Doctrina ortodoxã despre judecatã si judecãtori
“Domnul spune cã si cel care judecã, si cel care mãsoarã, suferã la fel, ( Matei, 7, 1 – 2 ) invatã Sfantul Afanasie din Alexandria, insa spune aceasta nu in sensul in care inteleg ereticii, amagindu-se pe sine insisi, neintelegand nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire ( 1 Timotei. 1, 7 ).
Deoarece, dezlegandu-i, pentru bani, pe cei care vin cu pocãintã nesocotita si primejdioasa, ei sunt gata sa afirme cã nu trebuie judecat nici cel care a savarsit pacat de moarte, pentru ca Domnul a spus : nu judecati si nu veti fi judecati.
Insa daca ar fi intr-adevar asa cum afirmã ei, atunci, fara indoiala, ar fi trebuit sa fie judecat si dreptul Noe, care l-a condamnat pe batjocoritorul lui Ham sa fie rob al fratilor ; si Moise, care l-a condamnat pe unul care aduna lemne sambata si a poruncit sa fie batut cu pietre in afara taberei si urmasul lui, Iosua, l-a condamnat pe Acan si a poruncit sa fie distrus cu toata casa lui ; si Finees, osandindu-l pe Zambrie pentru desfranare, l-a strapuns cu lancea ; si Samuel l-a omorat pe regele amaliceilor Agag, in fata lui Dumnezeu ; si Ilie, condamnandu-i pe pseudoprooroci, i-a injunghiat ca pe porci in suvoiul de apa ; si Elisei, osandindu-l pe Ghehazi pentru luarea banilor, l-a pedepsit cu leprã ; si Daniel, judecandu-i pe batranii desfranati pentru barfire, i-a pedepsit dupa legea lui Moise ; si Petru, luand cheile imparatiei ceresti, cand Anania si femeia lui au ascuns o parte din averea sa, osandindu-i pentru aceasta, a facut asa cã ei au cazut morti ; si Pavel l-a condamnat pe arãmarul Alexandru, zicandu-i : Domnul sa-l rasplatasca dupa faptele lui ( 2 Timot. 4, 14 ), iar pe Imeneu si Alexandru i-a dat satanei, ca sa invete sa nu huleasca ( 1 Timot. 1, 20 ).
Asadar, daca toti cei care au fost numiti mai sus au judecat dar ei n-au fost judecati, dar, dimpotriva, au fost alesi pentru slujire duhovniceasca, atunci de ce nu trebuie sa judecam, dupa cum zic ereticii ?
Domnul a spus : nu judecati si nu veti fi judecati, nu pentru aceea ca noi sa facem ceva fara judecata, dar avandu-i in vedere pe fariseii si carturarii care se judecau unii pe altii, dar nu se indreptau singuri.
Asa, de exemplu, pe cel acuzat de omucidere il osandeau la moarte, iar ei insisi omorau fara lege pe prooroci ; pe cel adulter il condamnau pentru cã a savarsit adulter, iar ei insisi cadeau mereu in pacatul adulterului, pe hot il osandeau, iar ei singuri erau hotii averilor straine. ( Prot. Gr. Diacenco. Uroki i primera hrist. Liubvi”, p. 676 ).
E drept cã, crestinul trebuie sa-i dezarmeze pe dusmanii sãi prin bunatate si nu e obligat sa-i dea in judecata, dar el nu este lipsit de insusi dreptul de a cãuta dreptate asupra dusmanilor sai.
Cu porunca de a indura smerit si fara rautate toate obidele nu este potrivita samavolnicia, dar nu apãrarea de rautatea si razbunarea dusmanilor.
Desigur, e mai bine, cum spune apostolul, sa rabzi obida ( 1 Cor. 6, 7 ).
Dar daca, spre exemplu, avem tot temeiul sa credem cã nepedepsirea dusmanului, in loc de invatatura, il poate incuraja la crime mai mari impotriva cinstei noastre, dar, mai ales, impotriva cinstei aproapelui nostru, la care trebuie sa tinem mai mult decat la viata ( 1 Cor. 11, 15 ), impotriva averii noastre, care este necesara nu numai noua, dar si pentru interese obstesti, atunci nu numai binele nostru, dar chiar datoria iubirii fata de dusman cere de la noi sa luam masuri legitime, pentru a infrana samavolnicia si cutezanta lor.
Aceasta se poate vedea si din exemplul Domnului Insusi : la judecatã, inaintea arhiereului, Hristos Mantuitorul, cand a fost palmuit, nu a tacut, ca sa nu se creada ca El Insusi Se recunoaste vinovat si prin aceasta sa-i faca pe adeptii Lui sa se indoiasca de El, de aceea a gasit de cuviinta sa-i arate obijduitorului nedreptatea lui ( Ioan. 18, 23 ).
Si sfantul apostol Pavel, pentru a se indreptati impotriva invinuirilor aduse lui de iudeii dusmanosi, a cerut sa fie judecat in fata imparatului roman pãgân ( Fapt. 25, 11 ).
Asadar, din toate cele spuse reiese cã absolut neintemeiat si din nesocotinta lor resping sectantii judecatile legitime, stabilite de Insusi Dumnezeu, si ca judecatorii care judecã in instantele civile, dupa hotarârea puterii randuite de Dumnezeu, nu savarsesc deloc pacat prin aceasta ( Rom. 13, 1 – 2 ).
( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia, Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu