Anul 1947. Cruciada impotriva comunismului ( 1 )

Anul 1947. Cruciada impotriva comunismului ( 1 )

In 1947, Edgar se puse in fruntea marii cruciade impotriva comunismului.

Aceasta initiativa spectaculoasa facu din el un adevarat erou national. Truman fu luat prin surprindere de aceasta nemaipomenita admiratie populara fata de cel care reprezenta, de multa vreme, simbolul luptei contra activitatilor antiamericane.

Pana acolo incat Presedintele se vazu obligat sa ordone ca orice nou functionar din guvernul federal sa fie supus la un examen in care sa se vada gradul sau loialitate.

Lupta impotriva comunismului a luat proportii la care nici nu indraznisem sa visam vreodata.

Foarte repede, Truman se vazu constrans sa mearga in directia impusa de noi, daca nu voia sa piarda alegerile din 1952, intr-o vreme in care opinia publica era din ce in ce mai favorabila republicanilor si extremei drepte. De la prabusirea Germaniei incoace, aceasta din urma inflorea. Nu mai putea fi banuita de o simpatie pentru o putere straina.

Noi reusiseram performanta de a nu defini niciodata precis comunismul.

Era, pur si simplu, un termen generic pe care ne sprijineam pentru a denunta orice comportament, orice atitudine, orice mod de gandire, orice intentie deviante.

Acesta regrupa toate formele de actiune politica ori sociala indreptate impotriva Americii si care, intr-un fel sau altul, tindeau sa fie subversive. Termenul definea orice atitudine anormala, in care individul se lasa in voia unor pulsiuni nocive pentru societate, incercand sa-si justifice acest abandon de sine printr-un discurs liberal fara alt scop decat acela de a-si legitima propriile turpitudini.

A nu defini limitele acestui concept era pentru noi singurul mod prin care puteam baga pe cine doream in acest spectru moralizator si prin care ii puteam marginaliza pe recalcitranti.

Comunism insemna orice nu respecta credinta intr-un Dumnezeu unic si alb, veghind asupra unui stat care garanta libera initiativa, oferind reusitã sociala oricarei persoane care o merita.

Natiune tanara, alcatuita din imigranti de origini diverse, nu puteam tolera, mai putin decat oricine altcineva, ca morala fondatoare – singura legatura dintre noi – sa fie minata.

Logic vorbind, Truman ar fi trebuit sa incredinteze FBI-ului munca de investigare a activitatilor subversive, insa el prefera sa creeze o comisie in cadrul Congresului, care sa se ocup de activitatile antiamericane.

Cea mai elementara reactie a lui Edgar, atunci cand i se furau ceea ce el considera a fi prerogativele sale, era sa-l boicoteze pe intrigant si, pe cat posibil, sa-i saboteze munca.

Era indeajuns de constant in aceasta privinta.

Dar, in imprejurarea de fata, isi arata formidabila  capacitate de adaptare.

Edgar simboliza lupta impotriva devierilor de stanga si nimeni nu-i putea uzurpa intaietatea.

In loc sa hartuiasca comisia printr-un razboi al nervilor, facu sa fie invitat in fata acesteia, unde rosti un discurs pe care avea sa-l considere, mult timp dupa aceea, ca fiind cel mai frumos din intreaga sa cariera.

Vorbi acolo de complot, de masinatiuni diabolice, de conjuratie, de intrigi uneltite de adevarati dusmani ai natiunii.

Alocutiunea avu cel mai mare efect asupra membrilor Congresului, cara hotarara sa incredinteze Biroului autoritatea absoluta asupra anchetelor privind loialitatea.

Si, daca anumiti membri ai Congresului ramaneau sceptici in privinta interesului punerii pe picioare a acestei mari inchizitii, altii aderara cu un entuziasm fara rezerve.

Fu si cazul unui tanar recent ales in camera reprezentantilor.

Edgar auzise de el, fiindca, in urma cu cativa ani, concurase fara succes pentru un post la FBI.

De data asta se soptea, pe buna dreptate, ca isi masluise alegerea.

Dar nu avea mare importanta de vreme ce acest tanar congresman, care se numea Richard Nixon, ni se alaturase fara rezerve.

“ Hollywoodul pute a comunism “. Edgar se ferise intotdeauna de aceasta clica de intelectuali care monopolizau sistemul de gandire in cinematografia americana.

Noi pregatisem de mult o lista de dosare care aveau prioritate, cu ajutorul sefului biroului nostru [ FBI ] din Los Angeles.

Miza acestui prim val de investigatii nu scapa nimanui si, potrivit unui maniheism eficient, micul lor univers se rupse foarte repede in doua blocuri bine delimitate : cei care priveau cu simpatie desfasurarea lucrarilor comisiei si cei care vedeau in ea un enorm aparat de represiune.

Gary Cooper, Robert Taylor, Elia Kazan trecura foarte repede de partea noastra.

Walt Disney confirma ca toti comunistii din studiourile sale l-ar fi folosit bucurosi pe Mickey Mouse pentru propaganda lor.

De partea cealalta, John Huston, Katherine Hepburn, Lauren Bacall si Humphrey Bogart se ridicara impotriva lucrarilor comisiei.

Cei care refuzara sa-si recunoasca apartenenta la Partidul Comunist au fost trimisi in inchisoare pentru ultraj la adresa Congresului.

Marii proprietari de studiouri trecura foarte repede de partea noastra, ruinand cariera oricarui actor care aratase simpatie fata de comunisti.

Am avut chiar si denuntatori. Precum Sterling Hayden, care marturisi in fata comisiei ca se caieste.

Unii sefi de sindicat o intoarsera repede. In special unul dintre responsabilii Comitetului Cetatenesc pentru Arte, un actor de mana a doua care nu obtinea decat roluri de cowboy zapacit. El actiona ca informator confidential al  FBI-ului sub numarul de cod T-10.

Prenumele sau era Ronald. Fratele lui, Neil Reagan, spiona comitetul in folosul nostru [ al FBI ].

Mijloacele de care dispuneam, oricat de considerabile ar fi fost, nu ne-ar fi ajuns fara o miscare spontana de delatiune de care n-a fost scutit niciun stat, niciun oras unde isi aveau sediul comitete cetatenesti, pentru ca nicio fibra a societatii americane sa nu poata scapa acestui formidabil elan de purificare.

Incurajati de rezultatele obtinute in lumea spectacolului, care faceau ca actiunea noastra sa fie foarte vizibila, n-am ocolit niciun domeniu de activitate.

Au fost deschise anchete asupra scriitorilor, precum romanciera Pearl Buck care, fara a fi comunista, se declara impotriva rasismului si a segregatiei.

Alt premiat cu Nobel, scriitorul Thomas Mann a facut obiectul unei anchete speciale.

Ernest Hemingway a fost catalogat drept stangist, impostor si a fost hartuit pana a devenit paranoic.

Printre cei care ne exasperau cel mai mult figura John Steinbeck si literatura sa de doi bani, prin care se straduia sa arate o imagine sordida a Americii.

Aldous Huxley, Arthur Miller, Tennessee Williams si Truman Capote, homosexual notoriu care isi permitea sa ne numeasca in cadru privat “ Johnny si Clyde “, figurau de asemenea la loc de cinste pe lista noastra.

Printre oamenii de stiinta, Albert Einstein era in capul listei.

Dosarul sau cobora pana in anii ’40 cand luase cu trup si suflet pozitie de partea republicanilor spanioli.

Doctorul Jonas Salk, care descoperise vaccinul contra poliomielitei, era tinut sub supraveghere de cand se prezenta ca fiind un om de centru-stanga.

Nu pot sa-i citez pe toti, lista ar fi prea lunga, insa nicio minte subversiva, oricare ar fi fost notorietatea sa ori relatiile pe care le avea, n-a putut scapa dreptei pedepse pentru ratacirea ei.

                          

Nota : Aceasta fictiune se sprijina pe evenimente reale si pune in scena personalitati care apar sub numele lor adevarat. Unele dintre cuvintele lor sunt imaginare, altele sunt fidele manierei in care au fost redate in carti si articole. [ ... ]

( extras din “ Blestemul lui Edgar “, Amintiri atribuite lui Clyde Tolson  ( 1932-1972 ), Capitolul 12, - Marc Dugain, Editura  RAO, Bucuresti, 2007 pt versiunea in lb romana august 2008 – titlul original “ La malédiction d’ Edgar “, Editions Gallimard, Paris, 2005 )