Argumente din Sfânta Traditie pentru doctrina ortodoxã despre cinstirea sfintelor moaste

Argumente din Sfânta Traditie pentru doctrina ortodoxã despre cinstirea sfintelor moaste

Adevãrul despre neputrezirea sfintelor moaste, vestit de cuvântul Domnului, strâns legat de toatã structura învãtãturii revelatoare despre credintã si evlavie, este arãtat si explicat si de Sfânta Traditie si de scrierile pãrintilor Bisericii, atât ai celei rãsãritene, cât si ai celei apusene.

Prin Invierea Mantuitorului a fost biruita puterea mortii, si neputrezirea sfintilor este deja o confirmare a acestei biruinte ( 1 Cor. 15, 54 ).

Apoi, conform doctrinei crestine, trupul este nu numai un organ al sufletului, ci si lãcas al Sfântului Duh ( 1 Cor. 6 ( 19 – 20 ) ), si de aceea, de rand cu sufletul, el participã si la proslãvirea dreptului rãposat.

Din aceleasi considerente si corpul unui crestin decedat este petrecut pana la mormânt cu atatea onoruri.

Iar ramasitele curate ale altor crestini drepti, incepand cu Ioan Botezãtorul, sunt cinstite cu sfintenie de catre crestini.

Capul lui Ioan Botezatorul cazuse chiar de cateva ori in mainile dusmanilor crestinismului, de exemplu Iulian Apostatul, care nu o data incercau sa-l distruga, dar Dumnezeu de fiecare data il pãstra pntru credinciosii piosi.

La fel erau cinstite si moastele sfintilor apostoli, dupa cum marturiseste Sf. Ioan Gurã de Aur, care povesteste despre cinstirea osemintelor sfintilor apostoli Petru si Pavel, ale fericitului Ieronim, ale ist. Eusebiu ( Ist. Bis. Cartea a 8-a ) si altele.

Din secolul al III-lea aflãm date cã, crestinii adunã cu pietate osemintele sfintilor mucenici Ignatie Purtatorul de Dumnezeu si Policarp din Smirna, ca pe “o comoarã scumpã, mai pretioasa decat toate nestematele si aurul” ( Eusebiu. Istoria Bisericii, cartea a 4-a, cap.15 ).

Din acelasi secol al III-lea ne vin si mai multe informatii despre cinstirea sfintelor moaste.

Pãgânii intentionat se strãduiau sa nimiceascã trupurile sfintilor mucenici, arucandu-le ba in foc, ba in apã, ca ele sa nu fie gasite de crestini pentru cinstire ( Eusebiu. Ist. Bis. c.8, cap.6 ).

In secolul al IV-lea, dupa consolidarea crestinismului, moastele sfintilor, ascunse mai inainte de pagani, incep sa fie dezgropate din pamant.

Tot din acest timp, la descoperirea moastelor incep sa fie facute cercetari speciale si cea mai buna confirmare a adevarului despre moaste sunt minunile care le savarsesc ele.

Astfel a procedat, de exemplu, Sf. Ambrozie cand a dezgropat moastele Sfintilor Mucenici Ghervasie si Protasie : « Voi singuri i-ati vazut pe multi, - spune el in cuvantul de la deschiderea moastelor, - care s-au vindecat pe loc, numai atingand cu mainile vesmintele sfintilor » ( Epistola 22, 9 ).

Sfantul Vasile cel Mare in cuvantarea sa inchinata Sfantului Mucenic Mamont scrie : « Toti cunosc minunile prin care Sfantul Mucenic daruia unora sanatate, altora viatã”.

Iar in cuvantul despre Sfanta Mucenitã Iulita, Sfantul Vasile scria cã atunci cand moastele ei au fost aduse intr-un loc fara apa, din pamant a aparut un izvor de apa buna, fapt pentru care locuitorii acelor locuri au numit-o pe Sfanta Iulita, hranitoarea lor.

Dogma despre cinstirea sfintelor moaste a fost confirmata de Sinodul al VI-lea ecumenic, care considerã moastele sfintilor drept izvor de vindecare si ii supune pedepsei pe cei care nu le cinstesc.

“Domnul nostru Iisus Hristos, se spune in hotararea sinodului, ne-a daruit moastele sfintilor ca izvoare mantuitoare ce-si revarsã binefacerea asupra celor slabi, in diferite moduri. Asadar, cei care indraznesc sa respinga moastele mucenicilor despre care stiu ca sunt autentice si adevarate se vor pedepsi : daca sunt episcopi sau clerici – sa fie caterisiti, iar daca sunt calugari sau mireni – sa fie lipsiti de impartasanie.”

Acelasi sinod al VII-lea ecumenic a hotarat ca moastele sa fie asezate in biserici, dupa sfintirea lor, iar nerespectarea acestei hotarari este pedepsita prin caterisirea din rangul episcopiei.

Asadar, ce se cinsteste in sfanta Biserica sub numirea de moaste ?

In sens larg, prin moaste se subintelege trupul oricarui crestin decedat.

Astfel, in ritualul inmormantarii celor raposati se spune : “Luand moastele raposatului, mergem ( cu ele ) in biserica”.

Dar, de fapt, prin sfintele moaste intelegem ramasitele curate ale sfintilor lui Dumnezeu.

Dar si aici cuvantul moaste are sensuri diferite :

Moaste se numesc, mai intai de toate, osemintele sfintilor.

Astfel, noi am pomenit mai sus despre cinstirea de catre crestini a oaselor sfintilor mucenici Ignatie, Purtatorul de Dumnezeu, si ale lui Policarp din Smirna.

Istoricianul bisericesc Eusebiu, vorbind despre transportarea, in secolul al IV-lea, a moastelor sfintilor apostoli Luca si Timotei, adãugã : “patriarhul le tinea pe genunchii sai, in niste rãclite mici sau lãdite” ( Ist. Bis. s. 8 ).

Este evident cã in aceste rãclite puteau încãpea numai oasele sfintilor apostoli.

Dar, de obicei, oamenii nostri de credinta ortodoxa subinteleg prin cuvantul moaste numai trupurile intregi ale sfintilor, care s-au pastrat neputrezite.

Dar nu trebuie sa uitam cã totusi o parte din trup si din aceste moaste putrezeste, indeplinind cuvintele lui Dumnezeu cã omul “pamant este si in pamant se va intoarce” ( Fac. 3, 19 ), si ca marturie a faptului ca restul trupului a fost pastrat, nu prin forta naturii, ci prin minunea Dumnezeiasca.

Asemenea moaste pastreaza chipul luminos sau abia gãlbui al raposatului, deseori emanã un miros placut si revarsã sfantul mir.

Unele moaste pastreaza aspectul natural intr-atata, incat se caracterizeaza chiar prin moliciune si flexibilitate a madularelor.

In aceasta stare se moastele Sfantului Spiridon de pe insula Corf(u).

Mai mult de o mie si jumatate de ani stau ele in clima umedã si calduroasa de acolo, dar si-au pastrat moliciunea si flexibilitatea madularelor, ceea ce se poate observa mai ales in timpul mutarii lor intr-o racla speciala, in care sunt transportate prin oras.

Invatatii din toate tarile vin sa se minuneze de puterea lui Dumnezeu, care a pastrat intr-un mod atat de minunat moastele sfantului.

In sfarsit, unele sfinte moaste se pastreaza dizolvate intr-un lichid special sau in mir, cum sunt, spre exemplu, moastele Sfantului Nicolai Facatorul de Minuni, care se aflã acum in or. Bardin Italia.

Sub pristolul bisericii, la o adancime nu prea mare, este un cavou masiv de marmora, acoperit cu un capac greu.

In acest capac este o deschizatura nu prea mare, prin care poate fi vazut interiorul cavoului, plin pana la jumatate cu un lichid special de culoare deschisa, sau cu sf. Mir.

In acest mir s-a si dizolvat trupul Sfantului Ierarh , si doar oasele albe se vad pe fundul cavoului.

Din toate cele spuse pana aici, reiese cu toata convingerea bisericeasca cã, precum neputrezirea trupului nu este inca un indice al sfinteniei omului, tot asa si pentru sfintenie, adica pentru canonizare nu este necesar in mod obligatoriu descoperirea moastelor lui absolut neputrezite.

Din multi sfinti ai Domnului au ramas nestricate doar oasele.

Si aceste oase, cinstite de Sfanta Biserica ca moaste sfinte, raspandeau minuni de vindecare.

“Sfantul trup ( al Preacuviosului Nil din Stolbensc, decedat in 1554 ) s-a intors in pamant, - citim in Istoria descoperirii moastelor sfantului, - iar moastele ( adica oasele ) sunt intregi”.

Si, precum scrie despre moaste Preacuviosul Iosif din Volocolamsc, “aceste oase...mai ale sunt inspaimantatoare pentru demoni, si pe cei orbi ii lumineaza, si pe leprosi, pe cei slabi si alte boli vindecã” ( Prosvet. 7 ).

“Intr-adevar, e o minune nemaivazuta cum oasele goale raspandesc vindecare” ( mitrop. Daniil ) ; “minunea e intr-adevar neobisnuita : oasele sunt goale, uscate, pentru orice slabiciuni si boli dau vindecare si alunga demonii” ( Zinovie Oten. ).

E adevarat cuvantul Scripturii si demn de toata credinta : “Domnul pazeste toate oasele lor ( ale dreptilor )” ( Psal. 33, 19 ) si dupa moartea celui drept oasele lui “proorocesc” ( Sirah, 48, 14 – 15 ).

Si, dimpotriva, in istoria Bisericii sunt cunoscute cazuri cand trupurile raman neputrezite, insa ele nu sunt cinstite ca moastele sfintilor Domnului.

Astfel, in manastirea din Lubensc se odihneste trupul neputrezit al patriarhului din Constantinopol Afanasie, care a murit in Rusia in 1644 ( Ist. Ierarh. V, 25 ) iar in Lavra Kiev-Pecersk se odihneste corpul neinsufletit al mitropolitului de Tobolsk Pavel, care a raposat la 4 noiembrie 1770 ( Filaret Obzor literat. Cn. 2, § 52 ).

Dar, desi e neobisnuit sa vezi trupuri neputrezite dupa atata timp, totusi nu existã nicio marturie despre vreo minune infaptuita de ele.

Ce se considerã, de fapt, in Bisericã drept argument important si adevarat pentru canonizarea unui sfant ?

Intreaga Istorie a canonizarii sfintilor in Biserica ortodoxa, cu o claritate incontestabila, demonstreaza cã unicul temei religios comun pentru canonizarea vreunui ascet cucernic a fost in Biserica noastra, de la inceputurile ei si pana in ultimul timp, sfintenia vietii, un sfarsit neprihanit si proslavirea ascetului raposat prin darul de a faptui minuni.

Numai pe acel raposat il canonizeaza Biserica, dupa ale carui rugaciuni se întâmplã vreo minune, si numai atunci il canonizeaza cand suma minunilor lui, verificata minutios si cu toata strictetea, este suficienta, - cu alte cuvinte, Biserica il proslaveste si il canonizeaza pe acel drept, in privinta caruia nu au putut sa apara indoieli rezonabile cã dupa rugaciunile lui se infaptuiesc minuni.

Acordand o asemenea importanta minunilor, Biserica Ortodoxa le verificã cu deosebita atentie, ca sa nu fie interpretate drept minuni unele fapte, chiar daca sunt nascocite cu cea mai cucernica intentie.

In aceste scopuri Biserica ii cerceteaza detaliat, uneori si sub juramant, pe toti acei care au simtit asupra lor rezultatul miraculos al rugaciunilor celor raposati.

Cum trebuie cinstite sfintele moaste ?

In Biserica Ortodoxa cinstirea moastelor se face in felul urmator :

( a ) prin descoperirea lor si transportarea lor solemna ;

( b ) prin adunarea si pastrarea lor cu piosenie ;

( c ) prin construirea deasupra lor a bisericilor si altarelor ;

( d ) in inaugurarea sarbatorilor in cinstea gasirii sau transportarii lor ;

( e ) in pelerinaje catre sfintele cavouri si in impodobirea lor ;

( f ) prin regula obligatorie a Bisericii de a pune sfintele moaste in temelia altarelor sau pe pristol in sfantul antimis ;

( g ) prin aprindere de lumanari ;

( h ) prin tamaiere ;

( i ) sarutare ;

( j ) prin inchinare cu rugaciuni, pentru cã moastele sunt sfinte si placute Domnului ( Rom. 12, 1 ).

“Domnul nostru Iisus Hristos ne-a daruit moastele sfintilor ca izvoare mantuitoare care in diferite feluri isi revarsa binefacerea asupra celor slabi” ( VI Fapt. Sinod. VII ecumenic ).

Deci aparitia moastelor facatoare de minuni ale sfintilor lui Dumnezeu in Biserica este o marturie a harului si adevarului ce salasluiesc in aceasta Biserica. [...]

( Extras din Scutul Misionarului Ortodox in apararea credintei de doctrinele false ale sectantilor, alcatuit de Diaconul Ioan Smolin, Sanct-Petersburg, 1913, traducere din limba rusã si adaptare de prot. Mitr. Zosima Toia,  Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si a toata Moldova, prin staruinta prot. Mitr. Zosima Toia, Chisinau, 1995 )