Hipnoza, un fenomen complex si contradictoriu
Este, poate, una dintre cele mai complexe si contradictorii stari psihice.
Daca cercetarile au ajuns la un oarecare consens, cu privire la natura si mecanismele somnului si ale viselor, nu acelasi lucru s-ar putea spune despre hipnoza.
Fenomen cu aparenta de supranatural, aflat multa vreme in domeniul magiei, ce fascineaza prin nota ei de inedit, hipnoza a suscitat cele mai contradictorii intrebari si opinii.
Unii autori s-au intrebat daca hipnoza este un fenomen normal, firesc, sau, dimpotriva, patologic.
In aceste conditii, nu-i de mirare ca ea a fost introdusa fie in randul fenomenelor parapsihologice, fie in al celor patologice.
Insusi Charcot, marele psihiatru francez, considera hipnoza un fenomen patologic, datorita faptului ca receptarea hipnotica este intalnita doar la persoanele isterice, care, dupa ce isi recapata echilibrul, nu mai pot fi hipnotizate.
In acet context, un punct de vedere interesant asupra hipnozei este formulat de Henri Baruk.
El comparã hipnoza cu starea de catalepsie.
In catalepsie omul devine pasiv, un fel de robot sau o papusa articulata care doar suporta influentele externe, fiind deposedat de mijloacele de expresie si de actiune.
Omul se aflã intr-o « stare atroce », deoarece vede, percepe, gandeste si suferã, dar este blocat, lipsit de posibilitatea de a vorbi si actiona.
In stari mai deosebite, tulburarile ce apar sunt si mai grave : dispar sentimentele morale, de bine, de rãu, de altruism, sentimentele afective etc.
Hipnoza este extrem de asemanatoare cu starea de catalepsie ( atat cu forma ei isterica, cat si cu forma ei catatonica, ce reprezinta “somnul vointei” ), deoarece subiectul ramane pasiv, dar apt de a primi sugestiile terapeutului, prin intermediul carora poate fi :
- eliberat de ideile patologice,
- poate deveni insensibil fizic,
- poate fi chiar anesteziat in vederea unei operatii chirurgicale.
Concluzia autorului derivã de la sine : “Hipnoza este o catalepsie provocata prin mijloace artificiale” ( Baruk, 1988, p.7 ).
Alti autori s-au intrebat daca hipnoza este o stare speciala a constiintei sau una comuna, obisnuita.
Unii au raspuns cã ea reprezinta o stare particulara de constiinta modificata, deci, distincta de altele.
Acest punct de vedere a fost contestat de altii, dupa opinia carora hipnoza n-ar reprezenta decat o stare de inalta motivare a constiintei ( Council, 1983 ).
Cele mai aprige dispute le-a generat insa natura fenomenului hipnotic.
“Rar un fenomen psihofiziologic, ca acela al hipnozei, care sa “izbeasca” atat de direct prin multitudinea contradictiilor sale”, scria unul dintre teoreticienii si practicienii hipnozei ( Gheorghiu, 1977, p.213 ).
“Hipnoza – scria el in continuare – reprezinta o manifestare constienta si inconstienta, de detasare si de atasare, de comportament simulat si autentic in acelasi timp” ( ibidem, pp. 213-214 ).
Aceasta i-a facut poate pe multi autori, sa se “bata” intre ei.
Nu intamplator, un autor isi intitula o carte a sa despre hipnoza : “O batalie de douã sute de ani” ( Chertok, 1984 ).
In psihologia americana se confrunta doua modalitati de intelegere a hipnozei, ca :
- stare, sau ca
- nonstare
de constiinta modificata, ca :
Ø proces special sau
Ø ca proces psihosocial,
Ø ca trasatura sau
Ø ca situatie.
Teoreticienii stãrii mentin hipnoza ca inductoare a unei stãri unice de constiintã, spre deosebire de teoreticienii nonstãrii, care considerã cã hipnoza nu este o stare fiziologica distincta, ceea ce conteaza, cred ei, fiind puterea influentei sociale a hipnozei si nu transa starii modificate de constiinta ( Kassin, 1995, pp. 158-159 ).
O asemenea situatie a dus la dificultatea definirii hipnozei.
Unii autori, neputand cuprinde acest fenomen intr-o definitie coerentã, ajungeau la concluzia eronata cã el nici n-ar exista.
Altii au recurs la definitii “circulare”.
Constatand cã in timpul hipnozei apar o serie de fenomene, ei considerau cã acestea s-ar datora transei hipnotice, pe de alta parte, individul s-ar afla in transa hipnotica tocmai pentru cã ar prezenta manifestarile respective.
In sfarsit, sunt si cercetatori care incearca sa formuleze definitii nu atat logice, cat mai degraba practice, operationale, referindu-se la un sir de « operatii practice » implicate in hipnoza.
Se afirmã astfel cã hipnoza este o procedurã practicata de o persoana cu insusiri speciale, capabila a induce in subiect conditii de sugestibilitate crescuta, astfel incat aceasta sa execute anumite actiuni sugerate, sau sa-si modifice comportamentele.
Hipnoza este “o interactiune sociala in care un participant ( subiectul ) raspunde la sugestiile oferite de o alta persoana ( hipnotizatorul ) pentru a experimenta trairi ce presupun modificari in perceptie, memorie si actiune voluntara” ( Kihlstrom, 1985, p. 385 ).
Subiectul nu este “adormit”, asa cum ar parea la prima vedere, dimpotriva, el este constient, dar relaxat, ascultand doar de comenzile hipnotizatorului [...].
La aceasta trebuie sa adaugam si “reprezentãrile sociale” extrem de diversificate, ce existã despre hipnoza.
Didier Michaux desprinde patru tipuri de reprezentari sociale ale hipnozei :
- forma somnambulica ;
- forma pseudoletargica – ( caracterizata prin modificarea starii de constiinta, insotita de o mare pasivitate care limiteaza sugestibilitatea subiectului ) ;
- forma cataleptica – ( individualizata prin inhibitia capacitatii de expresie verbala, prin modificarea starii de constiinta, si prin mentinerea tonusului motor ) ;
- forma letargic-treazã - ( paradoxala, caracterizata prin scaderea tonusului motor si prin mentinerea unui inalt nivel de activitate a constiintei ).
Autorul constata cã, intre fenomenul real al hipnozei si reprezentarea lui sociala existã un mare decalaj ( Didier Michaux, in : Chertok, 1984 ).
Daca la cele de mai sus, adaugam si asa-numita “hipnozã de scenã” provocata de hipnotizatorii cu o etica discutabila, doar pentru a produce distractia celorlalti, vom intelege si mai bine statutul oarecum incert, discutabil, al hipnozei.
( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu