Aspecte ale vietii instantelor in trecut. Bobby. Bogdan
Mi-ar placea sa pot scrie despre oameni si vietile lor, intotdeauna mi-au placut oamenii si o societate in care sa te simti bine.
Atunci cand scrii despre un om sau un grup de oameni, o comunitate, trebuie sa ai in vedere neaparat anii pe care i-au trait acei oameni, epoca istorica sau politica, specificul vietii la un moment dat.
Pentru ca nu poti aprecia viata unui om si a oamenilor aflati la un loc intr-un peisaj, intr-un colectiv, decat daca tii cont de realitatea cu care oamenii se confruntau.
Nu poti analiza, vedea fragmente din viata unei fiinte umane daca o scoti din cadrul ei firesc, istoric si o tratezi in contexul prezent si nu in cel care i-a fost propriu, in trecut, la un moment dat.
Intotdeauna am fost uimita in viata - acuma vreau insa sa subliniez o alta idee - cand m-am aflat in fata unor oameni, semeni de-ai nostri care nu aveau placere, bucurie, interes, curiozitate, pentru nimic.
Da, pentru nimic.
De aceea nici azi nu ma astept ca toata lumea sa inteleaga interesul meu pentru scris, pentru oameni si pentru viata lor si nici credinta mea ca, desi trebuie sa luptam pentru un viitor cat mai frumos, nu trebuie sa trecem cu usurinta peste experientele traite in trecut.
Cu trecerea anilor si scurgerea timpului am inceput foart serios sa imi pun problema ADN-ului, nu este o ideea abstracta, este o idee care ma framanta si sunt convinsa ca suntem noi oamenii destul de deosebiti, pentru ca altminteri cum sa explici ca unuia nu ii place absolut nimic in viata, si altul simte ca o viata nu ajunge pentru a citi, sau a-si linisti curiozitatea in multe domenii ale cunoasterii, sau in multe directii.
Bucuria de viata a unora se reduce la - pentru cei care azi mai au unul - mersul la serviciu, privitul la televizor la Actualitatile acelea triste si deprimante si care nici nu sunt un model de urmat, cina sau masa de seara si somnul de peste noapte, in mare la aceste aspecte se limiteaza bucuria si interesul omului pentru viata.
Imi aminteam imprejurari de viata din anii 1995 - 1997, ani in care am lucrat la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Daca atunci in anii '93 si urmatorii se lucra mult in instante si munca se continua acasa, ei bine in vara 2007 cand eram studenta la Drept si am fost in practica la Curtea de Apel Bucuresti, la Arhiva Penala si in salile de sedinta, in fine, intr-o sala de sedinta si nu am neglijat Bufetul pe care il vizitam cand eram grefiera, insa nu am regasit Bufetul doamnei Dabija, carnaciorii, cascavalul si cremvurstii, castraveciorii, maioneza, gogosarii, toate foarte proaspete si inca alte bunatati pe care le pregatea, se vedea bine, cu placere - in vara anului 2007 am constatat ca in arhive se lucreaza si noaptea, da.
Un arhivar tanar mi-a povestit ca o data a ramas chiar toata noaptea la program, a venit dimineata la serviciu, a trecut ziua, s-a terminat programul de 8 ore insa el a ramas pana spre seara, apoi toata noaptea pana a doua zi de dimineata la ora 5h00 cand a ramas in continuare la munca pentru ziua care tocmai rasarea !
Am aflat cu stupoare ca in zilele noastre, pe timpul intregii nopti exista o activitate intensa intre Curtea de Apel Bucuresti si Politia Romana ( IGP ), poate chiar acela din strada George Georgescu nr. 1, unde curioasa am fost si eu in practica tot in vara 2007, cand am petrecut cateva zile la IGP si cateva zile la Curtea de Apel, ba inca, m-am intalnit cu fosta mea colega de birou Gabriela Manole si de fericire ca o revad - nu stiti ce tare ii zvacnea inima Gabrielei cand m-a revazut ! - am plecat cu ea impreuna la Tribunalul Bucuresti pe care inca nu il vizitasem.
Tanarul arhivar mi-a explicat cum noaptea se plimba - vorba vine - functionarii, adica arhivarii cu dosarele de urmarire penala, intre Curtea de Apel si Politie, dar si Politia intre sediul propriu si Curtea de Apel !
Cu adevarat in timp ce oamenii, cetatenii romani dorm linistiti - pe cat pot ei, de pilda eu il astept mereu p fratele meu sa ajunga acasa cand intarzie si ii veghez mereu masinuta de la etaj, e o masinuta constant vegheata de sus - nici nu ar banui ca in linistea noptii, in intunericul care este binefacator refacerii fortelor pentru a doua zi si o noua zi de viata si de munca ( eventual ) exista o viata intensa, activa, intre instantele judecatoresti cu specific penal, adica acelea care solutioneaza dosare penale si sediul sau sediile Politiei.
Atunci cand eram grefiera, este drept sa o spun si o voi spune cred mereu, stiind care imi este firea, ma nemultumea faptul de a avea totusi un volum prea mare de dosare care imi reveneau spre a efectua lucrarile care tin de atributiile grefierului de sedinta.
Cand am spus acest lucru unchiului meu, el insusi un magistrat, un judecator militar, apoi un judecator al Curtii Supreme, apoi un judecator si vice-presedinte al Tribunalului Municipiului Bucuresti si, in fine, din 1990 avocat in Baroul Bucuresti, unchiul meu Dumitru Andrei, in familie i se spunea "Titel", unchiul Titi, unchiul Titel, mi-a atras atentia ca "noi" in instante nu facem mai nimic, pe cand, in anii tineretii lui si inainte de 1989 - nu stiu pana cand anume - in calitatea lui de judecator, alaturi de toti ceilalti judecatori sedeau toata noaptea in sedinte de judecata, si culmea erau publice !
M-am intrebat mereu cat de publice pot fi sedintele de judecata care au loc pe durata noptii ?
In vara 2007, tanarul arhivar al Sectiei a II-a Penale a Curtii de Apel Bucuresti a mai ridicat o problema si anume : stand el la munca toata ziua, intreaga seara si in continuare toata noaptea pana a doua zi de dimineata si apoi in continuare la munca in ziua care tocmai rasarise, ii crescuse barba !
Prin urmare, iata, in ziua de azi, functionarii si grefierii si arhivarii si judecatorii poate, dupa caz, trebuie sa aiba o trusa de prim ajutor ( cu medicamente, cu vitamine, pentru buna sanatate a organismului, in lipsa somnului necesar creierului si trupului uman ) precum si o trusa de toaleta, cu aparat sau lama de ras, sapun, prosop, o lotiunea After-Shave, si femeile o crema de maini, una de corp, un rasoir cel putin pentru epilat si o lotiune folosita pentru calmarea pielii dupa epilat, perie de dnti, pasta de dinti, un pieptene, o perie de par, o crema de ten ; pe langa acestea omului i-ar mai trebui si schimburi curate si proaspete.
Imi amintesc prin urmare de anii 1995 cand am sosit de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, la Judecatoria Sector 2, si apoi am fost urmata de colega mea pe care am cunoscut-o in 1993 la Sectorul 1, care si ea a sosit la Sectorul 2, dupa mine, Gabriela Manole.
La un moment dat judecatoria sector 2 a ramas fara presedinte si atunci de la judecatoria Buftea a fost numit presedinte al instantei noastre, judecatorul Valentino Acatrinei.
Le spuneam si colegilor mei, in comparatie cu doamna Tatulescu, Valentina, presedinta judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, opaca la nevoile si viata oamenilor, judecatorul Acatrinei Valentino era ca un balsam de pus pe rana.
Era un om sociabil si foarte natural si deschis, se impaca bine cu arhivarii si a fost bine primit si acceptat, fatis sau tacit, de intregul colectiv de grefieri ai judecatoriei sectorului 2 bucuresti.
Pentru ca, personalul instantei desigur simtea ce important este sa poti lucra cat mai destins, intr-un mediu cat mai putin constrangator.
Ei bine tot in acei ani, la arhive am avut un coleg caruia i se spunea Bobby si al carui nume de familie nu cred ca l-am stiut, poate sa il fi auzit o data, insa nu mai tin minte.
Bobby era toata ziua in arhiva, alaturi de colegii lor, iar arhivele la sectorul 2 se aflau in incaperi mari la demisolul cladirii Palatului de Justitie, aripa cladirii care era fata in fata cu Biserica Domnita Balasa, si pe colt, inspre acel restaurant construit mai tarziu, numit "Z".
M-am gandit mult ca viata noastra si eram atat de tineri, cu totii, si magistratii instantei si ai parchetelor si grefierii si arhivarii, s-a scurs acolo in semiobscuritatea salilor inalte si vechi de judecata, in demisolul Palatului de Justitie unde erau arhivele.
La Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti arhivele erau la parter amplasate, iar la demisol se afla Beciul unde trebuia mers in fiecare an si arhivarii procedau la ceea ce se numea "Defrisare", adica se pare - caci niciodata nu am participat si se duceau mai ales baietii si nu fetele ! - era o incapere sau erau mai multe incaperi in care dosarele vechi solutionate ale instantei stateau, erau depozitate, dupa un numar de ani, din aceste dosare trebuia sa ramana numai hotararea judecatoreasca, pentru ca nu exista destul spatiu care sa acumuleze continuu, an de an, un numar tot mai crescut de dosare solutionate.
Tot in anii aceia, pana in 1999 cand eu am plecat din judecatorie prin demisie, iar raporturile mele de munca au incetat ( insa ) prin acordul partilor, adica al meu si al angajatorului, Palatul de Justitie era inima, sufletul instantelor, caci el concentra un numar mare de instante, de curti, toate adunate la un loc si era foarte bine mai ales desigur, pentru avocati care nu alergau in toate directiile prin Bucuresti, ei avand dosare la mai multe instante in aceeasi zi.
Atunci Palatul de Justitie era mult mai animat, era multa viata in jur si oamenii de toate varstele, chiar in ciuda durerilor lor, a proceselor de pe rol, se amestecau toti intr-o multime complexa : laolalta justitiabili, avocati, apoi apareau grefierii catre sala de judecata, inainte sa inceapa sedinta ( aveam o sala la completul 4, mica, cu ciment gri pe jos, in care grefierul nu putea intra decat pe aceeasi usa cu justitiabilii, neexistand o intrare a completului de judecata prin biroul grefierilor, nu exista o comunicare adica, nu exista un birou al grefierilor cu usa de acces inspre sala de judecata, asa cum mai toate salile au, 2 usi, doua intrari, una pentru complet si alta pentru public, sunt doua intrari, in plus, opuse, fata in fata ), procurorii si judecatorii.
Si asa, mai darapanat cum era el, o parte din Sala pasilor pierduti era acoperita cu paravane in spatele carora ar fi trebuit sa se realizeze lucrarile de renovare, nu se stie cand incepute, eu am gasit paravenele acelea in 1993 cand m-am angajat si ele mai erau acolo in 1998 si 1999 cand am plecat din judecatorie, 1998 fiind ultimul meu an de munca complet si de intrare in sedintele de judecata, - Palatul de Justitie era mult mai optimist si plin de viata si parca si activitatea era mai intensa si entuziasta.
Bobby era colegul nostru de la arhiva judecatoriei sector 2 bucuresti, si Bobby locuia chiar intr-o incapere aflata in apropierea arhivei, o incapere mai mult goala, in care se aflau o chiuveta si un vas de toaleta, si unde se pare ca statea el, nu am cerut detalii niciodata, dar m-am ingrozit ca Bobby nu are casa.
Dar, se pare ca pe Bobby nu l-ar mai fi ingaduit in casa cu ea, insasi mama lui, si asa fiind Bobby a fost nevoit sa plece !
Presedintele judecatoriei, un om sufletist, Valentino Acatrinei, am auzit de la alti colegi din instanta, a insistat mult si a facut demersuri la Primaria Sectorului 2 Bucuresti pentru ca lui Bobby sa ii fie repartizata o locuinta.
Nu cunosc urmarea, la inceputul anului 1998 eu am plecat din nou la Judecatoria Sector 1 de unde venisem in vara anului 1995 la sectorul 2, dar, am impresia ca totusi in cele din urma, Bobby a primit o locuinta de la Stat.
In acelasi timp cat am ramas la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, grefiera-sefa ne-a rugat ca, in functie de caz si de nevoile noastre, sa ne adresam cu cerere - ceea ce am si facut, adica am facut o cererea catre Primaria Sectorului 2 Bucuresti prin care solicitam, fiecare, o locuinta din fondul locativ de Stat, pentru ca nu aveam casa, si multi eram tineri si locuiam cu parintii, cu fratii, iar altii erau din provincie ( aceia erau in special, procurorii din Parchete, acolo erau multe procuroare si procurori din orasele Romaniei, care nu aveau locuinta in Bucuresti unde erau numiti magistrati ).
Nu stiu daca am ramas cu o singura cerere formulata sau daca nu cumva, am scris si o a doua cerere, insa in acei ani am solicitat o locuinta de la Primarie din fondul locativ de Stat.
Cererile noastre au ramas insa "moarte", niciodata nu am avut vreo veste despre ele.
In schimb, pentru ca Bobby sa aiba o locuinta au fost necesare insistentele judecatorului Acatrinei Valentino, el insusi judecator.
Incaperea in care auzisem ca ar locui Bobby in Palatul de Justitie, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti era improprie locuitului, avea o fereastra amplasata la inaltimea incaperii, ea insasi o camera inalta, cu ciment rece pe jos, goala cat cuprinde, nu cred ca avea vreo cheie la usa, nu exista asa ceva, ci numai un fel de incuietoare simpla, usa fiind nu tocmai rezistenta in balamalele ei, unori in cursul zilei mai vedeam o pereche de sosete suspendate pe franghia de uscat rufe, si am constatat ca Bobby nu are nici macar sapun de rufe !
Dar, ce inseamna unii parinti si unele mame, daca e adevarat ca mama lui nu il ingaduia in casa pe fiul ei !
Bobby era un tanar foarte frumusel, foarte simplu imbracat si fiind rece la demisol purta mai mereu o caciula din lana pe cap, pe care o potrivea asa precum marinarii.
Intrucat Palatul de Justitie era inca vechi si nerenovat, se spunea ca prin arhive - si la Beci obligatoriu - ar fi fost soareci, praf era din belsug si colegii nostri arhivari nici nu ieseau din arhive, acolo petrecand o mare parte din viata lor.
Ce era beciul mai exact inca ?
Imi amintesc la judecatoria sectorului 1 bucuresti, acolo am aflat pentru prima oara de existenta Beciului.
Birourile noastre se aflau la parter, si o parte din ele, la etajul 2, in corpul de cladire opuse celui din fata Bisericii Domnita Balasa, anume in Palatul de Justitie ale carui ferestre privesc inspre cladirea mai mica, de pe str. Danielopol, unde se afla Tribunalul Municipiului Bucuresti si unde prin 2007 se mutase Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, si poate si aceea a sectorului 4 Bucuresti.
Prin urmare noi grefierii, o parte din noi, si eu aveam biroul la parter, in fata Arhivelor civila si penala.
Insa cand ieseam din birou si din micul holisor care adapostea si birourile, unul de legalizari si grefieri de sedinta si altul al Registraturii judecatoriei sector 1, in total 2 birouri de grefieri si Registratura, ne aflam langa scarile Palatului de Justitie, care coborau la demisol.
Coborand acele cateva trepte care ne conduceau in maruntaiele Palatului, peisajul se schimba dramatic ca aspect si ai fi spus ca te asteptai la mistere si fantome la tot pasul, fantomele celor care au calcat prin acel Palat si s-au judecat sau au fost judecati.
Demisolul, subsolul, nu erau ca acuma frumos amenajate si nici iluminate.
Pe jos era ciment rece, si coridorul subsolului lung si interminabil, complet pustiu, si sincer parea si putin tenebros.
Nu am ajuns la beci niciodata din cate imi amintesc, dar ca sa ajungi la el trebuia sa te "afunzi" in intunericul rce si pustiu al coridorului subsolului, acela cu cimentul sau pe jos, si mergand, inaintand in bezna, lumina scadea din ce in ce mai mult, intalneai niste incaperi.
Cred, oare ? erau zabrelite.
In acele incaperi, dosarele solutionate de multi ani, o Defrisare se facea dupa zeci de ani si parca, chiar dupa 30 de ani, se aflau depozitate, cuminti in incaperi fara aer, umede si reci.
Ma intreb chiar cum rezistau in umezeala aceea, pentru ca Palatul de Justitie nu a avut multi ani caldura si cand prin anii 1995 a inceput sa fie putina caldura, aceasta abia se simtea.
( In timp ce, cladirea din str. Danielopolu era incredibil de incalzita, aceea a TMB ).
Daca pe Gabriela Manole am cunoscut-o in 1993 cand pentru prima oara, m-am angajat la Judecatoria Sector 1, insa am fost aproape mereu colega cu ea si de birou, intrucat dupa mine, cronologic, si Gabriela a sosit la sectorul 2 cand eu am fost mutata acolo.
De la sectorul 2 a si intrat Gabriela direct in Baroul Bucuresti, stiu ca prin 1999 sau chiar 2000 ea era inca, cred, la judecatoria sectorului 2 bucuresti si da, poate intr-un birou nu la parterul cladirii, ci de data aceasta, la subsolul - demisolul ( adica exista o fereastra mare, exact la nivelul trecatorilor de pe strada, care s-ar fi aflat imediat langa cladirea Palatului de Justitie, trecand prin dreptul acestuia ), - in schimb din cate tin minte, pe colegul si arhivarul Bogdan l-am cunoscut in 1995 la Judecatoria Sector 2.
Bogdan a urmat un drum invers, adica dupa ce eu am fost mutata din nou, de la sectorul 2, la sectorul 1 de unde imi incepusem cariera mea de grefiera de sedinta in 1993 - si asta se intampla chiar la inceputul anului 1998, - atunci, la scurt timp dupa mine, am remarcat prezenta la arhiva penala a Judecatoriei Sectorului 1, a lui Bogdan ( colegul deci de la sectorul 2 ).
Cred ca da, o singura data cineva a pronuntat numele lui Bogdan si nu l-am tinut minte, nici azi nu stiu numele lui de familie si il stiu numai ca fiind Bogdan.
Pe Bogdan l-am revazut, intamplator, in vara 2007.
A fost intamplator, pentru ca erau curioasa sa vizitez in ziua aceea Curtea de Apel care era pazita mai rau decat Calea Victoriei pe vremea lui Nicolae Ceausescu, de jandarmi din aproape 2 in 2 metri !
Erau si cam rai si necizelati, si nu te lasau sa treci, sa circuli si sa vizitezi desi am spus ca sunt la practica, dar asa este biata tara asta, Romania, credeti ca jandarmii auzisera prea mult de practica unui student la Drept ?
Romania e tara care isi calca in picioare, represiv la maxim cetatenii, cat a incercat tara asta, iata cum vedem chiar unii parinti, sa ne ingroape, sa ne omoare la propriu !
Ma mir inca ca mai traim unii dintre noi, si sincer ma mir ca mai traiesc !
M-am gandit adesea ca Dumnezeu ar trebui sa faca o lista, pe "bucati", nominala, pe persoane adica si sa treaca cati oameni trebuie salvati si nu au fost rai in Romania, iar pe ceilalti sa ii duca rapid si de pe acuma in tartar, in strafundul iadului de unde nici in veci sa nu mai iasa.
Sincer va spun, am blestemat !
Si m-am si rugat.
Cateodata, unii dintre noi avem familii ( daca familii sunt acestea !? ) care ne lovesc, nu stiu cum se face, dar uneori parca le potriveste chiar diavolul, adica prea mult rau se manifesta in soarta si viata noastra.
De aceea sunt convinsa de necesitatea zi de zi, si noaptea, a rugaciunilor si sa stiti ca rugaciunea catre Dumnezeu, sincera, spunandu-i tu lui Dumnezeu ce ai pe inima, cu bune, cu rele, sa fii sincer, si El te va ajuta, pe tine si pe toti pentru care te rogi.
E bine si se cuvine si este crestinesc sa ne rugam si pentru semenii nostri, sa nu ne rugam in mod egoist numai pentru noi insine.
Sunt convinsa ca, daca am fi avut obiceiul si in anii comunismului, dar comunismul a fost incompatibil cu credinta - sa ne rugam, cu totul alta ar fi fost si viata noastra, negresit !
Insa comunismul l-a izgonit dintre oameni pe chiar Dumnezeu care ne iubeste pe toti !
Pe Bogdan l-am revazut in vara 2007, in ziua aceea cand o cautam pe fosta mea colega, pe Carmen Airimitoaie care avea biroul de grefieri in fosta incapere a Arhivei Civile de la Judecatoria sector 1 din anul 1998 ( si din 1993, tot acolo se afla arhiva ), la Sectia Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti - deci in Palatul de Justitie.
Carmen, mi-au spus colegele ei, mi-a spus Felicia, o colega din 1998 de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe care o revazusem si in facultatea noastra de Drept din str. Ion Ghica 13, sector 3 ( langa Biserica Rusa, la Universitate ) in anii facultatii - Carmen nu era la serviciu pentru ca o masina o lovise pe colega noastra !
Am incercat apoi odata, dupa aceea, insa la numarul de telefon pe care il aveam eu din trecut, de acasa, al lui Carmen Airimitoaie, telefonul a sunat indelung si repetat si niciodata nu a raspuns nimeni.
Carmen locuia in anii in care am cunoscut-o, in vara anului 1995 si anii imediat urmatori in blocurile, oarecum nou construite ( desi de dinainte de 1989 ), pe partea de opusa, peste drum de sediul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, si o distanta, niste metri buni, mai sus de Judecatoria 6 in directia strazii Stirbei-Voda, acolo se inalta si azi niste blocuri de locuinte si exista chiar statia de RATB a autobuzelor 368, 168, 268.
In spatele acelor blocuri exista in trecut, - o mai fi si astazi oare ? - o Postã de unde si eu prin anul 1991 am trimis un micut pachet in Franta, celei care ma gazduise in primavara-vara 1991, doua luni la ea acasa si unei doamne pe care am cunoscut-o la gazda mea in casa si care din dorinta si initiativa ei mi-a trimis intr-un pachet dupa sosirea mea inapoi la Bucuresti, un dictionar mare, voluminos, explicativ al limbii franceze, numit LAROUSSE.
Am folosit mult acel dictionar, nu atunci imediat, dar peste ani si ani.
( Francezii au mai multe dictionare explicative ale limbii franceze, au acest Larousse, au Le Robert si inca altele, Hachette-ul de pilda..., iar noi avem unul singur, care este faimosul nostru DEX ).
Toata lumea in Romania stie ce este DEX-ul.
Cum este DEX-ul pentru noi românii, asa este LAROUSSE-ul pentru francezi.
Posta aceea in 1991 era singura cred de unde puteam noi romanii sa expediem in Franta si / sau alte tari straine, un pachet.
Ea se afla, cred, voi deschide pentru improspatare Paginii Aurii si harta strazilor, Posta se afla pe o strada inclinata, in panta, care cobora in spatele blocurilor, numita Vergiliu sau Virgiliu.
Nu am gasit-o deci pe Carmen in acea zi de vara, era prin luna iulie a anului 2007 cand m-am hotarat si eu sa fac practica mea, si iesisem din biroul grefierelor de la Curtea de Apel, Sectia Comerciala, si, nici nu am facut bine vreo doi pasi pe coridor, ca, din fata mea, venea Gabriela Manole !
Nimeni alta decat Gaby !
Cand ne-am revazut fata in fata, inima lui Gaby a inceput sa zvacneasca cu putere, incat o auzeai si simteai, o vedeai si ca niciodata in trecut, ne-am imbratisat.
"Olivia !" - a spus Gaby, "ce mai faci ?"
Tot in acele zile de iulie 2007 am regasit-o intr-un birou al unei Sectii Civile ( am uitat numarul Sectiei ) de la Curtea de Apel, insa am aflat ca presedinta sectiei aceleia era judecatoarea Sandu, o judecatoare cu mare vechime, desi niciodata in trecut nu o cunoscusem insa auzisem de ea, am regasit-o deci singura intr-un birou de citatii si Expeditii, pe colega mea de birou din septembrie 1993, pe Valerica Barbu.
De fapt, eu le-am cautat, cat am stat in arhiva penala si e bine spus ca am stat, pentru ca nu mi-au permis sa deschid niciun dosar, pe motiv ca ar fi mari secrete toate dosarele ! - am luat listele din Arhivã care cuprindeau birourile, telefonul interior si grefierii ( personalul ) care se afla in acele birouri si la ce sectii anume ale Curtii de Apel.
De aceea si pornisem in cautarea colegelor mele Carmen si Valerica.
Gabriela Manole insa era de acum avocata, prin anul 2009 sau 2010 mi-a spus ca are deja 8 ( opt ) ani vechime ca avocata a Baroului Bucuresti.
Imi lasasem lucrurile, geanta in Arhiva Penala, aflata la subsolul Curtii de Apel si trebuie sa recunosc ca parca nu ma mai reperam asa de bine pe coridoarele subsolului, tocmai acum dupa ce Palatul de Justitie si subsolurile fusesera renovate si erau iluminate.
La tot pasul, jandarmii, dragii de ei, imi barau trecerea cu tenacitate si incapatanare.
Am povestit in alta postare pe blog ca ramasesem intr-o zi de practica pe dinafara si aveam lucrurile si geanta mea, actele mele, telefonul mobil, cheile casei, totul, in Arhiva Penala in cladirea Curtii de Apel ( a Palatului de Justitie ), pentru ca patrioticii nostri jandarmi nu imi permiteau sa trec, desi ma tot vazusera pe acolo, numai cu legitimatia de student, cu carnetul de student si cu cartea de identitate ( pe care totusi nu stiu foarte sigur daca o aveam asupra mea, pe aceasta din urma sau ramasese in geanta mea, la subsol, in arhiva ! ).
Asa fiind, aerul si atmosfera Curtii de Apel, Palatul de Justitie era irespirabil in 2007, incepand cu 1999, anul plecarii mele din judecatorie, Palatul de Justitie a fost preluat pentru a fi renovat de o firma ce s-a aratat serioasa, una franceza, si se pare ca francezii au renovat Palatul de Justitie in intregime !
Neputand sa traiesti in Curtea de Apel, o gaseam oribila in 2007, am fost bucuroasa sa plec imediat cu Gabriela Manole, la Tribunalul Bucuresti, pe care inca nu il vizitasem si m-am grabit sa imi iau lucrurile din arhiva penala a Curtii de Apel ( Sectia a II-a Penala ) si sa imi iau ramas bun de la colegii din arhiva.
In sinea mea, am remarcat ca unii - de fapt erau doar 2 colegi, una era Mihaela Caval, - m-a ajutat Mihaela, a spus ca am nevoie de adeverinta eliberata, care sa ateste ca am facut practica, in fine, asa au procedat ei cu mine atunci, insa Mihaela era stresata si iritata si am remarcat eu cu tristete si ciuda, ca rasufla usurata cand am venit si le-am spus ca plec la Tribunal si imi iau lucrurile si ramas bun de la ei !
Adica se bucurau ca plec, ca scapa de mine !
Sigur ca m-am intristat.
Mihaela Caval era cu un coleg arhivar mai tanar, cred ca se numea Popescu ( si Cristi, oare ? ) acela, notasem undeva atunci, daca mai am notitele nu stiu... locuia in cartierul Drumul Taberei, la statia RATB "Favorit", pentru ca odata am venit impreuna de la Curtea de Apel acasa, si el m-a invitat sa beau o cafea cu el, la el acasa, dar am refuzat.
Recunosc ca e placut sa te invite cineva, insa cum am spus, eu din 2005 am avut probleme de sanatate, am luat medicamente care dau si reactii secundare ( de pilda unele erau diuretice, trebuia sa elimin cristaluria sau nisipul de la rinichi, si aveam orele mele cand imi luam medicamentele negresit ).
Colegul arhivar m-a sunat intr-o zi, mi-a trimis si niste mesaje sms, am vorbit cu el, insa nu am putut sa ii mai vizitez.
In 2005 de pilda, a trebuit sa iau niste pastilute foarte mici, cu un efect instataneu si puternic asupra mea, numite "Driptane", pentru un diagnostic prezumtiv de vezica urinara neurogena, adica biata mea vezica, supusa stresului si victima stresului si vietii.
Driptane e un medicament puternic, in tot cazul asupra mea a actionat foarte puternic, el trebuie sa destinda, sa calmeze vezica neurogena, adica sensibila la stres, stresul, grijile, nelinistea cauzata de orice intamplare neprevazuta, sau ma rog, orice suparare ii dau contractii puternice, se numesc spasme, ca sa nu spun ca eu nu imi mai simteam vezica deloc !
Mi s-a intamplat in septembrie 2005, brusc, boala a debutat brusc.
De atunci am tot fost la ecografii, analize de urina, de sange, am tot apelat la vecina mea, doctorita Veronica Gheorghita, eram disperata !
Un om sanatos, daca incercati si exista si exercitii cred de gimnastica a muschilor, si celor mai putin vizibili, un om cu o sanatate buna, in conditii normale, isi poate contracta muschii abdominali si simte cum se contracta in zona pelvisului, acolo unde se afla vezica urinara.
Ori, eu tocmai ca nu mai simteam Nimic in zona aceea si nu puteam contracta vezica mea deloc.
Analizele au iesit bune din 2005, in 2008.
In 2008 am reusit sa schimb Laboratorul de Analize si am fost la o doctorita, Alina Al-Moushali ( de la Spitalul de la Eroilor, si lucra si la o policlinica, pe Bulevardul Timisoara, "APACA" i se spunea asa cred, si apoi s-a mutat am auzit la o policlinica la Ghencea intr-un sediu nou modern, dar, Alina de fel este medic ginecolog-obstretician ).
Pentru ca nu stia ce am si puteau fi si cauze organice si toata zona trebuia investigata si controlata.
La policlinica Alinei de pe Bd. Timisoara am refacut analizele si au identificat in sange o bacterie, E.coli.
Diagnosticul a fost multiplu pot spune : cistita, care s-a cronicizat in timp, am luat la inceput un antibiotic dar putin timp si pentru ca analizele erau bune, desi nu ma simteam bine, Veronica Gheorghita nu mi-a mai prescris in continuare alte antibiotice, ea a scris pe biletul de trimitere, a doua oara cand am facut analize, "sa se faca Antibiograma" dar Laboratorul nu a facut-o !
La ecografie, doctorul a constatat ca am unul din rinichi, pe cel drept, deplasat, el a spus "cazut" si m-a intrebat daca am fost vreodata mai plina, mai grasa si am slabit brusc, dar nu era cazul, caci am fost mereu o fiinta slabuta.
O farmacista tanara insa prin 2010, intrand cu mine in vorba, mi-a spus ca de unde stiu eu ca mi-ar fi cazut un rinichi, poate ca asa m-am nascut, cu un rinichi mai deplasat !?
Asta m-a mirat profund si puternic, eram convinsa ca imediat cand un copil se naste, i se face pe loc un control medical si se constata daca are toate organele si viscerele normale si la locul lor !
Desi deci aveam o bacterie, E.coli, timp de 3 ani, intre 2005 si 2008 analizele mele nu au indicat nimic anormal in sange !
Totusi, remarc ca doctorul ecograf mi-a spus " un rinichi deplasat, cazut" si a numit aceasta in termeni medicali "ptozã" si inca, de "gradul I" ( intai ), a scris el in fisa pe care a completat-o dupa ecografie pentru a inregistra si consemna constatarile facute de el la ecograf, doctorul Dumitru Liviu Diaconescu, de la policlinica de la Cetatea Histria, in cartierul drumul taberei, in sectorul 6.
Din cate mi-a spus atunci, o vezicã urinarã neurogenã este o vezica care nu mai este corect inervata, au fost cazuri si la adulti barbati, nu numai la femei, si tratamentul invariabil acelasi : driptane.
Imediat ce inghiteai pastiluta alba de driptane ( un medicament cam scump ) ti se face un somn foarte puternic, eu adormeam instantaneu si pentru ca medicamentul trebuia si actiona mai multe ore, imi era frica cand ma intorceam de la facultate, de la Universitate, sa nu adorm si sa nu ratez statia unde cobor acasa in Drumul Taberei.
Era o stare de somn prea puternica sa ii poti rezista.
Odata m-a sunat un coleg de an, in anul I, in 2005, si tocmai luasem pastila de driptane, si vorbind cu el a trebuit sa ii spun la un moment dat, brusc, ca inchid telefonul pentru ca adorm pe loc.
M-a inteles si ne-am luat la revedere.
Veronica Gheorghita mi-a spus ca pacientii ei care iau driptane pot conduce masina, dar eu m-am intrebat adesea cum puteau, cum reuseau, in timp ce asupra mea in mod evident, driptane actiona foarte puternic.
Am luat multe medicamente, unele prescrise de Veronica Ghoerghita, in 2005, altele, de Alina Al-Moushali in 2008, si eu am repetat reteta de la Alina, dupa ce am facut prima oara tratamentul, desi nu i-am mai spus Alinei.
Antibiotic am luat insa numai prima data, o repriza, cateva pastile in 2005, pur si simplu nu s-a cunoscut vreun efect !
Apoi nu am mai luat pana in 2008 cand Alina mi-a prescris Augmentin, ( cel prescris de Veronica niciodata nu l-am putut pronunta, Ciclo.... era mai slab insa), dupa ce l-am luat si dupa o pauza, eu am reluat iarasi tratamentul cu Augmentin, fara sa ii mai spun Alinei, si am facut bine.
L-am reluat de vreo 2, 3 ori, in timp, cu pauze.
Dupa aceea, au continuat colegii mei din liceu, de clasa, care sunt doctori astazi sa ma dirijeze la semnalele mele disperate : "Ce sa fac ? Dati-mi un sfat ! Nu imi trece ! Raman o infirma pe viata ! Nu vreau !"
Un coleg neurochirurg a intrebat o colega sau poate chiar pe sotia lui, de specialitate nefrolog si mi-a spus ca un tratament cu antibiotic se prelungeste, se continua cu Biseptol mai multe luni de zile la rand, pentru stabilizare, si am luat Biseptol, numit apoi Biseptrim in farmacii.
Astfel, ca sa enumar putin am luat atat pastile cat si medicamente sub forma de prafuri sau pulberi, sau solutie, in timp, in decursul anilor am luat urinal pastile ( de la walmark ), cystenal - picaturi ( care nu s-au mai importat apoi si nu se mai gaseau ), uricol ( praf, nici el nu se mai importa desi era bun, antiseptic al cailor urinare ), flamexin ( praf, insa cam slab ca efect ), monural ( plic, o singura doza, si o singura data, care ar fi puternic ), fiole de la Plafar cu extract de merisor ( am luat cateva cutii bune, cutii intregi ! ), am luat si paracetamol chiar, aspirina, ceaiuri din plante ( si azi continui cu ceaiuri ), biseptolul-biseptrim.
Geanta mea in anii facultatii era plina de medicamente si dupa cursuri mergeam la Spring Time ( pe str.Academiei, la Universitate ) si imi luam Flamexinul dizolvat in apa sau suc mai rar, ca sa pot ajunge in siguranta acasa !
Veronica Gheorghita m-a trimis si la Neurolog care a constatat ca nu am nimic, totusi a gasit ceva : a gasit ca muschii abdominali sunt slabiti si mi-a recomandat sa fac gimnastica, m-a pus sa merg pe varfuri si pe calcaie, m-a intrebat data nasterii brusc, dintr-o data, si apoi a eliberat o reteta in care mi-a prescris vitamine - intr-adevar ele au un rol important, nu e o gluma cu vitaminele ! - si a scris ca am o afectiune numita "tetanie lentã", in dictionar gasiti ce inseamna "tetanie", este legat de contractia muschilor, membrelor.
Mi-a prescris si o solutie, de cativa ml, foarte scumpa, care nu se prea gasea, cel mai adesea se comanda la farmacie, numita AT-10 avand un rol in fixarea calciului.
Nu inteleg de ce nu se mai importa medicamente care ne sunt utile cand suferim, precum cystenal sau uricol si nici nu exista unele care sa le inlocuiasca, nu se gasesc in Farmacie !
Neurologul m-a trimis la medicul endocrinolog, banuind ca as putea avea ceva la tiroida, insa cand am ajuns la medicul acela, doctorita mi-a spus cand m-a vazut : "Ah, nu ! Dvs. in mod sigur nu aveti nimic cu tiroida !".
Si asta a fost.
M-am bucurat.
Imi mai lipsea si tiroida care sa nu functioneze cum trebuie.
Problemele mele de sanatate au inceput prin 1999, 2000.
In 2000, in vara, la intervale de timp, am facut niste analize pentru un diagnostic prezumtiv de "Disproteinemie", adica o afectiune legata de proteinele din organism si intr-un fel, lipsa lor.
Prefixul "dis" ne indica intotdeauna si in orice cuvant, o disfunctionalitate.
Tot Veronica Gheorghita m-a trimis la analize si a reiesit o anemie, am luat vitamine.
Apoi am ajuns la insistenta fostei mele vecine cu care o vreme am fost prietena ( ea s-a mutat din cartier si are viata ei complet separata astazi de mine ), la doctorita Alina Al-Moushali la un control de rutina ginecologic.
In fapt, fusesem logodita si avusesem o sarcina incipienta, mai exact am pierdut-o la foarte putin timp dupa inceputul ei.
Vecina mea care nascuse de 3 ori si prin cezariana ! ( si primul copil ii murise la nastere, acum avea insa 2 copii sanatosi si frumosi si scumpi ) m-a sfatuit sa merg oricum la un ginecolog.
A facut bine ea, pentru ca Alina chiar m-a intrebat daca "ai pierdut vreo sarcina ?" " ai avut vreo sarcina ?" si a constatat existenta un chist pe ovarul meu stang.
Luni intregi am tratat chistul de frica sa nu fac cancer.
Am suportat greu medicatia, niste contraceptive ( anticonceptionale ) - pentru ca ele se recomanda in aceste situatii - numite "Mercilon", intr-un ambalaj de culoare roz, destul de scumpe, care mi-au dat ficatul, bila si stomacul peste cap, mi-au creat probleme de respiratie, ma sufocam si imi era frica sa ma odihnesc, sa adorm, odata m-am sufocat in somn !
Alina insa a insistat sa le iau si a fost surprinzator de ferma.
Dar in 2001, prin februarie cand m-am intors la ea la control, miraculos, a constatat ca nu mai era nici urma de chist pe ovarul stang !
In anul intai in facultate, in 2005 adica au inceput si problemele de inima, pe fondul celorlalte probleme de sanatate am facut o tahicardie si Veronica Gheorghita mi-a prescris pastile de propanolol, insa mi-a spus sa fiu foarte atenta cu ele, si sa iau numai si numai daca chiar simt ca este nevoie si sa incetez sa le iau cand nevoia dispare.
Si asa am procedat, sunt medicamente cu care nu se glumeste.
In schimb mie mi s-a parut ca nu au vreun efect asupra tahicardiei mele, de vreun fel !
Asa cam am incetat sa le iau si in locul lor am luat o tinctura din mai multe plante medicinale, de la "Meridian", "Steaua divina", se gasesc si pe internet, se poate vedea cum arata, de la firma Rafael.
Prin luna septembrie 2009 am suferit si o criza de inima cu niste dureri foarte puternice, adanci, profunde, dureroase, o durere surda dar puternica, exact ca si cum cineva ar fi luat un bolovan si mi l-ar fi azvarlit direct in inima, asa simteam !
Durerea a tinut mai multe zile si apoi a inceput sa slabeasca, a prins la inceput si mana stanga, nu ceda nici cu tinctura mea pentru dureri de inima si tahicardie de la Steaua divina, totusi tinctura m-a salvat.
Treptat, dupa multe zile, ma durea si noaptea in somn, nu puteam sa dorm, ma sculam cu durerea, cu culcam cu durerea in inima, a cedat, usor, usor.
Nu am mai fost la doctor.
In primavara 2006 fusesem la Cardiolog, la doctorita Aniela Ciubotaru, de la policlinica de la Cetatean Histria, care mi-a facut si un EKG si a spus ca as avea o inima sanatoasa de sportiv.
Asa o fi fost, insa nu inseamna ca trebuie distrusa !
Insa mi-a spus ca ceva probleme sunt, legate de circulatia sangelui si mi-a prescris analize de sange si neaparat, sa iau vitamine !
M-a intrebat daca intotdeauna am asa o culoare a fetei, adica eram palida, alb- palida.
Nu am mai fost la analizele de sange, simt ca imi pocnesc venele si arterele chiar, cand mi se ia sange, care nu prea curge, curge greu imi spun asistentele medicale, si ultima data prin 2007, asistenta a schimbat vreo 2, 3 ace si incepuse sa racaie prin vena cautand sange care nu curgea !
La un moment dat am rugat-o sa se opreasca pentru ca nu mai puteam suporta, si dupa aceea am vazut ca am antebratul umflat incredibil, si vanat !
Mi-au pus o punga cu gheata asistentele, ca sa nu patesc ceva, "Pentru ca se supara doamna doctor, draga !", adica Veronica Gheorghita.
Un an cel putin am simtit inca intepatura acului, acelor de la sangele recoltat in primavara 2007, deci chiar simt o problema la mine, in ce priveste recoltatul sangelui.
Si in vara 2000 am facut analize de sange.
Pe langa toate acestea, in 2007 am vrut la analize sa vad daca nu am reumatism si analizele au iesit bune, adica sunt sanatoasa, dar prin 2010 mi s-au inflamat si nu au cedat pana azi, gleznele, am doua pernite la fiecare glezna, de la fiecare picior cu lichid acumulat in jurul articulatiilor, si uneori am degetele tepene si umflate, si la genunchi am avut acelasi lucru, dar tratandu-ma cu un unguent "Diclofenac", genunchii mei in timp s-au mai ameliorat, raman insa gleznele umflate !
Dar, intr-un fel, am deznadajduit, am disperat sa merg la doctori si ei - sau analizele - sa imi spuna ca sunt sanatoasa si nu am reumatism, cand eu vad cu ochiul liber o glezna cu pernite dure de lichid, se simte lichidul la pipait si nu cedeaza !
Acesta este rezultatul anilor lungi de iarna, toamna, cand acasa sau si la judecatorie sau unde am mai lucrat eu ( la Institutul Victor Babes, inainte de 1993 ) nu era caldura, era frig si chiar si primaverile sunt uneori reci si umede si lungi.
Ce mai ramane ?
Mai raman cele cateva luni de vara calda, cand ne incalzim cel mai bine de la soare, si uneori si luna iunie a fost umeda si rece pentru o luna de vara.
In iarna aceasta, acasa am avut caldura si nu ma plang, a fost un an in care cu adevarat m-am simtit confortabil in casa, in schimb deja sanatatea mi-a fost afectata, si pe de alta parte, nota la intretinere vine ridicata !
Revenind la colegul Bogdan de la arhiva penala din anii 1995, ..., 1998, cand am ajuns cu Gabriela Manole, avocata, la arhiva penala a Tribunalului Bucuresti, Gaby mi-a spus ca trebuie sa vada un dosar in care era angajata avocata, la un moment dat, cine intrã in Arhiva ?
Nimeni altul decat colegul Bogdan.
Bogdan avea de acum fire de par alb la tample si am aflat si ca a devenit tatic, si avea un copil mic ( atunci in 2007 ).
Bogdan se afla de fapt in concediul sau de vara, de odihna insa trecuse pe acolo pe la arhiva, am schimbat cateva cuvinte, ramasese acelasi si nu s-a mirat cand m-a vazut, ca si cum din 1999 si pana in 2007 am fi continuat sa ne vedem, ca pe vremuri la judecatorie, aproape zi de zi.
In trecut, cand lucram la judecatorie, aflasem ca mama lui Bogdan lucrase la Notariatul de Stat, nu mai stiu la ce sector, poate la sectorul 4 ?
Asa cum am mai scris candva, pe blog, in 1993 am constatat ca ceilalti colegi tineri pe care i-am gasit deja la judecatorie, la sectorul 1, si apoi la sectorul 2 in 1995, aveau multi si chiar foarte multi ani vechime in spate, cu mult inaintea mea.
Unii colegi arhivari, grefieri, lucrau chiar de la 18, 19 ani in judecatorii !
Chiar si doamna Gaby, grefiera noastra sefa de la judecatoria sector 2, in anii 1995 - 1997, se pare ca inca de la varsta de 19 ani lucra in instanta de judecata.
Si cati alti angajati nu erau ca ea !
Ma gandesc adesea ca viata noastra, a angajatilor judecatoriilor, instantelor de judecata s-a scurs cu entuziasm este adevarat, insa avand ca unitate de masura a timpului, termenul de judecata, mereu urmatorul si urmatorul termen de judecata in dosarele de pe rolul instantei, si mereu sedinta de judecata de saptamana viitoare !
Asa am trait, de la un termen la altul, in functie deci de termenele acordate, de citatiile care trebuiau facute, alaturi de adresele dispuse de judecator sau de mandatele de aducere ce trebuiau completate cand erau dispuse.
Iar cat despre colegii de la arhive, dupa cum se poate vedea, sunt oameni simpli, anonimi care traiesc in adancurile pamantului, la subsolul Palatului de Justitie si cand sunt mai norocosi, arhivele se afla la parterul Palatului sau al Tribunalului, al instantelor adica.
Sunt oameni care acolo isi petrec cea mai mare parte din timp, din zile, seri, nopti, o mare parte din viata.
Impreuna cu grefierii, care isi continua munca acasa adeseori, cu judecatorii care azi au unii de solutionat dosare, cereri, propuneri, in timpul noptii chiar, sunt oameni si am fost oameni despre care eu pot spune ca am trait inchisi intre patru pereti, departe de lumina soarelui, de caldura soarelui, de sanatatea pe care ti-o da si mentine contactul cu natura, cu verdeata, cu florile, cu plantele care ne aduc oxigenul, - departe de lumina zilei.
Iata asa s-a scurs viata noastra, a unora toata, a altora in parte, fragmente si ani din viata, oameni care de foarte tineri si unii pana la varsta pensiei au fost foarte activi, ca niste furnicute harnice undeva in maruntaiele pamantului, sau in cladiri cu ziduri groase, dincolo de care nu razbate niciun sunet si nicio imagine : o viata de om inchisa intre ziduri.
Asa incat m-au speriat sincer si m-am gandit foarte mult la ea, cearcanele imense si negre, negre, dintr-o fotografie din ziar, din luna martie 2013, a Antonelei Mares Costache.
M-am gandit mult la ea, si m-am rugat mult, asa incat m-am rugat pentru toti colegii din trecut, din instante, poate ca viitorul va fi mai bun si mai uman si pentru ei, si pentru mine, m-am rugat pentru sanatatea lor si viata lor toata, pentru ca in fond, aici vorbim de un destin.
Si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa uitam ca in anii 1993-1999 salariile deopotriva ale magistratilor, ale judecatorilor, grefierilor si arhivarilor, aprozilor, dactilografilor, registratorilor, erau extrem de mici, aveam cu totii salarii mici de tot.
Si acum, cred ca ar fi timpul sa merg la masa, voi revedea aceasta postare a mea, pentru ca uneori tastele nu functioneaza bine si desi apas literele, nu se imprima toate si mai scapa cate o greseluta in acest mod, s-a facut deja ora 14h59, cred ca e bine, pentru ca mama mea ( numai ea tine sa se ocupe de bucatarie, asa vrea ea ! ) pana la ora 15h00 se uita la filmul serial "Tanar si nelinistit" si nu e pregatita sa imi pregateasca ceva de mancare ; uneori insa, cand este obosita sau plictisita imi spune : "Dar mai luati-va si voi, draga, si singuri de mancare, vezi si tu ce gasesti in frigider !"
Imi aminteam imprejurari de viata din anii 1995 - 1997, ani in care am lucrat la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Daca atunci in anii '93 si urmatorii se lucra mult in instante si munca se continua acasa, ei bine in vara 2007 cand eram studenta la Drept si am fost in practica la Curtea de Apel Bucuresti, la Arhiva Penala si in salile de sedinta, in fine, intr-o sala de sedinta si nu am neglijat Bufetul pe care il vizitam cand eram grefiera, insa nu am regasit Bufetul doamnei Dabija, carnaciorii, cascavalul si cremvurstii, castraveciorii, maioneza, gogosarii, toate foarte proaspete si inca alte bunatati pe care le pregatea, se vedea bine, cu placere - in vara anului 2007 am constatat ca in arhive se lucreaza si noaptea, da.
Un arhivar tanar mi-a povestit ca o data a ramas chiar toata noaptea la program, a venit dimineata la serviciu, a trecut ziua, s-a terminat programul de 8 ore insa el a ramas pana spre seara, apoi toata noaptea pana a doua zi de dimineata la ora 5h00 cand a ramas in continuare la munca pentru ziua care tocmai rasarea !
Am aflat cu stupoare ca in zilele noastre, pe timpul intregii nopti exista o activitate intensa intre Curtea de Apel Bucuresti si Politia Romana ( IGP ), poate chiar acela din strada George Georgescu nr. 1, unde curioasa am fost si eu in practica tot in vara 2007, cand am petrecut cateva zile la IGP si cateva zile la Curtea de Apel, ba inca, m-am intalnit cu fosta mea colega de birou Gabriela Manole si de fericire ca o revad - nu stiti ce tare ii zvacnea inima Gabrielei cand m-a revazut ! - am plecat cu ea impreuna la Tribunalul Bucuresti pe care inca nu il vizitasem.
Tanarul arhivar mi-a explicat cum noaptea se plimba - vorba vine - functionarii, adica arhivarii cu dosarele de urmarire penala, intre Curtea de Apel si Politie, dar si Politia intre sediul propriu si Curtea de Apel !
Cu adevarat in timp ce oamenii, cetatenii romani dorm linistiti - pe cat pot ei, de pilda eu il astept mereu p fratele meu sa ajunga acasa cand intarzie si ii veghez mereu masinuta de la etaj, e o masinuta constant vegheata de sus - nici nu ar banui ca in linistea noptii, in intunericul care este binefacator refacerii fortelor pentru a doua zi si o noua zi de viata si de munca ( eventual ) exista o viata intensa, activa, intre instantele judecatoresti cu specific penal, adica acelea care solutioneaza dosare penale si sediul sau sediile Politiei.
Atunci cand eram grefiera, este drept sa o spun si o voi spune cred mereu, stiind care imi este firea, ma nemultumea faptul de a avea totusi un volum prea mare de dosare care imi reveneau spre a efectua lucrarile care tin de atributiile grefierului de sedinta.
Cand am spus acest lucru unchiului meu, el insusi un magistrat, un judecator militar, apoi un judecator al Curtii Supreme, apoi un judecator si vice-presedinte al Tribunalului Municipiului Bucuresti si, in fine, din 1990 avocat in Baroul Bucuresti, unchiul meu Dumitru Andrei, in familie i se spunea "Titel", unchiul Titi, unchiul Titel, mi-a atras atentia ca "noi" in instante nu facem mai nimic, pe cand, in anii tineretii lui si inainte de 1989 - nu stiu pana cand anume - in calitatea lui de judecator, alaturi de toti ceilalti judecatori sedeau toata noaptea in sedinte de judecata, si culmea erau publice !
M-am intrebat mereu cat de publice pot fi sedintele de judecata care au loc pe durata noptii ?
In vara 2007, tanarul arhivar al Sectiei a II-a Penale a Curtii de Apel Bucuresti a mai ridicat o problema si anume : stand el la munca toata ziua, intreaga seara si in continuare toata noaptea pana a doua zi de dimineata si apoi in continuare la munca in ziua care tocmai rasarise, ii crescuse barba !
Prin urmare, iata, in ziua de azi, functionarii si grefierii si arhivarii si judecatorii poate, dupa caz, trebuie sa aiba o trusa de prim ajutor ( cu medicamente, cu vitamine, pentru buna sanatate a organismului, in lipsa somnului necesar creierului si trupului uman ) precum si o trusa de toaleta, cu aparat sau lama de ras, sapun, prosop, o lotiunea After-Shave, si femeile o crema de maini, una de corp, un rasoir cel putin pentru epilat si o lotiune folosita pentru calmarea pielii dupa epilat, perie de dnti, pasta de dinti, un pieptene, o perie de par, o crema de ten ; pe langa acestea omului i-ar mai trebui si schimburi curate si proaspete.
Imi amintesc prin urmare de anii 1995 cand am sosit de la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, la Judecatoria Sector 2, si apoi am fost urmata de colega mea pe care am cunoscut-o in 1993 la Sectorul 1, care si ea a sosit la Sectorul 2, dupa mine, Gabriela Manole.
La un moment dat judecatoria sector 2 a ramas fara presedinte si atunci de la judecatoria Buftea a fost numit presedinte al instantei noastre, judecatorul Valentino Acatrinei.
Le spuneam si colegilor mei, in comparatie cu doamna Tatulescu, Valentina, presedinta judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, opaca la nevoile si viata oamenilor, judecatorul Acatrinei Valentino era ca un balsam de pus pe rana.
Era un om sociabil si foarte natural si deschis, se impaca bine cu arhivarii si a fost bine primit si acceptat, fatis sau tacit, de intregul colectiv de grefieri ai judecatoriei sectorului 2 bucuresti.
Pentru ca, personalul instantei desigur simtea ce important este sa poti lucra cat mai destins, intr-un mediu cat mai putin constrangator.
Ei bine tot in acei ani, la arhive am avut un coleg caruia i se spunea Bobby si al carui nume de familie nu cred ca l-am stiut, poate sa il fi auzit o data, insa nu mai tin minte.
Bobby era toata ziua in arhiva, alaturi de colegii lor, iar arhivele la sectorul 2 se aflau in incaperi mari la demisolul cladirii Palatului de Justitie, aripa cladirii care era fata in fata cu Biserica Domnita Balasa, si pe colt, inspre acel restaurant construit mai tarziu, numit "Z".
M-am gandit mult ca viata noastra si eram atat de tineri, cu totii, si magistratii instantei si ai parchetelor si grefierii si arhivarii, s-a scurs acolo in semiobscuritatea salilor inalte si vechi de judecata, in demisolul Palatului de Justitie unde erau arhivele.
La Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti arhivele erau la parter amplasate, iar la demisol se afla Beciul unde trebuia mers in fiecare an si arhivarii procedau la ceea ce se numea "Defrisare", adica se pare - caci niciodata nu am participat si se duceau mai ales baietii si nu fetele ! - era o incapere sau erau mai multe incaperi in care dosarele vechi solutionate ale instantei stateau, erau depozitate, dupa un numar de ani, din aceste dosare trebuia sa ramana numai hotararea judecatoreasca, pentru ca nu exista destul spatiu care sa acumuleze continuu, an de an, un numar tot mai crescut de dosare solutionate.
Tot in anii aceia, pana in 1999 cand eu am plecat din judecatorie prin demisie, iar raporturile mele de munca au incetat ( insa ) prin acordul partilor, adica al meu si al angajatorului, Palatul de Justitie era inima, sufletul instantelor, caci el concentra un numar mare de instante, de curti, toate adunate la un loc si era foarte bine mai ales desigur, pentru avocati care nu alergau in toate directiile prin Bucuresti, ei avand dosare la mai multe instante in aceeasi zi.
Atunci Palatul de Justitie era mult mai animat, era multa viata in jur si oamenii de toate varstele, chiar in ciuda durerilor lor, a proceselor de pe rol, se amestecau toti intr-o multime complexa : laolalta justitiabili, avocati, apoi apareau grefierii catre sala de judecata, inainte sa inceapa sedinta ( aveam o sala la completul 4, mica, cu ciment gri pe jos, in care grefierul nu putea intra decat pe aceeasi usa cu justitiabilii, neexistand o intrare a completului de judecata prin biroul grefierilor, nu exista o comunicare adica, nu exista un birou al grefierilor cu usa de acces inspre sala de judecata, asa cum mai toate salile au, 2 usi, doua intrari, una pentru complet si alta pentru public, sunt doua intrari, in plus, opuse, fata in fata ), procurorii si judecatorii.
Si asa, mai darapanat cum era el, o parte din Sala pasilor pierduti era acoperita cu paravane in spatele carora ar fi trebuit sa se realizeze lucrarile de renovare, nu se stie cand incepute, eu am gasit paravenele acelea in 1993 cand m-am angajat si ele mai erau acolo in 1998 si 1999 cand am plecat din judecatorie, 1998 fiind ultimul meu an de munca complet si de intrare in sedintele de judecata, - Palatul de Justitie era mult mai optimist si plin de viata si parca si activitatea era mai intensa si entuziasta.
Bobby era colegul nostru de la arhiva judecatoriei sector 2 bucuresti, si Bobby locuia chiar intr-o incapere aflata in apropierea arhivei, o incapere mai mult goala, in care se aflau o chiuveta si un vas de toaleta, si unde se pare ca statea el, nu am cerut detalii niciodata, dar m-am ingrozit ca Bobby nu are casa.
Dar, se pare ca pe Bobby nu l-ar mai fi ingaduit in casa cu ea, insasi mama lui, si asa fiind Bobby a fost nevoit sa plece !
Presedintele judecatoriei, un om sufletist, Valentino Acatrinei, am auzit de la alti colegi din instanta, a insistat mult si a facut demersuri la Primaria Sectorului 2 Bucuresti pentru ca lui Bobby sa ii fie repartizata o locuinta.
Nu cunosc urmarea, la inceputul anului 1998 eu am plecat din nou la Judecatoria Sector 1 de unde venisem in vara anului 1995 la sectorul 2, dar, am impresia ca totusi in cele din urma, Bobby a primit o locuinta de la Stat.
In acelasi timp cat am ramas la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, grefiera-sefa ne-a rugat ca, in functie de caz si de nevoile noastre, sa ne adresam cu cerere - ceea ce am si facut, adica am facut o cererea catre Primaria Sectorului 2 Bucuresti prin care solicitam, fiecare, o locuinta din fondul locativ de Stat, pentru ca nu aveam casa, si multi eram tineri si locuiam cu parintii, cu fratii, iar altii erau din provincie ( aceia erau in special, procurorii din Parchete, acolo erau multe procuroare si procurori din orasele Romaniei, care nu aveau locuinta in Bucuresti unde erau numiti magistrati ).
Nu stiu daca am ramas cu o singura cerere formulata sau daca nu cumva, am scris si o a doua cerere, insa in acei ani am solicitat o locuinta de la Primarie din fondul locativ de Stat.
Cererile noastre au ramas insa "moarte", niciodata nu am avut vreo veste despre ele.
In schimb, pentru ca Bobby sa aiba o locuinta au fost necesare insistentele judecatorului Acatrinei Valentino, el insusi judecator.
Incaperea in care auzisem ca ar locui Bobby in Palatul de Justitie, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti era improprie locuitului, avea o fereastra amplasata la inaltimea incaperii, ea insasi o camera inalta, cu ciment rece pe jos, goala cat cuprinde, nu cred ca avea vreo cheie la usa, nu exista asa ceva, ci numai un fel de incuietoare simpla, usa fiind nu tocmai rezistenta in balamalele ei, unori in cursul zilei mai vedeam o pereche de sosete suspendate pe franghia de uscat rufe, si am constatat ca Bobby nu are nici macar sapun de rufe !
Dar, ce inseamna unii parinti si unele mame, daca e adevarat ca mama lui nu il ingaduia in casa pe fiul ei !
Bobby era un tanar foarte frumusel, foarte simplu imbracat si fiind rece la demisol purta mai mereu o caciula din lana pe cap, pe care o potrivea asa precum marinarii.
Intrucat Palatul de Justitie era inca vechi si nerenovat, se spunea ca prin arhive - si la Beci obligatoriu - ar fi fost soareci, praf era din belsug si colegii nostri arhivari nici nu ieseau din arhive, acolo petrecand o mare parte din viata lor.
Ce era beciul mai exact inca ?
Imi amintesc la judecatoria sectorului 1 bucuresti, acolo am aflat pentru prima oara de existenta Beciului.
Birourile noastre se aflau la parter, si o parte din ele, la etajul 2, in corpul de cladire opuse celui din fata Bisericii Domnita Balasa, anume in Palatul de Justitie ale carui ferestre privesc inspre cladirea mai mica, de pe str. Danielopol, unde se afla Tribunalul Municipiului Bucuresti si unde prin 2007 se mutase Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, si poate si aceea a sectorului 4 Bucuresti.
Prin urmare noi grefierii, o parte din noi, si eu aveam biroul la parter, in fata Arhivelor civila si penala.
Insa cand ieseam din birou si din micul holisor care adapostea si birourile, unul de legalizari si grefieri de sedinta si altul al Registraturii judecatoriei sector 1, in total 2 birouri de grefieri si Registratura, ne aflam langa scarile Palatului de Justitie, care coborau la demisol.
Coborand acele cateva trepte care ne conduceau in maruntaiele Palatului, peisajul se schimba dramatic ca aspect si ai fi spus ca te asteptai la mistere si fantome la tot pasul, fantomele celor care au calcat prin acel Palat si s-au judecat sau au fost judecati.
Demisolul, subsolul, nu erau ca acuma frumos amenajate si nici iluminate.
Pe jos era ciment rece, si coridorul subsolului lung si interminabil, complet pustiu, si sincer parea si putin tenebros.
Nu am ajuns la beci niciodata din cate imi amintesc, dar ca sa ajungi la el trebuia sa te "afunzi" in intunericul rce si pustiu al coridorului subsolului, acela cu cimentul sau pe jos, si mergand, inaintand in bezna, lumina scadea din ce in ce mai mult, intalneai niste incaperi.
Cred, oare ? erau zabrelite.
In acele incaperi, dosarele solutionate de multi ani, o Defrisare se facea dupa zeci de ani si parca, chiar dupa 30 de ani, se aflau depozitate, cuminti in incaperi fara aer, umede si reci.
Ma intreb chiar cum rezistau in umezeala aceea, pentru ca Palatul de Justitie nu a avut multi ani caldura si cand prin anii 1995 a inceput sa fie putina caldura, aceasta abia se simtea.
( In timp ce, cladirea din str. Danielopolu era incredibil de incalzita, aceea a TMB ).
Daca pe Gabriela Manole am cunoscut-o in 1993 cand pentru prima oara, m-am angajat la Judecatoria Sector 1, insa am fost aproape mereu colega cu ea si de birou, intrucat dupa mine, cronologic, si Gabriela a sosit la sectorul 2 cand eu am fost mutata acolo.
De la sectorul 2 a si intrat Gabriela direct in Baroul Bucuresti, stiu ca prin 1999 sau chiar 2000 ea era inca, cred, la judecatoria sectorului 2 bucuresti si da, poate intr-un birou nu la parterul cladirii, ci de data aceasta, la subsolul - demisolul ( adica exista o fereastra mare, exact la nivelul trecatorilor de pe strada, care s-ar fi aflat imediat langa cladirea Palatului de Justitie, trecand prin dreptul acestuia ), - in schimb din cate tin minte, pe colegul si arhivarul Bogdan l-am cunoscut in 1995 la Judecatoria Sector 2.
Bogdan a urmat un drum invers, adica dupa ce eu am fost mutata din nou, de la sectorul 2, la sectorul 1 de unde imi incepusem cariera mea de grefiera de sedinta in 1993 - si asta se intampla chiar la inceputul anului 1998, - atunci, la scurt timp dupa mine, am remarcat prezenta la arhiva penala a Judecatoriei Sectorului 1, a lui Bogdan ( colegul deci de la sectorul 2 ).
Cred ca da, o singura data cineva a pronuntat numele lui Bogdan si nu l-am tinut minte, nici azi nu stiu numele lui de familie si il stiu numai ca fiind Bogdan.
Pe Bogdan l-am revazut, intamplator, in vara 2007.
A fost intamplator, pentru ca erau curioasa sa vizitez in ziua aceea Curtea de Apel care era pazita mai rau decat Calea Victoriei pe vremea lui Nicolae Ceausescu, de jandarmi din aproape 2 in 2 metri !
Erau si cam rai si necizelati, si nu te lasau sa treci, sa circuli si sa vizitezi desi am spus ca sunt la practica, dar asa este biata tara asta, Romania, credeti ca jandarmii auzisera prea mult de practica unui student la Drept ?
Romania e tara care isi calca in picioare, represiv la maxim cetatenii, cat a incercat tara asta, iata cum vedem chiar unii parinti, sa ne ingroape, sa ne omoare la propriu !
Ma mir inca ca mai traim unii dintre noi, si sincer ma mir ca mai traiesc !
M-am gandit adesea ca Dumnezeu ar trebui sa faca o lista, pe "bucati", nominala, pe persoane adica si sa treaca cati oameni trebuie salvati si nu au fost rai in Romania, iar pe ceilalti sa ii duca rapid si de pe acuma in tartar, in strafundul iadului de unde nici in veci sa nu mai iasa.
Sincer va spun, am blestemat !
Si m-am si rugat.
Cateodata, unii dintre noi avem familii ( daca familii sunt acestea !? ) care ne lovesc, nu stiu cum se face, dar uneori parca le potriveste chiar diavolul, adica prea mult rau se manifesta in soarta si viata noastra.
De aceea sunt convinsa de necesitatea zi de zi, si noaptea, a rugaciunilor si sa stiti ca rugaciunea catre Dumnezeu, sincera, spunandu-i tu lui Dumnezeu ce ai pe inima, cu bune, cu rele, sa fii sincer, si El te va ajuta, pe tine si pe toti pentru care te rogi.
E bine si se cuvine si este crestinesc sa ne rugam si pentru semenii nostri, sa nu ne rugam in mod egoist numai pentru noi insine.
Sunt convinsa ca, daca am fi avut obiceiul si in anii comunismului, dar comunismul a fost incompatibil cu credinta - sa ne rugam, cu totul alta ar fi fost si viata noastra, negresit !
Insa comunismul l-a izgonit dintre oameni pe chiar Dumnezeu care ne iubeste pe toti !
Pe Bogdan l-am revazut in vara 2007, in ziua aceea cand o cautam pe fosta mea colega, pe Carmen Airimitoaie care avea biroul de grefieri in fosta incapere a Arhivei Civile de la Judecatoria sector 1 din anul 1998 ( si din 1993, tot acolo se afla arhiva ), la Sectia Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti - deci in Palatul de Justitie.
Carmen, mi-au spus colegele ei, mi-a spus Felicia, o colega din 1998 de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe care o revazusem si in facultatea noastra de Drept din str. Ion Ghica 13, sector 3 ( langa Biserica Rusa, la Universitate ) in anii facultatii - Carmen nu era la serviciu pentru ca o masina o lovise pe colega noastra !
Am incercat apoi odata, dupa aceea, insa la numarul de telefon pe care il aveam eu din trecut, de acasa, al lui Carmen Airimitoaie, telefonul a sunat indelung si repetat si niciodata nu a raspuns nimeni.
Carmen locuia in anii in care am cunoscut-o, in vara anului 1995 si anii imediat urmatori in blocurile, oarecum nou construite ( desi de dinainte de 1989 ), pe partea de opusa, peste drum de sediul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, si o distanta, niste metri buni, mai sus de Judecatoria 6 in directia strazii Stirbei-Voda, acolo se inalta si azi niste blocuri de locuinte si exista chiar statia de RATB a autobuzelor 368, 168, 268.
In spatele acelor blocuri exista in trecut, - o mai fi si astazi oare ? - o Postã de unde si eu prin anul 1991 am trimis un micut pachet in Franta, celei care ma gazduise in primavara-vara 1991, doua luni la ea acasa si unei doamne pe care am cunoscut-o la gazda mea in casa si care din dorinta si initiativa ei mi-a trimis intr-un pachet dupa sosirea mea inapoi la Bucuresti, un dictionar mare, voluminos, explicativ al limbii franceze, numit LAROUSSE.
Am folosit mult acel dictionar, nu atunci imediat, dar peste ani si ani.
( Francezii au mai multe dictionare explicative ale limbii franceze, au acest Larousse, au Le Robert si inca altele, Hachette-ul de pilda..., iar noi avem unul singur, care este faimosul nostru DEX ).
Toata lumea in Romania stie ce este DEX-ul.
Cum este DEX-ul pentru noi românii, asa este LAROUSSE-ul pentru francezi.
Posta aceea in 1991 era singura cred de unde puteam noi romanii sa expediem in Franta si / sau alte tari straine, un pachet.
Ea se afla, cred, voi deschide pentru improspatare Paginii Aurii si harta strazilor, Posta se afla pe o strada inclinata, in panta, care cobora in spatele blocurilor, numita Vergiliu sau Virgiliu.
Nu am gasit-o deci pe Carmen in acea zi de vara, era prin luna iulie a anului 2007 cand m-am hotarat si eu sa fac practica mea, si iesisem din biroul grefierelor de la Curtea de Apel, Sectia Comerciala, si, nici nu am facut bine vreo doi pasi pe coridor, ca, din fata mea, venea Gabriela Manole !
Nimeni alta decat Gaby !
Cand ne-am revazut fata in fata, inima lui Gaby a inceput sa zvacneasca cu putere, incat o auzeai si simteai, o vedeai si ca niciodata in trecut, ne-am imbratisat.
"Olivia !" - a spus Gaby, "ce mai faci ?"
Tot in acele zile de iulie 2007 am regasit-o intr-un birou al unei Sectii Civile ( am uitat numarul Sectiei ) de la Curtea de Apel, insa am aflat ca presedinta sectiei aceleia era judecatoarea Sandu, o judecatoare cu mare vechime, desi niciodata in trecut nu o cunoscusem insa auzisem de ea, am regasit-o deci singura intr-un birou de citatii si Expeditii, pe colega mea de birou din septembrie 1993, pe Valerica Barbu.
De fapt, eu le-am cautat, cat am stat in arhiva penala si e bine spus ca am stat, pentru ca nu mi-au permis sa deschid niciun dosar, pe motiv ca ar fi mari secrete toate dosarele ! - am luat listele din Arhivã care cuprindeau birourile, telefonul interior si grefierii ( personalul ) care se afla in acele birouri si la ce sectii anume ale Curtii de Apel.
De aceea si pornisem in cautarea colegelor mele Carmen si Valerica.
Gabriela Manole insa era de acum avocata, prin anul 2009 sau 2010 mi-a spus ca are deja 8 ( opt ) ani vechime ca avocata a Baroului Bucuresti.
Imi lasasem lucrurile, geanta in Arhiva Penala, aflata la subsolul Curtii de Apel si trebuie sa recunosc ca parca nu ma mai reperam asa de bine pe coridoarele subsolului, tocmai acum dupa ce Palatul de Justitie si subsolurile fusesera renovate si erau iluminate.
La tot pasul, jandarmii, dragii de ei, imi barau trecerea cu tenacitate si incapatanare.
Am povestit in alta postare pe blog ca ramasesem intr-o zi de practica pe dinafara si aveam lucrurile si geanta mea, actele mele, telefonul mobil, cheile casei, totul, in Arhiva Penala in cladirea Curtii de Apel ( a Palatului de Justitie ), pentru ca patrioticii nostri jandarmi nu imi permiteau sa trec, desi ma tot vazusera pe acolo, numai cu legitimatia de student, cu carnetul de student si cu cartea de identitate ( pe care totusi nu stiu foarte sigur daca o aveam asupra mea, pe aceasta din urma sau ramasese in geanta mea, la subsol, in arhiva ! ).
Asa fiind, aerul si atmosfera Curtii de Apel, Palatul de Justitie era irespirabil in 2007, incepand cu 1999, anul plecarii mele din judecatorie, Palatul de Justitie a fost preluat pentru a fi renovat de o firma ce s-a aratat serioasa, una franceza, si se pare ca francezii au renovat Palatul de Justitie in intregime !
Neputand sa traiesti in Curtea de Apel, o gaseam oribila in 2007, am fost bucuroasa sa plec imediat cu Gabriela Manole, la Tribunalul Bucuresti, pe care inca nu il vizitasem si m-am grabit sa imi iau lucrurile din arhiva penala a Curtii de Apel ( Sectia a II-a Penala ) si sa imi iau ramas bun de la colegii din arhiva.
In sinea mea, am remarcat ca unii - de fapt erau doar 2 colegi, una era Mihaela Caval, - m-a ajutat Mihaela, a spus ca am nevoie de adeverinta eliberata, care sa ateste ca am facut practica, in fine, asa au procedat ei cu mine atunci, insa Mihaela era stresata si iritata si am remarcat eu cu tristete si ciuda, ca rasufla usurata cand am venit si le-am spus ca plec la Tribunal si imi iau lucrurile si ramas bun de la ei !
Adica se bucurau ca plec, ca scapa de mine !
Sigur ca m-am intristat.
Mihaela Caval era cu un coleg arhivar mai tanar, cred ca se numea Popescu ( si Cristi, oare ? ) acela, notasem undeva atunci, daca mai am notitele nu stiu... locuia in cartierul Drumul Taberei, la statia RATB "Favorit", pentru ca odata am venit impreuna de la Curtea de Apel acasa, si el m-a invitat sa beau o cafea cu el, la el acasa, dar am refuzat.
Recunosc ca e placut sa te invite cineva, insa cum am spus, eu din 2005 am avut probleme de sanatate, am luat medicamente care dau si reactii secundare ( de pilda unele erau diuretice, trebuia sa elimin cristaluria sau nisipul de la rinichi, si aveam orele mele cand imi luam medicamentele negresit ).
Colegul arhivar m-a sunat intr-o zi, mi-a trimis si niste mesaje sms, am vorbit cu el, insa nu am putut sa ii mai vizitez.
In 2005 de pilda, a trebuit sa iau niste pastilute foarte mici, cu un efect instataneu si puternic asupra mea, numite "Driptane", pentru un diagnostic prezumtiv de vezica urinara neurogena, adica biata mea vezica, supusa stresului si victima stresului si vietii.
Driptane e un medicament puternic, in tot cazul asupra mea a actionat foarte puternic, el trebuie sa destinda, sa calmeze vezica neurogena, adica sensibila la stres, stresul, grijile, nelinistea cauzata de orice intamplare neprevazuta, sau ma rog, orice suparare ii dau contractii puternice, se numesc spasme, ca sa nu spun ca eu nu imi mai simteam vezica deloc !
Mi s-a intamplat in septembrie 2005, brusc, boala a debutat brusc.
De atunci am tot fost la ecografii, analize de urina, de sange, am tot apelat la vecina mea, doctorita Veronica Gheorghita, eram disperata !
Un om sanatos, daca incercati si exista si exercitii cred de gimnastica a muschilor, si celor mai putin vizibili, un om cu o sanatate buna, in conditii normale, isi poate contracta muschii abdominali si simte cum se contracta in zona pelvisului, acolo unde se afla vezica urinara.
Ori, eu tocmai ca nu mai simteam Nimic in zona aceea si nu puteam contracta vezica mea deloc.
Analizele au iesit bune din 2005, in 2008.
In 2008 am reusit sa schimb Laboratorul de Analize si am fost la o doctorita, Alina Al-Moushali ( de la Spitalul de la Eroilor, si lucra si la o policlinica, pe Bulevardul Timisoara, "APACA" i se spunea asa cred, si apoi s-a mutat am auzit la o policlinica la Ghencea intr-un sediu nou modern, dar, Alina de fel este medic ginecolog-obstretician ).
Pentru ca nu stia ce am si puteau fi si cauze organice si toata zona trebuia investigata si controlata.
La policlinica Alinei de pe Bd. Timisoara am refacut analizele si au identificat in sange o bacterie, E.coli.
Diagnosticul a fost multiplu pot spune : cistita, care s-a cronicizat in timp, am luat la inceput un antibiotic dar putin timp si pentru ca analizele erau bune, desi nu ma simteam bine, Veronica Gheorghita nu mi-a mai prescris in continuare alte antibiotice, ea a scris pe biletul de trimitere, a doua oara cand am facut analize, "sa se faca Antibiograma" dar Laboratorul nu a facut-o !
La ecografie, doctorul a constatat ca am unul din rinichi, pe cel drept, deplasat, el a spus "cazut" si m-a intrebat daca am fost vreodata mai plina, mai grasa si am slabit brusc, dar nu era cazul, caci am fost mereu o fiinta slabuta.
O farmacista tanara insa prin 2010, intrand cu mine in vorba, mi-a spus ca de unde stiu eu ca mi-ar fi cazut un rinichi, poate ca asa m-am nascut, cu un rinichi mai deplasat !?
Asta m-a mirat profund si puternic, eram convinsa ca imediat cand un copil se naste, i se face pe loc un control medical si se constata daca are toate organele si viscerele normale si la locul lor !
Desi deci aveam o bacterie, E.coli, timp de 3 ani, intre 2005 si 2008 analizele mele nu au indicat nimic anormal in sange !
Totusi, remarc ca doctorul ecograf mi-a spus " un rinichi deplasat, cazut" si a numit aceasta in termeni medicali "ptozã" si inca, de "gradul I" ( intai ), a scris el in fisa pe care a completat-o dupa ecografie pentru a inregistra si consemna constatarile facute de el la ecograf, doctorul Dumitru Liviu Diaconescu, de la policlinica de la Cetatea Histria, in cartierul drumul taberei, in sectorul 6.
Din cate mi-a spus atunci, o vezicã urinarã neurogenã este o vezica care nu mai este corect inervata, au fost cazuri si la adulti barbati, nu numai la femei, si tratamentul invariabil acelasi : driptane.
Imediat ce inghiteai pastiluta alba de driptane ( un medicament cam scump ) ti se face un somn foarte puternic, eu adormeam instantaneu si pentru ca medicamentul trebuia si actiona mai multe ore, imi era frica cand ma intorceam de la facultate, de la Universitate, sa nu adorm si sa nu ratez statia unde cobor acasa in Drumul Taberei.
Era o stare de somn prea puternica sa ii poti rezista.
Odata m-a sunat un coleg de an, in anul I, in 2005, si tocmai luasem pastila de driptane, si vorbind cu el a trebuit sa ii spun la un moment dat, brusc, ca inchid telefonul pentru ca adorm pe loc.
M-a inteles si ne-am luat la revedere.
Veronica Gheorghita mi-a spus ca pacientii ei care iau driptane pot conduce masina, dar eu m-am intrebat adesea cum puteau, cum reuseau, in timp ce asupra mea in mod evident, driptane actiona foarte puternic.
Am luat multe medicamente, unele prescrise de Veronica Ghoerghita, in 2005, altele, de Alina Al-Moushali in 2008, si eu am repetat reteta de la Alina, dupa ce am facut prima oara tratamentul, desi nu i-am mai spus Alinei.
Antibiotic am luat insa numai prima data, o repriza, cateva pastile in 2005, pur si simplu nu s-a cunoscut vreun efect !
Apoi nu am mai luat pana in 2008 cand Alina mi-a prescris Augmentin, ( cel prescris de Veronica niciodata nu l-am putut pronunta, Ciclo.... era mai slab insa), dupa ce l-am luat si dupa o pauza, eu am reluat iarasi tratamentul cu Augmentin, fara sa ii mai spun Alinei, si am facut bine.
L-am reluat de vreo 2, 3 ori, in timp, cu pauze.
Dupa aceea, au continuat colegii mei din liceu, de clasa, care sunt doctori astazi sa ma dirijeze la semnalele mele disperate : "Ce sa fac ? Dati-mi un sfat ! Nu imi trece ! Raman o infirma pe viata ! Nu vreau !"
Un coleg neurochirurg a intrebat o colega sau poate chiar pe sotia lui, de specialitate nefrolog si mi-a spus ca un tratament cu antibiotic se prelungeste, se continua cu Biseptol mai multe luni de zile la rand, pentru stabilizare, si am luat Biseptol, numit apoi Biseptrim in farmacii.
Astfel, ca sa enumar putin am luat atat pastile cat si medicamente sub forma de prafuri sau pulberi, sau solutie, in timp, in decursul anilor am luat urinal pastile ( de la walmark ), cystenal - picaturi ( care nu s-au mai importat apoi si nu se mai gaseau ), uricol ( praf, nici el nu se mai importa desi era bun, antiseptic al cailor urinare ), flamexin ( praf, insa cam slab ca efect ), monural ( plic, o singura doza, si o singura data, care ar fi puternic ), fiole de la Plafar cu extract de merisor ( am luat cateva cutii bune, cutii intregi ! ), am luat si paracetamol chiar, aspirina, ceaiuri din plante ( si azi continui cu ceaiuri ), biseptolul-biseptrim.
Geanta mea in anii facultatii era plina de medicamente si dupa cursuri mergeam la Spring Time ( pe str.Academiei, la Universitate ) si imi luam Flamexinul dizolvat in apa sau suc mai rar, ca sa pot ajunge in siguranta acasa !
Veronica Gheorghita m-a trimis si la Neurolog care a constatat ca nu am nimic, totusi a gasit ceva : a gasit ca muschii abdominali sunt slabiti si mi-a recomandat sa fac gimnastica, m-a pus sa merg pe varfuri si pe calcaie, m-a intrebat data nasterii brusc, dintr-o data, si apoi a eliberat o reteta in care mi-a prescris vitamine - intr-adevar ele au un rol important, nu e o gluma cu vitaminele ! - si a scris ca am o afectiune numita "tetanie lentã", in dictionar gasiti ce inseamna "tetanie", este legat de contractia muschilor, membrelor.
Mi-a prescris si o solutie, de cativa ml, foarte scumpa, care nu se prea gasea, cel mai adesea se comanda la farmacie, numita AT-10 avand un rol in fixarea calciului.
Nu inteleg de ce nu se mai importa medicamente care ne sunt utile cand suferim, precum cystenal sau uricol si nici nu exista unele care sa le inlocuiasca, nu se gasesc in Farmacie !
Neurologul m-a trimis la medicul endocrinolog, banuind ca as putea avea ceva la tiroida, insa cand am ajuns la medicul acela, doctorita mi-a spus cand m-a vazut : "Ah, nu ! Dvs. in mod sigur nu aveti nimic cu tiroida !".
Si asta a fost.
M-am bucurat.
Imi mai lipsea si tiroida care sa nu functioneze cum trebuie.
Problemele mele de sanatate au inceput prin 1999, 2000.
In 2000, in vara, la intervale de timp, am facut niste analize pentru un diagnostic prezumtiv de "Disproteinemie", adica o afectiune legata de proteinele din organism si intr-un fel, lipsa lor.
Prefixul "dis" ne indica intotdeauna si in orice cuvant, o disfunctionalitate.
Tot Veronica Gheorghita m-a trimis la analize si a reiesit o anemie, am luat vitamine.
Apoi am ajuns la insistenta fostei mele vecine cu care o vreme am fost prietena ( ea s-a mutat din cartier si are viata ei complet separata astazi de mine ), la doctorita Alina Al-Moushali la un control de rutina ginecologic.
In fapt, fusesem logodita si avusesem o sarcina incipienta, mai exact am pierdut-o la foarte putin timp dupa inceputul ei.
Vecina mea care nascuse de 3 ori si prin cezariana ! ( si primul copil ii murise la nastere, acum avea insa 2 copii sanatosi si frumosi si scumpi ) m-a sfatuit sa merg oricum la un ginecolog.
A facut bine ea, pentru ca Alina chiar m-a intrebat daca "ai pierdut vreo sarcina ?" " ai avut vreo sarcina ?" si a constatat existenta un chist pe ovarul meu stang.
Luni intregi am tratat chistul de frica sa nu fac cancer.
Am suportat greu medicatia, niste contraceptive ( anticonceptionale ) - pentru ca ele se recomanda in aceste situatii - numite "Mercilon", intr-un ambalaj de culoare roz, destul de scumpe, care mi-au dat ficatul, bila si stomacul peste cap, mi-au creat probleme de respiratie, ma sufocam si imi era frica sa ma odihnesc, sa adorm, odata m-am sufocat in somn !
Alina insa a insistat sa le iau si a fost surprinzator de ferma.
Dar in 2001, prin februarie cand m-am intors la ea la control, miraculos, a constatat ca nu mai era nici urma de chist pe ovarul stang !
In anul intai in facultate, in 2005 adica au inceput si problemele de inima, pe fondul celorlalte probleme de sanatate am facut o tahicardie si Veronica Gheorghita mi-a prescris pastile de propanolol, insa mi-a spus sa fiu foarte atenta cu ele, si sa iau numai si numai daca chiar simt ca este nevoie si sa incetez sa le iau cand nevoia dispare.
Si asa am procedat, sunt medicamente cu care nu se glumeste.
In schimb mie mi s-a parut ca nu au vreun efect asupra tahicardiei mele, de vreun fel !
Asa cam am incetat sa le iau si in locul lor am luat o tinctura din mai multe plante medicinale, de la "Meridian", "Steaua divina", se gasesc si pe internet, se poate vedea cum arata, de la firma Rafael.
Prin luna septembrie 2009 am suferit si o criza de inima cu niste dureri foarte puternice, adanci, profunde, dureroase, o durere surda dar puternica, exact ca si cum cineva ar fi luat un bolovan si mi l-ar fi azvarlit direct in inima, asa simteam !
Durerea a tinut mai multe zile si apoi a inceput sa slabeasca, a prins la inceput si mana stanga, nu ceda nici cu tinctura mea pentru dureri de inima si tahicardie de la Steaua divina, totusi tinctura m-a salvat.
Treptat, dupa multe zile, ma durea si noaptea in somn, nu puteam sa dorm, ma sculam cu durerea, cu culcam cu durerea in inima, a cedat, usor, usor.
Nu am mai fost la doctor.
In primavara 2006 fusesem la Cardiolog, la doctorita Aniela Ciubotaru, de la policlinica de la Cetatean Histria, care mi-a facut si un EKG si a spus ca as avea o inima sanatoasa de sportiv.
Asa o fi fost, insa nu inseamna ca trebuie distrusa !
Insa mi-a spus ca ceva probleme sunt, legate de circulatia sangelui si mi-a prescris analize de sange si neaparat, sa iau vitamine !
M-a intrebat daca intotdeauna am asa o culoare a fetei, adica eram palida, alb- palida.
Nu am mai fost la analizele de sange, simt ca imi pocnesc venele si arterele chiar, cand mi se ia sange, care nu prea curge, curge greu imi spun asistentele medicale, si ultima data prin 2007, asistenta a schimbat vreo 2, 3 ace si incepuse sa racaie prin vena cautand sange care nu curgea !
La un moment dat am rugat-o sa se opreasca pentru ca nu mai puteam suporta, si dupa aceea am vazut ca am antebratul umflat incredibil, si vanat !
Mi-au pus o punga cu gheata asistentele, ca sa nu patesc ceva, "Pentru ca se supara doamna doctor, draga !", adica Veronica Gheorghita.
Un an cel putin am simtit inca intepatura acului, acelor de la sangele recoltat in primavara 2007, deci chiar simt o problema la mine, in ce priveste recoltatul sangelui.
Si in vara 2000 am facut analize de sange.
Pe langa toate acestea, in 2007 am vrut la analize sa vad daca nu am reumatism si analizele au iesit bune, adica sunt sanatoasa, dar prin 2010 mi s-au inflamat si nu au cedat pana azi, gleznele, am doua pernite la fiecare glezna, de la fiecare picior cu lichid acumulat in jurul articulatiilor, si uneori am degetele tepene si umflate, si la genunchi am avut acelasi lucru, dar tratandu-ma cu un unguent "Diclofenac", genunchii mei in timp s-au mai ameliorat, raman insa gleznele umflate !
Dar, intr-un fel, am deznadajduit, am disperat sa merg la doctori si ei - sau analizele - sa imi spuna ca sunt sanatoasa si nu am reumatism, cand eu vad cu ochiul liber o glezna cu pernite dure de lichid, se simte lichidul la pipait si nu cedeaza !
Acesta este rezultatul anilor lungi de iarna, toamna, cand acasa sau si la judecatorie sau unde am mai lucrat eu ( la Institutul Victor Babes, inainte de 1993 ) nu era caldura, era frig si chiar si primaverile sunt uneori reci si umede si lungi.
Ce mai ramane ?
Mai raman cele cateva luni de vara calda, cand ne incalzim cel mai bine de la soare, si uneori si luna iunie a fost umeda si rece pentru o luna de vara.
In iarna aceasta, acasa am avut caldura si nu ma plang, a fost un an in care cu adevarat m-am simtit confortabil in casa, in schimb deja sanatatea mi-a fost afectata, si pe de alta parte, nota la intretinere vine ridicata !
Revenind la colegul Bogdan de la arhiva penala din anii 1995, ..., 1998, cand am ajuns cu Gabriela Manole, avocata, la arhiva penala a Tribunalului Bucuresti, Gaby mi-a spus ca trebuie sa vada un dosar in care era angajata avocata, la un moment dat, cine intrã in Arhiva ?
Nimeni altul decat colegul Bogdan.
Bogdan avea de acum fire de par alb la tample si am aflat si ca a devenit tatic, si avea un copil mic ( atunci in 2007 ).
Bogdan se afla de fapt in concediul sau de vara, de odihna insa trecuse pe acolo pe la arhiva, am schimbat cateva cuvinte, ramasese acelasi si nu s-a mirat cand m-a vazut, ca si cum din 1999 si pana in 2007 am fi continuat sa ne vedem, ca pe vremuri la judecatorie, aproape zi de zi.
In trecut, cand lucram la judecatorie, aflasem ca mama lui Bogdan lucrase la Notariatul de Stat, nu mai stiu la ce sector, poate la sectorul 4 ?
Asa cum am mai scris candva, pe blog, in 1993 am constatat ca ceilalti colegi tineri pe care i-am gasit deja la judecatorie, la sectorul 1, si apoi la sectorul 2 in 1995, aveau multi si chiar foarte multi ani vechime in spate, cu mult inaintea mea.
Unii colegi arhivari, grefieri, lucrau chiar de la 18, 19 ani in judecatorii !
Chiar si doamna Gaby, grefiera noastra sefa de la judecatoria sector 2, in anii 1995 - 1997, se pare ca inca de la varsta de 19 ani lucra in instanta de judecata.
Si cati alti angajati nu erau ca ea !
Ma gandesc adesea ca viata noastra, a angajatilor judecatoriilor, instantelor de judecata s-a scurs cu entuziasm este adevarat, insa avand ca unitate de masura a timpului, termenul de judecata, mereu urmatorul si urmatorul termen de judecata in dosarele de pe rolul instantei, si mereu sedinta de judecata de saptamana viitoare !
Asa am trait, de la un termen la altul, in functie deci de termenele acordate, de citatiile care trebuiau facute, alaturi de adresele dispuse de judecator sau de mandatele de aducere ce trebuiau completate cand erau dispuse.
Iar cat despre colegii de la arhive, dupa cum se poate vedea, sunt oameni simpli, anonimi care traiesc in adancurile pamantului, la subsolul Palatului de Justitie si cand sunt mai norocosi, arhivele se afla la parterul Palatului sau al Tribunalului, al instantelor adica.
Sunt oameni care acolo isi petrec cea mai mare parte din timp, din zile, seri, nopti, o mare parte din viata.
Impreuna cu grefierii, care isi continua munca acasa adeseori, cu judecatorii care azi au unii de solutionat dosare, cereri, propuneri, in timpul noptii chiar, sunt oameni si am fost oameni despre care eu pot spune ca am trait inchisi intre patru pereti, departe de lumina soarelui, de caldura soarelui, de sanatatea pe care ti-o da si mentine contactul cu natura, cu verdeata, cu florile, cu plantele care ne aduc oxigenul, - departe de lumina zilei.
Iata asa s-a scurs viata noastra, a unora toata, a altora in parte, fragmente si ani din viata, oameni care de foarte tineri si unii pana la varsta pensiei au fost foarte activi, ca niste furnicute harnice undeva in maruntaiele pamantului, sau in cladiri cu ziduri groase, dincolo de care nu razbate niciun sunet si nicio imagine : o viata de om inchisa intre ziduri.
Asa incat m-au speriat sincer si m-am gandit foarte mult la ea, cearcanele imense si negre, negre, dintr-o fotografie din ziar, din luna martie 2013, a Antonelei Mares Costache.
M-am gandit mult la ea, si m-am rugat mult, asa incat m-am rugat pentru toti colegii din trecut, din instante, poate ca viitorul va fi mai bun si mai uman si pentru ei, si pentru mine, m-am rugat pentru sanatatea lor si viata lor toata, pentru ca in fond, aici vorbim de un destin.
Si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa uitam ca in anii 1993-1999 salariile deopotriva ale magistratilor, ale judecatorilor, grefierilor si arhivarilor, aprozilor, dactilografilor, registratorilor, erau extrem de mici, aveam cu totii salarii mici de tot.
Si acum, cred ca ar fi timpul sa merg la masa, voi revedea aceasta postare a mea, pentru ca uneori tastele nu functioneaza bine si desi apas literele, nu se imprima toate si mai scapa cate o greseluta in acest mod, s-a facut deja ora 14h59, cred ca e bine, pentru ca mama mea ( numai ea tine sa se ocupe de bucatarie, asa vrea ea ! ) pana la ora 15h00 se uita la filmul serial "Tanar si nelinistit" si nu e pregatita sa imi pregateasca ceva de mancare ; uneori insa, cand este obosita sau plictisita imi spune : "Dar mai luati-va si voi, draga, si singuri de mancare, vezi si tu ce gasesti in frigider !"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu