Despre mentinerea sanatatii si tinerete fara batranete, si reconstituirea dreptului de proprietate
Scriam in postarea mea anterioara despre unele probleme de sanatate cu care m-am confruntat cu incepere de prin anii 1999, 2000.
Dar nu vreau sa vorbesc numai despre acestea, ci sa spun ca, din 18 aprilie 2013 am inceput sa iau pastile de Gerovital H 3 ( cutiute in farmacie cu 25 de drajeuri, ambalate intr-o cutiuta din cartonel alba cu verde inchis si verde mai deschis, pal ) pentru ca, ele previn si incetinesc procesele fiziologice ale inaintarii in varsta, sau le combat pentru cei care au ajuns de varsta a treia.
Este important cum traim, cum imbatranim, oricum din clipa in care ne nastem timpul curge in defavoarea noastra si ne indreptam spre aceasta batranete.
Ori, gerovital H 3 este un produs pe baza de procaina, chiar am scris si postat pe blog despre Procaina, si catre finele postarii sunt descrise precis cele doua produse din Farmacii, Aslavital si Gerovital H 3 care se utilizeaza pentru a avea un tonul mai bun, tesuturile functioneaza mai bine, sistemul nervos este imbunatatit, mai puternic, se intretine, intr-un cuvantul omul se simte mai bine, mai viguros, mai energic, mai confortabil in pielea sa si mai putin obosit.
Gerovital H 3 ajuta si in unele afectiuni, boli care pot afecta organismul la un moment dat.
In general el nu are contraindicatii si tocmai ca, in mod ideal nu trebuie sa astepti sa ajungi la varsta a treia pentru a incepe sa faci acest tratament de intretinere, ci este mai bine sa incepi din timp, treptat.
Se iau 2 pastile pe zi, dupa masa, interfereaza numai cu sulfamidele, timp de 12 zile, dupa care luna urmatoare se face pauza, apoi iar continui cu alte 12 zile de tratament in acelasi mod, iar prospectul medicamentului indica si o maniera diferita de tratament, adica una fara pauza mi se pare, dar eu am optat pentru varianta cu o luna pauza.
Ceaiurile din plante medicinale sunt si ele placute, aromate si benefice, cel putin mie imi plac mult.
Asa incat, dimineata odata cu cafeaua imi pregatesc un ibric mare de ceai alcatuit din mai multe plante, si apoi cand este gata il beau de-a lungul intregii zile ; uneori, mai rar, imi pregatesc un al doilea ceai, dar mai mic cantitativ.
Astfel amestec ceai de ienupar - despre ienupar si alte cateva plante am scris chiar pe blog -, ceai de ghimpe, ceai de salvie, musetel, sulfinã, papadie, este un "cockteil" mai nou, iar pana acum obisnuiam mai mult sa beau ceaiuri din tei ( mai ales seara sau in zilele friguroase ), menta, galbenele, si am folosit nu demult si ceai de zamosita, in fapt un ceai diuretic care contine zamosita si coada-calului si alte plante.
In general, toate acestea ajuta in infectii urinare si nu numai, ienuparul in reumatism, dar si pentru digestie, stomac ( facusem si o enterocolita, poate si pentru ca nu mai fac miscare, dureroasa ), circulatia sangelui.
Pe internet mai gasim informatii despre aceste plante, dar aveam si 2 carti despre Plante medicinale mai vechi, din care acum in casa am mai gasit numai una, nu stiu pe unde o fi a doua.
Prin anii 1994 cand eram la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, fiind foarte frig in biroul de la etajul 2 al judecatoriei si Palatului de Justitie, caloriferele complet reci si neprietenoase erau greu sa rezisti la lucru, asezat la birou iar salile de sedinta erau glaciale ca un cavou.
Asa incat incepusem sa imi pregatesc acasa si sa beau ceai de tei care incalzeste organismul, si activeaza circulatia sangele, fluidizeaza sangele, si mai foloseam si ceai de mesteacan, si probabil si alt ceai, dar am uitat.
Cat priveste menta, musetelul intotdeauna mi-au placut si au fost foarte potrivite oricand, seara la culcare sau dupa masa de pranz, asta, cand eram acasa si nu la serviciu.
Datorita ceaiului meu de tei, incepusem chiar sa transpir putin, si stiu ca odata, nu mai stiu exact cum a fost, dar Valentina Tatulescu a intrat in biroul nostru, ea, presedinta judecatoriei si a facut o remarca, ceva despre imprejurarea in care organismul transpira si ca asta ar insemna o boala la plamani.
Pe moment cand am auzit-o, m-am gandit ca poate a remarcat ca port numai o camasa sau cand era mai rece o camasa si un pulovar ( depindea de temperatura desigur ), pe cand totusi era frig in birouri si in sinea mea, mi-a venit sa rad : Oare face aluzie la mine, ma crede bolnava de plamani ?
Insa, nu, nu am nimic la plamani si nici nu am avut vreodata, eu insa imi beam portia mea de ceai de tei acasa si la judecatorie cu timpul, cand era frig, ajunsesem chiar sa transpir.
O afectiune cu care te mai poti confrunta sau care te-ar mai putea paste cand ai o munca de birou, sunt varicele, circulatia venoasa ingreunata, deficitara, dar ceaiul de mesteacan era foarte eficient.
In anul 1998, din nou la Judecatoria Sectorului 1, cand colegele mele de birou, Arabela Geamanu, eu insami, nu ne mai ridicam de la masa de lucru, si Arabela ma uitam ca avea gleznele umflate, sangele nu mai circula bine, eu insami ma simteam cu picioarele umflate si am inceput sa cumpar niste geluri pe baza de alge si cofeina de la Oriflamme, de culoare albastra si cu un miros puternic marin care imi placeau foarte mult si mai era unul, da, mai era un altul inca pe care l-am uitat, acela era cu cofeina care scotea apa din tesuturi, dupa dus, acasa, ma destindeau imi luau durerile de peste zi, dupa o zi lunga de munca, dar mama mea care sufera de o diskinezie biliara si nu suporta niciun fel de miros, nu prea aprecia mirosul algelor de la Oriflamme, iar fratele meu pare sa aiba o sensibilitate la ficat, la vezica biliara mostenita de la mama, la orice miros de crema, apa de toaleta, se stramba ca si cum ar mirosi extrem de neplacut, chiar incepuse sa ma si supere si m-am intrebat daca nu are mirosul deformat.
Dar, intr-adevar ma uit la mama, niciodata nu a suporta parfumul, apa de toaleta, nici cremele macar, decat o crema de maini cel mult, si pudra de fata cand era foarte tanara.
In ce priveste cremele de fata, inca de la terminarea liceului am apreciat in trecut, crema Gerovital H 3 Ana Aslan, o minune de crema, am folosit-o intotdeauna desi am utilizat si alte creme de fata, asa incat uneori am fost intrebata cati ani cand m-am prezentat si mi-am spus varsta, sau cum se face ca arat asa, unii nu pareau sa ma creada, nu mi-au spus asta expres, dar simteam, si le-am explicat.
Din cand in cand, la intervale de timp, fara sa fac niciun fel de exces, pentru intretinerea sistemul nervos iau lecitina, insa nu exagerez deloc si nici nu trebuie, pentru ca organismul are propriul sau ritm si fiziologia sa, si trebuie sa isi poate produce, neinhibat de lecitina dn exterior, substantele lui naturale care ne fac sa functionam, ori celulele noastre produc natural, lecitina.
Insa nu trebuie exagerat cu niciun medicament sau produs supliment alimentar pentru a nu inhiba ritmul de functionare natural al organismului.
Din pacate parintii mei refuza orice tratament de intretinere desi ei chiar au o varsta si i-ar ajuta foarte mult, tatal meu este insa impotriva oricarei pastile, chiar si a unei aspirine, insa, nu a avut de ales si cand a facut litiaza renala, pietre la rinichi si incepuse sa tipe de durere mama a chemat doctorul care i-ar fi prescris "No-spa" un medicament impotriva spasmelor, insa nu cred sa trateze boala in sine, s-ar putea, spun s-ar putea caci nu eram acasa, sa ii fi prescris si rowatinex, insa nu stiu sigur si nu stiu daca, in cazul in care i-ar fi fost prescrise pastilele de Rowatinex, le-a si luat, este o personalitate dificila pe care cu greu o poti ajuta, chiar si cand plange de durere ( pentru ca nu spune ce are si e nervos ).
Ma gandeam ca, atunci cand in vara 1993 mi-am cunoscut unchiul, pe Dumitru Andrei magistratul, avocatul, de care pana atunci o auzisem numai pe mama vorbind uneori in casa - familiile noastre nu se vizitau deloc, numai bunicul meu Paraschiv Mardale era in relatii si a fost in cele mai bune relatii cu nepotul sau Dumitru Andrei ( care era fiul Ioanei Mardale, una din surorile bunicului meu stabilita si ea la Bucuresti, in timp ce rstul fratilor bunicului au ramas in comuna Piatra, in Teleorman unde au trait toata viata lor ), - unchiul meu avea o varsta, fiind nascut in 1926-1928, insa era un om tonic, energic, cu pofta de viata, optimist si sanatos.
Imi dau seama sau asta am dedus eu, ca inainte de 1989 in Romania, in Justitie nu exista stresul de dupa 1990 catusi de putin si oamenii imbatraneau altfel, sanatosi.
In schimb, prin ultimii ani, odata cu 2003, mama mi-a spus venind acasa din vizita de la matusa ( o nepoata a bunicului meu ) ca ar fi auzit ca unchiul meu a inceput un tratament pentru inima, Dumitru Andrei si sotia lui, matusa mea o vizitau pe nepoata bunicului meu, o matusa a mea.
Prea putin imi cunosc insa rudele din partea mamei si chiar a tatalui.
Pentru ca parintii meu au trait mai retrasi si asta a fost.
Sau altfel spus, aproape sigur, numai din ce stiu eu, am destule rude, membri ai familiei bunicului meu de care habar nu am.
Interesant este ca, atunci cand a murit, in noiembrie 2008, inainte de decesul propriu-zis, unchiul meu Dumitru Andrei a fost vreo 14, 15 zile in coma profunda, a suferit un accident cerebral, doctorii au constatat ca avea o inima sanatoasa.
In fine, asa se invata Medicina, cum invatam noi Dreptul incat unii se cam mira sau nu ne inteleg, mai ales unde exista opinii contrare pe un acelasi subiect de drept, pe o aceeasi tema, insa un accident vascular se face din cauza, sigur, in primul rand a vaselor de sange, arterelor, circulatiei sangelui, dar nu poti spune ca inima nu e implicata si este complet lasata la o parte, ca nu are niciun rol, tensiunea arteriala, presiunea sangelui, depind si de buna functionare a inimii ( plecand de la premisa ca inima era / este normala si nu are niciun defect congenital, nicio alterare ).
Vorbeam foarte rar cu el la telefon, insa Dumitru Andrei niciodata nu mi-a spus ca face un tratament pentru inima, insa mama aflase de la matusa mea, nepoata bunicului meu ca unchiul meu avea o interdictie de la doctor sa mai alerge dimineata in parcul Tineretului, unde ii placea sa iasa mai ales in week-end sa faca jogging.
Demult, prin anii 1993 mi-a povestit insa unchiul meu ca uneori se intalnea la jogging in parc - unchiul meu locuia intr-unul din blocurile care se aflau exact peste drum de parcul Tineretului, pe Bulevardul Tineretului unde avea si cabinetul sau individual de avocatura, separat insa de apartamentul in care isi avea domiciliul - cu cel care a fost o vreme ministrul Justitiei, cu Petre Ninosu, si alergau impreuna.
Revenind la ideea despre atmosfera mai calma si climatul mai linistit din instante, de dinainte de 1989, desi unchiul meu nu prea mi-a povestit, am temeiuri sa cred ca erau vremuri mai putin agitate si fara stresul de dupa 1990.
Stresul contribuie puternic la alterarea sanatatii, are un rol important.
Munca in instante, asa cum era / este ea, de la un termen de judecata la altul, ii mentine pe oameni mai alerti, mai vioi, mai vigilenti, mai tineri.
Mai multi judecatori aveau varste inaintate cand m-am angajat eu in 1993, insa ei au plecat la Curtea de Apel, pentru ca se infiintasera sau re-infiintasera in Romania curtile de apel si aveau mare nevoie de personal, de oameni, totusi cate unii au mai ramas si la judecatoria sectorului 1 bucuresti, astfel de pilda judecatorul Dobrescu a carui sotie in fiecare zi venea sa il conduca acasa la terminarea programului, si despre care auzisem ca are si un frate judecator la Tribunalul Municipiului Bucuresti, judecatoarea Rodica Fesiuc foarte ferma si bine infipta pe picioarele ei, robusta si hotarata, avea uneori si simtul umorului, din pacate insa am auzit ca a decedat nu stiu in ce an, si ma gandesc ca dupa tonusul pe care il avea cand am cunoscut-o, fara stresul de dupa 1993 ar fi putut trai si mai mult.
Cu alte cuvinte eu sunt de parere ca ultimii ani ne-au distrus sanatatea si ne-au luat ani din viata.
Imi amintesc in anii 1993 ca erau multi avocati, deja in varsta, de seama unchiului meu si poate si mai mari, erau deosebit de alerti, vioi, aveau picioare tinere care zburau aproape cu infrigurare, bucurie si entuziasm de la o sala de sedinta la alta, pe coridoarele Palatului de Justitie.
Erau mai tineri decat tinerii !
In octombrie 2008 insa, ultima data cand dupa o pauza de cativa ani, am vorbit cu unchiul meu Dumitru Andrei la telefon, vocea era aceeasi dinamica, plina de energie, voie buna, incredere, insa m-a pus putin pe ganduri cand mi-a spus : "Stii, Olivia, la varsta mea, si daca esti avocat trebuie sa te tina capul si picioarele !"
Aceasta afirmatie a lui m-a pus usor pe ganduri si m-am intrebat daca organismul lui nu simte oboseala, ceva in el, un disconfort de care Dumitru Andrei este constient sau poate sa nu fie ; uneori organismul ne alerteaza si ne-o ia inainte, ne da semne pe care la inceput sau si mai mult timp, noi le ignoram !
Era seara zilei de 26 octombrie 2008, ziua Sfantului Dumitru, eram in anul IV si nu ii spusesem nici macar ca m-am inscris la facultate, cu stupoare am auzit ca el stia totul, se pare ca stia de mama mea care o vizita pe acea matusa a mea si nepoata a bunicului meu, unde in vizita soseau si Dumitru Andrei cu sotia lui.
La numai cateva zile dupa aceasta ultima conversatie telefonica el a intrat in coma profunda, dupa o zi de "Tribunal", avusese procese la Curtea de Apel Bucuresti, bine ca a apucat sa se intoarca acasa la el ; nu se simtea in apele lui si s-a culcat putin, iar dupa ce a adormit a intrat direct in coma, din care nu avea sa mai iasa niciodata, timp de 14 zile apoi a stat la spitalul... de urgenta cred.
Inconvenientul sau chiar durerea unor relatii dificile sa le numesc asa inter-familii, intre familii a facut ca sotia lui sa o sune pe nepoata bunicului meu pentru a-i da vestea decesului - poate pe nepoata bunicului o fi sunat-o, nu stiu, incat de cand Dumitru Andrei a intrat in coma - iar nepoata bunicului a sunat acasa si a vorbit cu mama mea si mama a intrat in camera unde eram si mi-a spus : "Nu stii ! A sunat Sica ( Andrei ) ! A murit Titel !"
El a decedat la orele 2h00 noaptea, in noaptea dintre 14 si 15 noiembrie 2008.
Era chiar ziua de nastere a unei verisoare mai indepartate, ziua de 15 noiembrie, iar pe 12 noiembrie fusese ziua mea de nastere.
Niciodata ca atunci nu m-a durut asa de tare raceala de o viata intreaga intre familiile noastre, nu stiusem nimic de coma unchiului meu, de suferinta lui in tot acest timp si ea se petrecuse la numai cateva zile dupa ce il sunasem pentru ultima oara, pe 26 octombrie 2008 !
Imediat i-am telefon colegei mele grefiere, Gabrielei Manole, Gabriela m-a intrebat : "Cum Olivia ? A murit Nea Andrei ? ", "Da, da, Gaby, a murit !"
In septembrie 1993, Gabriela mi-a povestit cum la angajarea sa i-au luat interviu si au intrebat-o despre tot anturajul si viata ei, cei doi judecatori care conduceau Tribunalul Municipiului Bucuresti, Popa Marin si Dumitru Andrei, doi judecatori inseparabili de-a lungul carierei lor profesionale, ambii au fost la Curtea Suprema, ambii la TMB, apoi Marin Popa a revenit la Curtea Suprema nu stiu cum ( CSJ sau actuala ICCJ ).
Nici nu aveam cui sa imi strig durerea, a fost un moment teribil de dureros pentru mine atunci.
Desi, ca sa nu par contradictorie pentru cei care imi cunosc Povestea de viata, colegii mei, desi ei au inteles deja cred, existand o vadita raceala intre familiile noastre, care nu comunicau deloc, unchiul meu cred eu a avut unele nemultumiri, despre una cel putin stiu sigur pentru ca mi-a spus direct, asa fiind poate asa sa imi explic eu ca la randul meu si eu am fost nedumerita si chiar suparata pe faptul ca Dumitru Andrei nu ma intelegea cand ii spuneam ca am multe dosare in lucru, in fine cand ii vorbeam despre neajunsurile muncii de grefier si ale vietii in instanta, in cele din urma el a ajuns sa spuna in familie ca grefierii, eu, nu facem nimic - adica nu e nimic de facut, el compara cu munca judecatorului ! - iar mama mea s-a suparat foarte rau, desi mama de felul ei niciodata nu mi-a luat apararea in vreo imprejurare.
Cum sa explic eu, au fost imprejurari care in familie la noi au luat o mare amploare !
In ziua in care am aflat insa vestea mortii sale, dupa ce am sunat-o pe Gaby Manole, am mai sunat pe cineva, o ruda indepartata care aproape mi-a inchis telefonul, de fapt mi l-a si inchis, sec, spunand pe un ton rece si neconvingator ca ii pare rau dar asta este !
Ce stiam eu, era ca unchiul meu s-a suparat pentru ca familia mea, mama mai ales nu i-a spus niciodata macar la telefon, multumesc pentru ca m-a ajutat sa devin grefiera de sedinta.
I-am explicat atunci ca mama si tata s-au opus ca eu sa lucrez la tribunal, in Justitie, in instanta, totusi unchiul meu avea si el limitele lui de intelegere si cu adevarat situatia din familia mea nu a inteles-o niciodata, pana la capat, pana la sfarsitul vietii lui.
S-a suparat atat de tare, incat o parte din sentimentele lui negative le-a trecut asupra mea.
In ce ma priveste, la randul meu si eu am gandit si azi inca gandesc la fel, ca bunicul meu Paraschiv Mardale al carui nepot de sora ii era Dumitru Andrei s-a purtat cu multa afectiune, intocmai ca un parinte responsabil, rabdator, iubitor fata de Dumitru Andrei, ori dragostea unui parinte pentru copilul, fiul sau nu slabeste niciodata, nici cu trecerea anilor, pe cand Andrei Dumitru nu a fost asa, adica precum bunicul meu.
Bunicul meu il adora, il adora pe nepotul sau de sora, dar si pe fiul nepotului sau - acesta din urma a facut complet abastractie de bunicul meu care pana a decedat in iunie 1997 a tot asteptat macar sa ii mai aduca vocea odata fiului lui Dumitru Andrei, care insa nu s-a indurat sa ii dea vreo veste, sau sa ii trimita vreo carte postala din Canada, unde alesese sa traiasca.
Se vede clar ca sentimentele oamenilor in viata nu sunt reciproce.
Si chiar unchiul meu in ultimii ani de viata se cam plictisise de viata in familia larg extinsa si se retrasese in sanul familiei sale, fiind preocupat numai de copii si nepoti, cu toate ca ei nu sunt in Romania.
Bunicul meu nu i-a aratat niciodata plictis sau lipsa de chef cand el a avut si a avut, atata nevoie sa fie iubit.
Intr-adevar pana acum am putut vedea ca viata e foarte nedreapta, si oamenii nu pot avea afectiuni reciproce, nici macar cand asa, cum sa spun, "ar trebui" sau s-ar cuveni.
Trebuie sa recunosc ca ultimii ani mi-au adus dezamagiri si in ce il priveste pe unchiul meu, dar el m-a ajutat sa devin o grefiera de sedinta, este adevarul acesta, insa, direct spus au fost si momente cand m-a lasat perplexa.
Bunicul meu Paraschiv Mardale a fost un om consecvent si avand un caracter stabil, pana la moarte, sentimentele lui fata de nepotul sau de sora, fiul acestuia nu s-au racit niciodata, adica au fost sincere, pe deplin adevarate.
La fel, dar exact la fel ca un parinte care trebuie sa isi creasca copilul, dar in acelasi timp se sacrifica pentru a-l creste si niciodata nu se satura sa isi iubeasca copilul, la fel a fost si bunicul meu fata de nepotul lui, unchiul meu.
Cu toate ca unchiul meu a avut niste parinti buni, care se intelegeau bine intre ei, un cuplu solid, sot si sotie si care isi iubeau unicul copil, fiul foarte mult.
Pe scurt, in familie, unchiul meu a fost adorat.
Si aici a fost un aspect important, caci, bunicul meu iubindu-si mult nepotul pe care il aprecia si se bucura de el ca este foarte inteligent, intr-un fel o trecuse in planul doi al afectiunii pe mama mea care era fiica lui si singurul sau copil !
Iar mama mea a suferit si este o fire plina de patima, daca se supara pentru ceva, deopotriva pentru ceva important sau pentru ceva absolut neimportant - niciodata nu uita, niciodata nu iarta.
Cu toate ca bunicul meu a fost un om foarte responsabil, un sot devotat si un tata foarte bun, nici nu se discuta, totusi mama a simtit ca admiratia lui sincera, totala, neconditionata, chiar spontana dar pe termen lung, se duce catre nepotul sau, Dumitru Andrei.
Si asa, abia dupa o viata de om cei care mai traiesc, de pilda eu, nepoata bunicului meu Paraschiv, poti sa iti faci o idee si o imagine de ansamblu asupra oamenilor, relatiilor de familie, naturii umane, faptului ca suntem atat de diferiti !
Sunt lucruri pe care cei precum Dumitru Andrei chiar nu le pot realiza pe deplin, si anume, iata, pe cand inca era un tanar si singur, neimplicat in vreo relatie sentimentala, bunicului meu Paraschiv Mardale a vrut sa emigreze in Australia.
Australia, un continent si o tara, astepta si primea emigranti, lansase oferta inclusiv romanilor in Romania, iar bunicul meu ar fi fost tentat sa inceapa o viata acolo unde putea avea mult pamant.
Aici in Romania, regimul comunist i-a confiscat pamantul mostenit de la tatal sau, un om harnic care a muncit, a avut ceva pamant, insa la moartea sa l-a impartit intre cei opt copii ai sai, si, aceasta informatie din urma nu o stiu prea sigur, parca a spus mama candva acest lucru, intrucat Paraschiv, ultimul sau nascut a plecat pe la varsta de 10 ani la oras, si a parasit comuna Piatra, tatal lui Paraschiv i-a lasat fiului sau mezin mai putin pamant decat celorlalti copii ai sai.
Oricum, cand regimul comunist a venit la putere in Romania, pamantul a intrat la colectiva, la CAP.
Dupa 1989, unchiul meu Dumitru Andrei, in temeiul legii 18 / 1991 a cerut in instanta reconstituirea dreptului de proprietate al bunicului meu Paraschiv asupra pamantului mostenit de la tatal sau, si a castigat procesul.
De asemenea un proces similar l-a avut avocatul Dumitru Andrei chiar pentru sine, intrucat si el avea un astfel de drept de proprietate de reconstituit.
Spuneam despre intentia bunicului de a emigra in Australia, daca el nu a plecat din tara, precis insa alti romani au parasit tara in acea imprejurare, cand Australia cerea oameni pe care sa ii impamanteneasca pe continentul ei.
Dar sora lui Paraschiv Mardale, Ioana Mardale se mutase si ea la Bucuresti de la tara, din comuna Piatra, din casa parinteasca, s-a maritat cu Tudor Andrei care a fost jandarm - pe atunci era pe vremea Regelui, pentru ca asa a fost - si simtea nevoia ca, la oras la Bucuresti sa aiba pe cineva din familia ei, astfel incat Ioana avand nevoie sa simta un sprijin din familia ei la Bucuresti langa ea, l-a determinat pe fratele ei Paraschiv sa nu plece din Romania.
Paraschiv s-a sacrificat, pana la moarte bunicul meu a fost un om de nadejde, un caracter sanatos, stabil, ( stim ca exista si oameni avand un caracter instabil ), un om cu sentimente sanatoase, frumoase, devotat si care era profund sincer si fidel in afectiunile sale.
Pe cand unchiul meu Dumitru Andrei i-a semanat prea putin bunicului meu Paraschiv.
Ei bine, in ciuda tuturor acestor dezamagiri si sentimente dureroase, si imi lipseste bunicul meu foarte mult, totusi eu ma rog pentru amandoi, negresit si nu uit sa spun si rugaciunile necesare celor raposati, pentru odihna vesnica, si in pace a acestora, pentru lumina lor neinserata, caci pe acest pamant au muncit mult si au infruntat un destin zbuciumat datorita unei Istorii care nu a depins de ei si care ne-a luat, putem spune cu totii, dreptul la viata si la fericire.
Ceaiurile din plante medicinale sunt si ele placute, aromate si benefice, cel putin mie imi plac mult.
Asa incat, dimineata odata cu cafeaua imi pregatesc un ibric mare de ceai alcatuit din mai multe plante, si apoi cand este gata il beau de-a lungul intregii zile ; uneori, mai rar, imi pregatesc un al doilea ceai, dar mai mic cantitativ.
Astfel amestec ceai de ienupar - despre ienupar si alte cateva plante am scris chiar pe blog -, ceai de ghimpe, ceai de salvie, musetel, sulfinã, papadie, este un "cockteil" mai nou, iar pana acum obisnuiam mai mult sa beau ceaiuri din tei ( mai ales seara sau in zilele friguroase ), menta, galbenele, si am folosit nu demult si ceai de zamosita, in fapt un ceai diuretic care contine zamosita si coada-calului si alte plante.
In general, toate acestea ajuta in infectii urinare si nu numai, ienuparul in reumatism, dar si pentru digestie, stomac ( facusem si o enterocolita, poate si pentru ca nu mai fac miscare, dureroasa ), circulatia sangelui.
Pe internet mai gasim informatii despre aceste plante, dar aveam si 2 carti despre Plante medicinale mai vechi, din care acum in casa am mai gasit numai una, nu stiu pe unde o fi a doua.
Prin anii 1994 cand eram la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, fiind foarte frig in biroul de la etajul 2 al judecatoriei si Palatului de Justitie, caloriferele complet reci si neprietenoase erau greu sa rezisti la lucru, asezat la birou iar salile de sedinta erau glaciale ca un cavou.
Asa incat incepusem sa imi pregatesc acasa si sa beau ceai de tei care incalzeste organismul, si activeaza circulatia sangele, fluidizeaza sangele, si mai foloseam si ceai de mesteacan, si probabil si alt ceai, dar am uitat.
Cat priveste menta, musetelul intotdeauna mi-au placut si au fost foarte potrivite oricand, seara la culcare sau dupa masa de pranz, asta, cand eram acasa si nu la serviciu.
Datorita ceaiului meu de tei, incepusem chiar sa transpir putin, si stiu ca odata, nu mai stiu exact cum a fost, dar Valentina Tatulescu a intrat in biroul nostru, ea, presedinta judecatoriei si a facut o remarca, ceva despre imprejurarea in care organismul transpira si ca asta ar insemna o boala la plamani.
Pe moment cand am auzit-o, m-am gandit ca poate a remarcat ca port numai o camasa sau cand era mai rece o camasa si un pulovar ( depindea de temperatura desigur ), pe cand totusi era frig in birouri si in sinea mea, mi-a venit sa rad : Oare face aluzie la mine, ma crede bolnava de plamani ?
Insa, nu, nu am nimic la plamani si nici nu am avut vreodata, eu insa imi beam portia mea de ceai de tei acasa si la judecatorie cu timpul, cand era frig, ajunsesem chiar sa transpir.
O afectiune cu care te mai poti confrunta sau care te-ar mai putea paste cand ai o munca de birou, sunt varicele, circulatia venoasa ingreunata, deficitara, dar ceaiul de mesteacan era foarte eficient.
In anul 1998, din nou la Judecatoria Sectorului 1, cand colegele mele de birou, Arabela Geamanu, eu insami, nu ne mai ridicam de la masa de lucru, si Arabela ma uitam ca avea gleznele umflate, sangele nu mai circula bine, eu insami ma simteam cu picioarele umflate si am inceput sa cumpar niste geluri pe baza de alge si cofeina de la Oriflamme, de culoare albastra si cu un miros puternic marin care imi placeau foarte mult si mai era unul, da, mai era un altul inca pe care l-am uitat, acela era cu cofeina care scotea apa din tesuturi, dupa dus, acasa, ma destindeau imi luau durerile de peste zi, dupa o zi lunga de munca, dar mama mea care sufera de o diskinezie biliara si nu suporta niciun fel de miros, nu prea aprecia mirosul algelor de la Oriflamme, iar fratele meu pare sa aiba o sensibilitate la ficat, la vezica biliara mostenita de la mama, la orice miros de crema, apa de toaleta, se stramba ca si cum ar mirosi extrem de neplacut, chiar incepuse sa ma si supere si m-am intrebat daca nu are mirosul deformat.
Dar, intr-adevar ma uit la mama, niciodata nu a suporta parfumul, apa de toaleta, nici cremele macar, decat o crema de maini cel mult, si pudra de fata cand era foarte tanara.
In ce priveste cremele de fata, inca de la terminarea liceului am apreciat in trecut, crema Gerovital H 3 Ana Aslan, o minune de crema, am folosit-o intotdeauna desi am utilizat si alte creme de fata, asa incat uneori am fost intrebata cati ani cand m-am prezentat si mi-am spus varsta, sau cum se face ca arat asa, unii nu pareau sa ma creada, nu mi-au spus asta expres, dar simteam, si le-am explicat.
Din cand in cand, la intervale de timp, fara sa fac niciun fel de exces, pentru intretinerea sistemul nervos iau lecitina, insa nu exagerez deloc si nici nu trebuie, pentru ca organismul are propriul sau ritm si fiziologia sa, si trebuie sa isi poate produce, neinhibat de lecitina dn exterior, substantele lui naturale care ne fac sa functionam, ori celulele noastre produc natural, lecitina.
Insa nu trebuie exagerat cu niciun medicament sau produs supliment alimentar pentru a nu inhiba ritmul de functionare natural al organismului.
Din pacate parintii mei refuza orice tratament de intretinere desi ei chiar au o varsta si i-ar ajuta foarte mult, tatal meu este insa impotriva oricarei pastile, chiar si a unei aspirine, insa, nu a avut de ales si cand a facut litiaza renala, pietre la rinichi si incepuse sa tipe de durere mama a chemat doctorul care i-ar fi prescris "No-spa" un medicament impotriva spasmelor, insa nu cred sa trateze boala in sine, s-ar putea, spun s-ar putea caci nu eram acasa, sa ii fi prescris si rowatinex, insa nu stiu sigur si nu stiu daca, in cazul in care i-ar fi fost prescrise pastilele de Rowatinex, le-a si luat, este o personalitate dificila pe care cu greu o poti ajuta, chiar si cand plange de durere ( pentru ca nu spune ce are si e nervos ).
Ma gandeam ca, atunci cand in vara 1993 mi-am cunoscut unchiul, pe Dumitru Andrei magistratul, avocatul, de care pana atunci o auzisem numai pe mama vorbind uneori in casa - familiile noastre nu se vizitau deloc, numai bunicul meu Paraschiv Mardale era in relatii si a fost in cele mai bune relatii cu nepotul sau Dumitru Andrei ( care era fiul Ioanei Mardale, una din surorile bunicului meu stabilita si ea la Bucuresti, in timp ce rstul fratilor bunicului au ramas in comuna Piatra, in Teleorman unde au trait toata viata lor ), - unchiul meu avea o varsta, fiind nascut in 1926-1928, insa era un om tonic, energic, cu pofta de viata, optimist si sanatos.
Imi dau seama sau asta am dedus eu, ca inainte de 1989 in Romania, in Justitie nu exista stresul de dupa 1990 catusi de putin si oamenii imbatraneau altfel, sanatosi.
In schimb, prin ultimii ani, odata cu 2003, mama mi-a spus venind acasa din vizita de la matusa ( o nepoata a bunicului meu ) ca ar fi auzit ca unchiul meu a inceput un tratament pentru inima, Dumitru Andrei si sotia lui, matusa mea o vizitau pe nepoata bunicului meu, o matusa a mea.
Prea putin imi cunosc insa rudele din partea mamei si chiar a tatalui.
Pentru ca parintii meu au trait mai retrasi si asta a fost.
Sau altfel spus, aproape sigur, numai din ce stiu eu, am destule rude, membri ai familiei bunicului meu de care habar nu am.
Interesant este ca, atunci cand a murit, in noiembrie 2008, inainte de decesul propriu-zis, unchiul meu Dumitru Andrei a fost vreo 14, 15 zile in coma profunda, a suferit un accident cerebral, doctorii au constatat ca avea o inima sanatoasa.
In fine, asa se invata Medicina, cum invatam noi Dreptul incat unii se cam mira sau nu ne inteleg, mai ales unde exista opinii contrare pe un acelasi subiect de drept, pe o aceeasi tema, insa un accident vascular se face din cauza, sigur, in primul rand a vaselor de sange, arterelor, circulatiei sangelui, dar nu poti spune ca inima nu e implicata si este complet lasata la o parte, ca nu are niciun rol, tensiunea arteriala, presiunea sangelui, depind si de buna functionare a inimii ( plecand de la premisa ca inima era / este normala si nu are niciun defect congenital, nicio alterare ).
Vorbeam foarte rar cu el la telefon, insa Dumitru Andrei niciodata nu mi-a spus ca face un tratament pentru inima, insa mama aflase de la matusa mea, nepoata bunicului meu ca unchiul meu avea o interdictie de la doctor sa mai alerge dimineata in parcul Tineretului, unde ii placea sa iasa mai ales in week-end sa faca jogging.
Demult, prin anii 1993 mi-a povestit insa unchiul meu ca uneori se intalnea la jogging in parc - unchiul meu locuia intr-unul din blocurile care se aflau exact peste drum de parcul Tineretului, pe Bulevardul Tineretului unde avea si cabinetul sau individual de avocatura, separat insa de apartamentul in care isi avea domiciliul - cu cel care a fost o vreme ministrul Justitiei, cu Petre Ninosu, si alergau impreuna.
Revenind la ideea despre atmosfera mai calma si climatul mai linistit din instante, de dinainte de 1989, desi unchiul meu nu prea mi-a povestit, am temeiuri sa cred ca erau vremuri mai putin agitate si fara stresul de dupa 1990.
Stresul contribuie puternic la alterarea sanatatii, are un rol important.
Munca in instante, asa cum era / este ea, de la un termen de judecata la altul, ii mentine pe oameni mai alerti, mai vioi, mai vigilenti, mai tineri.
Mai multi judecatori aveau varste inaintate cand m-am angajat eu in 1993, insa ei au plecat la Curtea de Apel, pentru ca se infiintasera sau re-infiintasera in Romania curtile de apel si aveau mare nevoie de personal, de oameni, totusi cate unii au mai ramas si la judecatoria sectorului 1 bucuresti, astfel de pilda judecatorul Dobrescu a carui sotie in fiecare zi venea sa il conduca acasa la terminarea programului, si despre care auzisem ca are si un frate judecator la Tribunalul Municipiului Bucuresti, judecatoarea Rodica Fesiuc foarte ferma si bine infipta pe picioarele ei, robusta si hotarata, avea uneori si simtul umorului, din pacate insa am auzit ca a decedat nu stiu in ce an, si ma gandesc ca dupa tonusul pe care il avea cand am cunoscut-o, fara stresul de dupa 1993 ar fi putut trai si mai mult.
Cu alte cuvinte eu sunt de parere ca ultimii ani ne-au distrus sanatatea si ne-au luat ani din viata.
Imi amintesc in anii 1993 ca erau multi avocati, deja in varsta, de seama unchiului meu si poate si mai mari, erau deosebit de alerti, vioi, aveau picioare tinere care zburau aproape cu infrigurare, bucurie si entuziasm de la o sala de sedinta la alta, pe coridoarele Palatului de Justitie.
Erau mai tineri decat tinerii !
In octombrie 2008 insa, ultima data cand dupa o pauza de cativa ani, am vorbit cu unchiul meu Dumitru Andrei la telefon, vocea era aceeasi dinamica, plina de energie, voie buna, incredere, insa m-a pus putin pe ganduri cand mi-a spus : "Stii, Olivia, la varsta mea, si daca esti avocat trebuie sa te tina capul si picioarele !"
Aceasta afirmatie a lui m-a pus usor pe ganduri si m-am intrebat daca organismul lui nu simte oboseala, ceva in el, un disconfort de care Dumitru Andrei este constient sau poate sa nu fie ; uneori organismul ne alerteaza si ne-o ia inainte, ne da semne pe care la inceput sau si mai mult timp, noi le ignoram !
Era seara zilei de 26 octombrie 2008, ziua Sfantului Dumitru, eram in anul IV si nu ii spusesem nici macar ca m-am inscris la facultate, cu stupoare am auzit ca el stia totul, se pare ca stia de mama mea care o vizita pe acea matusa a mea si nepoata a bunicului meu, unde in vizita soseau si Dumitru Andrei cu sotia lui.
La numai cateva zile dupa aceasta ultima conversatie telefonica el a intrat in coma profunda, dupa o zi de "Tribunal", avusese procese la Curtea de Apel Bucuresti, bine ca a apucat sa se intoarca acasa la el ; nu se simtea in apele lui si s-a culcat putin, iar dupa ce a adormit a intrat direct in coma, din care nu avea sa mai iasa niciodata, timp de 14 zile apoi a stat la spitalul... de urgenta cred.
Inconvenientul sau chiar durerea unor relatii dificile sa le numesc asa inter-familii, intre familii a facut ca sotia lui sa o sune pe nepoata bunicului meu pentru a-i da vestea decesului - poate pe nepoata bunicului o fi sunat-o, nu stiu, incat de cand Dumitru Andrei a intrat in coma - iar nepoata bunicului a sunat acasa si a vorbit cu mama mea si mama a intrat in camera unde eram si mi-a spus : "Nu stii ! A sunat Sica ( Andrei ) ! A murit Titel !"
El a decedat la orele 2h00 noaptea, in noaptea dintre 14 si 15 noiembrie 2008.
Era chiar ziua de nastere a unei verisoare mai indepartate, ziua de 15 noiembrie, iar pe 12 noiembrie fusese ziua mea de nastere.
Niciodata ca atunci nu m-a durut asa de tare raceala de o viata intreaga intre familiile noastre, nu stiusem nimic de coma unchiului meu, de suferinta lui in tot acest timp si ea se petrecuse la numai cateva zile dupa ce il sunasem pentru ultima oara, pe 26 octombrie 2008 !
Imediat i-am telefon colegei mele grefiere, Gabrielei Manole, Gabriela m-a intrebat : "Cum Olivia ? A murit Nea Andrei ? ", "Da, da, Gaby, a murit !"
In septembrie 1993, Gabriela mi-a povestit cum la angajarea sa i-au luat interviu si au intrebat-o despre tot anturajul si viata ei, cei doi judecatori care conduceau Tribunalul Municipiului Bucuresti, Popa Marin si Dumitru Andrei, doi judecatori inseparabili de-a lungul carierei lor profesionale, ambii au fost la Curtea Suprema, ambii la TMB, apoi Marin Popa a revenit la Curtea Suprema nu stiu cum ( CSJ sau actuala ICCJ ).
Nici nu aveam cui sa imi strig durerea, a fost un moment teribil de dureros pentru mine atunci.
Desi, ca sa nu par contradictorie pentru cei care imi cunosc Povestea de viata, colegii mei, desi ei au inteles deja cred, existand o vadita raceala intre familiile noastre, care nu comunicau deloc, unchiul meu cred eu a avut unele nemultumiri, despre una cel putin stiu sigur pentru ca mi-a spus direct, asa fiind poate asa sa imi explic eu ca la randul meu si eu am fost nedumerita si chiar suparata pe faptul ca Dumitru Andrei nu ma intelegea cand ii spuneam ca am multe dosare in lucru, in fine cand ii vorbeam despre neajunsurile muncii de grefier si ale vietii in instanta, in cele din urma el a ajuns sa spuna in familie ca grefierii, eu, nu facem nimic - adica nu e nimic de facut, el compara cu munca judecatorului ! - iar mama mea s-a suparat foarte rau, desi mama de felul ei niciodata nu mi-a luat apararea in vreo imprejurare.
Cum sa explic eu, au fost imprejurari care in familie la noi au luat o mare amploare !
In ziua in care am aflat insa vestea mortii sale, dupa ce am sunat-o pe Gaby Manole, am mai sunat pe cineva, o ruda indepartata care aproape mi-a inchis telefonul, de fapt mi l-a si inchis, sec, spunand pe un ton rece si neconvingator ca ii pare rau dar asta este !
Ce stiam eu, era ca unchiul meu s-a suparat pentru ca familia mea, mama mai ales nu i-a spus niciodata macar la telefon, multumesc pentru ca m-a ajutat sa devin grefiera de sedinta.
I-am explicat atunci ca mama si tata s-au opus ca eu sa lucrez la tribunal, in Justitie, in instanta, totusi unchiul meu avea si el limitele lui de intelegere si cu adevarat situatia din familia mea nu a inteles-o niciodata, pana la capat, pana la sfarsitul vietii lui.
S-a suparat atat de tare, incat o parte din sentimentele lui negative le-a trecut asupra mea.
In ce ma priveste, la randul meu si eu am gandit si azi inca gandesc la fel, ca bunicul meu Paraschiv Mardale al carui nepot de sora ii era Dumitru Andrei s-a purtat cu multa afectiune, intocmai ca un parinte responsabil, rabdator, iubitor fata de Dumitru Andrei, ori dragostea unui parinte pentru copilul, fiul sau nu slabeste niciodata, nici cu trecerea anilor, pe cand Andrei Dumitru nu a fost asa, adica precum bunicul meu.
Bunicul meu il adora, il adora pe nepotul sau de sora, dar si pe fiul nepotului sau - acesta din urma a facut complet abastractie de bunicul meu care pana a decedat in iunie 1997 a tot asteptat macar sa ii mai aduca vocea odata fiului lui Dumitru Andrei, care insa nu s-a indurat sa ii dea vreo veste, sau sa ii trimita vreo carte postala din Canada, unde alesese sa traiasca.
Se vede clar ca sentimentele oamenilor in viata nu sunt reciproce.
Si chiar unchiul meu in ultimii ani de viata se cam plictisise de viata in familia larg extinsa si se retrasese in sanul familiei sale, fiind preocupat numai de copii si nepoti, cu toate ca ei nu sunt in Romania.
Bunicul meu nu i-a aratat niciodata plictis sau lipsa de chef cand el a avut si a avut, atata nevoie sa fie iubit.
Intr-adevar pana acum am putut vedea ca viata e foarte nedreapta, si oamenii nu pot avea afectiuni reciproce, nici macar cand asa, cum sa spun, "ar trebui" sau s-ar cuveni.
Trebuie sa recunosc ca ultimii ani mi-au adus dezamagiri si in ce il priveste pe unchiul meu, dar el m-a ajutat sa devin o grefiera de sedinta, este adevarul acesta, insa, direct spus au fost si momente cand m-a lasat perplexa.
Bunicul meu Paraschiv Mardale a fost un om consecvent si avand un caracter stabil, pana la moarte, sentimentele lui fata de nepotul sau de sora, fiul acestuia nu s-au racit niciodata, adica au fost sincere, pe deplin adevarate.
La fel, dar exact la fel ca un parinte care trebuie sa isi creasca copilul, dar in acelasi timp se sacrifica pentru a-l creste si niciodata nu se satura sa isi iubeasca copilul, la fel a fost si bunicul meu fata de nepotul lui, unchiul meu.
Cu toate ca unchiul meu a avut niste parinti buni, care se intelegeau bine intre ei, un cuplu solid, sot si sotie si care isi iubeau unicul copil, fiul foarte mult.
Pe scurt, in familie, unchiul meu a fost adorat.
Si aici a fost un aspect important, caci, bunicul meu iubindu-si mult nepotul pe care il aprecia si se bucura de el ca este foarte inteligent, intr-un fel o trecuse in planul doi al afectiunii pe mama mea care era fiica lui si singurul sau copil !
Iar mama mea a suferit si este o fire plina de patima, daca se supara pentru ceva, deopotriva pentru ceva important sau pentru ceva absolut neimportant - niciodata nu uita, niciodata nu iarta.
Cu toate ca bunicul meu a fost un om foarte responsabil, un sot devotat si un tata foarte bun, nici nu se discuta, totusi mama a simtit ca admiratia lui sincera, totala, neconditionata, chiar spontana dar pe termen lung, se duce catre nepotul sau, Dumitru Andrei.
Si asa, abia dupa o viata de om cei care mai traiesc, de pilda eu, nepoata bunicului meu Paraschiv, poti sa iti faci o idee si o imagine de ansamblu asupra oamenilor, relatiilor de familie, naturii umane, faptului ca suntem atat de diferiti !
Sunt lucruri pe care cei precum Dumitru Andrei chiar nu le pot realiza pe deplin, si anume, iata, pe cand inca era un tanar si singur, neimplicat in vreo relatie sentimentala, bunicului meu Paraschiv Mardale a vrut sa emigreze in Australia.
Australia, un continent si o tara, astepta si primea emigranti, lansase oferta inclusiv romanilor in Romania, iar bunicul meu ar fi fost tentat sa inceapa o viata acolo unde putea avea mult pamant.
Aici in Romania, regimul comunist i-a confiscat pamantul mostenit de la tatal sau, un om harnic care a muncit, a avut ceva pamant, insa la moartea sa l-a impartit intre cei opt copii ai sai, si, aceasta informatie din urma nu o stiu prea sigur, parca a spus mama candva acest lucru, intrucat Paraschiv, ultimul sau nascut a plecat pe la varsta de 10 ani la oras, si a parasit comuna Piatra, tatal lui Paraschiv i-a lasat fiului sau mezin mai putin pamant decat celorlalti copii ai sai.
Oricum, cand regimul comunist a venit la putere in Romania, pamantul a intrat la colectiva, la CAP.
Dupa 1989, unchiul meu Dumitru Andrei, in temeiul legii 18 / 1991 a cerut in instanta reconstituirea dreptului de proprietate al bunicului meu Paraschiv asupra pamantului mostenit de la tatal sau, si a castigat procesul.
De asemenea un proces similar l-a avut avocatul Dumitru Andrei chiar pentru sine, intrucat si el avea un astfel de drept de proprietate de reconstituit.
Spuneam despre intentia bunicului de a emigra in Australia, daca el nu a plecat din tara, precis insa alti romani au parasit tara in acea imprejurare, cand Australia cerea oameni pe care sa ii impamanteneasca pe continentul ei.
Dar sora lui Paraschiv Mardale, Ioana Mardale se mutase si ea la Bucuresti de la tara, din comuna Piatra, din casa parinteasca, s-a maritat cu Tudor Andrei care a fost jandarm - pe atunci era pe vremea Regelui, pentru ca asa a fost - si simtea nevoia ca, la oras la Bucuresti sa aiba pe cineva din familia ei, astfel incat Ioana avand nevoie sa simta un sprijin din familia ei la Bucuresti langa ea, l-a determinat pe fratele ei Paraschiv sa nu plece din Romania.
Paraschiv s-a sacrificat, pana la moarte bunicul meu a fost un om de nadejde, un caracter sanatos, stabil, ( stim ca exista si oameni avand un caracter instabil ), un om cu sentimente sanatoase, frumoase, devotat si care era profund sincer si fidel in afectiunile sale.
Pe cand unchiul meu Dumitru Andrei i-a semanat prea putin bunicului meu Paraschiv.
Ei bine, in ciuda tuturor acestor dezamagiri si sentimente dureroase, si imi lipseste bunicul meu foarte mult, totusi eu ma rog pentru amandoi, negresit si nu uit sa spun si rugaciunile necesare celor raposati, pentru odihna vesnica, si in pace a acestora, pentru lumina lor neinserata, caci pe acest pamant au muncit mult si au infruntat un destin zbuciumat datorita unei Istorii care nu a depins de ei si care ne-a luat, putem spune cu totii, dreptul la viata si la fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu