Despre puterea lui Dumnezeu si icoane facatoare de minuni ( 1 )

Despre puterea lui Dumnezeu si icoane facatoare de minuni ( 1 )

Mãnãstirea Dervent

Situata la 12 km de Ostrov ( judetul Constanta ), manastirea a fost ctitorita de monahul Elefterie Mihai, in anul 1929.

Parasita in anul 1958, ca urmare a Decretului privind desfiintarea manastirilor, reconstructia sa a inceput in anul 1990.

Legenda sustine cã, pe la inceputul mileniului I, pe locul in care se inaltã azi manastirea, exista o cetate cu acest nume : Dervent.

Aici si-ar fi aflat sfarsitul Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat, impreuna cu trei fecioare pe care le convertise la crestinism.

Moartea lor a fost napraznica : Sfantul Andrei a fost spanzurat cu capul in jos, pe o cruce, jupuit si ars pe rug, iar fecioarelor li s-au smuls unghiile si dintii si au fost taiate in bucati.

Se mai spune cã, pe locul supliciului lor, crestinii care au venit sa le ridice trupurile, negasindu-le ( se presupune ca acestea au fost azvarlite in Dunare ), au aflat aici patru pietre in forma de cruci, aparute din pamant, care si-au dovedit de indata puterile tamaduitoare : cativa dintre respectivii crestini, chinuiti de duhuri necurate s-au vindecat pe loc, sarutand crucile.

Acesta a fost inceputul minunilor de la Dervent ...

Un mare conducator de raia din vremea lui Baiazid, Ahmed Bey, a cumparat mosia pe care se aflau crucile respective, convins fiind cã acestea ii vor purta noroc.

Si asa a fost.

De-atunci incolo, secole de-a randul, mosia a fost permanent aparata de toate relele : de foamete, de ciuma si de orice fel de pagube.

Aceasta, atata timp cat sfintele cruci au fost tratate cum se cuvine, adica cu respect.

Inceputul secolului al XIX-lea :

Mosia apartinea pe atunci, unui urmas al lui Ahmed Bey, Ali Ahmed.

Incalcand traditia, fiul acestuia a profanat crucile sfinte : a lovit cu sabia crucea cea mare ( atribuita Sfantului Andrei ), rupandu-i bratele, iar pe doua din celelalte trei le-a smuls din pamant.

Afland despre gestul nesabuit al odraslei sale, Ali Ahmed a avut sumbre premonitii, prevestind nenorocirile ce urmau sa se abata asupra neamului sau.

Prezicerea lui s-a implinit, la scurt timp, conacul a fot distrus de un cutremur, un traznet a mistuit hambarele si molima a decimat oamenii, iar peste alti cativa ani, in urma Razboiului de Independenta, Dobrogea a iesit de sub dominatia otomana.

Din minunile intamplate la manastirea Dervent :

Era in primavara anului 1919.

Ionicã, un taran de prin partile locului ( mai precis din Coslugea, un sat din apropierea Derventului ), surdo-mut din nastere, isi pastea oile pe islazul din preajma crucilor.

Cuprins de o subita moleseala, si-a pus capul pe unul dintre cele doua brate rupte ale crucii celei mari si... a adormit.

A dormit asa ceasuri intregi.

L-a trezit in cele din urma, zgomotul furtunii cae se dezlantuise intre timp : pentru prima data in viata lui, Ionicã auzea !

Se vindecase ! Crucea il vindecase !

Vestea s-a raspandit prin imprejurimi ( apoi, si mai departe, in toata tara ) ca fulgerul.

In scurt timp, Derventul a devenit loc de pelerinaj.

Sute de credinciosi au venit de pretutindeni, aici.

Memoria oamenilor, hrisoavele sfintei manastiri si scrisorile de multumire stau marturie faptului cã aici s-au petrecut, de-a lungul anilor, nenumarate minuni.

Obiceiul locului :

Omul aflat la greu, fie ca este vorba despre o boala fizica propriu-zisa, fie despre tulburari sufletesti sau orice alt fel de necazuri, petrece in rugaciune si meditatie langa Icoana Maicii Domnului si langa cele doua cruci ramase aici ( una, in paraclis, iar celalalta, in extremitatea stanga a bisericii ) cel putin trei zile, spre a se vindeca sau a primi sprijin in problemele lui.

Dar nu de putine ori, in functie de gravitatea necazului avut, timpul petrecut aici poate fi de mai multe luni de zile.

Schitul Nãmãiesti : Icoana cu adevaratul chip al Maicii Domnului

Satul Nãmãiesti este situat la 15 – 20 km de orasul Câmpulung-Muscel, judetul Arges.

Schitul are ca hram, “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” si “Izvorul Tãmãduirii”, fiind atestat documentar in secolul al XIV-lea.

Este sapat in stanca unui deal.

Legenda spune cã, la cererea Maicii Domnului, Sf. Apostol Luca a pictat 12 icoane, adica tot atatea icoane cati apostoli erau, infatisand “adevaratul chip al Sfintei Fecioarei Maria”, pe care cei 12 ucenici ai lui Hristos sa le poarte cu ei prin locurile pe unde urmau sa propovaduiasca Evanghelia.

Venind pe meleagurile noastre si negasind niciun templu pãgân cu un preot pe care sa-l convinga de adevaratul Dumnezeu si sa-i incredinteze Icoana, Sfantul Apostol Andrei a depus-o intr-o nisã din stânca unui deal, rostind cuvintele care au dat numele satului : “Noma est”, adica “Nu e nimeni”, devenite apoi Nãmãiesti.

Legenda mai spune cã Sfanta Fecioara Maria le-a aparut in vis unor ciobani ce-si pastoreau turmele prin acele locuri, sfantuindu-i sa sape sub stanca pe care dormeau, caci acolo vor gasi o icoana cu “adevaratul sãu chip”.

In acel loc, ei sa ridice o biserica in cinstea Sa, cu hramul sus-amintit, si care sa devina “loc de vietuire si de inchinaciune pentru 30 de suflete”.

Biserica a fost sapata in stanca, folosindu-se dalta si ciocanul ( mai putin turla si o parte din altar, care sunt zidite ).

Si, intr-adevar, indiferent de vointa omeneasca, din anul 1800 si pana astazi, numarul maicilor de aici a fost de 30, cel mult de 33 de suflete.

Si, iar indiferent de vointa omeneasca, locul Icoanei a fost intotdeauna in stanga altarului, asa cum... ea insasi a “cerut”.

Caci, se spune, atunci cand oamenii au asezat-o la “locul de cinste” din biserica, aceasta s-a opus, cerand sa fie mutata in locul acela modest din stanga altarului si asezata, astfel incat oricine sa ajunga la ea, inclusiv copiii.

Mai mult, cand s-a incercat restaurarea Icoanei, lucrul acesta nu a fost posibil : peste noapte, noua pictura disparea, icoana ramanand asa cum fusese inainte.

Iar maicii starete i s-a aratat in vis Sfanta Fecioara Maria, care i-a spus cã acela fiind chipul sãu “cel adevarat”, nu trebuie repictat, pentru ca oamenii sa o cunoasca asa cum era.

Si asa a ramas.

Harurile tamaduitoare ale Icoanei au binecuvantat, de-a lungul anilor, nenumarati oameni aflati in necaz.

Iar acestia, drept multumire pentru binefacerile primite de la Maica Domnului cu ajutorul Icoanei Sfinte, aduceau aici mici fragmente de metal reprezentand copii, maini, picioare, etc., - tot ceea ce au primit sau membre ale corpului care s-au vindecat gratie milostivirii Preasfintei Fecioare.

Obiceiul acesta s-a pierdut cu timpul, dar mai exista inca aici cateva zeci de asemenea “amulete de multumire”, amintindu-le oamenilor cã pot spera, cã minunile sunt posibile.

Tot aici existã un ritual pentru intoarcerea lucrului furat avand originea intr-o intamplare semnificativa. [...]

Traditia retine o intamplare semnificativa in acest sens :

In anul 1938, cineva a furat salba de aur a Icoanei ( care, ulterior, avea sa fie “furata” cu totul, insa de alta maniera si anume avea sa fie confiscata de puterea comunista ! ).

Furtul a fost constatat la miezul noptii, cand calugaritele s-au adunat pentru slujba Utreniei.

Singurul lucru pe care l-au mai putut face maicutele, a fost sa se roage la Icoana ca hotul sa fie prins si salba sa fie returnata.

Asa s-a si intamplat.

Prins din cauza unui alt furt, nesilit de nimeni, hotul a marturisit si furtul salbei.

Din care- minune ! – nu cheltuise niciun banut !

O alta asemenea minune s-a petrecut in vara anului 1930 :

Intr-o dimineata, calugaritele au gasit in biserica doi hoti, incremeniti cu mainile pe Icoana.

Oricat au incercat, nici macar ele nu i-au putut clinti.

Au ramas astfel, cat timp a durat slujba.

Si numai dupa aceasta s-a incheiat, au putut ei in sfarsit, misca.

Cum a apãrat Icoana Sfânta manastire in timpul prigoanei comuniste :

Dar poate ca minunea cea mai impresionanta ramane modul in care Icoana Sfanta a aparat manastirea in timpul prigoanei comuniste.

Anul 1955 :

Nenorocirea se abatuse deja asupra sfantului lãcas : odoarele ( intre care si salba sus-amintita ) fusesera confiscate.

Maicutele fusesera arestate, iar asezamantul urma sa fie desfiintat ...

Atunci au inceput a se petrece niste fapte stranii, dovedind cã Maica Domnului nu isi parasise nici ucenicele, nici “Casa Sfanta”.

Mai intai, un politist care batuse crunt douã dintre maicutele ce fusesera arestate – banuindu-le cã au ascuns odoare sfinte, - dar nu a reusit sa le faca sa vorbeasca, a fost pedepsit.

Desi inaintate in varsta si slãbite de tratamentul dur aplicat in arest, mãicutele au rezistat.

Dar sotia politistului, tanara si sanatoasa, a murit subit chiar langa el in pat.

Si felul in care au scapat maicutele de “deportare”, cand parea cã nimic n-ar mai fi putut impiedica acest lucru, tine cu adevarat de miracol :

Adunate in curtea manastirii, calugaritele asteptau infricosate sosirea celor doua camioane ce urmau sa le ia.

Era in miezul zilei.

Deodata, pe cer, deasupra lor, s-a ivit un nor mic pe care li s-a aratat Maica Domnului :

“Nu va speriati ! – le-a spus. Ucenicele mele nu vor pleca de aici !”

Si asa a fost.

Unul dintre camioane a avut un accident, iar celalalt s-a ratacit.

Si nici nu au mai aparut vreodata !

De parca toata lumea uitase, subit, misiunea lor...

Nu-i deci de mirare cã oamenii acestor meleaguri, ca si cei ce, din intamplare, aflã despre harul facator de minuni al Icoanei Maicii Domnului isi incredinteaza Maicii Domnului necazurile si sperantele, bucurandu-se de nenumaratele faceri de bine pe care ea le aduce.

( Extras din Icoane fãcãtoare de minuni si vindecãtori din România, Ed. Total Press SRL, tiparul executat la Tipografia “Miron”, Bucuresti, sector 5, 1997 )