Imprescriptibilitate ( 2 )
Cu cateva luni mai devreme, intr-o dimineata, pe cand asteptam ca Edgar sa termine cu ferchezuiala, am luat una dintre cartile acelea, niciodata citite, care ii impodobeau biblioteca, o colectie legata in piele rosie, aurita pe margine.
Autorul era un francez, din secolul al XIX-lea, n-as sti sa spun cum il chema. Parcurgeam cartea fara sa vreau cu adevarat sa ma concentrez asupra ei, cand am dat din intamplare peste acest pasaj : “ Despre sicilieni se poate spune ca pentru ei cuvantul imposibil nu exista, odata ce s-au aprins, din dragoste sau din ura, iar ura, in tara aceasta frumoasa, nu vine niciodata dintr-un interes legat de bani. “ Barbatii din indepartata peninsula, care domneau peste crima organizata din Lumea Noua, abia daca le purtau ranchiuna fratilor Kennedy fiindca ii facuse sa piarda Havana ori fiindca le punea bete in roate pe teritoriul american. Ura lor nu avea decat un motiv : renegarea cuvantului dat. Un concept care se potriveste greu cu exigentele politicii, unde duplicitatea a devenit o arta.
Invers, ceea ce nu poate iesi din mintea rudimentara a unui mafiot este pregatirea acoperirii printr-o momeala.
Nu vad nicio alta institutie in afara de CIA, in stare sa pregateasca o masinatiune de acest gen cu luni intregi inainte, cu o asemenea meticulozitate, si sa verifice, una cate una, toate articulatiile esafodajului pentru a se asigura ca este viabil.
Dar nimic din alchimia asta otravita nu ar fi fost posibil daca noi nu am fi fost dispusi sa inchidem ochii si sa nu ne alertam inutil, din cauza zvonurilor si a declaratiilor de intentie provenind din ascultarile pe care le faceam, in acest caz precis, desigur.
Am sa va spun ceva care o sa va para poate trivial, dar nu poti asasina un presedinte al Statelor Unite fara asentimentul CIA-ului sau al FBI-ului.
Insa nici asa, nu spun ca CIA-ul a participat direct la crima.
Trebuie cautat mai degraba printre fostii ei membri influenti care au stiut sa o neutralizeze si, de ce nu, sa o seduca.
Ma gandesc la generalul Cabell, la Allen Dulles, care nu si-au ascuns niciodata resentimentele fata de Presedinte, si la multi ani insi de rangul doi, suficient de influenti in aceasta nebuloasa uriasa pentru a o face incetul cu incetul complice, facand indispensabila camuflarea dovezilor.
Statul-major al Armatei, umilit in mai multe randuri, ca niste generali romani jigniti ca imparatul lor nu se adreseaza decat fratelui sau pentru deciziile pe care le ia, in probleme in care ei se considera a fi singurii competenti, a lasat binevoitoarea Providenta sa-si faca treaba.
Comisia Warren, constienta de responsabilitatile sale, a lucrat in sensul convenit.
Gerald Ford, care a devenit la randul sau vicepresedinte sub Nixon, ne-a dat un concurs pretios.
Meticulozitatea muncii facute de catre onorabila adunare si conseamnata in miile de pagini ale celebrului raport arata ca toate pistele au fost explorate.
Insa niciodata pana in acel punct in care se intalnesc, contopindu-se.
Ancheta lui Jim Garrison, procuror in New Orleans, ne-a nelinistit intr-un alt mod.
Incepuse sa se ocupe din proprie initiativa de aceasta afacere, cu obiectivul de a demonstra ca era vorba despre o conjuratie.
Ii puseseram multe bete in roate, in special un colaborator care era omul nostru.
Il vedeam ca progreseaza si ca scoate la lumina informatii pe care noi le cunosteam foarte bine, reconstituind, unul dupa altul, elementele evidente ale acestui puzzle in care se contura, tot mai clar, forma unui complot.
Ne-am gandit chiar sa-l lichidam cu un glont, atat de tare se apropiase de final.
Dar se descalifica singur, spre stupefactia noastra, ocultand complet rolul lui Marcello si al crimei organizate.
Am aflat mai tarziu, cand nu mai folosea la nimic de vreme ce Garrison pierduse procesul legat de conspiratie, ca Marcello il avea la mana din cauza unui foarte mic compromis, stiti, acele mici compromisuri care provoaca marile remuscari la oamenii cinstiti, o poveste sumbra cu niste note de plata la un hotel din Las Vegas, sub care nasul trasese linie.
Marcello il lasase sa se desfasoare, destul de senin, fiind convins ca ancheta lui Garrison nu va duce la nimic si ca micul procuror nu ar risca sa-l ofenseze in acest mod pe nasul Louisianei.
Edgar si cu mine am fost mereu convinsi ca Garrison, in afara de micile lui secrete personale, trebuia sa esueze in problema implicarii Mafiei fiindca ea a fost cea care a demolat mitul Kennedy, si atunci cand esti un admirator fervent al acestei familii, cum era Garrison, nu iti asumi riscul de a distruge o icoana de dragul unui act de justitie pe care nici propriul frate al Presedintelui nu il dorea.
Robert nu voia sa se faca lumina asupra mortii fratelui sau, daca asta ar fi fost in detrimentul imaginii sale. Adevarul asupra asasinarii lui John ar fi insemnat sfarsitul carierei politice pentru Robert. O stia prea bine. La fel si cei care tineau la el.
Nota : Aceasta fictiune se sprijina pe evenimente reale si pune in scena personalitati care apar sub numele lor adevarat. Unele dintre cuvintele lor sunt imaginare, altele sunt fidele manierei in care au fost redate in carti si articole. [ ... ]
( extras din “ Blestemul lui Edgar “, Amintiri atribuite lui Clyde Tolson ( 1932-1972 ), Capitolul 12, - Marc Dugain, Editura RAO, Bucuresti, 2007 pt versiunea in lb romana august 2008 – titlul original “ La malédiction d’ Edgar “, Editions Gallimard, Paris, 2005 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu