Doctrina ortodoxã despre cinstirea Sfintilor lui Dumnezeu si despre mijlocirea lor în fata Domnului

Doctrina ortodoxã despre cinstirea Sfintilor lui Dumnezeu si despre mijlocirea lor în fata Domnului

Doctrina ortodoxa despre cinstirea religioasa si despre chemarea in rugaciuni a oamenilor sfinti isi gaseste confirmare, in primul rand, in Sfanta Scriptura, unde se contin dovezi destul de convingatoare despre necesitatea si efectul binefacator al acestei cinstiri.

Sugerandu-ne sa nu oferim cinstiri divine decat Unuia Dumnezeului Celui adevarat ( Ies. 20, 2 – 5 ), ea ( Sfanta Scriptura ), totodata, ne invatã cã si sfintii lui Dumnezeu sunt destoinici de cinstirea noastrã ( Psal. 111, 6 ) : “Intru pomenire vesnica va fi dreptul”, ( Pild. 10, 7 ) : “Pomenirea celui drept este spre binecuvantare, iar numele celor nelegiuiti va fi blestemat”, Sfintii sunt ca prieteni lui Dumnezeu ( Psal. 138, 17 ; Ioan. 15, 14 ), prin care Dumnezeu se proslaveste ( 2 Tesal. 1, 10 – 12 ) si de aceea din aceasta si reiese necesitatea cinstirii lor.

Astfel, ucenicii proorocilor au aratat o cinstire sincera si supusenie proorocului lui Dumnezeu Elisei ( 4 Regi. 2, 14 – 15 ).

Existã inca in Vechiul Testament si multe alte exemple de cinstire religioasa a ingerilor si a oamenilor sfinti ( Jud. 13, 20 ; 1 Paralip. 21, 16 ; 1 Regi. 28, 14 s.a. ).

In Noul Testament porunca despre cinstirea sfintilor se dezvaluie in urmatorul sens : Insusi Mantuitorul, confirmand legea : “Sa nu te temi de Dumnezeul tau si numai Lui sa-I slujesti, de El sa te lipesti si pe numele Lui sa te juri” ( Deuter. 6, 13 ), le spunea ucenicilor Sai : “Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc” ( Ioan. 15, 14 ), si mai inainte, cand ii trimitea sa propovaduiasca, a marturisit in fata lor : “Cel care va asculta pe voi pe Mine Mã ascultã, si cel care se leapada de voi se leapada de Mine, se leapada de Cel Care M-a trimis pe Mine” ( Luca. 10, 16 ), “Cine primeste prooroc in nume de prooroc platã de prooroc va lua, si cine primeste pe un drept in nume de drept rasplata de drept va lua” ( Matei. 10, 41 ).

Sfantul apostol Pavel le-a poruncit crestinilor : “Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu ; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta” ( Evr. 13, 7 ), iar in epistola catre Romani acelasi apostol mentioneaza : “marire, cinste si pace oricui face binele” ( 2, 10 ).

In epistolele noutestamentare sunt aratate si exemple de cinstire religioasa a sfintilor.

Astfel, in cap. 16 al cartii Faptelor Apostolilor, se povesteste despre apostolul Pavel si Sila, cum odata au fost batuti si inchisi in temnita, pentru cã au vindecat o slujnica care avea darul profetiei.

Cand apostolii, inchisi in temnita, cantau imnuri religioase la miezul noptii, pe neasteptate s-a intamplat un cutremur, asa incat toate usile temnitei s-au deschis, si catusele de pe toti au cazut.

Strajerul, cand s-a trezit si a vazut ca usile inchisorii sunt deschise, a crezut ca intemnitatii au fugit si a vrut sa se sinucida.

Insa apostolul Pavel l-a oprit, incredintandu-l ca toti sunt de fata.

Atunci strajerul a intrat in inchisoare “si tremurand, a cazut inaintea lui Pavel si a lui Sila” ( vers.29 ).

Aceasta inchinare, evident, insemna evlavia de care s-a patruns strajerul temnicer fata de apostolul Pavel si Sila, vazand in ei pe trimisii lui Dumnezeu.

In sfarsit, cinstirea religioasa a Sfintilor nu contrazice nici principiile ratiunii.

Dimpotriva, ea este necesara din punctul de vedere al ratiunii.

Precum in viata pamanteasca nu toti sunt egali intre ei, dar sunt mai mari si prin varsta, si prin starea sociala, tot asa si in imparatia cerurilor nu toti sunt egali intre ei, dar sunt oameni care au placut Domnului prin credinta lor si prin faptele bune din timpul vietii, si de aceea ei se bucurã de fericire vesnica in lacasurile ceresti.

Daca insa noi ii respectam pe oamenii care stau mai sus decat noi, fie prin dreptul de nastere, fie prin pozitia lor in familie sau in societate, si aici, in existenta noastra pamanteasca, atunci cu atat mai mult trebuie sa-i cinstim pe sfinti, pe locuitorii sfinti ai cerului, care sunt de asemenea mai-marii nostri, invatatorii nostri si indrumatorii nostri.

Dar cata dragoste catre aproapele sau, atat de sincera si atat de inaltatoare, au aratat sfintii inca in timpurile vietii lor pamantesti !

Nu rareori aceasta dragoste fata de aproapele sau atingea asemenea inaltimi, incat ei, ingrijindu-se de perfectionarea morala si de mantuirea aproapelui, erau de acord ca mai degraba Dumnezeu sa-i lipseasca pe ei de fericirea vesnica, decat sa-i lipseasca de mila Sa si sa-i supuna maniei Sale drepte pe apropiatii lor.

Proorocul Moise, de exemplu, in rugaciunea sa fierbinte pentru poporul evreiesc, dupa ce acesta a cazut in pacatul idolatriei, turnandu-si un vitel de aur si inchinandu-i-se lui, il implora pe Dumnezeu : “O, Doamne, poporul acesta a savarsit pacat mare, facandu-si dumnezeu de aur. Rogu-ma, acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-i ; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris” ( Iesi 32, 31 – 32 ).

Sfantul apostol Pavel marturiseste despre sine : “Caci as fi dorit sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, cei de un neam cu mine, dupa trup” ( Rom. 9, 3 ).

Daca insa sfintii atat de mult se ingrijeau si ii iubeau pe apropiatii lor, cand inca traiau pe pamant, si aveau nevoile si neajunsurile lor, atunci ce ii impiedicã sa se ingrijeasca, sa ne ajute si sa se roage pentru noi acolo, unde nu existã nici tristete, nici oftari.

Daca noi ii respectãm pe binefacatorii nostri pamanteni, atunci cu atat mai mult trebuie sa-i rspectam pe sfintii locuitori ai cerului, acesti mareti binefacatori ai nostri !

Da, cinstirea sfintilor este pe deplin compatibila cu natura noastra si este ceruta de ea cu necesitat : daca noi ii proslavim pe eroi pentru faptele lor vitejesti, realizate intr-un domeniu sau altul al vietii, atunci nu e firsc oare, sa-i proslavim de asemenea si pe sfinti, care au facut cele mai inaltatoare fapte in domeniul vietii morale ?

Asadar, din punctul de vedere al Sfintei Scripturi si al principiilor ratiunii, nu exista nicio indoiala ca sfintii trebuie cinstiti.

Sfanta Scriptura ne ofera marturii directe si clare despre aceea ca sfintii, dupa plecarea lor din viata pamanteasca, mijlocesc pentru noi in fata tronului Atottiitorului, nu inceteaza sa se roage pentru cei ramasi pe pamant, cã aceste rugaciuni sunt placute lui Dumnezeu si sunt mantuitoare pentru om.

Astfel, inca in Vechiul Testament, candva Insusi Dumnezeu ii spunea proorocului Ieremia despre poporul evreu : “Chiar Moise si Samuel de ar sta inaintea Mea, sufletul Meu tot nu s-ar indupleca spre poporul acesta” ( Ierem. 15, 1 ).

Prin aceste cuvinte Insusi Domnul a aratat cã Moise si Samuel, care atunci murisera demult, puteau sa mijloceasca in fata lui pentru iudei.

In cartea a doua a lui Macabei se pomeneste si un caz de rugaminte sau de mijlocire in fata lui Dumnezeu a unui drept pentru pacatosi.

Iuda Macabei, inainte de a intra in lupta cu Nicanor a vazut intr-o revelatie pe arhiereul Onia si pe proorocul Ieremia, care murisera, cum se rugau pentru poporul israelit.

Ieremia, intinzandu-i lui Iuda sabia de aur, dar de la Dumnezeu, i-a spus : “Ia aceasta sfanta sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrajmasi”.

Iar despre Ieremia, Onia i-a spus lui Iuda : “Acesta este iubitorul de frati, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roaga pentru popor si pentru sfanta cetate” ( 2 Macab. 26, 12 – 16 ).

Credinta in mijlocirea sfintilor in fata lui Dumnezeu, si dupa inaltarea lor la cer, este exprimata si in rugaciunile Bisericii vechitestamentare.

Aproape fiecare rugaciune a vechii biserici evreiesti care incepea, era insotita si se incheia cu numele patriarhilor Avram, Isaac si Iacov.

Inspirat de o asemenea credinta, proorocul David, de exemplu, se adresa lui Dumnezeu : « Doamne Dumnzeul lui Avraam si al lui Isaac, si al lui Iacov, parintii nostri » ( 1 Paralip. 29, 18 ), probabil, rugandu-l pe Dumnezeu sa auda rugaciunea lui, pentru mijlocirea acestor drepti placuti Lui.

La fel si proorocul Daniil il implora p Dumnezeu : “nu ne indeparta pe noi de la mila Ta, pentru Avraam, iubit de Tine, pentru Isaac, robul Tau, si Israel, sfantul Tau”.

In Noul Testament apostolul Petru foarte clar fagaduieste celor de o credinta cu el sa nu-i lepede cu grija lui nici dupa moartea sa : “Socotesc ca este drept, cata vreme sunt in acest cort, sa va tin treji, prin aducerea aminte, fiindca stiu ca degraba voi lepada cortul acesta, precum mi-a aratat Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar ma voi nevoi ca sa puteti in orice timp, dupa plecarea mea, sa tineti minte aceste lucruri” ( 2 Petru. 1, 13 – 15 ).

Iar aceasta grija a apostolului in ce altceva se poate manifesta, daca nu in rugaciune si in mijlocire catre Dumnezeu ?

In sfarsit, Sfantul Ioan Teologul s-a invrednicit a vedea in Apocalipsa, cum “douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alaturi si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor” ( Apoc. 5, 8 ).

Asadar, Sfanta Scriptura marturiseste clar despre rugaciunile si mijlocirile sfintilor in fata lui Dumnezeu.

De aceea Biserica Ortodoxa si porunceste fiilor ei credinciosi, sa se adreseze cu rugaciuni catre ei.

( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia,  Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )