Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Golful Porcilor. Zidul Berlinului. Criza rachetelor din Cuba - O alta opinie de istoric ( 12 )

Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Golful Porcilor. Zidul Berlinului. Criza rachetelor din Cuba   -  O alta opinie de istoric  ( 12 )

Nu trebuie sa ne mire faptul ca prima actiune a Administratiei sale a fost sa incerce, cu ajutorul unei trupe de emigranti instruite si echipate de CIA, sa recucereasca Cuba din mainile lui Fidel Castro.

Debarcarea in Golful Porcilor trebuia sa fie semnalul schimbarii istorice a raportului de forte din Razboiul Rece.

In loc de aceasta, s-a dovedit a fi un fiasco.

“ Ce pacat ca Dumnezeu l-a inzestrat pe om cu o inteligenta marginita, dar cu o prostie care nu cunoaste limite “, a comentat cancelarul federal Adenauer.

Hrusciov era furios si dorea sa se razbune.

Kennedy a fost deprimat timp de mai multe saptamani si aproape de a izbucni in lacrimi, asa cum i-a povestit Jacqueline unei prietene.

Totusi, amara si rusinoasa infrangere n-a dus la o schimbare politica, ci doar la corectarea tacticii.

Kennedy a ramas adeptul politicii de provocare.                                     

In sfarsit, el a reusit sa gaseasca un consilier special, anume un istoric precum Arthur Schlesinger, care, in cartea sa The Vital Center, a scris : “ Trebuie sa ne incadram in criza permanenta care va pune la incercare forta morala, politica si probabil si militara a ambelor tabere ... Trebuie sa intelegem ca in aceasta consta esenta epocii noastre : reintoarcerea in pantecul mamei este inchisa pentru totdeauna, securitatea este un vis tampit al celor batrani ; criza ne va insoti pe tot parcursul vietii “.

In orice caz, ea a insotit viata Americii pe tot parcursul celor “ o mie de zile ale lui Kennedy “. O criza urma dupa alta – dupa Golful Porcilor a urmat amenintarea lui Hrusciov impotriva Berlinului de Vest si construirea Zidului, care-l despartea in doua sectoare ; razboiul impotriva luptatorilor de gherila din Laos si Vietnam ; lovituri si contralovituri de stat in Kongo si, ca un punct culminant, cele 13 zile ale crizei cubaneze, atunci cand cele doua puteri nucleare, URSS si  SUA, s-au privit ochi in ochi cu degetul pe butonul declansator al rachetelor cu focoase nucleare.

Chiar de la inceput, prin apeluri apocaliptice, Kennedy a atras atentia asupra pericolului existential in care se gaseau  SUA : “ Inaintea expirarii mandatului meu, va trebui sa dovedim din nou ca o natiune ... ca a noastra poate continua sa existe “.

America “ se aflã in fata unui pericol mortal, mai mare decat oricare altul ... pe care l-am cunoscut pana acum “.

In urmatorul deceniu, a fi american va fi “ o experienta riscanta – o viata dusa fata in fata cu pericolul “.

In fata acestei conspiratii si a entuziasmului care emanã din proza lui Schlesinger, nu poti sa nu vezi in crizele din perioada lui Kennedy un fel de indeplinire inconstienta a dorintelor sau o autoconfirmare a profetiilor sale.

In afara de aceasta, politica externa de criza si confruntare a administratiei Kennedy asigura un sprijin solid pentru politica interna.

Daca e sa consideram ca in anul 1961 popularitatea lui Kennedy era de aproximativ 50 %, aceasta a crecut dupa catastrofa din Golful Porcilor din aprilie 1961 la 83 %, a atins dupa criza cubaneza chiar 84 % si s-a prabusit in vara anului 1963 la 53 %, iar inaintea calatoriei spre Dallas chiar la 47 %, atunci cand nelinistile rasiale din statele din Sud si marsul lui Martin Luther King spre Washigton l-au obligat pe presedinte sa se ocupe, in sfarsit, de problemele societatii americane.

Cifrele arata ca prin instrumentarea crizelor de politica externa, pentru a-si asigura popularitatea, Kennedy a devenit prizonierul permanentizarii situatiilor de acest gen.

Peste toate atarna sabia lui Damocles a distrugerii nucleare.

In lupta electorala, Kennedy a atras tot timpul atentia asupra unui “ deficit de rachete “, a superioritatii masive a URSS care ‘ ar putea asigura sovietelor o scurtare a drumului catre stapanirea lumii “.

Pentru a compensa acest deficit, el a stimulat un program de inarmare masiva.

Cu toate ca deficitul de rachete s-a dovedit a fi o fictiune, inarmarea nucleara a ramas o realitate.

In mai 1961, Kennedy a cerut Congresului si populatiei, sa construiasca adaposturi antiatomice pentru “ a feri milioane de oameni de distrugerea nucleara “.

In august, revista  Times  anunta ca ‘ 12 milioane de familii americane sunt pregatite pentru un atac nuclear “, iar in septembrie Life a publicat o poveste recomandata chiar de presedinte, cu titlul “ Cum puteti supravietui in fata radioactivitatii unei lovituri nucleare. Pot fi salvati 97 dintr-o suta. “

Conform articolului, doi barbati ar putea construi in numai patru ore un spatiu protector din elemente prefrabricate. In imagine era prezentata o familie fericita care traia intr-un adapost ; o fata zambitoare vorbea la telefon. Dar cu cine vorbea ?

Primii ani ai secolului al XIX-lea au fost o perioada in care s-a dezbatut serios daca este permis sa-ti aperi, in caz de nevoie, cu arma in mana spatiul de adapost impotriva vecinilor.

Dupa criza cubaneza, la o cina de la Casa Alba, presedintele le-a povestit zambind lui Ben si Tony Bradlee ca, “ din pacate, n-au reusit “ sa ajunga pe lista celor care vor fi evacuati in cazul unui atac nuclear.

Unele dintre cele mai impresionante experiente ale copiilor din acea perioada erau ‘ exercitiile de aparare antiatomica “ care aveau loc saptamanal in scoli, si in timpul carora baietii si fetele trebuiau sa se aseze in genunchi in adaposturi, cu mainile asezate deasupra capului, drept aparare impotriva undei de soc. Nebunia avea metoda. In atmosfera de “ criza permanenta “ care emana de la Casa Alba, americanii trebuiau sa se obisnuiasca sa se gandeasca la imposibil.

In 1962, Bob Dylan canta :

Se vorbeste despre razboi si se evoca trecutul

Viata si-a pierdut orice sens

Unii invoca chiar iminenta pieire

In loc sa invete sa traiasca, invata sa moara

Vreau sa mor in picioare

Inainte de a disparea sub pamant.

Politica crizelor a atins punctul culminant in octombrie 1962, atunci cand in Cuba au fost descoperite rachetele sovietice cu raza medie de actiune si Kennedy a ordonat blocada totalã asupra insulei.

Timp de 13 zile, lumea s-a aflat pe marginea prapastiei unui razboi nuclear, pana cand in sfarsit Hrusciov a cedat si si-a retras rachetele.

Ulterior s-au pus multe intrebari :

Cu siguranta, instalarea rachetelor reprezenta o provocare aventuroasa, dar ar fi schimbat ele decisiv echilibrul terorii ?

Era responsabil ca in conditiile apropierii flotei si a submarinelor sovietice, sa se instituie o blocada, si in acest fel sa se transfere decizia razboiului sau a pacii, asupra istericului sef al Kremlinului ?

“Daca Hrusciov vrea sa ma bage cu nasul in rahat, s-a terminat totul “, povestea Kennedy jurnalistului Fletcher Knebel.

Era permis ca acest conflict sa devina asa de personal ?

Acum, Hrusciov era cel care trebuia sa inghita umilinta.

Era responsabil sa faci ca soarta lumii sa depinda de capacitatea lui Hrusciov de a accepta toate astea ?

Insa, in acel moment, asemenea indoieli si intrebari au fost inghitite de valul urias de usurare si entuziasm, si Kennedy a aparut in postura de salvator al lumii libere – ca erou.

Era momentul celui mai mare si mai pretios triumf al sau.

In notele pe care le-a facut pentru Melbourne, Kennedy si-a structurat critica istoriei Americii in jurul ideii ca “ cu exceptia vremurilor frontierei, n-a fost stralucitoare “.

Frontiera – hotarul pionierilor sau, cu alte cuvinte, Vestul Salbatic – a stapanit in sfertul de secol de dupa incheierea celui de al doilea Razboi Mondial imaginatia americanilor : a fost perioada marilor filme western ale Hollywoodului, care au atins punctul culminant prin epopeea cinematografica 3D “ Acesta a fost Vestul Salbatic “.

Ca fiu al finantatorului de la Hollywood Joe Kennedy, Jack ( Kennedy ) cunostea aceasta fascinatie si o impartasea.

Bradlee povesteste despre o seara de film de la Casa Alba, atunci cand “ Jackie a citit lista filmelor disponibile si presedintele a ale filmul impotriva caruia votaseram in unanimitate, un mic western sadic si brutal, care se numea  Cei curajosi sunt singuri. “

Kennedy promisese poporului american o noua frontiera, un spatiu in care pot avea loc fapte eroice, in care se poate dobandi gloria si stralucirea care sa cuprinda toate domeniile, in care “ lupta pe viata si pe moarte cu puternicul dusman “ sa fie in plina desfasurare, din spatiul cosmic pana in “ colibele si satele unei jumatati a pamantului “.

Asta presupunea si ca  SUA sa fie capabile “ sa intervina efectiv si rapid in orice conflict limitat din orice colt al lumii “ ; si astfel, foarte curand, in constiinta opiniei publice Vestul Salbatic a fost asociat cu Indochina.

Revista Saturday Evening Post caracteriza inca in 1962, conceptul lui Kennedy de “ sate defensive “ in Vietnam, ca fiind “ ideea vechilor forturi pe care le-au folosit stramosii nostri in lupta impotriva indienilor “, iar un amiral si-a atarnat in cartierul sau general din Honolulu, urmatorul afis :

“ Lupte duse impotriva indienilor in 1759, razboiul impotriva gherilei 1962 “.

Kennedy si-a tinut ultima cuvantare in Texas Hotel din Forth Worth, un fost punct de sprijin al pionierilor albi, in lupta impotriva indienilor.

“ In ultimii trei ani am marit arsenalul defensiv al Statelor Unite cu mai mult de 30 %, programul de achizitionare a submarinelor Polaris de la douazeci si patru la patruzeci si unu, programul de achizitionare a rachetelor Minuteman cu peste 50 % ; numarul bombardierelor strategice si al rachetelor active ca si numarul armelor nucleare strategice s-a dublat ; armamentul nuclear tactic instalat in Europa s-a marit cu 60 % ; armata Statelor Unite s-a intarit cu cinci divizii gata de lupta si Fortele Aeriene si-au adaugat cinci flotile de avioane de vanatoare ; capacitatea noastra strategica de a sustine poduri aeriene a crescut cu 75 %, si numarul unitatilor noastre speciale de lupta impotriva gherilelor, care sunt in acest moment angajate in luptele din Vietnamul de Sud, a fost marit cu 600 % “.

Era o enumerare orgolioasa.

Insa nici in aceste conditii natiunea nu trebuia sa se amageasca cu sentimentul de securitate.

“ Toate acestea cer sacrificii din partea poporului Statelor Unite. Dar lumea noastra este extrem de periculoasa si nesigura. Asa cum am mai afirmat si anterior : De trei ori, in ultimii trei ani, a avut loc o confruntare directa.

Nimeni nu stie cand va avea loc urmatoarea. Nimeni nu se asteapta ca viata noastra sa fie usoara, in orice caz nu in acest deceniu si probabil ca nici in acest secol.

Nu cred ca am obosit. Ne-ar placea sa putem trai ca inainte, dar Istoria nu ne permite acest lucru “.

Aici, in fostul Vest Salbatic, el a mai sintetizat inca o data temele principale ale vietii si presedintiei sale : pericol, criza, lupta si disponibilitate de sacrificiu. Dupa trei ore si jumatate, era mort ....

Nota : Intr-o fotografie de arhiva,  John F. Kennedy impreuna cu primarul Willy Brandt la poarta Brandenburg, 26.6.1963. Conducatorii politici ai RDG au acoperit constructia cu steaguri pentru a impiedica orice contact intre Kennedy si populatia din Berlinul de Est. Atat populatia cat si senatul din Berlinul de Vest erau dezamagiti ca presedintele a vizitat orasul, abia la doi ani de la construirea zidului, si cu toate acestea vizita a fost un triumf personal. Kennedy vedea in construirea zidului un act defensiv care detensiona posibilele agresiuni din Europa. Dandu-si seama, in timpul crizei cubaneze a rachetelor, ca  SUA ar fi dispusa sa riste un razboi nuclear intr-un asemenea caz, dar nu si pentru unitatea Berlinului, politicieni ca Willy Brandt si Egon Bahr au elaborat conceptul “ noii politici estice “.

( extras din “ John F. & Jacqueline Kennedy “ Capitolul “ Vestul salbatic “, Alan Posener,  Editura Paralela 45, Pitesti, 2005 – titlul original : “ John F. und Jacqueline Kennedy “, Alan Posener, 1997, Berlin )