Motto : - La plupart des erreurs des hommes ne tiennent point tant à ce qu’ils raisonnent mal à partir de principes vrais, mais bien plutôt à ce qu’ils raisonnent juste à partir de principes faux ou de jugements inexacts. – Lettre de Fénelon, dite de Port-Royal, pour l’éducation du duc de Chevreuse, dans L’Anisotropie de l’Espace, Maurice Allais, Éd. Clément Juglar, Éditions juridiques et économiques, 1997
Consideratii de ordin filosofic
Domeniul senzatiilor constituie terenul unor indelungi si complicate dezbateri filosofice, intrucat prin ele psihicul stabileste legatura cu lumea exterioara noua, obiectiva.
Una din disputele cele mai interesante, este aceea iscata de constatarile unui important fiziolog, la inceputul secolului trecut.
Este vorba de Johannes Müller ( 1801 – 1858 ) care a elaborat, in 1840, “ legea energiei specifice a organelor de simt “ ( Bikov, 1957 ). Teoria sa se sprijina pe urmatoarele principii ( bazate pe experiente simple ) :
( a ) Nu exista senzatie produsa de cauze externe ; exista numai o senzatie a starii nervilor nostri, produsa de cauze externe. Adica senzatia este provocata de modificarea din organul senzorial, care are o energie specifica ; noi cunoastem modificarile acestei energii, si nu excitantul extern.
Ca dovada : indiferent ce fel de excitanti actioneaza asupra unui organ de simt, de exemplu ochiul, noi percepem numai un singur fel de senzatii, in cazul dat – senzatii optice. Daca, in loc de lumina primim o lovitura in ochi, vedem “ stele verzi “, si nu altceva. Tot asa, daca ochiul este excitat cu un curent electric. Asadar, senzatia de lumina nu depinde de natura excitantului, ci de natura organului senzorial.
( b ) Una si aceeasi cauza, externa sau interna, provoaca in organele de simt diferite senzatii, corespunzatoare naturii fiecarui organ. O lovitura puternica provoaca pe piele senzatii de contact si durere, in ochi puncte luminoase, iar in ureche un zgomot.
( c ) Senzatia organului de simt nu se manifesta ca o transmitere spre constiinta, a calitatii si starii obiectelor externe, ci ca o aducere la cunostinta a calitatii si starii nervului senzitiv, provocate de cauze externe. Aceste calitati, care difera in diversii nervi senzitivi, sunt esenta energiei organelor de simt.
Deci, organele senzoriale au fiecare, un anume fel de energie, specifica lor ; noi cunoastem numai aceasta energie, si nu excitantii externi. Ca urmare, atat J. Müller, cat si o serie de filosofi au tras concluzia ca noi nu cunoastem de fapt obiectele si proprietatile lor, ci doar propriile noastre insusiri.
Este pozitia idealismului filosofic, in varianta sa kantiana, fiindca nu neaga existenta lumii externe, ci numai posibilitatea de a o cunoaste.
Bazat pe constatarile lui J. Müller, H. Helmholtz a elaborat “ Teoria hieroglifelor “, ce recunoaste existenta reala a obiectelor, fiindca senzatiile nu apar fara excitarea organelor de simt, deci le corespunde ceva in lumea externa.
Dar, intre obiecte si senzatiile noastre nu exista nici o asemanare. Senzatia este un semn, ca si o hieroglifa.
Un cuvant nu seamana deloc cu obiectul pe care il desemneaza.
In consecinta, ajungem la agnosticism, la negarea posibilitatilor de a cunoaste lumea exterioara.
De fapt, specializarea unui organ senzorial s-a realizat in decursul evolutiei speciilor, si structura sa este de asa natura, incat, in mod normal, sa nu reactioneze decat la o categorie precisa de excitanti : ochiul la lumina, urechea la sunet, s.a.m.d. Deci exista o relatie intre senzatie si nasterea excitantului.
Totusi, obiectia lui J. Müller continua sa fie valabila. Alta este explicatia posibilitatii noastre de cunoastere a lumii.
Senzatia de verde este altceva decat vibratia electromagnetica proprie culorii verzi ; la fel, senzatia de rosu este altceva decat vibratia electromagnetica ce ii corespunde.
Dar diferentei dintre culori, ii corespunde intru totul o deosebire intre senzatia de verde si cea de rosu.
Datorita acestui fapt, in psihic se poate forma o imagine similara realitatii, orice imagine fiind, de altfel, un sistem de raporturi.
Tehnica moderna ne ilustreaza acest fapt, prin numeroase din realizarile ei.
Actul de patefon sapa in placa de ebonita adancituri, cu forma si profunzime variate, in functie de inaltimea si intensitatea sunetului inregistrat.
De aceea, trecand din nou acul prin acest traseu imprimat pe placa, acul si membrana legata de el, vor reproduce melodia inregistrata.
In acelasi fel, pe banda de magnetofon se inregistreaza variatii ale campului magnetic, rezultat in pulberea metalica cu care ea este acoperita, variatii in raport cu o convorbire.
Inseamna cu totul altceva un sunet, o vibratie a aerului, decat o placa de ebonita sau un camp magnetic.
Dar, daca respectam exact, raporturile dintre sunete si variatia lor, putem reproduce fidel, orice succesiune de sunete muzicale, verbale sau zgomote.
Asadar, desi natura senzatiei difera de natura excitantului, preluarea fidela a raporturilor dintre stimuli ne permite o cunoastere si o reproducere exacta a obiectelor si fenomenelor din realitatea exterioara.
Am si aratat, la inceputul cursului, ca psihicul, in esenta sa, este un sistem hipercomplex de raporturi realizate intre miliardele de puncte de excitatie si inhibitie, existente in creier.
Importanta inregistrarii raporturilor reiese si din alte cercetari contemporane.
Astfel, A. N. Leontiev a putut evidentia rolul important al miscarilor in perceptia senzoriala ( Leontiev, A. N. , 1959 ).
In capitolul consacrat Atentiei, am avut deja prilejul sa vorbim despre rolul miscarilor ; astazi se subliniaza importanta lor, in orice proces cognitiv.
Inca I. M. Secenov observase rolul miscarii in realizarea senzatiilor tactile : daca mana sta nemiscata pe un obiect, nu aflam aproape nimic ; daca mana se deplaseaza pe suprafata obiectului, ne dam seama de asprimea sau de netezimea lui, de marimea sa, de forma.
La fel stau lucrurile in cazul vederii.
Unii sustin ca ochiul nemiscat este aproape orb.
Pentru a cunoaste un obiect in afara fixarii lui, a acomodarii cristalinului, esentiale sunt miscarile, prin care globul ocular exploreaza, ca si mana, conturul obiectului ( vezi Preda, V., 1988 ).
Ochii realizeaza mereu miscari numeroase, ordonate, si foarte rapide.
Meritul lui A. N. Leontiev este acela de a fi demonstrat rolul motricitatii si in cazul auzului.
Nu este vorba doar de orientarea capului, pentru a pune urechea in directia sursei sonore ; in cazul sesizarii sunetelor muzicale, un rol important il au contractiile corzilor vocale.
Faptul a fost dovedit de psihologul amintit, controland auzul tonal la studentii de la Universitatea moscovita.
S-a constatat ca, 46 % din studentii rusi, sufereau de surditate tonala ( nu aveau “ ureche muzicala “ ).
In schimb, niciunul din studentii vietnamezi, care urmau cursurile acelei Universitati, nu suferea de aceasta deficienta.
Or, limba vietnameza este o limba tonala, adica descifrarea sensului unui cuvant depinde intr-o serie de cazuri, nu numai de natura vocalelor, ci si de tonul vorbirii ( mai inalt, subtire, sau mai gros ).
De aceea, vietnamezii sunt obligati de mici, sa faca exercitii de intonare, ceea ce duce la dezvoltarea corespunzatoare a auzului tonal.
Incat exercitiul de intonare permite dezvoltarea capacitatii de a distinge sunetele.
Faptul a fost verificat efecutand exercitii vocale, cu copii mai mici de 4-5 ani, care aveau dificultati in discriminarea sunetelor, si deficienta a fost remediata.
Dar, la varste mai mari, combaterea surditatii tonale nu mai da rezultate.
Atunci cand ascultam ceea ce spune o persoana, noi repetam cuvintele sale pentru a le intelege : le repetam “ in gand “, dar aparatele sensibile descopera usoare contractii in muschii fonatori, similari celor din pronuntia lor.
La fel, in cazul notelor muzicale, se produc contractii slabe ale corzilor vocale, care modeleaza oarecum proprietatile sunetului.
Deci, distingerea inaltimii sunetelor se afla in stransa dependenta de miscarea corzilor vocale.
Raporturile intre diferitele senzatii auditive sunt inlesnite de relatiile concomitente, dintre imperceptibile incordari musculare.
Senzatiile se vadesc a rezulta, nu doar din excitatia unor puncte de pe scoarta cerebrala senzitiva, ele implica un sistem de raporturi intre veriga senzoriala, si cea motorie, legata de perceptia senzoriala.
Secenov afirma ca senzatia ar consta intr-un reflex, in care veriga efectoare este inhibata, fiind mai putin exprimata, vizibila.
Uneori ea se manifesta doar printr-o crestere a tensiunii musculare.
Senzatia este un fenomen complex, raporturile dintre senzatii, o data cu raporturile dintre miscarile implicate permit o cunoastere adecvata a realitatii.
( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ. Al.I. Cuza, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu