România : Curtea Constitutionala. Determinari contextuale. Dreptul contenciosului constitutional

România :  Curtea Constitutionala. Determinari contextuale

Dintre cele 1 019 amendamente la proiectul de Constitutie a Romaniei, 18 amendamente au avut ca obiect textele referitoare la Curtea Constitutionala.

Nu insa numarul amendamentelor este semnificativ, ci substanta acestora, caci, in fond, pe cale oculta sau expresa, s-a incercat repudierea institutiei de Justitie constitutionala.

Mai intai, pe cale oculta, solicitandu-se consacrarea, in forma sa funciara, originara, clasica a Principiului separatiei puterilor – legiuitoare, executiva si judecatoreasca.

Or, in schema clasica a separatiei puterilor, Justitia constitutionala, infaptuita de o “ putere “ distincta, speciala si specializata, nu si-ar fi aflat locul.

Apoi, pe cale expresa, solicitandu-se pur si simplu,  - fie din ignoranta, fie sub impulsul unui paseism improvizat, fie din obstinatie, fie din exagerata temere fata de inedit, fie din orgoliu parlamentar, intretinut de ideea reluata euforic de infailibilitate a Parlamentului si a legii, -  inlaturarea intregului titlu cu privire la Curtea Constitutionala, caci, altfel, aceasta ar deveni o “ supraputere constitutionala “, o “ putere care le-ar controla pe celelalte trei “.

Inutil sa mai revenim aici asupra necesitatii si legitimitatii Justitiei constitutionale, sau asupra raporturilor dintre aceasta si celelalte puteri.

Cel mult, putem spune ca ne-a surprins si atunci, cum ne surprinde si acum “ alergia “ unora in fata unei “ miscari a Justitiei constitutionale “ cu vocatie universala.

Uneori, intr-un stil ditirambic si sincretic, pornindu-se de la idei preconcepute, mai apropiate politicianismului decat Stiintei, s-a inregistrat si izolat se inregistreaza dezolant o  obsesiva simploca : institutionalizarea controlului judecatoresc al constitutionalitatii.

Rezultatele unei asemenea bizare incercari ar putea fi doua, la fel de penibile : aducerea lui Kelsen in randul substantivelor comune ; intretinerea cecitatii, direct proportional cu maretia “ miscarii de Justitie constitutionala “.

Cand unii au vazut – nevazand altceva, nici “ macar “ ceea ce s-a intamplat in spatiul european – in mecanismul Justitiei constitutionale “ o reinviere a sistemului ceausist “ [ * Sistemul considerat “ ceausist “ functioneaza, bunaoara, in Portugalia si Polonia, fara a fi existat vreodata – ierteni-se si numai supozitia – intentia unui mimetism ], discutiei academice i-a luat locul stupefactia.

Atat si numai atat.

In cele din urma, asa cum s-a realizat institutionalizarea Justitiei constitutionale, printr-un organ special si specializat, avand in fata “ modelul european “ actual, nu cel de acum aproape un secol la noi, sau cel de aproape doua secole in alta parte – lumea se mai schimba, ideile si institutiile de asemenea - , credem ca s-a putut ajunge, printr-o suita de compromisuri – cartea de vizita a politicianului – la satisfacerea, fie si numai in parte, a cel putin urmatoarelor deziderate :

                                      

( 1 ) Sanctiunea suprematiei Constitutiei sau, cu alte cuvinte, transgresarea din spatiul retoricii a principiului constitutionalitatii pentru a i se asigura efectivitatea, printr-un mecanism tehnic juridic adecvat de sanctionare.

Este adevarat ca imperativul ‘ respectarii suprematiei Constitutiei “ este in terminis exprimat ca indatorire fundamentala la articolul 55 punctul ( 1 )  [  + a se citi articolul 1 punctul ( 5 ) din Constitutia Romaniei ]  - ( * Acest mod de consacrare a principiului suprematiei Constitutiei este cu siguranta cel putin discutabil, intrucat apare greu de inteles cum anume “ individul “ sau ‘ cetateanul “, actionand de pe platforma indatoririlor lui fundamentale, poate, efectiv, sa asigure “ suprematia Constitutiei “. La un raspuns s-ar putea totusi ajunge, prin integrarea persoanei in mecanismul de control al constitutionalitatii. ).

Nu s-ar putea insa spune ca, ceea ce apartine ca indatorire fundamentala individului poate fi ignorat de autoritatea publica.

Principiul constitutionalitatii – ca si principiul legalitatii – sunt integrate in multe dintre dispozitiile constitutionale, in primul rand in cele ale articolului 1, alineatul 3 din Constitutie, unde, postulate fiind “ valorile supreme “ ale societatii romanesti, se proclama intre alte asemenea valori, ca  “ Romania este un Stat de drept “.

Or, spre deosebire de “ armatura “ altor “ constructii “, cea a Statului de drept – realizata prin cele doua principii – nu poate fi flexibila, adaptabila.

Legea – si in primul rand cea fundamentala – se respecta sau nu ; circumstantele deviatoare trebuie sa fie tot legale.

Principiul legalitatii sau “ principiul juridicitatii “ poate – si trebuie – sa fie exprimat nu numai prin indatorirea de a respecta regulile de Drept, dar si prin ordonarea tuturor acestor reguli intr-un sistem piramidal, implicand conformitatea celor inferioare cu cele superioare, in cele din urma cu regulile constitutionale.

Principiul constitutionalitatii – cumuland si articuland mijloacele juridice avand ca scop asigurarea conformitatii regulilor de Drept cu Constitutia – rezuma, de fapt, relatia dintre autoritate si libertate ; problema drepturilor si libertatilor individuale apare astfel ca fiind si o problema esentialmente de constitutionalitate ;

( 2 ) Asigurarea coerentei sistemului normativ, prin raportarea acestuia la un reper fundamental, la un text de suprema referinta : textul constitutional.

Astfel, daca autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala, functioneaza “ in conditiile legii “ ( articolul 120 alineatul 2 din Constitutie ), prefectul putand ataca, in fata instantei, un act al acestora, atunci cand il considera ilegal ( articolul 122 alineatul 4 din Constitutie ), daca ministerele “ functioneaza potrivit legii “ ( articolul 116 alineatul 1 din  Constitutie ), daca Guvernul emite hotarari “ pentru organizarea executarii legilor “ ( articolul 107 alineatul 2 din Constitutie ), nu mai putin Parlamentul trebuie sa emita legile pe baza, in cadrul si cu respectarea stricta a Constitutiei.

Controlul constitutionalitatii legilor, infaptuit de Curtea Constitutionala ( articolul 144 alineatul 1, literele ( a ) si ( c ) din Constitutie ) raspunde tocmai unei asemenea cerinte ;

( 3 ) Repudierea ideii, de altfel revolute, cu privire la hegemonia si infailibilitatea Parlamentului, prevenirea arbitrariului acestuia, sau a posibilelor tendinte de deviere a regimului parlamentar, precum si afirmarea parlamentarismului rationalizat ;

( 4 ) Satisfacerea in plenitudine, a exigentelor democratiei autentice, pe de o parte, prin trecerea de la simpla exegeza asupra Principiului separatiei puterilor in Stat, la efectivitatea garantarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, iar pe de alta, prin conjugarea principiului majoritatii, cu principiul ocrotirii individului si a minoritatii.

Sub aceste aspecte, cel putin doua dintre prevederile fundamentale care articuleaza sistemul de control al constitutionalitatii legilor ni se par relevante.

In primul rand, faptul ca sesizarea Curtii Constitutionale pentru controlul constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, poate fi facuta si de cel putin 50 de deputati, sau de cel putin 25 de senatori.

Mai mult, pentru ipoteza neconstitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, sesizarea Curtii Constitutionale poate sa apartina si unui grup parlamentar, indiferent de numarul celor care alcatuiesc respectivul grup.

In fine, in ambele cazuri, sesizarea autoritatii de jurisdictie constitutionala poate fi facuta si de unul din presedintii celor doua Camere.

In al doilea rand, persoana insasi, constituita ca parte intr-un proces, prin intermediul instantei chemate sa solutioneze acel litigiu, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, este in masura sa declanseze controlul constitutionalitatii unei legi sau al unei ordonante ;

( 5 )  Sanctionarea ineficacitatii controlului judecatoresc de constitutionalitate, care, practicat fiind in Romania, pe baza Constitutiei din 1923, n-a putut fi o stavila in calea dictaturii, instaurata prin Constitutia din 1938 ;

( 6 ) Concilierea rigorilor jurisdictiei constitutionale, cu principiul suprematiei legislative a  Parlamentului, prin instituirea in acest scop, a procedurii legislative complementare de reexaminare a legii, in urma declararii ei ca neconstitutionala, o procedura mai rar intalnita ( de exemplu, in Portugalia, Thailanda, Polonia ), dar, in orice caz, nu de sorginte “ ceausista “ ;

( 7 ) Conjugarea controlului a priori, cu cel a posteriori, pentru a satisface astfel scopul fundamental al Justitiei constitutionale : garantarea suprematiei Constitutiei, Carta drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului.

( extras din Cursul de anul IV, ZI,  Dreptul Contenciosului Constitutional, Profesor Univ.Dr. titular de curs, Nicolae Pavel, profesor de Drept Constitutional, material furnizat de profesor la cursul din data de 14 noiembrie 2008, ora 15h00, sala nr. 502, Facultatea de Drept, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti, str. Ion Ghica 13, sector 3, et. 5 )