ele la facultate.
Ce prostie !
Cata ignoranta !
Inainte de 1989 traiam intr-un regim comunist care iti cerea sa ai un dosar curat la inscrierea la admitere la facultate, depindea ce profesii aveau sau unde lucrau parintii, chiar si stramosii tai, bunicii de exemplu, din ce familie proveneai, iar la facultatea de Drept exigentele erau foarte ridicate si trebuia sa ai un dosar foarte bun, dupa criteriile aceluiasi regim comunist.
Astfel, o selectie se facea pe dosare, la inscrierea la admitere, mai exact daca stiai ca nu ai un dosar foarte bun nici nu mai avea sens sa te chinui sa il depui.
IMi amintesc cum tatal meu, nascut in anul 1941, imi povestea ca el si-a dorit sa se inscrie la admitere la A.S.E. - Academia de Studii Economice, dar nu a avut un dosar bun, motivat de faptul ca familia lui s-a refugiat la Bucuresti, din Chisinau, atunci cand a izbucnit al doilea razboi mondial, iar bunicul meu Alexei Markov sau Marcov ortografiat in Romania la noi ( Chisinaul se stie a facut parte din regatul Romania Mare, dar a fost si la URSS ), provenea dintr-o familie de rusi, pe cand bunica mea, Teodora Marcov s-a nascut in orasul Tighina si se numea Feodosia Sestocenco, era ucraineana, iar cand a sosit la Bucuresti dupa sotul ei Alexei care a fost nevoit sa plece primul, iar ea l-a urmat cu Adriana ( Ada ) si Nicolae ( tatal meu ) - cei 2 copii ai lor - atunci sau de atunci numele ei a fost ortografiat Teodora Marcov, mai ales ca era casatorita.
In acei ani, adica in acele vremuri, in anul 1993, eu insami am fost sustinuta de doi unchi ai mei din partea mamei, pentru a ma angaja grefiera, altfel nici nu eram pe atunci bagata in seama.
Unul dintre unchii mei a fost avocatul si fostul magistrat- judecator militar, apoi judecator suprem si vice-presedinte al TMB, Dumitru Andrei, iar celalalt a fost colonel de aviatie in rezerva, si in tineretea lui comandantul aeroportului Baneasca, mai exact a fost seful de Cadre al acestui aeroport, tinerii insa nu stiu ce inseamna sa fii sef de Cadre, inseamna ca faci tu selectia personalului, el se numea Mihai - sau Mircea alintat in familie - Moldoveanu, colonelul Moldoveanu, inalt, drept, slabut si agil, blondut - auzisem -, in tinerete, vioi si cu ochi mici si albastri insa care observau totul.
Unchiul meu Dumitru Andrei era fiul Ioanei Mardale, casatorita cu Tudor Andrei, un jandarm din comuna Lisa ori Vanatori, din judetul Teleorman, iar Ioana Mardale era una din surorile bunicului meu Paraschiv Mardale ( din comuna Piatra, judetul Teleorman ) tatal mamei mele.
Unchiul meu Mihai sau Mircea Moldoveanu era fiul Stefanei sau Fanei Enache, iar Stefana era una dintre surorile bunicii mele Ioana Mardale ( sotia lui Paraschiv Mardale, in familie i se spune bunicii mele Jeana ) ; despre sotul Stefanei Enache, sora bunicii mele, nu stiu mare lucru decat ca el se numea Moldoveanu si aveau sa divorteze el si tanti Fana.
Iar tanti Fana a lucrat la Evidenta Populatiei, adica la Militie cum se spunea pe atunci, caci asa se numea.
Sunt foarte suparata cand citesc comentarii urate, aprecieri urate ale celor care comenteaza pe pagina Luju.ro, dar chiar asa am ajuns astazi, la discretia unor tulburati care vorbesc si halucineaza si nu stiu ce le iese pe gura ( expresia unui profesor mai in varsta era "ce ii iese pe gura", el insusi general sau chestor ) ?
Pentru cã in ziua de azi, se pare cã unii se trezesc si se vad urcati intr-un post important, am impresia cã pe unii ii asteapta, la propriu, functiile si atunci ei cred ca totul li se cuvine, oamenilor sa fie oameni cu ei, si lor, celor cocotati in posturi importante, sa fie altfel decat oameni in chip de raspuns, de replica.
Traim intr-o societate care prin lipsa de educatie, ignoranta si tupeu a ajuns periculoasa, multi sunt pericole sociale adevarate.
Instantele judecatoresti prin anii 1993, 1994 au fost incadrate cu tineri si tinere care proveneau din familii organizate, oameni cu functie, cu grad si cu o varsta de acuma, magistratele si angajatele personalului auxiliar si de specialitate erau fiice ale unor generali SRI, erau fiice de ofiteri in Armata Romana, cunosc cel putin doua tinere care erau fete de ofiteri superiori in Armata Romana, care nu erau judecatoare, una magistrat-asistent la Curtea Suprema de Justitie, Beatrice, si alta o colega de birou grefiera, Carmen Airimitoaie care absolvise liceul German din Bucuresti.
Am avut si o prietena, pe Irina Boieru, procuroare de sedinta care provenea dintr-o familie in care toti membrii erau in Armata Romana, ofiteri superiori, sau in alte institutii importante ale Statului Roman, de exemplu in SPP sau la Parchetul Militar.
Cum era construita societatea inainte de 1989 ?
De exemplu cand am ajuns in clasa a XI-a de liceu, anul scolar 1984-1985, era anul in care baietii, colegii nostri de liceu erau luati la Recrutare pentru serviciul militar obligatoriu care ii astepta dupa ce terminau liceul.
Apropo, cati comentatori au efectuat serviciul militar in Armata Romana, dintre cei care vorbesc asa jignitor pe pagina Lumii Justitiei.ro ?
Eu cred ca niciunul dintre acesti vesnic nemultumiti care vorbesc urat despre toata lumea, pentru cã ei ar merita un Raport disciplinar sau o caracterizare din partea unui psiholog sau psiholog judiciar cel putin !
Dar astazi Statul nu ii mai obliga la stagiul militar, pentru ca s-ar impusca intre ei istetii !
Este mai bine asa, ca nu se mai insista cu Armata pentru ca sunt adevarate pericole !
In anul acela 1984, Nicolae Ceausescu a emis noi instructiuni si directive si a dorit ca si fetele, elevele de liceu sa fie luate la recrutare pentru Armata in rand cu baietii, colegii lor.
Absolventele de liceu care reuseau admiterea la facultate, in anii facultatii aveau ore de Armata si imbracau uniforma militara, iar la sfarsitul anilor de studii obtineau un grad, erau ofiteri superiori in Armata Romana - aceasta, chiar inainte de anul 1984.
Ar trebui ca tinerele din acei ani, iar stagiul militar il faceau studentele inca inainte de anul 1984, sa publice fotografii cu ele marsaluind, imbracate in uniforma militara completa, in bocanci si cu pusca la umar.
Sa fi fost in iarna 1984 cand, in clasa a XI-a fiind, am fost luate si noi la Centrul Militar in vederea efectuarii unor examene medicale si a completarii fiselor de evidenta, alaturi de colegii nostri sau exact ca ei, in conditii de egalitate.
Astfel, intreaga clasa noastra, a XI-a V de la liceul Nicolae Balcescu, am fost o buna parte din zi, intr-o zi destul de rece si friguroasa la Centrul Militar Orhideea, mai exact se afla pe str. Orhideea, undeva in sectorul 6 in Bucuresti.
Am fost supusi si supuse, separat la anumite controale medicale, apoi la altele, alaturi de baieti impreuna cu ei, de pilda la verificarea auzului si a capacitatilor auditive.
Sa ma ierte Dumnezeu, pentru ca in fata Lui sau seama, dar toti "halucinatii" din ziua de azi si psihoticii nu stiu care a fost Istoria Romaniei.
Eram elevi de liceu, anume la Liceul Nicolae Balcescu care se numise la inceput Sfantul Sava, iar dupa 22 decembrie 1989 a revenit la denumirea sa initiala, renuntand la denumirea in egala masura frumoasa, "Nicolae Balcescu", dupa numele celui care a ramas si el in istoria neamului ca fiind pasoptist.
Prin vara anului 1995 si apoi si in vara urmatoare 1996 am fost in vacanta - adica in concediul de odihna - la tara la matusa mea, sotia unchiului meu Mircea Moldoveanu, despre care am spus ca era colonel in aviatie, in rezerva.
Am petrecut astfel o parte din vara in satul Sipotul, undeva in apropiere de Targoviste, sau dincolo de acest oras, putin mai sus.
Matusa mea mostenise casa parinteasca, si tot in satul Sipotul se afla si fratele ei, cu familia lui.
Era o zona geografica foarte frumoasa, satul urca pe un deal, iar mai sus de el, la cativa kilometri distanta se afla un alt sat, numit Runcu.
Si la Bucuresti imi vizitam unchiul si matusa, iar cand ramaneam cu matusa mea, amandoua in bucatarie la o cafea sau in living sa ne uitam la televizor, ea imi povestea si bine a facut, despre cum au trait inainte de 1989, pe vremea aceea, adica inainte de 1989 eu eram prea ocupata cu viata de liceana si nu aveam cum sa cunosc viata adultilor, sincer nici nu prea ma preocupa, insa eram respectuoasa cu oamenii.
Nu ma preocupa, asta inseamna ca programul si orarul la liceu imi ocupa tot timpul si dupa clase ieseam cu colegele la plimbare, faceam multa miscare, jucam badmington si unele dintre colege jucau uneori tenis, sau mai jucam volley, ascultam muzica de Beatles si Elvis Presley, in tot cazul aveam programul nostru de tineri adolescenti.
De altfel, in ce ma priveste intotdeauna am fost receptiva si dornica sa ascult povestile de viata ale adultilor, dar ei nu erau inca dornici sa ne dezvaluie viata lor pe de-a-ntregul.
Pastrau pentru ei.
Matusa mea mi-a povestit ca unchiul meu Mircea Moldoveanu, sotul ei - cu o lunga cariera de ofiter superior de aviatie, avand in vedere ca lucrase la Cadre, desigur cã a colaborat si lucrat cu autoritatile Statului din acei ani, de dinainte de 1989, astfel de exemplu pe atunci se putea lucra si el a lucrat cu cei care pe scurt erau numiti a fi de la "C.I."- adica de la Serviciul de Contrainformatii al Statului Roman.
Acest unchi al meu si matusa mea locuiesc si azi cred in cartierul Ghencea- Drumul Taberei.
In general, la serviciul Cadre lucrau ofiteri de Contrainformatii inainte de 1989, s-ar putea si astazi sa fie la fel.
Daca despre unele tinere judecatoare aflasem in 1994 ca sunt fiice de generali SRI, una cel putin era de notorietate ca este fiica unui fost procuror general al Romaniei si profesor de drept penal, si in anul II 2006-2007 mi-a fost si mie profesor la facultatea de Drept din Bucuresti a Universitatii Spiru Haret.
Si in anul III trebuia sa il avem profesor, insa a decedat chiar la inceputul anului universitar.
Acesta era profesorul Gheorghe Diaconescu.
Cand am inceput sa lucrez la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in vara anului 1995, dar nu imediat ci putin mai tarziu, cineva mi-a spus, nu mai retin cine anume si cred ca in legatura cu Antonela Mares ( Costache ), ceva de bine oricum, pot spune ca era vorba de un ofiter de Contrainformatii, poate Antonela Mares ( ea nu se numea Costache atunci ) era dintr-o familie a unui ofiter de contrainformatii, mi-a spus si numele unui ofiter, care se pare ar fi fost cineva cunoscut, Antal.
Nu imi amintesc insa cu precizie, poate si pentru ca uneori nu stii cand, dintr-o data, cineva iti aduce o informatie, nu te astepti adica sau iti aduce o informatie in treacat si nu insista iar cand ai o zi lunga si mult de lucru sau te grabesti sa intri in sedinta de judecata, atentia iti este indreptata spre sarcini mai urgente.
Imi amintesc cand matusa mea imi povestea si cã, auzise ea despre Salonic in Grecia, unde ar fi fost stabilita o familie de români, si multi români din România le vizitau magazinul de blãnuri pentru cã pretul acestora era foarte scazut ; se spunea cã sunt blãnuri printre cele mai ieftine in magazinul acelei familii de romani.
Desigur, in vara-toamna 1995, la judecatoria sectorului 2 bucuresti cand am reinceput serviciul dupa concediul de odihna, am spus colegelor mele de birou cat de placut si frumos a fost in satul Sipotul ( sau Sipot ), din cate stiu am spus si inainte sa plec in concediu unde imi voi petrece luna de vara, de obicei eu imi luam concediul in luna august, si cred ca si grefierei-sefe, adica nu eram mute, vorbeam si noi colegele, mi se pare normal acest lucru.
Acum s-a facut tarziu, voi incheia aici dar ma gandesc cum sa fie schimbat curentul acesta de "opinie" care se exprima foarte urat despre fetele si femeile din Romania.
Oricum, nu poate fi numit barbat cel care are ceva impotriva femeilor, pesemne are o deficienta, vreun handicap, sau nu ii plac femeile si uita insa ca tot o femeie i-a fost mama si l-a adus pe lume ( doar daca nu e din alta specie si s-a "nascut" singur sau prin alte mijloace, artificiale )
Este un mare pacat si foarte urat sa vorbesti asa denigrator despre femei, si chiar si unele tinere studente procedeaza asa in zilele noastre, am constatat in anii de facultate ( 2005 - 2009 ).
In afara de aceste aspecte, orice femeie are dreptul la viata si la o viata personala.
Eu cred totusi ca unii barbati ar trebui sa viziteze un psiholog, un psihiatru, un psihosexolog, pentru ca poate au unele impedimente in a fi barbati si se simt inconfortabil si atunci vorbesc extrem de urat despre femei.
Este de notat ca la ora actuala exista o tendinta generala de a nu respecta tinerele fete si femeile in general.
Iar despre Antonela Mares am mai auzit si ca ar fi fost crescuta sau educata cu destul de multa severitate.
Ea a locuit in cartier cu mine, in Drumul Taberei si chiar in bloc cu prietena mea din acele vremuri ( 1995, si urm. ) Irina Boieru, care insa locuia in gazda la o prietena a mamei ei, intrucat Irina era din Campulung Muscel.
Mi-as dori sa pot scrie o carte cu Povestiri, frumoasa despre acei ani si despre oamenii pe care i-am cunoscut, despre cei cu care - cele cu care o vreme am fost prietena, o marturie a vremurilor acelora, a anilor 1990.
Este ora 21h 40 la Bucuresti si maine mai este o zi.
Pana atunci o noapte linistita oamenilor de buna-credinta si celor pasnici.
Ne regasim si maine sau daca nu, in zilele urmatoare caci nu au intrat zilele in sac.
Postare actualizata duminica, 28 aprilie 2013, orele 13h11 ora terminarii revederii postarii si actualizarii acesteia.
( Aceasta pentru ca ieri seara eram in mare graba, caci nu pot intarzia cum mi-ar placea, in fata computerului la ore inaintate ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu