Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Numirile in Administratie ( 13 )

Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Numirile in Administratie ( 13 )

In formarea noii sale Administratii, Kennedy era hotarat sa marcheze ruptura cu trecutul, alcatuind o echipa cu cele mai stralucite creiere pe care le puteau oferi atunci Statele Unite.

Dean Rusk avea sa fie Secretar de Stat in timpul lui Kennedy si al succesorului acestuia din noiembrie 1963, Lyndon Johnson.

Rusk studiase politica la Universitatea Oxford si era diplomat de cariera. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, fusese implicat in actiunile de spionaj din Birmania. Dupa aceea, a lucrat la Departamentul de Stat si a devenit expert in problemele Orientului Indepartat, jucand un rol important in elaborarea acordurilor de armistitiu cu Coreea.

Prin convingerea ca Statele Unite trebuie sa fie ferm hotarate in a se opune amenintarii comunismului din strainatate, promovand in acelasi timp egalitatea sociala acasa, Rusk sustinea parerile lui Kennedy.

O alta numire interesanta in functie de catre Kennedy a fost aceea a lui Robert McNamara, care a fost adus la Departamentul Apararii sa realizeze ceea ce reusise sa faca la Compania Ford Motor.

McNamara a avut nevoie de toate calitatile sale de manager inovator pentru a face fata problemelor de aparare, cu care se confruntau Statele Unite la inceputul anilor ’60.

Alte numiri au fost : Robert Kennedy in functia de procuror general, McGeorge Bundy ca Asistent Special pentru Afacerile de Securitate Nationala.

Numirea lui Bundy arãta ca presedintele Kennedy avea intentia sa se foloseasca in mod deosebit de Consiliul de Securitate Nationala pentru a stabili politica nationala.

In echipa sa, Kennedy a adus atat intelectuali liberali, precum Arthur Schlesinger si  J. K. Galbraith, cat si manageri de cariera si administratori de tipul lui Rusk si McNamara.

Atat de multi absolventi de la Harvard fusesera numiti in Administratia Kennedy, incat circula o gluma conform careia Facultatea se golise atunci cand presedintele si-a alcatuit echipa.

Acesta s-a bucurat de o larga aprobare si popularitate, desi au existat si probleme in legatura cu anumite alegeri.

In mare, au existat probleme generate de structurile si procedurile tot mai complexe ale statului de securitate nationala, incepute de Truman si extinse in timpul lui Eisenhower sub influenta spaimei rosii.

Asa cum a observat  Harris Wofford :

Dupa ce Kennedy decidea asupra unei numiri, aceasta nu era anuntata pana cand FBI-ul nu elabora un raport asupra caracterului, loialitatii si pregatirii persoanei respective.

Chiar si atunci cand era vorba de o urgenta, cercetarea completa pe teren dura cateva saptamani, in timpul carora noul numit nu putea sa-si preia functia.

Inainte de epoca lui Alger Hiss si Joe McCarthy, astfel de investigatii ale oamenilor din ierarhie erau minime ; in perioada de tranzitie Truman-Eisenhower, devenisera deja o problema, dar acum amenintau sa devina cu adevarat un obstacol ( Wofford, 1980, p. 74 ).

Problema numirilor si a tranzitiei de la o presedintie la alta, devenise atat de imposibil de urmarit, incat in 1963 a fost adoptata o Lege prezidentiala cu privire la tranzitie, cu scopul de a rezolva aceasta problema.

In realitate insa, legea nu a facut altceva, decat sa complice lucrurile si mai mult.

Pe cine alege un presedinte pentru a lucra in Administratie, si pe cine nu alege, este o problema importanta, dar adesea trecuta cu vederea.

Presedintele isi rezerva dreptul de a stabili politica, in functie de convingerile sale, dar un Cabinet organizat in spatele unei anumite linii de politica, este important din punct de vedere psihologic si politic.

In 1867, dezacordul dintre Andrew Johnson si Secretarul sau de Stat, a determinat discreditarea presedintelui.

Kennedy era decis sa revina la modelul de activism prezidential deschis, spre deosebire de “ mana ascunsa “ a lui Eisenhower, si de aceea numirile in functie din 1961 au fost deosebit de importante.

In Rusk avea omul care simpatiza foarte mult cu politica sa, dar care era gata sa cedeze in fata presedintelui, in orice disputa.

In McNamara a gasit un manager prin excelenta, iar Kennedy aprecia in mod deosebit, modul in care intelegea acesta functionarea unei organizarii.

McNamara a avut in permanenta mai multa influenta, decat celalalt centru al puterii politice din domeniul apararii, seful de Stat-Major Interarme.

Prin McGeorge Bundy, Kennedy a numit un barbat care, dupa parerea sa, era a doua persoana ca inteligenta pe care o cunostea.

In Robert Kennedy avea un coleg deosebit de loial.

Vicepresedintele Lyndon Johnson considera ca John Kennedy pretuia sfatul fratelui sau, mult mai mult decat pe al oricui altcuiva.

Desi vor exista imprejurari in care Bundy, Rusk si alte persoane influente din Administratia Kennedy – vor fi in dezacord cu presedintele ( intr-adevar, uneori Kennedy avea sa fie absolut singur in optiunile sale politice ), cercul de consilieri ai lui Kennedy era poate prea ingust, iar presedintele le aprecia cam prea mult opiniile.

Este posibil sa fi fost inevitabil ca presedintele Kennedy sa aleaga persoanele ale caror abilitati le admira cel mai mult, si cu care ii placea sa aiba o relatie de munca buna, dar acest factor a constituit o problema permanenta a tuturor sefilor de stat.

De exemplu, Warren Harding a adus la Casa Alba o multime de oameni bogati din domeniul afacerilor, din convingerea ca oamenii de afaceri stiu cel mai bine cum sa conduca o economie ; si, cu toate acestea, Administratia sa a fost implicata intr-o serie de scandaluri financiare.

Tranzitia de la o Administratie la alta, i-a adus lui Kennedy o serie de probleme considerabile, in ceea ce priveste numirile in functie.

Strategii americani au identificat perioada de tranzitie, ca un moment deosebit de periculos, de care Uniunea Sovietica ar fi putut incerca sa profite.

Ideea lor era ca noul presedinte care se instala la Casa Alba, ar putea sa fie lipsit de siguranta de sine necesara pentru a riposta unui gambit din partea Uniunii Sovietice.

Un astfel de gambit putea fi o lovitura impotriva Berlinului, dar putea fi si un atac impotriva Statelor Unite.

Oare noul presedinte se va simti suficient de sigur pe puterea sa, pentru a lua masurile corespunzatoare ? In ciuda temerilor strategilor, avea sa se intample aproape opusul : o precipitare a actiunii americane impotriva blocului comunist.

Localizarea precisa a acestui eveniment avea sa fie Golful Porcilor de pe coasta Cubei.

( extras din  «  Presedintii americani : 1945-2004 « , Capitolul 4 : John F. Kennedy, G.H. Bennett, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2004 ; titlul original : “ The American Presidency “, Ed. Sutton Publishing, G. H. Bennett, 2000 )